Procesul politic ”Lucinschi vs Pavlicenco”. Partea VI

Publicam a doua parte a intrebarilor adresate avocatului lui Lucinschi pentru a justifica cererea depusa si pentru a-i demonstra reclamantului ca o asemenea persoana ca el, prin faptele sale, nu poate pretinde la onoare si demnitate, nu mai spunem ca noi aducem ca argumente a nu stiu cita parte, poate a mia, din ce stie lumea si din ce se cunoaste despre acest personaj politic de dincoace de Prut. Ramin tot cam atitea intrebari, dar le vom publica dupa ce vom incerca sa le depunem, prin avocat, la urmatoarea sedinta, pentru ca voi fi nevoita sa solicit aminarea acesteia, pentru ca e o coincidenta cu va fi o masa rotunda despre alegerile prezidentiale, in organizarea CEC si a unor trimisi din partea Consiliului Europei, la care sunt invitata sa particip. Precizez: pentru declaratiile in timpul sedintelor din proces nu poti fi chemat in judecata.

22.Întreg articolul ”Revanșa lui Lucinschi”,  http://archiva.flux.md/articole/10597/ poate înlocui argumentele aduse în proces ca suport pentru afirmațiile lui Valeriu Pasat, reiterate de mine pentru www.today.md și însoțite de concluziile ce se impun. Acest articol e despre tentaculele Mafiei lui Lucinschi și ale grupării sale, cu oamenii promovați în interes meschin. Iată cîteva subtitluri din cunoscutul articol: ”Gramatica politicii moldoveneşti: se scrie „AIE” şi se citeşte „Lucinschi”, ”Tentaculele caracatiţei Lucinschi în Partidul Liberal”, ”La „iniţiativa poporului”, Hadârcă îl pofteşte pe Lucinschi acasă”, ”Petru Lucinschi şi Dumitru Diacov, doi vechi tovarăşi”, ”Filat, o trompetă din orchestra lui Lucinschi”, ”Regimul Lucinschi, Filat şi Pasat”, ”Lucinschi şi Urechean, doi foşti nomenclaturişti sovietici”, ”Lucinschi, preşedinte de onoare al AIE”. Precum și un alineat elocvent: ”P.S.: Remarcăm, în această sinteză, am trecut în revistă doar o parte a legăturilor lui Lucinschi cu Ghimpu, Diacov, Filat şi Urechean, cele mai evidente. Dacă ar fi să le enumerăm pe toate, în mod sigur, cele 12 pagini A2 ale FLUX-ului ar fi neîncăpătoare. Şi încă o remarcă: răsfoind arhiva FLUX, în scopul documentării acestui material, am recitit o bună parte din materialele publicate de ziarul nostru despre gruparea Lucinschi şi setea ei de revanşă. Iată că aproape totul ce am scris de-a lungul anilor despre revenirea lui Lucinschi se confirmă astăzi. Şi spun asta doar pentru a menţiona că revenirea la „epoca lui Lucinschi” unora li s-a părut un scenariu fantezist, chiar fantasmagoric. Iată, însă, că şi cele mai sumbre previziuni pot deveni realitate. (…) E de văzut că marii luptători din perioada renaşterii naţionale, adunaţi în ceea ce ei numesc AIE, nu se simt deloc incomodaţi de compania lui Lucinschi. Nici nu au cum să strâmbe din nas, nu de alta, dar el li-i naşul. Nu de cununie, nici de botez, ci, mai degrabă, în sensul mafiotic al termenului.” ÎNTREBAREA MEA: Cele afirmate aici în anul 2010 sunt grave și concrete, nu așa cum a declarat Lucinschi despre cele spuse de Pasat, că sunt fraze la general, repetate de mine. Le-ați contestat, contracarat, dezmințit, ca să știm că nu pot fi reproduse ca probe pentru judecățile noastre de valoare, cu un suport mai mult decît evident în toată presa?

23. Sergiu Praporscic, un cunoscut ziarist, publică pe www.flux.md ” Din culise – în scenă. Petru Lucinschi, părintele spiritual al actualei puteri”, în noiembrie 2010, cu subtitlurile: ”ANUL 1989. PRIMA ROCADĂ. LUCINSCHI ÎL DEBARCĂ PE PRIM-SECRETARUL CC AL PCM, SIMION GROSSU, ŞI ÎI IA LOCUL”, ”ARC PESTE TIMP. 10 NOIEMBRIE 1989 ŞI 7 APRILIE 2009. DOUĂ ACŢIUNI VIOLENTE CARE DOBOARĂ DOI RIVALI AI LUI LUCINSCHI: SIMION GROSU SI VLADIMIR VORONIN”, ”ANUL 1990. LUCINSCHI ÎNCEPE SĂ ÎL SAPE PE SNEGUR ŞI RÂVNEŞTE FUNCŢIA DE PRIM-MINISTRU, OBŢINUTĂ DE MIRCEA DRUC”, ”LUCINSCHI A REPUS ÎN LEGALITATE PARTIDUL COMUNIŞTILOR”, ”LUCINSCHI NU A VOTAT ŞI NU A SEMNAT DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ”, ”ANUL 1993. O NOUĂ ROCADĂ. LUCINSCHI ÎL DEBARCĂ PE ALEXANDRUL MOŞANU DIN FUNCŢIA DE PREŞEDINTE AL PARLAMENTULUI ŞI ÎI IA LOCUL”, ”1996. O NOUĂ ROCADĂ. LUCINSCHI REUŞEŞTE SĂ ÎL DOBOARE PE SNEGUR ŞI DEVINE PREŞEDINTE AL REPUBLICII”, ”2000-2010. DUELUL VORONIN-LUCINSCHI INIŢIAL CÂŞTIGĂ VORONIN, DAR LUCINSCHI ÎŞI IA REVANŞA ÎN 2009. ŞI DOREŞTE SĂ ŞI-O CONFIRME ÎN 2010”, ”MARTIE-APRILIE 2005. O LOVITURĂ DE STAT EŞUATĂ, IAR ODATĂ CU EA A EŞUAT PENTRU MOMENT ŞI REVANŞA LUI LUCINSCHI”,”Votând AIE, votaţi Petru Lucinschi”. Articolul este extrem de amplu. Oare astea nu arată ce a avut de făcut agentul politic al Moscovei, Piotr Lucinschi, pentru a ține această populație românească în subdezvoltare, ca să rămînă doar cobai pentru a putea produce ce poate fura guvernarea antinațională? Dacă mă chemați în judecată pentru judecăți de valoare, atunci tot cu afirmații de percepție din partea liderilor de opinie vă întreb: nu demonstrează, oare, toate acestea că Lucinschi este agentul de influență într-o structură statală creată pentru interesul ”băieților corupți”?

24.Lupta lui Petru Lucinschi împotriva ”naționalismului”, în perioadele sale cu înalte funcții a inclus prigonirea scriitorilor, așa cum au arătat istoricii – fie scriitorii moldoveni-români, fie moldoveni-români-evrei, a elevilor, pentru manifestări de identitate națională – iată unele subtitluri suggestive din aceste cercetări de arhivă: „LUCINSCHI: ”UNII SCRIITORI IDEALIZEAZĂ TRECUTUL”, ”MENIUC CERE AJUTORUL ŞEFULUI MAI AL URSS”, ”CAMPANIE ÎMPOTRIVA INTELECTUALILOR”,  ”LUCINSCHI, AUTORUL MORAL AL PERSECUTĂRII LILIEI NEAGU ŞI ASEI ANDRUH” din articolul ”Petru Lucinschi şi lupta contra „naţionalismului“ românesc”, publicat pe 1 noiembrie 2012, de istoricul Igor Casu (iată linkul – http://adevarul.ro/moldova/politica/petru-lucinschi-lupta-nationalismului-romanesc-_50ae6a3a7c42d5a6639c8303/index.html)”: În 1970, pe cand era prim-secretar al CC al Uniunii Tineretului Comunist din RSSM, Petru Lucinschi a promovat o politică represivă împotriva intelectualilor „naţionalişti”, inclusiv a scriitorilor. Lupta împotriva „naţionalismului” românesc a fost o preocupare constantă a regimului sovietic. Aceasta se înăspreşte după 1968, când relaţiile sovieto-române se înrăutăţesc în contextul poziţiei lui Ceauşeşcu faţă de invazia sovietică în Cehoslovacia. Pe lângă Ivan Ivanovici Bodiul, printre cei care vor participa la un nou val de represiuni politice sunt şi politicieni care vor avea o carieră fulminantă şi după 1989. Unul dintre aceştia este Petru Lucinschi, al doilea Preşedinte al ţării (în anii 1997-2001). Participarea la asemenea campanii era strict necesară pentru promovări ulterioare operate de Moscova în cadrul nomenclaturii locale. Cei care manifestau exces de zel erau răsplătiţi cu vârf şi îndesat. „UNII SCRIITORI  IDEALIZEAZĂ TRECUTUL” – la adunarea activului comsomolist din RSSM din 17 octombrie 1970, Petru Lucinschi, prim-secretar al CC al Uniunii Tineretului Comunist din Moldova, a vorbit despre intensificarea propagandei burgheze din străinătate şi impactul acesteia asupra republicii. El a înfierat imaturitatea politică şi lipsa de vigilenţă a scriitorilor şi poeţilor moldoveni care s-ar fi făcut vinovaţi de alimentarea manifestaţiilor cu caracter naţional, etichetate drept „naţionaliste”. După ce i-a menţionat pe Andrei Lupan, Emilian Bucov, Arhip Cibotaru, Bogdan Istru, Victor Teleucă şi Constantin Şişcan drept exemplu de scriitori care urmau fidel linia partidului, a criticat poziţia altora, care nu se ridicau la înălţimea comandamentelor ideologice comuniste. Printre aceştia au fost numiţi Dumitru Matcovschi, Serafim Saka şi Gheorghe Vodă, care ar fi idealizat în mod „patologic” trecutul, ceea ce ar fi resuscitat atitudini nesănătoase în societate. Mult mai virulentă a fost critica formulată la adresa lui George Meniuc, Paul Mihnea şi acelaşi Gheorghe (cunoscut şi ca Gicu) Vodă, pe motiv că şi-ar fi românizat prenumele şi, astfel, ar fi încurajat tineretul să le urmeze exemplul şi, mai grav, să-şi afirme identitatea românească. În contextul tensionării relaţiilor sovieto-române după 1968, Lucinschi considera că alegerea unor prenume literare româneşti era echivalentă cu „trădarea” naţiunii „moldoveneşti”, lucru pe care îl spune oarecum voalat, dar care este explicat de Meniuc în jalba trimisă ulterior la Moscova. ”MENIUC CERE AJUTORUL ŞEFULUI MAI AL URSS” – Atacul lui Lucinschi împotriva lui George Meniuc şi a colegilor săi de breaslă a avut repercusiuni imediate. Meniuc a fost telefonat în zilele următoare de la editură şi i s-a spus că nu i se vor mai publica cărţile cu prenumele George. Acest lucru îl determină pe Meniuc să-i adreseze o scrisoare lui Nikolai Şciolokov, ministrul de Interne al URSS. Nu întâmplător anume lui Şciolokov, întrucât în perioada 1951-1966 acesta a deţinut diferite funcţii de rang înalt în RSSM, printre care şi cea de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi secretar al doilea al CC al PCM, făcând, totodată, parte din oamenii de încredere ai lui Brejnev. Fără îndoială că Meniuc l-a cunoscut pe acesta înainte de plecarea sa la Moscova, în 1966, şi, astfel, miza că îi va lua apărarea. Nu avem rezoluţia lui Şciolokov, dar faptul că această scrisoare este redirecţionată la CC al PCM arată că ministrul nu a fost indiferent faţă de Meniuc. Dincolo de implicarea în multe cazuri de corupţie care i-au fost incriminate pe timpul lui Andropov, în urma căruia se va sinucide în 1984, Şciolokov era cunoscut ca adept al unei politici mai puţin represive faţă de intelectualii recalcitranţi. El şi-a exprimat, de altfel, o atitudine destul de liberală la timpul respectiv faţă de disidentul Alexandr Soljeniţân şi i-a propus lui Brejnev ca acesta să nu fie expulzat din URSS după apariţia în Occident a „Arhipelagului GULAG”. ”CAMPANIE ÎMPOTRIVA INTELECTUALILOR” –  Ceea ce sugerează Meniuc în scrisoare sa către Şciolokov este că Lucinschi se află la originea unei campanii de persecutare a intelectualilor, care este comparabilă cu cea de la sfârşitul anilor 1940, numită jdanovism, după numele lui Andrei Jdanov, secretar al CC al PC (b) Unional. Acesta instrumentase campania iniţiată la comanda lui Stalin, împotriva elitelor culturale şi ştiinţifice „cosmopolite”, care s-ar fi făcut vinovate de contagiunea cu idei periculoase venite din străinătate, cu precădere din Occident. Făcând referinţă la „naţionalismul turbat” pe care îl manifesta, după părerea sa, Petru Lucinschi, George Meniuc face o aluzie la campania Sutelor Negre xenofobe şi antisemite împotriva minorităţilor neruse din Imperiul Ţarist. Meniuc explică, de asemenea, că el a revenit la prenumele său literar George după 1967, când a fost reintrodusă africata „ж” în alfabetul moldovenesc chirilic şi că acesta e numele cu care a debutat în 1934. Apărându-şi prenumele românesc, Meniuc spune că, deşi nu e român după originea etnică, ci ucrainean, a fost educat în spiritul culturii române interbelice şi că tovarăşul Lucinschi nu trebuie să pună semnul egal între tot ceea ce e românesc şi ostil „poporului moldovenesc” şi URSS. Totodată, se observă că Meniuc îl adaugă în lista „naţionaliştilor români” a lui Lucinschi şi pe Mihai Cimpoi, deşi acesta nu e menţionat în stenograma din 17.10.1970. Acest detaliu arată că Meniuc nu a fost prezent la şedinţa respectivă a activului comsomolist, cineva dintre participanţi informându-l ulterior despre asta, dar esenţa atacurilor lui Lucinschi le-a înţeles destul de bine. A avut câştig de cauză Meniuc şi colegii săi, ei păstrându-şi prenumele literare care îi sunau lui Lucinschi prea româneşte. Deznodământul arată că Petru Lucinschi a făcut exces de zel, pentru că până şi lui Bodiul i s-a părut exagerată ieşirea sa împotriva scriitorilor. ÎNITREBAREA ESTE – ce puteți spune ca reacție la aceste investigații? Sunt ori nu sunt o învinuire gravă de atitudine inumană de persecutare a reprezentanților elitei acestui teritoriu românesc în încercarea de a rămîne cu demnitatea și identitatea lor națională, venind din perioada aflării în cadrul Romțniei Mari? Cum să nu confirme rolul nefast al lui Lucinschi în stoparea manifestărilor firești de apărare a culturii, a identității lor naționale, în activitatea de scriitori, în manifestările tineretului care se voia liber? Sunt cercetări pe bază de material din arhivă, nu invenții, ceea ce constituie un suport pentru judecăți de valoare și mai dure decăt ale mele?

25.Istoricul Igor Cașu mai spune că excesul de zel al lui Lucinschi împotriva „naţionaliştilor” era alternat cu atitudini moderate în alte situaţii, precum activitatea unor propagandişti de serviciu pe frontul antiromânesc, gen Artiom Lazarev. Din cuvântarea tovarăşului Petru Lucinschi, prim-secretar al UTCM, 17 octombrie 1970: ”Cu regret, constatăm că, în prezent, unii istorici din RSR au renunţat la interpretarea marxist-leninistă a istoriografiei române, elaborate la sfârşitul anilor 1940 – începutul anilor 1950… [Acest lucru se referă mai ales la] interpretarea evenimentelor din 1918 şi 1940…Foarte des în locurile publice, în autobuze, în trenuri, se ascultă radio Bucureşti. Chipurile se ascultă muzică, dar, de fapt, ea este intercalată cu informaţii tendenţioase… Orice operă artistică ce se adresează tineretului devine o armă în lupta pentru formarea omului nou, întrucât tineretul este înclinat adeseori să perceapă cartea ca un ghid spre acţiune… Cele mai bune opere ale scriitorilor contribuie la antrenarea ideinică a tineretului, la perfecţionarea sa morală, îndeamnă la dragoste neţărmurită faţă de Patrie, la ura de clasă faţă de duşmanii ei… [Printre aceşti scriitori sunt] Andrei Lupan, Emilian Bucov, Arhip Cibotaru, Bogdan Istru, Victor Teleucă, Constantin Şişcan…[Asta spre deosebire de] Dumitru Matcovschi … Serafim Saka… Gheorghe Vodă…[care nu sunt la înălţimea aşteptărilor partidului şi care idealizează trecutul] …[Prin aceste atitudini] se explică manifestările politice imature din partea unor persoane care depun permanent flori la statuia istorică a lui Ştefan cel Mare. Uniunile de creaţie, radio, televiziunea, presa trebuie să ajute la interpretarea corectă a acestor chestiuni de către organizaţiile comsomoliste. Cititorii noştri nu înţeleg, prin ce metamorfoze au trecut unii scriitori şi poeţi de-ai noştri. Acum câţiva ani, ei recitau şi ascultau de pe scenele cluburilor, caselor de cultură poeziile lui Pavel Mihnea, Gheorghe Meniuc, Gheorghe Vodă ş.a. Şi deodată apare un nou val de nume moderne care inundă scena, paginile ziarelor, coperţile cărţilor. Scriu poezii şi recită Paul Mihnea, George Meniuc, Gicu Vodă. A devenit contagios pentru alţii… Tovarăşi! Moldova este o republică multinaţională, o regiune cu multe tradiţii internaţionaliste… Şi de aceea este cu atât mai ruşinos pentru noi că într-o republică cu tradiţii ale unui popor multinaţional avem cazuri de manifestări ale naţionalismului. Există necesitatea, în legătura cu asta, să invocăm căteva exemple de manifestări naţionaliste care au loc în republica noastră şi care relevă mecanismul prin care o parte a tineretului nostru cade sub influenţa forţelor ostile nouă. Nu demult, pe câteva clădiri din Chişinău au fost scrise slogane naţionaliste şi antisovietice. Această acţiune ruşinoasă şi nedemnă a fost săvârşită de studenta colegiului de medicină [Lilia] Neagu împreună cu eleva clasei a 10-a de la şcoala nr.1 [Asea] Andruh… Acest lucru s-a întâmplat deoarece Comitetul comsomolist al acestei instituţii [colegiul de medicină] nu a educat în rândurile membrilor organizaţiei deprinderea de a formula aprecieri conform principiilor de clasă faţă de manifestări ale vieţii sociale. Acest lucru a dus la aceea că unii membri ai UTC, deşi erau la curent cu starea de spirit naţionalistă a studentei Neagu, din cauza imaturităţii lor politice nu au putut să-i dea o mână de ajutor colegei lor şi să o facă să înţeleagă părerile sale politice greşite. Să fi existat o apreciere politică exprimată la timp, fără îndoială că se putea evita comiterea faptei de către Neagu…”. Document 2: Scrisoarea lui George Meniuc adresată lui N.A. Şciolokov, Ministrul Afacerilor Interne al URSS „3 noiembrie 1970: În data de 17 octombrie, în cadrul şedinţei activului comsomolist republican care s-a desfăşurat la Chişinău, a luat cuvântul primul secretar al CC al comsomolului tovarăşul Lucinschi P. K. În raportul său despre lucrul ideologic în rândul populaţiei tovarăşul Lucinschi şi-a permis să atace nejustificat scriitorii moldoveni. El a declarat că George Meniuc, Paul Mihnea, Mihai Cimpoi, Gicu Vodă, prin faptul că şi-au ales conştient nume literare româneşti, „au trădat naţiunea moldovenească”. În legătură cu această învinuire politică sunt nevoit să prezint câteva explicaţii. Numele literar George Meniuc a apărut în presă încă în 1934 [în România interbelică], când am început să-mi public primele lucrări. Sub acest nume a apărut de sub tipar prima mea carte de versuri, „Interior cosmic”, iar în 1940 – cartea de eseuri „Imaginea în artă” – acest lucru s-a întâmplat înainte de apariţia pe această lume dumnezeiască a tov. Lucinschi [свет божий – în rusă, în original]. Toate poeziile, povestirile, articolele publicate între anii 1934 şi 1940 le-am semnat numai cu acest nume, George Meniuc. În transliterare rusă, acest nume se pronunţă Djordje. Dat fiind faptul că în alfabetul moldovenesc a lipsit multă vreme litera G [africata ж], adică DJ, eu am început să-mi scriu numele Gheorghe [Георге]. Djordje şi Gheorghe e acelaşi nume, aşa cum ar fi, să spunem, Anghelina şi Angelina. Diferenţa este doar în pronunţie. Aceste nume sunt răspândite la diferite popoare şi nu sunt caracteristice doar României şi să judeci numai după nume despre „puritatea naţiunii” este destul de dificil. Este posibil oare să-l învinuieşti pe Robert Rojdestvenski sau pe jurnalistul pe relaţii internaţionale Timur Gaidar, care au [pre]nume nici pe departe ruseşti, de neglijarea întregului popor rus? La noi în Moldova, acest lucru s-a dovedit a fi posibil. …Tov. Lucinschi a amintit şi numele lui Paul Mihnea, care în iarnă împlineşte 50 de ani. Sub acest pseudonim el scrie de 30 de ani. Paul Mihnea este după naţionalitate evreu, numele său de familie adevărat este Şilman. Este dreptul său de autor să-şi aleagă orice pseudonim şi tov. Lucinschi nu poate să nu cunoască acest lucru. Ce să facă acum Paul Mihnea? Să-şi schimbe numele literar [doar] pentru că aşa vrea tov.Lucinschi? De fapt, această doleanţă reflectă o lipsă totală de respect faţă de scriitorul care şi-a închinat viaţa sa activităţii literare, lucrările căruia au apărut cu acest nume nu numai în limba moldovenească, dar şi în rusă şi în alte limbi ale popoarelor din URSS. Nu pot să nu-mi exprim neliniştea şi în legătură cu altceva: nu va provoca oare cuvântarea tov.Lucinschi o interpretate incorectă din partea tineretului, care vor începe acum să se uite la numele tovarăşilor lor, nu va provoca aceasta un val de naţionalism turbat [махровый национализм, în original, în rusă]? Cineva poate să deducă [urmând această logică] că Bogdan Istru şi-a ales un pseudonim /numele său de familie e Ion Bădărău/ care provine de la numele grec al Dunării – Istros, ca fiind unul cosmopolit? Şi, în general, numai ce nu poate să le treacă prin cap tinerilor şi tinerelor după această interpretare arbitrară a numelui scriitorilor sovietici? Persoana care dă reţete literaţilor trebuie să cunoască istoria literaturii, iar principalul – opera însuşi a literaţilor, despre ce ei scriu – în primul rând. Dar tov.Lucinschi s-a limitat la exprimarea pe domeniul antroponimiei – ştiinţei despre nume, care l-a şi adus la concluzii destul de curioase. A fost învinuit şi tânărul critic Mihai Cimpoi, care ar fi optat pentru versiunea românească a numelui de Mihail. Dar ce spune istoria literaturii noastre? E adevărat că Eminescu, clasicul nostru, îşi semna operele sale cu Mihail Eminescu. Ce e drept, e drept. Însă prietenul său, clasic de-al nostru, de asemenea, scriitorul Ion Creangă, îi scria acestuia din Iaşi: „Bădie Mihai…”. În plus, Veronica Micle, tot moldoveancă după provenienţă, iubita lui Eminescu, îl numea întotdeauna Mihai… Nu înţeleg, cum poţi să lipeşti etichete politice luând ca reper numele literar al unui scriitor! Posibil, nu aş fi scris această notă informativă cu această ocazie prozaică, dacă această cuvântare nu ar fi pus în pericol apariţia de sub tipar a cărţilor mele. Imediat a doua zi după şedinţa activului [comsomolist] am fost telefonat de la editură, fiind informat că cei de la Comitetul [de stat] pentru presă insistă să-mi schimb numele, e adevărat, rugând lucrătorii de la editură să vorbească cu mine într-o „formă delicată” pentru început. Însă eu mă voi semna în continuare cu numele George Meniuc, nume pe care l-am ales de la începutul activităţii mele de creaţie, adică acum 36 de ani…” LA SFÎRSIT, ÎNTREB AVOCATUL: a fost Petru Lucinschi pronațional, proromân sau a fost antinațional și antiromân și ar trebui să se pocăiască?

26.În diatriba sa împotriva manifestărilor de „naţionalist” românesc în RSSM, de fapt, de afirmare a identităţii naţionale româneşti, Lucinschi menţionează şi numele Liliei Neagu şi cel al Asei Andruh. Cele două tinere, una de 19 şi alta de 16 ani, care acum sunt activiste ale PNL.md, au răspândit în Chişinău în noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie 1970 circa 40 de sloganuri prin care cereau, printre altele, drepturi naţionale pentru românii basarabeni şi se exprimau contra ocupaţiei sovieto-ruseşti şi expulzarea lui Bodiul din Moldova ca promotor al deznaţionalizării. Cuvântarea lui Lucinschi e foarte importantă ca izvor istoric, întrucât la şedinţa Biroului CC al PCM din 05.10.1970, la care s-a discutat chestiunea respectivă şi la care a participat şi Lucinschi, nu s-a făcut stenogramă, o dovadă cât de deranjaţi erau şefii comunişti de la Chişinău de fapta celor două tinere. Amintim că Lilia Neagu a fost condamnată la doi ani de lagăr de corecţie prin muncă. Asea Andruh a fost şi ea condamnată, dar pe linie administrativă, nu penală, fiind exmatriculată de la şcoală şi apoi angajată, drept pedeapsă, la fabrica de tricotaje „Steaua Roşie”. P.S. Petru Lucinschi era atunci, la numai 30 de ani, şef al UTCM. Datorită participării la campania împotriva „naţionaliştilor” moldo-români din 1970-1971, a promovat rapid pe scara ierarhică, devenind în 1971 secretar pe ideologie al CC al PCM. Din 1978 va lucra la CC al PCUS, iar între 1986 şi 1989 va fi secretar II al CC al PC din Tagikistan. Revine în noiembrie 1989 la Chişinău pe post de prim-secretar al CC al PCM şi e văzut ca un lider cumpătat şi deschis dialogului.  În aceste condiții – cum să nu afirmi că Piotr Lucinschi a fot instrumental antiromânismului și a persecutat cadrele naționale, românești sau moldovenești, că e una și aceeași, realizînd politicile Moscovei, rămînînd fidel lor mereu în toți anii? Aceste doamne sunt vii și le cunoaște o lume istoria vieților frînte. ÎNTREBAREA ESTE: Sunt aceste rezultate ale cercetărilor, care evocă fapte reale, un exemplu de persecutare a persoanelor care aveau curajul să îți apere identitatea românească, dorința de reîntregire a neamului?

27. Un articol din chiar anul 2016, intitulat ”Formația Noroc din Basarabia, interzisă de către ruși în 1970 pentru ”subversiune ideologică”, și articolul ARHIVELE COMUNISMULUI Cum a fost interzisă formaţia Noroc de către autorităţile sovietice în 1970 pentru „subversiune ideologică“, semnate de istoricul cercetător Igor Cașu, pe site-ul Vocea Unirii – https://voceaunirii.wordpress.com/2013/04/12/arhivele-comunismului-cum-a-fost-interzisa-formatia-noroc-de-catre-autoritatile-sovietice-in-1970-pentru-subversiune-ideologica/ – amintindu-vă că, în intervalul 1967-1971 Lucinschi era prim-secretar al tineretului comunist din RSSM, arată excesul de zel și osărdia antiromânească, antinațională a lui Lucinschi, care depășeau pînă și prudența rușilor. Iată un alineat – cu un subtitlu intitulat ”Petru Lucinschi toarnă gaz peste foc”: ”Deși formația ”Noroc” fusese desfiinșată pe 16 septembrie 1970, artiștii moldoveni continuau să activeze în afara RSSM. Se remarcă, în acest sens, o scrisoare semnatpă de Petru Lucinschi, prim-secretar la CC al UTCL din Moldova, adresată CC al PCM, din 11 decembrie, același an. Șeful komsomoliștilor moldoveni raporta că, deși desființată, formația Noroc a fost angajată, în toată componența la Filarmonica din Tambov (Rusia) și concerta în diferite regiuni ale URSS (în afară de RSSM), chiar sub denumirea interzisă, adică Noroc. După această notificare, cei de la Filarmonica din Tambov au disponibilizat artiștii moldoveni, dar aceștia și-au găsit, în scurt timp, azil în orașul ucrainean Cerkask.” Astfel, Lucinschi a contribuit la interzicerea Noroc nu numai în RSSM, dar și în alte republici sovietice, iar cîntecele formației sunt actuale și deosebite și astăzi pentru cei cu sentimental național în suflet. Iată fragmente Din scrisoarea prim-secretarului CC al Uniunii Tineretului Comunist Leninist din Moldova, Petru Lucinschi, către Comitetul Central al Partidului Comunist din Moldova, 11 decembrie 1970: ”În ultimul timp, presa republicană a indicat de nenumărate ori că ansamblul vocal-instrumental „Noroc“, în creaţiile sale, se îndepărtează tot mai mult şi mai mult de normele de comportament ale colectivelor de estradă acceptate în ţara noastră. Ansamblul „Noroc“ a început să ignoreze nu numai publicul, dar şi repertoriul [aprobat], care se modifica substanţial, mai ales atunci când colectivul concerta în afara republicii. Pe adresa CC al UTCL din Moldova şi a redacţiilor de tineret republicane au parvenit scrisori din diferite oraşe şi raioane ale republicii în care adesea era exprimată nemulţumirea faţă de repertoriul şi comportamentul scenic al unor membri ai colectivului, precum şi faţă de calitatea joasă a interpretării. CC al UTCL din Moldova în nenumărate rânduri a indicat colectivului ansamblului „Noroc“ asupra necesităţii de a respecta o etică de comportament în timpul concertelor, precum şi asupra calităţii repertoriului, dar membrii acestuia nu au făcut concluziile de rigoare şi tot mai des se îndepărtau de la repertoriul aprobat de către Ministerul Culturii, interpretând mai ales creaţiile beatles-ilor englezi, francezi, italieni şi americani.Tineretul republicii este nedumerit de faptul cum a reuşit acest colectiv desfiinţat (prin ordinul Ministrului Culturii al RSSM din 16 septembrie 1970, n. a.) să fie angajat la lucru în întreaga sa componenţă la Conservatorul din Tambov sub denumirea de „Noroc“, concertând din numele acestei filarmonici în întreaga ţară (…). Spuneți-mi stimate avocat – în ce măsură se leagă această acțiune cu prigonirea românismului, ”naționalismului” în ghilimele de către demnitarul comunist care pretinde că are demnitate?

28.Petru Lucinschi, ne spune în articolul ”Lustrația la vedere” de pe site-ul www.terra.md istoricul Anatolie Petrencu, era, între 1971-1976, secretar al CC și membru al BP al PCM, – singurul basarabean din conducerea PCM al RSSM, pentru că restul conducerii era din persoane de naționalitate ucraineană și rusă, Lucinschi intrînd în structura aparatului de partid comunist în calitate de activist politic. Istoricul Anatolie Petrencu spune, în acest articol, că ”sunt oameni vii, care țin minte bine ce fel de activist comsomolist a fost zvăpăiatul Lucinschi, cum îi provoca pe tinerii studioși să răspundă ce limbă vorbesc – româna sau moldoveneasca, după care să urmeze profilactica comunisto-sovietică. Cîși oameni talentați, cinstiți și creduli au avut de pătimit de pe urma activității tovarășului Lucinschi.(…) Iar la cei 70 de ani împliniți, Lucinschi se consider un om împlinit, asigurat, mulțumit de cele înfăptuite, Vlad Filat dăruindu-I trandafiri albi și un pix. Asta pentru ca bătrînul activist comsomolisto-comunist să-și aștearnă memoriile pe hîrtie. Va avea oare P.Lucinschi curajul să scrie cel puțin parțial din cite a făcut în opera de construire a comunismului în URSS?” Petrencu mai spune că, ”Petru Lucinschi a legalizat actualul PCRM, activiștii și oficialii căruia nu l-au felicitat cu ocazia împlinirii a șapte decenii de la naștere. De ce oare?” Întrebarea este – poate avea demnitate și onoare persoana care a zidit comunismul, ce a însemnat reprimarea omului și călcarea în picioare a demnității umane de către un regim sîngeros egal cu cel nazist?

29.Dragos Galbur, cunoscut blogger, a publicat, pe www.europalibera.org, pe 7 ianuarie 2011, ”Un document inedit: Chişinăul cere Moscovei aprobarea pentru relaţii directe cu Bucureştiul”. Scrisoarea lui Petru Lucinschi adresată pe 3 ianuarie 1990 lui Eduard Șevardnadze, ministrul de externe sovietic. În timpul revoluţiei române din decembrie 1989, atât societatea, organizaţiile neformale din RSS Moldovenească de atunci, cât şi organele de stat au avut o deschidere deosebită în ceea ce priveşte acordarea ajutorului românilor de peste Prut. Schimbarea din România a fost salutată printr-o declaraţie comună semnată de Comitetul Central al PCM, Prezidiumul Sovietului Suprem şi Consiliului de Miniştri de la Chişinău. Plecarea medicilor şi a voluntarilor pentru distribuirea ajutoarelor dincolo de Prut s-a făcut în regim de excepţie. Barierele existente în ceea ce priveşte schimburile dintre România şi RSSM nu fuseseră însă anulate în mod oficial. În acest sens, în data de 3 ianuarie 1990, prim secretarul CC al PCM, Petru Lucinschi, adresează o scrisoare lui Eduard Şevarnadze, membru al Biroului Politic al CC al PCUS, şi ministru de externe al URSS. Lucinschi menţionează din capul locului poziţia oficială a Chişinăului prin care „s-a exprimat solidaritatea cu lupta dreaptă a poporului român împotriva regimului autoritar, susţinerea măsurilor de reînnoire democratică a României”, precum şi că „poporul moldovenesc şi-a declarat protestul împotriva violenţei şi cruzimii manifestate de forţele reacţionare care acţionau pe teritoriul ţării”. INTREBAREA ESTE: Este de notorietate că s-a invocat interventia rusă în Romania, pentru debarcarea lui Ceausescu, fapt pentru care s-au folosit persoane din Basarabia, la indicatia celor cu scenariul de la Moscova. Cum apreciază Lucinschi frazele din articol: Lucinschi este foarte îngrijorat de tendinţele unioniste din RSSM şi îi sugerează şefului diplomaţiei sovietice să ridice problema pe lângă conducerea României, în aşa fel încât aceasta să îşi reitereze poziţia privind inviolabilitatea hotarelor, aşa cum au fost stabilite după cel de-al doilea război mondial şi confirmate prin Actul Final de la Helsinki. Această precizare ar descuraja, opinează şeful partidului comunist de la Chişinău, acea parte a populaţiei republicii care tinde spre Unirea cu România.” Amintesc, – Moscova a dat curs majorităţii revendicărilor din acest memoriu, iar gestionarea fidelă a relaţiei cu România a fost, se pare, unul dintre motivele de promovare a lui Petru Lucinschi în funcţia de secretar al CC al PCUS pentru ideologie şi propagandă jumătate de an mai târziu. Ce argumente mai trebuie ca dovadă că Lucinschi a fost ani buni parte și – la sigur – a rămas conectat la scenariile comunist, sovietic, post-comunist, rusesc împotriva Reunirii Basarabiei cu România.

30.Petru Lucinschi, acest lucru este de notorietate, a considerat nesănătoasă și stîngace condamnarea secerii și a ciocanului – cum a fost comunist, așa a și rămas. Păi, cum altfel, dacă el a relegalizat partidul de sorginte comunistă, desființat în 1991, și dacă nu pune semn de egalitate între comunism și fascism, ai căror promotori au colaborat și au distrus națiuni și oameni. Întrebarea este – poate un asemenea om să fie credibil decît pentru ideologia stalinistă moldovenistă, adică antieuropeană, antiromânească?

31.Pe site-ul www.moldova.eu, articolul din 9 noiembrie 2016, de Doina Stimpovschi, intitulat Republica Moldova, încremenită în timp: alegerile prezidențiale din 2016, aproape identice cu cele din 1996, perioadă în care eram redactor-șef la Mesagerul și președintele PFD, al cărui organ de presă eram, a candidat în scrutin, se arată toată manipulările din jurul sperietoarei Unirii cu România, ca să îl răpună Lucinschi pe Snegur. Iată sloganul publicat rusește în ziarul Kișinevskie Novosti, materialul este anexat la probe, unde se spune: „Dacă nu vreți să trăiți în România Mare, ci în Moldova independentă și suverană, atunci votați PENTRU Petru Lucinschi”. În discuție erau puse aceleași teme controversate: unionismul, relațiile cu Rusia, federalizarea Republicii Moldova… Cu câteva zile înainte de al doilea tur al alegerilor, pe 28 noiembrie, ziarul „Luceafărul” publica un articol cu titlul „De ce nu trebuie votat P. Lucinschi?” după un discurs ținut de jurnalistul Constantin Tănase la postul național de radio. „În diferite perioade Lucinschi a oscilat cum a bătut vântul. În anii tinereței sale comsomoliste, Lucinschi era de partea celor care dărâmau bisericile, astăzi televiziunea îl arată cu lumânarea în mână în fața altarului. În 1971, pe când era secretar de ideologie la C.C al PCM critica romanul lui Druță „Povara bunătății noastre”, astăzi el s-a trasformat în mare susținător al culturii, în mare prieten al scriitorilor”, spunea Tănase. Întrebarea este – toate aceste opinii – ce chip și imagine îi creează lui Lucinschi – cumva de un înger comunist sau de satrap bolșevic antinațional, antipopular, anticredință, antiromân și antiunionist?

32.Am înțeles că intenționa reclamantul să aducă aici un martor, pe Dabija. Să demonstreze ce roman sau, măcar moldovean camuflat, ar fi fost Lucinschi. Foarte bine, doar că voiam, mai întîi să vă întreb cum apreciați aceste afirmații la care subsemnez? Astfel – ”Literatura și Arta” îl descria pe Lucinschi drept un om „stabil în românofobie și labil în comportament”, iar într-un editorial pentru ziarul Țara, Dinu Mihail afirma: „De un lucru sunt convins: niciodată Lucinschi nu va trăda interesele Moscovei în Basarabia”.

33.Pe portalul vox.publika.md am publicat articolul ”Antiromânii s-au activizat. Petru Lucinschi îmi cere dezmințiri. Iată ce vrea”, la care un postac pe nume Roman Popov scrie, pe 11 decembrie 2015,  ”Parintele Coruptiei din RM, Petrea Lucinschi, este un fel de caracatita, care a tinut Moldova mereu departe de Europa. De ce le-a facut jocul rusilor si a acceptat ca Transnistria sa fie parte a conflictului cand adevaratele parti sunt Moscova si Chisinau? Nu mai pomenim de cedarea pachetului de actiuni de la Moldovagaz tot rusilor.” Întrebarea este – asemenea postări pe rețelele de socializare și portaluri, site-uri, îl deranjează pe Kirilovici ori le consideră nesemnificative în raport cu ce spun Pasat și Pavlicenco, că doar asta ”contează?”

34.Pe http://unimedia.info/stiri/video-sturza-as-rupe-cu-dintii-sa-aduc-miliardul-inapoi-in-tara–Ii-stiu-pe-cei-care-au-participat-la-furt-106811.html#.VoEFvNDmPS0.facebook fostul premier Ion Sturza, promovat chiar atunci cînd Lucinschi era Președinte al RM, spune: ”aș rupe cu dinții să aduc miliardul înapoi în țară. Și ar fi scopul vieții mele să pun cătușele și să bag în beci sute de oameni care au participat la acest jaf, și nu numai în noiembrie 2014, dar pe parcursul anilor. Unii băieți deștepți, care azi îmi dau lecții de moralitate, au participat pe parcursul anilor la acest jaf. Gaura aceasta s-a făcut în proporție de o treime istoric. Noi îi știm pe cei care au participat. Ei sunt cei care au jefuit și alte sectoare ale economii și azi stau bine mersi și în Parlament și în altă parte”, a menționat Sturza. ÎNTREBAREA ESTE – Oare nu s-a referit Sturza la ”băieții deștepți” plasați în funcțiile decidente din Sistem de Snegur, Lucinschi, Voronin – președinți nocivi populației băștinașe din Basarabia?

35.Un fragment dintr-un editorial semnat de Petru GROZAVU în Ziarul de Gardă ”Şi dacă guvernarea cedează?”, repetă ce am spus eu, cînd afirmasem prima că, în spatele Platformei DA stă Lucinschi și „Cred că Lucinschi a rămas fidel acelui sistem, acelui partid [n.n. comunist] şi chiar a spus pe undeva acest lucru, şi, în acest fel, a vegheat aici ca nu cumva să se dezvolte forţe naţionale, forţe nu mai spun unioniste, persecuta unionismul sau trecea sub tabu acest deziderat” – ”Platforma „DA” pare un nou proiect politic al lui Lucinschi, tot aşa cum a fost, în 1998, PDM-ul, ridicat pe ruinele PDAM, cu ex-deputatul agrarian D. Diacov în frunte. Sau PLDM-ul (2007), construit pe ruinele PPCD-ului, care după apropierea lui Iurie Roşca de V.Voronin, în 2005, a prins a se duce la fund. Cele mai multe organizaţii primare ale PPCD şi le-a „însuşit”, în consecinţă, V.Filat cu PLDM, ca partid de dreapta. Sau PLR-ul lui Ion Hadârcă (2013), care a trebuit să neutralizeze PL-ul, ca forţă politică parlamentară pro-românească, după care să fuzioneze cu PLDM-ul — lucru pe care Ana Guţu l-a şi promovat, dar nu a reuşit. În prezent îşi face partid, care s-ar putea să fie şi ăsta un proiect politic alternativ al fostului preşedinte — o altă rezervă în situaţia în care şi PDM, şi PLDM au puţine şanse să se menţină sau să revină la putere în cazul unor anticipate. Şi, desigur, ”DA”. Lucinschi a avut întotdeauna în grija lui dreapta politică din Republica Moldova. Stânga și așa era la locul ei. Important era ca dreapta politică să nu se românizeze prea tare. Întrebarea noastră – este sau nu este același lucru pe care l-am spus ca judecată de valoare în declarațiile pentru www.today.md despre Lucinschi? Numai eu generalizez așa sau ceea ce spun sumez din percepția presei, a liderilor de opinie, a ziariștilor, nu mai spun a unor politicieni?