Cele scrise in ziarul “Ziua” despre aflarea familiei mele in Cuba sint o crima

Am adresat conducerii ziarului „Ziua”, care apare la Bucuresti, urmatorul demers:

Eu, Vitalia Pavlicenco, cetateanca a Romaniei din anul 1992, deputat in Parlamentul R.Moldova, presedintele Partidului National Liberal din R.Moldova, decorata cu Ordinul National al Romaniei „Pentru Merit”, in grad de Comandor, am luat cunostinta cu tristete de articolul „Potentiali candidati de la Chisinau pentru Parlamentul Romaniei, contestati la Bucuresti, publicat in ziarul „Ziua” pe 13 octombrie, in care se fac referinte la persoana si la familia mea, ce nu au nimic in comun cu realitatea. As vrea sa-mi prezentati probele si sursele pentru aberatiile scrise despre faptul ca eu as fi lucrat la Ambasada URSS in Cuba, dar, pina atunci, va trimit replica de le blogul meu www.pavlicenco.md, pe care va cer sa o publicati in ziar. Astept raspuns referitor la decizia de a o publica sau un anunt ca ati publicat-o. Pe blogul meu, dar si pe site-ul www.pnl.md, puteti lua cunostinta de datele ce tin de biografia mea, de unde, cu un minim efort, daca nu ar fi reavointa si lucruri urite puse la cale, v-ati convinge de aberatiile utilizate in ziar contra mea. Eu inteleg foarte bine de unde se trag sforile si stiu ca s-ar putea sa mizati pe faptul ca eu nu am timp sa va chem in judecata. Am facut abstractie pina acum de mai multe afirmatii ponegritoare la adresa mea si in articolele lui Victor Roncea, insa cred ca e cazul sa va opriti si sa nu scrieti decit lucruri pe care le puteti proba in instanta.   

In continuare, plasez replica mea aici:

„Numarul de luni, 13 martie, al ziarul “Ziua”, care apare la Bucuresti, a publicat un articol intitulat “Potentiali candidati de la Chisinau pentru Parlamentul Romaniei, contestati la Bucuresti”. Nu e pentru prima oara cind ziarul “Ziua” procedeaza in acest mod cu persoana mea, sforile parind sa fie trase de la Chisinau. Articolul de luni a fost republicat in numarul de marti al ziarului “Moldova Subverana”, ce apare la Chisinau. Vazindu-ma vizata prin afirmatii ce nu au nimic in comun cu realitatea, declar ca cei care au publicat/republicat acest articol si cei care stau in spatele lor profereaza minciuni la adresa mea si manipuleaza opinia publica, ceea ce constituie o crima, pentru care, sper, vor ajunge odata sa plateasca. Adevarul despre aflarea familiei mele – intre anii 1974-1976 (eu fiind nascuta in 1953) – in Cuba este urmatorul:“Am plecat in Cuba la virsta de 21 de ani, in calitate de sotie a lui Sergiu Pavliceno, el fiind chemat, conform legii, sa-si satisfaca serviciul militar, ca traducator de spaniola. Ne-am aflat acolo un an si zece luni. Mie imi vine nu sa rid, ci sa ma tavalesc de ris cind se spune ca eu, un “nimeni”, la 21 de ani, care studiam la Sectiunea Franceza a Facultatii de Limbi Straine de la USM (limba a doua fiind engleza), as fi lucrat оn Ambasada sovietică din Cuba. Eu nici nu cunosteam spaniola, pe care am invatat-o ulterior cu ajutorul sotului, din manuale si din comunicarea alaturi de cubanezi, dupa care, la intoarcere, am sustinut la Facultate ca limba a doua spaniola, in loc de engleza.In Cuba noua luni am avut graviditatea, am nascut-o pe fiica Beatriz, pe care am crescut-o acolo singuri, fara ajutorul mamei sau al rudelor, aducind-o in “RSS Moldoveneasca” la virsta de 11 luni. In Cuba ma ocupam de gospodarie, stateam acasa, nu am lucrat nicaieri, gateam, faceam curatenie, spalam pelinci. In viata noastra – nici eu, nici sotul – nu am avut nimic in comun cu nici o securitate, cu nici o Ambasada, noi ambii am crescut fara tata (al meu a fost decapitat in mod barbar la Gara mica din Balti la numai 24 de ani, in anul 1953, cu cinci luni inainte de nasterea mea, iar tatal lui Sergiu a murit lasind sase copii in urma lui, dintre care el era cel mai mare, fiind in clasa a sasea), si nu am avut „labe paroase” sa ne plaseze pe undeva, cum se obisnuia pe atunci, si nu doar pe atunci.
Mai mult, conducerea Universitatii de la Chisinau, unde invatam, nu-mi permitea sa plec in Cuba in calitatea mea de sotie a proaspat angajatului, de un an, Sergiu Pavlicenco, in calitate de profesor universitar. Decanatul, rectoratul si sindicatele mi-au dat o caracterizare buna, pentru ca eram aproape eminenta, insa, la sfirsitul caracterizarii, au scris ca nu ma recomanda sa plec, pentru ca nu prezentam garantii de comportament. Nefiind lider komsomolist pe la Facultate, nu eram in relatii prea bune cu decanatul, caruia ii placeau doar lingusitori. Eu, insa, venind ca medaliata cu aur dupa absolvirea Scolii medii din s.Pelinia-Riscani, am devenit automat sefa de grupa, dar nu eram prea sumisa in fata profesorilor si, odata, nu am scos colegele la “voskresnik” (munca voluntara de duminica). Pentru asta m-au eliminat din functia de sefa de grupa, fapt produs cind convenisem deja cu sotul sa ne casatorim, iar, la putin timp dupa ce fixasem ziua nuntii, a si venit, pe neasteptate, chemarea de la comisariat pentru serviciul militar in Cuba, ceea ce a grabit si inregistrarea casatoriei. Nunta am facut-o sub riscul de a fi invitati in orice clipa sa plecam.
Cind sotul meu, Sergiu Pavlicenco, a intrat la decana Facultatii de Limbi Straine, regretata Ecaterina Tcaciov, sa o roage sa imi semneze “caracterizarea” mentionata mai sus, ca sa putem perfecta impreuna actele pentru Havana, dinsa i-a spus: “Nu te-ai casatorit prea reusit, pentru ca Vitalia este o rebela si, in trei zile dupa ce va ajunge in Cuba, va zbura in America”.

Cu chiu, cu vai, ca sa nu impiedice plecarea – deoarece erau interesati sa trimita traducatori casatoriti peste hotare – militarii au admis caracterizarea, dar fara sa scrie ca “ma recomanda”, precum era formula obligatorie pe atunci. Iar in Cuba, noi, tineri casatoriti, fara a sti regulile stricte ale sovieticilor pe acolo, am plecat cu sotul la Santiago de Cuba intr-o deplasare de 7 zile. Cind ne-am intors la Havana, mai nu ne-au expediat in 24 de ore acasa, dar ne-au iertat numai pentru ca un sef din “stab” avea si el copii tineri ca noi. Eu aveam 21 de ani si sotul – 26. Precizez aceasta, pentru a mi se vedea virsta frageda, la care m-am aflat in Cuba, virsta careia unii ii dau, cu reavointa, astazi atita importanta malefica. Eu sint nascuta la 29 octombrie 1953 si, la 31 octombrie 1975, am nascut-o pe fiica noastra. Iar la 5 septembrie 1976 eram deja reveniti acasa din Cuba.
Eu nu stiu ce as putea adauga pentru cei care ma ponegresc de o vreme, aratindu-se premedidat a nu avea idee despre cine putea lucra in Ambasade sovietice! Noi eram niste “omizi”, niste “gindaci” in perioada sovietica, niste tineri saraci si fara tati, nu “copii ai cuiva”, ca sa lucram pe undeva. De parca rusii nu aveau de la Moscova pe cine pune sa lucreze in Ambasade! Acolo erau, probabil, fii de generali si amirali, de bosi comunisti rusi, nu niste puisori prapaditi de moldoveni, care nu ca sa nu aiba tati, dar sa aiba doar tati nomenclaturisi, situatie de care noi eram departe ca cerul de pamint, provenind toti din familii deportate. Nici eu, nici sotul nu am stiut macar unde se afla Ambasada URSS la Havana, ca noi nu aveam dreptul de circulatie libera in afara statului major al grupului de specialisti civili pentru care traducea sotul meu, specialisti ce acordau servicii cubanezilor in exploatarea tehnicii militare sovietice. Noi eram acolo in ciclu inchis, ca la o inchisoare. Iar traducatorii veniti acolo din Rusia erau absolventi ai unor prestigioase institutii de invatamint superior de la Moscova, fii de oameni influenti din esaloanele superioare ale organelor sovietice si de partid, care ne priveau pe noi de foarte de sus. Insa pe moldoveni ii luau pentru ca acestia stiau foarte bine spaniola, fiind asemanatoare cu romana. Sotul meu a facut, la Universitatea “M.Lomonosov” de la Moscova, unde a fost trimis de respectatul decan Sorbala de la Chisinau sa invete, pentru ca era foarte bun, era medaliat cu argint, era capabil la spaniola. Acolo programa de studii prevedea in plan militar traducerea militara, nu umblatul „po-plastunski” (‘pe brinci”), precum era la Chisinau, dupa care cei ce urmau traducerea militara erau chemati sa-si satisfaca serviciul militar in Cuba sau in alte parti, eu nu stiu pe mai unde. La Moscova sotul meu s-a specializat in literatura spaniola, este hispanist, comparatist, recunoscut si in Romania. Iar ca serviciu militar a fost chemat – ca o gramada de alti tineri ce studiasera spaniola si la Chisinau, fosti colegi si de-ai lui Sergiu inainte de a fi trimis la Moscova – ca traducator in Cuba. Sint oameni vii si la Chisinau, in alte localitati, care au fost in Cuba, unii concomitent cu noi. Noi eram atit de tineri, cruzi, neinformati, idee nu aveam de spionaj, securitate, de alte nebunii vehiculate astazi. Eu plecasem ca studenta, nici nu aveam studiile terminate, le-am terminat la intoarcere, ca ne-au mai propus un an sa stam in Cuba si nu am stat, pentru ca sotul vroia sa intre la doctorat, iar eu trebuiam sa imi reiau studiile la Universitate, avind si o mama foarte bolnava. Iar cind am terminat Universitatea nu aveam nici gazda, nici de lucru, ca nu aveam “propiska” (viza de resedinta). Cele scrise, cu atita usurinta, despre aflarea familiei mele in Cuba sint o crima. Si cred ca, odata, cineva va plati.

Vitalia Pavlicenco
14 octombrie 2008

  

Loading Facebook Comments ...

6 Comments

Add a Comment
  1. Va puteti considera o Mona Musca a ‘prelucrarilor politice’ ? De cine este aranjata aceasta ‘crima’ ?

  2. Pwentru unionistul

    Aceasta crima este aranjata de cei forte politice din Basarabia care au o „prietenie” foarte „calculata” cu ziarul „Ziua”. Noi stim cine. Dupa principiul „hotul striga hotul”.

  3. Trebuie sa si dovediti odata ce afirmati aceasta … Mona Musca a cam scaldat-o.Uite ce se intampla in Romania, Parlamentul,practic l-a reabilitat pe Ceausecu … N-ARE CONTURI BANCARE NU ESTE VINOVAT ? Toate astea sunt aranjate ? Ce zice poporul revolutionat pentru libertate ? Au legatura toate astea?

  4. Pentru unionistul

    Nu eu trebuie sa demonstrez, ci cei care afirma, sa o demonstreze in instanta de judecata. Eu am toate documentele de la SIS ca nu exista – si nu poate exista, ca nu are de unde – un dosar al meu, dar cum sa le mai demonstrez celor care ma ponegresc precum ca eu, un nimeni, o fiica a unei profesoare sarmane, fara tata, la 21 de ani, fara studii, fara ca sa lucrez pe undeva, fara sa fi cunoscut limba spaniola, fara nimic, nimic, – as fi lucrat intr-o Ambasada a URSS, unde eu nici nu-mi imaginez cine lucra!!! Ce sa mai demonstrez eu, daca am explicat amanuntit ca in Cuba am fost noua luni gravida si am crescut o fetita de 11 luni, stind acasa, iar sotul lucra de dimineata pina seara traducator? Nu e oare o crima din partea celor care afirma asta, care nu are nimic in comun cu realitatea? Ce am eu cu Mona Musca? De fapt, pe Mona Musca oare trebuiau s ao gaseasca drept cea mai mare „colaboratoare”, daca e sa o luam si altfel?

  5. patron / director la ziarul „Ziua” dl Stanescu este recunoscut pentru lipsa dansului de profesionalism si marile indoieli in ceea ce priveste calitatea ziarului sau mediocru (ca sa nu spun mai mult).

    chiar s-au scris si bancuri despre aceasta

    ———
    Sorin Roşca Stănescu: – Alo, Adriane! Ştii ce număr de telefon are Victor?
    Adrian: – Nu ştiu!
    Sorin Roşca Stănescu: – Nici cu aproximaţie?
    ———

    puteti citi mai multe
    http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?item=2183&lang=RO

    si sa nu uitam ca acest Stanescu scria la „Viata studenteasca” in 1972 si nu datorita calitatilor dansului in jurnalism pentru ca pe acele timpuri cu totul altele erau criteriile prin care puteai ajunge sa lucrezi la un ziar central (chiar si mic studentesc) si anume PUPAT IN FUND PE COMUNISTI LA GREU.

    scuzati expresia dura, dar sa stiti cu cine aveti de a face.

  6. Ed,
    esti extraordinar.Bravo.
    Acest Stanescu daca e patronul ziarului,lui ii este in cot ce o sa publice,principalul este sa publice.Acum apare intrebarea la comanda cui a publicat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *