Chiar dacă nu este aici la temă, dar, pe undeva, subiectele tratate în filmul Cutia neagră, în interviul acordat de mine pentru Today.md și abordat în ediția Fabrika, consună cu procesul câștigat de mine în Curtea de Apel, în care pârâtul este Mihail Ghimpu. Cel care mă tot calomniază de ani buni. Că de fapt, […]
Search Results for – "cutia neagra"
DPN a PNL a discutat amplu situația politică preelectorală și pregătirile pentru Centenarul Marii Uniri
Sîmbătă, 21 octombrie, a avut loc ședința statutară a Delegației Politice Naționale a Partidului Național Liberal. Pe ordinea de zi au fost Raportul de activitate al BPC al PNL și adoptarea a două Declarații – despre situația politică și imperativul coagulării forțelor naționale în ajunul Centenarului Unirii și al anului electoral 2018, precum și despre […]
DPN a PNL a pledat pentru îmbunătățirea sistemului proporțional, prin scoaterea pragului electoral și reprezentarea egală a subiecților electorali în CEC
Comunicat de presă Pe 29 aprilie a avut loc ședința Delegației Politice Naționale a PNL. Pe ordinea de zi au figurat 1. Raportul BPC, 2. Raportul Financiar pe anul 2016, 3. Excluderi/Includeri din BPC și DPN, 4. Adoptarea Declarației PNL privind situația de după alegerile prezidențiale și propunerea Puterii de schimbare a sistemului electoral, 5. […]
Petru Lucinschi a pierdut procesul intentat Vitaliei Pavlicenco (și video)
După cum se vede din poza atașată, Petru Lucinschi a pierdut procesul intentat Vitaliei Pavlicenco. Iată bloculețele de informații declarate de mine în filmulețul ”Cutia Neagră”, din care au fost preluate frazele contestate și care au fost obiectul litigiului: PRIMUL BLOC – ”Moscova și-a promovat interesele prin oamenii săi. Și scriam un articol – ”Anatomia […]
Procesul politic ”Lucinschi vs Pavlicenco”. Partea VIII
52. Dan Dungaciu, cercetator si analist roman, fost consilier politic pe la Chisinau, devenit si cetatean al R.Moldova, scrie –http://adevarul.ro/international/europa/exclusiv-dan-dungaciu-protestele-piata-victorie-proiectul-tara-1_589c8e265ab6550cb84d044d/index.htmm – in “Protestele din Piaţa Victoriei şi proiectul de ţară” – în contextul protestelor de la Bucuresti și despre proiectul de țară al unității naționale românești: “Dacă aşa stau lucrurile, se va vedea uşor şi […]
Procesul politic ”Lucinschi vs Pavlicenco”. Partea V
ÎNTREBĂRILE RECLAMATEI în PROCESUL LUCINSCHI vs PAVLICENCO (Primele 20, deja adresate, în ședință, avocatului) Iată care afirmații din interviul acordat de Vitalia Pavlicenco portalului www.today.md, folosite în filmul „Cutia Neagră”, sunt contestate de reclamant: 1] din intervalul min. 02:59 – 03:38: „Cred că au dreptate cei care spun că Lucinschi a rămas fidel acelui Sistem, acelui […]
Procesul politic ”Lucinschi vs Pavlicenco”. Partea IV
Dosar nr.PIGD 14-2-536-18012016 nr.manual 2-1572/16 Către: Judecătoria Buiucani, Mun.Chişinău În atenţia: Dnei Olga COJOCARU, Judecător De la: Vitalia PAVLICENCO, reclamată în cauză, str.Tudor Vladimirescu nr.89, bl.2, apt.1, or.Durleşti, MD-2003 Chişinău Reprezentantul reclamatului: Filipp DRUŢA, avocat, str.Igor Vieru nr.1, ap.(of) 37, MD 2075 Chişinău REFERINȚĂ la ”Expunerea de Motive (EM) asupra materialelor prezentate de pârât întru […]
Procesul politic ”Lucinschi vs Pavlicenco”. Partea I
Acum un an, fostul Președinte al R.Moldova, Petru Lucinschi, m-a chemat în judecată, contestînd și cerînd dezmințirea unor afirmații făcute de mine și folosite de portalul www.today.md în filmul CUTIA NEAGRĂ. Timp de un an am colectat probe pentru un proces ce nu poate fi nicidecum unul de apărare a onoarei, demnității și reputației profesionale, ci DOAR […]
Antiromânii se activizează. Petru Lucinschi îmi cere dezmințiri. Iată ce vrea
După ce dodonii s-au dedat unui gest extremist în Parlament, angajându-se încă de la congresul lor antiromânesc să pornească răfuieli contra unioniștilor, iată că și Petru Lucinschi se arată deranjat de declarațiile mele prin care spun că a avut grijă să nu apară în R.Moldova forțe românești, unioniste, și vrea să mă cheme în judecată. […]
NATO vine în Ucraina! Pe cînd în al doilea stat românesc?
Am avut oportunitatea să fiu aproape cinci ani, în două mandate de parlamentar, membru al Delegației naționale la Adunarea Parlamentară a NATO. Și rămînem convinși că doar aderarea, cît mai rapidă, a celui de-al doilea stat românesc la Alianța Nord-Atlantică va însemna pentru noi Reîntregirea cu România, un viitor național, românesc, prosper și comun în […]