Sâmbăta seara, pe 24 martie, în preziua marcării Centenarului Unirii la manifestarea unionistă din Piața Marii Adunări Naționale, fostul Președinte al României, Traian Băsescu, venit în al doilea stat românesc și cu această ocazie, a inițiat o discuție cu un grup de partide, pe care le-a invitat la o masă de dialog.
Invitația adresată PNL ne-a fost adusă la cunoștință de președintele Acțiunii-2012, George Simion, luptător activ pentru unionism.
Din câte cunoaștem, au mai fost adresate invitații partidelor conduse de Maia Sandu, Vasile Năstase, Viorel Ciubotaru, Mihai Ghimpu, Ion Hadârcă (PAS, PPDA, PLDM, PL, PLR). Poate și altora, nu cunoaștem… Dintre aceste partide, numai PLDM a trimis un purtător de cuvânt, astfel, la întâlnire a fost un reprezentant al PLDM, Ion Terguță, și președintele PNL.md, Vitalia Pavlicenco. Alături de Traian Băsescu a fost deputatul român Eugen Tomac.
Traian Băsescu s-a arătat afectat de faptul că aceste formațiuni nu au dat curs invitației. Cred, însă, că acest semnal trebuie analizat bine atât de domnia sa, cât și de cei care doresc mult ca partidele politice vizibile euro-unioniste să coopereze, să acționeze pe o platformă comună atât pentru Primăria Chișinău, cât și pentru alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an.
În spațiul public s-au discutat, de mai multă vreme, ideea, propunerea și regretul că fostul Președinte al României – care înainte de a părăsi mandatul acestei funcții supreme, după aderarea statului român la UE și NATO, a anunțat un nou Obiectiv de Țară, mai exact Reunirea celor două state românești (privit de dincoace de Prut – Reunirea Basarabiei cu România) – nu a demarat venirea sa frecventă aici de câteva luni cu adunarea tuturor entităților euro-unioniste LA UN DIALOG, pentru a fortifica procesul concomitent de pregătire a celui de-al doilea stat românesc pentru integrarea românească și europeană.
Totodată, pe alte căi, mai informale, dar și din unele declarații făcute de chiar domnia sa pe la întâlnirile din teritoriu (pe unde invitat, pe unde mai puțin invitat), s-a dedus că se va întâlni cu președinții partidelor românești, unioniste, europeniste.
Vom remarca, din capul locului, că Traian Băsescu a sprijinit, de-a lungul ultimilor zece ani, – demersurile politice ale unora, mai devreme, ale altora – mai recent… Practic, este vorba de toate cele cinci partide menționate mai sus – PAS, PPDA, PLDM, PL, PLR, chiar dacă unele dintre ele erau atunci în componența celorlaltor… Băsescu a mai declarat că în Republica Moldova există un singur partid românesc – Partidul Liberal. Asta pe noi, PNL, ne-a cam supărat. De fapt, Traian Băsescu nu a sprijinit niciodată PNL.md, dar nici nu a fost posibil acest lucru – el nu a fost, nu este și nu știm dacă va apuca vreodată să devină național-liberal sau să aibă simpatii pronațional-liberale. Deși s-a cam vehiculat o habă în spațiul mediatic de dincolo de Prut că Băsescu anvizaja să devină președinte al PNL.ro drept o consecință a fuzionării PNL.ro-PD-L.
Totuși, pentru că politica nu înseamnă adevăr și luptă onestă, ci, mai curând, percepție, iar românii și unii alogeni din al doilea stat românesc nu cunosc în profunzime realitățile politice din România, aceștia, dezamăgiți de guvernările fals europene, așteaptă acum ”un salvator” de peste Prut, așteptare ce se mulează astăzi, conjunctural, pe imaginea fostului Președinte al României. Nu știm exact ce fel de ”salvator” așteaptă – poate un unificator, poate un kamicaze, poate altceva…
Iar pentru că, pe parcursul ultimilor ani, Băsescu a fost Președintele României, basarabenii l-au asociat cu Statul Român și continuă să aștepte o izbăvire, prin Unire, de la acest politician, care nu a părăsit politica mare românească și care beneficiază (nu spunem – profită!) de absența vizibilă – foarte regretabilă – dincoace de Prut a politicienilor din alte partide românești. Printre cei care gândesc pe la noi așa – corect/incorect – sunt, în special, români unioniști care fac parte astăzi sau care simpatizează cu diferite partide unioniste și europeniste, inclusiv național-liberali.
Tocmai prin această stare de lucruri se explică și interesul unor membri ai PNL.md, ca și al membrilor altor partide pentru un dialog cu FOSTUL PREȘEDINTE al României, și nu cu un afiliat aici la o formațiune politică.
Ca politician și observator al evoluțiilor de la noi, am fost prima persoană care am spus multe lucruri, inclusiv despre fenomenul Băsescu dincoace de Prut. Astăzi, pe unele le voi reitera, dar voi spune și altele.
Înainte de a continua, însă, voi menționa că am luat o pauză destul de lungă în a posta pe blog articole, generând nedumerirea exprimată de colegii politici, în ceea ce privește exprimarea mai multor atitudini față de situațiile noi din societate și de pe scena politică. Acum, după marcarea Centenarului Unirii, pentru că a început și campania alegerilor locale parțiale pentru Primăria Chișinău, voi relua ritmul postărilor.
Am spus, la apariția lui Traian Băsescu dincoace de Prut, cu intenția de a se implica în politica moldovenească, un lucru acceptat de tot mai mulă lume, și nu doar de politicieni și analiști politici. Și anume – că era bine ca Traian Băsescu să vină ca un FOST PREȘEDINTE, ce și-a asumat obiectivul unionist pe ultima sută de metri de aflare la Cotroceni, cu un Pact Snagov ”Pro Basarabia” în mână, după ce va fi adunat clasa politică pe o platformă cu un mesaj pro-Unire comun clar, curajos și ferm. Și dacă făcea asta, putea solicita și clasei politice de dincoace de Prut o atitudine solidară pe aceeași Platformă pro-unionistă.
Traian Băsescu nu a făcut acest lucru. Un politician – i-am spus lui Traian Băsescu – trebuie apreciat, în opinia noastră, nu după ce a făcut, mai ales cu banii statului, adică al cetățenilor, ci, mai ales, după ce nu a făcut, dar ar fi putut să facă. Este una ce poate face un politician, aflat în cea mai înaltă funcție în stat, dar care nu a făcut suficient (inițial Băsescu susținând ferm că cele două state românești se vor întâlni în Europa, deci nefiind vorba de Reunificare, pe care, pe alocuri, a cam pus-o în sertar în discuție cu fostul Președinte interimar al R.Moldova, Mihai Ghimpu, conform spuselor acestuia), și este altceva ce poate face un senator și președinte al unui partid încă tânăr dincolo de Prut, care, sigur, tinde să se consolideze și prin votul basarabenilor la viitoarele europarlamentare, de exemplu.
PNL.md, în schimb, încă acum 11 ani, a adresat un Document clasei politice din dreapta Prutului, intitulat -”Manifest-Apel din 3 martie 2007 al PNL-Moldova privind imperativul solidarizării naționale” (http://www.pavlicenco.md/2015/08/11/vom-tot-republica-manifestul-apel-din-3-martie-2007-al-pnl-md-privind-imperativul-solidarizarii-nationale/)
Nu mai spunem de actele trimise Parlamentului, Guvernului, partidelor și Președinției române de către Consiliul Unirii, din care face parte și PNL.md. Îl invitasem în CU și pe Traian Băsescu atunci când partidul, pe care îl conduce, a adoptat obiectivul politic unionist.
Băsescu, iată, s-a afiliat, însă, dincoace de Prut unei structuri în curs de construcție într-un an electoral, construcție însoțită de multe semne de întrebare, mai ales legat de insistentul ”îndemn” (nu spunem ”toxic” – cuvânt folosit prin afirmațiile domniei sale și preluat agresiv de un coleg de partid aici pentru a ne fi ”atribuit” nouă, național-liberalilor) ca toate formațiunile să se dizolve și să vină unde este el. Ei, asta nu poate să nu displacă și o fi una dintre cauzele că partidele invitate nu au venit să discute cu domnia sa.
În dialogul marcat de îngrijorarea serioasă comună pentru soarta Chișinăului și a celui de-al doilea stat românesc în general – dacă nu se va produce Unirea până la alegerile legislative din toamnă, – a dominat întrebarea ”Ce facem azi cu Municipiul, cu Primăria capitalei?”
I-am subliniat lui Băsescu faptul cunoscut – dacă l-a sprijinit și pe Năstase, și pe Sandu, nu mai spun, anterior, pe Filat – oare nu are tocmai el dreptul moral și puterea să convingă aceste conduceri de formațiuni să fuzioneze (din PLDM avem azi 5 partide, din PL – 4, apoi 3) ori să coopereze clar între ele, dar și cu unioniștii, pentru a nu favoriza revanșa Stângii la putere în anul Centenarului? Probabil, deocamdată, nu. Și-atunci – și formațiunea la care s-a afiliat (unii ne spun că e chiar ”opera” sa) va înainta un candidat la Primarul capitalei. După care ne întrebăm – vine sau nu vine revanșa roșie?
A spus Băsescu – și nu poți să nu îi dai dreptate – că i-a sprijinit pe toți cei anunțați pentru că reprezentau o guvernare proeuropeană la Chișinău în anii mandatului său. Dar unde am ajuns cu acest sprijin necondiționat? Poate trebuia un sprijin mai condiționat, mai cu discernământ, mai selectiv? La fel, putem întreba dacă această lipsă de vizionarism și discernământ ale domniei sale nu au însemnat o greșeală, așa cum a greșit Băsescu (nesemnarea Memorandumului Kozak ar fi o scuză, dar a venit mai târziu) și și-a cerut iertare apoi pentru încurajarea aici a votului fatidic proVoronin de la 4 aprilie 2005, așa cum a fost o greșeală felicitarea lui Dodon cu ocazia câștigării inutilului mandat de președinte al amărâtului stat-făcătură a lui Stalin-Hitler, a cărui cetățenie Băsescu o jinduiește inexplicabil?
Prea multe greșeli, dar se mai întâmplă. În opinia noastră, când greșelile sunt prea multe nu e bine deloc. Și dacă nu se vor prezenta scuze serioase și credibile, faptele vor apare analizate și vehiculate în spațiul mediatic și politic, pentru că e vorba de concurență politică, între partide politice. Tocmai de aceste ”mea culpa” e nevoie pentru a putea coopera, pentru a se renunța la ultimatumurile ”dizolvați-vă și veniți toți la babac-ul”. Pentru a înțelege noi, cei învinuiți gratuit, că ”ne-am fi bătut joc de Unire și am fi dus-o în derizoriu, că am fi toxici și epave” – cum se face că cineva mereu greșește și, tot mereu, se crede ayatollah având dreptul moral de a da continuu lecții de bună purtare politică?
Această întrebare noi le-o adresăm și intelectualilor noștri. Are Dan Puric o remarcă – ”intelectuali mari, oameni mici”. Am putea reformula puțin – ”politicieni mari, oameni mici”.
Sigur, poate nu toți pricep sau dezghioacă acest tertip de a veni în politica moldovenească și a dori să fii tratat ca FOST PREȘEDINTE al României, dar să ai mereu un comportament față de toți președinții de partide unioniste din ipostaza de afiliat unui partid și de aici. Dacă ne gândim la voturile atâtor basarabeni în alegerile parlamentare sau europarlamentare din România, confuzia pare premeditată și inetică. Și este greu să separi ipostazele. Dar Traian Băsescu trebuie să se străduie să facă ceva moral și etic în această privință, pentru că riscă să fie tratat numai ca reprezentant al unui partid cam nouț de aici și să intre în polemici și dezbateri banale, de concurență politică trivială, mai ales după ce îi critică, incorect, credem noi, și pe unioniștii de aici, și pe europeniștii care trebuie recuperați încetișor pentru unionism.
Apropo de ”europeniști”. Suntem absolut de acord că cei care promovează ”europenismul pur” nu pot fi crezuți. Mai ales după ce s-a întâmplat cu ”europenismul” colegilor lor foști de partid, care s-au acoperit cu integrarea europeană pentru a fura miliarde. Dar – de ce nu se putea altfel? De ce Băsescu nu a discutat mai întîi cu ”noul val de europeniști puri” (adică nu și unioniști, adică nu euro-unioniști”, pentru a le spune ce crede despre ideologia și mesajele lor cinstit, după care să meargă prin republică și să îi critice dur? Nu e și asta o cauză că acum ei nu vor să discute cu Băsescu?
L-am îndemnat foarte frumos pe Traian Băsescu să nu-și vehiculeze (nu am spus ”vânture”) ideile și cuvintele, rostite prin teritoriu, în privința nici a comparațiilor pe care le face mereu între cariera sa și liderii unioniști de aici – fapt care nu place celor ce îl ascultă și ne sună frustrați. Nu trebuie să se măsoare Băsescu azi cu noi. El a activat și este salariatul unui stat normal, România, care e și Țara noastră. Noi sunte, într-o făcătură Stalin-Hitler și ne chinuim aici să promovăm unionismul.
Părerea noastră, pe care i-am spus-o franc, – ar fi foarte bine să aibă mărinimia și noblețea sufletului, de a recunoaște că au făcut și aici unii unioniști câte ceva, ce au putut, în amărâtul stat al doilea românesc, precum și – dacă avem tărie de caracter, voință intelectuală – să ne dăm mâna să facem ceva mai mult împreună. Pentru promovarea unionismului cu cei mai vechi și cei mai noi, nu pentru mandate comerciabile în viitorul Parlament.
I-am mai spus că nu se știe niciodată dacă un politician la scara României (acolo e ceva mai ușor să promovezi Unirea!) a făcut mai mult decât cineva care a fost lapidat într-un stat amărât ca R.Moldova, unde noi, de exemplu, am fost împiedicați și persecutați de exact cei pe care Traian Băsescu îi sprijinea.
Astfel, dacă Traian Băsescu ar pătrunde, totuși, cu mai multă aplecare și răbdare asupra situației din Republica Moldova, poate că am putea evita o nouă deziluzie după alegerile din 2018. Pentru că este un an prea important, Anul Unirii, ca să tolerăm revenirea, după 2001, a Stângii antiromânești la Putere.
Noi, PNL, am adoptat mai multe declarații și poziții clare nu doar legat de Unire, pentru că suntem partid unionist, dar și legat de imperativul conjugării eforturilor eurounioniștilor în campaniile electorale ce vor caracteriza acest an.
Noi considerăm binevenite, în continuare, orice inițiative lansate de grupurile, platformele, structurile active civic – una dintre ele fiind Mișcarea Civică Europeană, unde căutăm soluții.
Noi rămânem deschiși coagulării, conjugării, consolidării și coordonării eforturilor unioniștilor – în prima etapă -, precum și ale euro-unioniștilor, în a doua etapă, pentru a nu pierde niciun vot care să ajungă la Stânga prorusă. Totul depinde de noi, iar cei care se consideră ”mai deosebiți”, mai cu experiență, să o demonstreze prin fapte adunătoare de speranțe, nu prin gesturi, acțiuni și decizii care să apară drept dezbinare și obstrucționare. Mai ales venite de peste Prut.
Mai sunt multe de spus și le vom spune, ar fi bine să și folosească ce spunem în lupta pentru cauza comună.
Vitalia PAVLICENCO
