Înregistrări audio și video de la Reuniunea unionistă din 20 august de la București


Precum se poate vedea pe blog, pe data de 22 august am publicat un articol-analiză despre reuniunea unionistă de la București, de pe 20 august.

Am mai multe reacții, de tot felul, la cele scrise. Nu am avut la îndemînă imediat toate videourile, făcute – care mai bine, care mai rău – de un coleg la Masa rotundă a partidelor din cadrul adunării sub sloganul Alianța pentru Centenar. Unele chiar lipsesc, dar asta e. În schimb, este o înregistrare audio integrală, pe care o plasez aici. Precum și altele pe care le avem.

Oricum, am fi dorit să se cunoască discuțiile exacte, între reprezentanții formațiunilor prezente mai mult prin efortul PNL.md. De ce? Pentru că așa e mai clar și nu se poate manipula.

Precum am auzit că a făcut George Simion, care și-a prezentat o cărțulie la Soroca, în care mă atacă pe mine, pe cine mai vrea el sau prietenii lui, dar care a pus din pod că ”Vai de mine ce ne-a făcut Pavlicenco la București!”

Iată pentru a vedea ”ce le-a făcut Pavlicenco la București”, ascultați și priviți secvențele audio și video. Dar culmea e că în plenul ședinței nu mi s-a dat cuvîntul, după ce aproape că să i se interzică delegației noastre intrarea în sală din cauza panglicii PNL de la gîtul meu, cu dubla identitate venită la reuniune, iar cînd a fost masa rotundă a partidelor, nu am cerut cuvîntul, dar am fost invitată, prima, să intervin. Eu am avut doar o solicitare, peste cîteva mici discursuri, pentru o replică, deoarece se impunea evident.

Cine va avea răbdare și va asculta, sper să nu mai poată etic, spune neadevăruri.

Vitalia Pavlicenco

Înregistrarea audio integrală a discuțiilor între reprezentanții partidelor prezenți la București


Replica lui Mircea Popescu la Masa rotundă a partidelor de la București, in format audio

Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *