Mişcarea Acţiunea Europeană protestează vehement împotriva unei acţiuni iresponsabile a Jurnalului de Chişinău care poate aduce grave prejudicii imaginii partidului şi, astfel, întregului proces electoral din Republica Moldova. În ediţia on-line de astăzi, 1 aprilie, publicaţia amintită a prezentat o ştire falsă conform căreia Mişcarea Acţiunea Europeană se retrage din cursa electorală, fără a menţiona că este o glumă proastă de 1 aprilie. Avem informaţii că această acţiune complet iresponsabilă, care nu poate avea nicio justificare, va fi folosită în mod electoral de PCRM în zilele următoare.
Anunţăm, pe această cale, că MAE nu numai că nu se va retrage din cursa electorală dar, conform estimărilor făcute de experţii noştri, va ocupa locul 3 în opţiunile de vot ale populaţiei, dacă tendinţa de creştere de până acum se va menţine şi în următoarele zile. Facem un apel către cetăţenii Moldovei să nu creadă minciunilor ce se vor propaga în zilele următoare şi să se prezinte, în număr cât mai mare, la alegeri pentru a scăpa ţara de corupţie şi de hoţi.
Mişcarea Acţiunea Europeană consideră că diversiunea, pusă la cale de unii concurenţi electorali, care se tem de MAE şi care s-au folosit de Jurnal de Chişinău, este rezultatul creşterii spectaculoase în sondajele de opinie din ultima perioadă a MAE. Mişcarea Acţiunea Europeană îşi reafirmă determinarea de a lupta împotriva regimului corupt condus de Vladimir Voronin şi de a reforma clasa politică de dreapta. MAE va impune, în primele 6 luni ale viitoarei guvernări, un set de măsuri care să ducă la oprirea jafului din banul public.
Toate partidele de dreapta şi reprezentanţii mass media democratică trebuie să fie conştienţi că obţinerea unei reprezentări însemnate a MAE în Parlament poate fi considerată un deziderat naţional, pentru că doar aşa se va putea constitui o majoritate care să înlăture regimul comunist condus de Vladimir Voronin. În sondajele reale, la care avem acces, MAE este cotată între 8 şi 10 la sută în opţiunile de vot ale moldovenilor şi diversiunile electorale nu pot avea efectul pe care mizează adversarii noştri politici.
Cerem Jurnalului de Chişinău să dezmintă urgent, mâine, joi, 2 aprilie, chiar pe prima pagină a ziarului, ştirea de 1 aprilie. În caz contrar, vom acţiona în judecată această publicaţie. De asemenea, facem apel către toate publicaţiile, posturile de radio şi televiziune, precum şi către toate agenţiile de presă, de a nu prelua nici măcar sub formă de glumă informaţiile false difuzate, repetăm, în mod inconştient de Jurnal de Chişinău.
Chişinău, 1 aprilie 2009 Serviciul de presă al MAE
„MAE este cotată între 8 şi 10 la sută în opţiunile de vot ale moldovenilor”
Intrucit in aceste sondaje nu sunt luate in calcul optiunile celor de peste care in anul asta vor vota masiv inseamna ca ponderea MAE in aceste alegeri ar putea scadea de doua ori si lua in jur de 4%.
Totusi, SP MAE, de ce nu spuneti despre ce fel de sondaje ne vorbiti, sunt astea sondaje interne, care este marja de eroara, cine le realizeaza si alte detalii daca e posibil, pentru ca altfel le pot califica ca manipulatorii. Mersi.
MAE este cotata la 10% in conformitate cu sondagele supte din degetul nespalat al d-nei Pavlicenco. Niciun vot pentru MAE tradator!
Pentru Soclenco
Secret ! Va povestim dupa alegeri !
” …În ediţia on-line de astăzi, 1 aprilie, publicaţia amintită a prezentat o ştire falsă conform…” ????????????????????!!!!!!!!!!!!!!!
Да, попасться на такую первоапрельскую шутку, да, еще выйти с такими заявлениями и прксконференциями!!!
МОЛОДЦЫ!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
С вами все понятно ребята!!!
Это самая удачная шутка и анекдот этой избирательской компании!!!
Это к вниманию для молдавских и российских юмористов!!!!
ДА, но есть и продолжение…
Cerem Jurnalului de Chişinău să dezmintă urgent, mâine, joi, 2 aprilie, chiar pe prima pagină a ziarului, ştirea de 1 aprilie!
Класс!!!!!!!!!
Pentru Ion
Da prost mai poti fi !
Pari a fi facut cu un deget si acela nespalat !
De unde sa ai creer ? Din degetul nespalat, care te-a facut ?
Sincer, nu mi-au placut glumele de 1 aprilie, nu-mi arde a glume.
Dar, de o saptamina bat la cap un sustinator MAE sa-mi explice, daca cei ca el sint responsabili de consecintele votului si nu am un raspuns clar.
Dvoastra spuneti ca cei care nu vor sustine MAE vor fi invinuiti de multe, drepte si nedrepte, sa admitem. Insa, in cazul in care MAE nu trece in Parlament, pe linga faptul ca va cadea in groapa istoriei de ce poate fi invinuit si cum va raspunde pentru greselile sale? Sint constienti adeptii MAE de pericole si consecinte la aceasta rascruce?
Multumesc anticipat.
Intradevar,e ridicol sa te superi in halul ista pt o gluma care este veritabila de 1aprilie!
Apropo despre sondaje, cum se zice -fiecare cu sondajul lui.In medie fiecare micsoreaza %% concurentilor cam de 2-3ori si respectiv si le mareste pe a lui. Reese ca 10% este putin,trebuia inca vre-o 7-8 sa adaugati,ca sa fiti,cit de cit credibili.
Ioane, nu fi prost.
Gluma asta a fost de prost gust. A fost facuta intr-o perioada cind toti preseaza asupra MAE sa se retraga. Daca ai fi analizat un pic ai fi vazut ca glumele altor erau indreptate spre partide de la conducere si care ar fi trebuit date jos. Numai MAE a fost atacata din cele de dreapta. Mai ales cu o gluma inoportuna pentru momentul dat
Vad ca sinteti prea seriosi si prea increzuti si deacea va doresc succese la alegeri,sa infaptuiti imposibilul,ma rog sa fiu eu gresit si imi cer scuze anticipat IN CAZ DACA TRECETI IN PARLAMENT dar vb cea-NU CRED!!! Dar in caz daca nu treceti-va rog frumos sa nu inchideti blogul ca ppcd-ul.
Motivele pt care nu asi vota MAE:
1-nu cred ca veti accede,
2-nu cred ca veti avea vreun succes rezonabil in lupta cu coruptia(nu tine la mine mesajul),
3-aveti o buba in lista-NEAGU-(a mintit si la sustinut pe iuriiiva-ci cind acela a lovit o domnisoara, A TRADAT cu rosca, pe urma la tradat si pe rosca).
pentru Grigore
Da lui Filat ii crezi ? El a facut mai multe fapte „Eroice” si toate in detrimentul poporului basarabean ! Macar de nu statea cocotat in lista cu nr.1 . Este o sfidare si obraznicie dupa toate prihvatizarile si coruperea electoratului, provocarile care au scindat organele publice locale ! Cei, care a tras la culoare Verde- au tras la banii murdari a stapinilor stejarului…
Deziderat national?! De ce asa modest?E deziderat international,pamintean si extragalactic…
valeu, tocmai 10 %! si sunteti in crestere, ca voinicul din poveste! in 3 zile cate au mai ramas pana la alegeri, tot incurajandu-va, asa, ca printre colegi, veti depasi chiar 20%.
ce amara si trista va fi caderea din varful acestei autoiluzionari!
Aaaa, m-am prins: e o gluma de 1 aprilie! Misto!
Intrebare pentru Doamna Pavlicenco, Domnul Pentrencu si ceilalti candidati din partea MAE. Dupa mine ar fi bine ca MAE sa treaca pragul electoral si atunci nu ar fi nicio problema. In realitate insa nu e deloc sigur ca aceasta se va intimpla. Intreabarea mea este urmatoarea: sa presupunem ca PCRM ia 34%(cam cit le prezic), iar PL+PLDM+AMN impreuna iau 30% si MAE ia 5% (si evident nu trec). Si daca aceste patru partide ar fi unicele sa treaca in Parlament atunci comunistii vor forma majoritatea din nou. Vedeti cum 5% nu la locul lor pot insemna totul. Daca se intimpla anume asa, cum va explica MAE ca a ajutat PCRM sa conduca din nou?(Doar daca acesta e planul de la bun inceput). Cum vor da ochii cu lumea? Cine ii mai voteaza vreodata? Si daca ne gindim, aceasta se poate intimpla foarte usor. Oare are sensul de riscat cu destinul tarii pentru speranta de a avea maximum 6 deputati in Parlament.
Почему ваши молдаване такие злобные? Стыдно читать их комментарии.
Pentru I:
MAE are toate sansele sa treaca pragul electoral.
Nu MAE va ajuta PCRM sa conduca din nou R.Moldova, ci populatia care va vota pentru PCRM si altii d epe stinga. Cu cit mai multi vor vota MAE, e cu atit mai sigur ca MAE va contribui masiv la o majoritate democratice durabila in Parlament.
Nu aiuriti cu aberatii ca „acesta ar fi planul de la bun inceput”. Vom da bine ochii cu lumea, pentru ca va rezulta ca aceasta lumea a gresit.
In general, eu cred ca va fi o revolutie anticomunista in R.Moldova, nu zic eu ca o va declansa MAE, dar cred ca MAE nu va recunoaste alegerile, a caror fraudare se pregateste masiv pe 5 aprilie.
Nu riscam nici un destin al tarii. Risca oamenii care vor vota Stinga. 6-7 deputati in Parlament pot face foarte mult. Eu – una singura – si cite am facut!
Pentru Vadim
De ce nu?
Pentru 6 aprilie 2009
Un raspuns repetat:
MAE are toate sansele sa treaca pragul electoral.
Nu MAE va ajuta PCRM sa conduca din nou R.Moldova, ci populatia care va vota pentru PCRM si altii d epe stinga. Cu cit mai multi vor vota MAE, e cu atit mai sigur ca MAE va contribui masiv la o majoritate democratica durabila in Parlament.
Vom da bine ochii cu lumea, pentru ca va rezulta ca aceasta lumea a gresit.
In general, eu cred ca va fi o revolutie anticomunista in R.Moldova, nu zic eu ca o va declansa MAE, dar cred ca MAE nu va recunoaste alegerile, a caror fraudare se pregateste masiv pe 5 aprilie.
Nu riscam nici un destin al tarii. Risca oamenii care vor vota Stinga. 6-7 deputati in Parlament pot face foarte mult. Eu – una singura – si cite am facut!
Continuati sa fiti fraieri ca o faceti bine…
Aha… Deci acum presa PCRM va tiraja aceasta „stire” (maximum, cred, vor face un pamflet pe baza ei. Au ei lucruri mai importante de facut), iar atacurile voastre asupra tuturor au fost trecute cu vederea?!
Cu cine aveti de gind sa va aliati DACA treceti, totusi, in Parlament? La cite atacuri ati facut la adresa dreptei, nu stiu daca va vor mai accepta.
Dna Pavlicenco, cam din peste toate partidele pe unde ati fost ati plecat cu scandal. Eu am un principiu: daca ma cert cu mai multa lume pe aceeasi tema, incerc sa caut problema in mine, deoarece e mai mare probabilitatea ca eu sa nu am dreptate si nu cele 5 persoane cu care m-am certat. Nu ati incercat sa faceti acest lucru? Ajuta…
PS Va dau maximum doi ani pina veti pleca cu scandal din MAE, acuzindu-l pe dl Petrenco de toate relele din lume.
Sa-mi fie iertata insistenta, dar cind vorbim de o strategie – de inlaturare a comunismului, trebuie sa identificam toate aspectele, pozitive si negative.
Daca totul va fi bine, totul va fi clar, multi eroi se vor gasi si multe scenarii pot fi.
Daca nu (asta m-a intereseaza cel mai mult sub aspectul responsabilitatii), in raspunsul Dvoastra se contine doar o propozitie „Vom da bine ochii cu lumea, pentru ca va rezulta ca aceasta lumea a gresit.”
Sa cred ca raspunsul nu va apartine Dvoastra, dar unor tineri din echipa, care probabil sint foarte ocupati sa se mai concentreze la fleacuri. In caz contrar e o lipsa de bun simt, o aroganta de care dau dovada guvernantii, in frunte cu prezidentu, pentru care toti sint „bydlo”. Cum poate fi invinuita populatia pentru decizia care o luati, ori participarea in alegeri nu este o decizie, ori nu va apartine.
Pentru a fi mai dumerit – intradevar credeti ca gresesc de doua ori oamenii care va voteaza, prima data cind Dvoastra nu ajungeti in Parlament si a doua oara cind comunistii ramin la guvernare?
Merci.
pentru Nicushor…D-na Pavlicenco nu s-a certat numai cu patronii care au trimis-o in Cuba pentru a sluji KGB-eul sovietic,nici cu aceeasi patroni sub care a activat ca colaboratoare al unei agentii de stiri ATEM-o filiala a KGB-lui la Chisinau pina in anul 1991.Iata de unde i se trag haturile acestei mirtoage.
Si Tcaciuc stie cum sa le tragaSi mirtoaga are un pic de „fin’ in opalca.
Kosti, esti un Kikat /cu „K” mare/ ! Facut de o mirtoaga intr-un anumit an de nastere ! Cum poti tu sa judeci, daca KiKatii nu au creer ?
Pentru 6 aprilie 2009
Poate nu am fost eu clara. Precizez. “Vom da bine ochii cu lumea, pentru ca va rezulta ca aceasta lumea a gresit” inseamna ca daca lumea ii va realege pe comunisti si pe eventualii lor aliati, inseamna ca a gresit. Amintesc ce a spus, se pare, Ciubais sau altcineva cind au vazut cum au votat rusii in perioada Elin: „Rossia, ti sosla s uma!”.
Nu vad nici o aroganta. Mai mult – ce fel de obiectii si pretentii putem avea cind partidele de opozitie nu au acces la Radioteleviziune decit in campania electorala. Nici cu bani nu poti apare la Moldova 1 la televiziune.
Despre ce „invinuire a populatiei” si despre ce „decizie pe care o luam” vorbiti? E vorba de votul gresit, pentru comunisti, ce va fi dat. Ex-Presedintele american Thomas Jefferson, a spus: „Daca vrei s afii liber, trebuie sa fii informat”. Intelegem, ciomunistii nu vor ca noi sa fim informati, dar trebuie sa mai vedem ce face lumea in jur, sa ne informam, sa ne dumerim, nu sa lasam totul doar pe spinarea Opozitiei…
Pentru nicushor fumushor:
In Parlament ne vom coaliza cu cei care nu vor vota comunisti la putere, vor lupta contra coruptiei, vor accepta sa ii tragem la raspundere pe comunisti.
Lasatri-o mai moale si cu „atacurile” contra Dreptei, si cu „Dreapta”, si cu „acceptarea”. Noi vom face ce am facut eu singura, fara sa ma accepte cineva. Este legea si instrumentele deputatului.
Eu nu am plecat din nici un partid cu scandal. Nici chiar din PFD. Iar din AMN ne-au plecat, pentru ca aceasta Dreapta are numai nunele de Dreapta, dar este, in esenta, tot de stinga. Nu vrea s aiasa din CSI, nu vrea NATO, nu vrea limba romana, nu vrea economie capitalista, ci economie corupta.
Eu nu ma cert cu nimeni – fac uz de dreptul meu la libera exprimare, pe care cei carora le ziceti de Dreapta ta-a-a-a-a-r-e nu o mai accepta.
Restul aberatiilor nici nu ma intereseaza.
Multumsc mult pentru raspuns, dar sincer sa zic m-a dezamagit mult raspunsul. In primul rind, trebuie sa va dati bine seama(si cred ca va dati seama dar va faceti ca nu intelegeti) ca voi nu luati din voturile comunistilor dar din voturile celor dispusi sa voteze contra comunistilor. Eu am dat un scenariu real care se poate intimpla si va fi foarte obijduitor pentru voturile pierdute. Vad ca MAE in loc sa-si iee raspunderea a pregatit un plan de invinuire a alegatorilor. Care? Al MAE? Al PL+PLDM+MAE? Ori a comunistilor(cu care noi toti ne luptam si fara succes-mai ales MAE) care nu vor avea nici o atributie la voturile piedute? Si pentru a adauga la cele de mai, vorbesc de o revolutie dar nu au de gind sa o faca. Da cine va asteptati sa O DEClANSEZE – PL+PLDM +AMN? Ori batrinii ramasi in Moldova? Cu nerecunoasterea alegerilor orinduirea nu o schimbi. PCRM nu are nevoie de recunoasterea voastra. Sincer nu stiu cine a scris raspunsurile din partea doamnei Pavlicenco, dar trebuie sa da-ti raspunsuri mai bune daca vreti sa pastrati macar alegatorii care ii aveti.