La ce ne servește atâta ”adversitate” prin ”diversitate?”

Nu am mai scris de vreo trei luni un articol pe blog. Și nu e vorba doar de dezgustul provocat de priveliștea politică ”dizgrațioasă” de pe ambele maluri de Prut.

Grija pentru trei nepoțele, toate – eleve la un liceu de muzică -, apoi o problemă mai gravă de sănătate a uneia dintre ele ne-au schimbat prioritățile. Sperăm că medicina occidentală ne va readuce calmul și speranța în suflet.

Totodată, ne consumăm o parte din fiece noapte și cu urmărirea evenimentelor din hărțuitul stat românesc Republica Moldova, care nu mai reușește, spre ”regretul” fariseilor, să se tot nască de 30 de ani. Și care se vede acum cu ochiul liber cum intră în disoluție…

Se tot consumă fază peste fază politico-electorală, nimeni nu prinde fundamental la minte, fariseii de toate culorile curcubeului aiuresc lumea și le tot fură nu doar viitorul, dar și prezentul.

Spuneam, cu fiece ocazie, lucru ce îi tot supără pe amici și inamici – că nu cred decât în unioniștii sinceri. Aceștia sunt împrăștiați, ca români curajoși ce sunt, deși lehămetiți, pe toate continentele, îmi trimit mesaje și articole pe care chiar le-am postat, deși cu întârziere, pe site-ul www.consiliul-unirii.ro. Prietenii noștri intelectuali-gânditori, cum ar fi reprezentanții diferitelor asociații-membre ale Consiliului Unirii, dar și cu activități neobosite, meditează asupra schimbărilor radicale, dar și tot mai triste, ce se produc în lume și pe planetă, cărora le-a dat start vizibil Covid-ul. Deși planurile se trag din scenarii elaborate cu multă vreme în urmă.

Lumea se schimbă, iar ei, ca adepți ai obiectivului național al UNIRII Basarabiei cu România, se întreabă ce mai putem face astăzi?

Greu de spus. Dezamăgiți de acei din România care ar trebui să aibă, dar nu au, frisoane la obiectivul de unitate națională (spre bucuria antiromânilor nu doar de dincoace de Prut), ei deplâng ratarea clipelor istorice și continuă, inerțial, să exprime speranțe.

Lupta dintre globaliști și suveraniști, însoțită și de intenția grijulie de a ne vaccina cu nu știu ce produse fabricate în mare grabă în laboratoare nouă inaccesibile, fapt promovat de guvernele ne-naționale, vândute pe un cap intereselor meschine, ridică pentru români întrebarea – a pune sau a nu mai pune problema, a fi sau a nu mai fi încrezători în rezolvarea problemei dureroase a românilor – de a înceta să mai fim separați, dezbinați, mereu și artificial slăbiți, neuniți, descurajați, reprimați, cumpărați prin măgulirea orgoliilor mărunte și dominați urmare a sărăciei fără capăt.

Noi, primii unioniști curajoși, de pe când guvernările proeuropene ne promiteau marea și sarea în amărâta RM, urmărind acum, peste un deceniu, cum crește, ca pe drojdie, numărul entităților unioniste, ne tot minunăm – privind pe ambele maluri ale Prutului – și la ce vă folosește această dezbinare prin multiplicare, această adversitate prin diversitate. La ce ne servește ea oare?

Vitalia PAVLICENCO