Surse oficiale au dezvăluit că Papa Francisc ar vrea să viziteze România în 2018, cu ocazia Marii Uniri a României. De asemenea, o carte scrisă de Suveranul Pontif va fi lansată în România, în ianuarie.
Suveranul Pontif va răspunde astfel invitaţiei pe care preşedintele Klaus Iohannis, care s-a întâlnit marţi, la Cotroceni, cu noul ambasador al Vaticanului in Romania, i-a adresat-o, anul trecut, când a făcut o vizită la Vatican. Reprezentanţi români şi ai Sfântului Scaun au început deja să vorbească despre organizarea viitoarei vizite a Papei Francisc în România, în 2018.
Monseniorul Miguel Buendia, trimisul Papei Francisc la Bucureşti, l-a vizitat pe Klaus Iohannis. În afară de subiectul convieţuirii confesiunilor religioase în Romania, convorbirile au vizat şi pregătirea viitoarei vizite a Papei în România, potrivit stirileprotv.ro.
Papa Francisc a răspuns prompt invitaţiei şi a promis că va veni în România cu ocazia istoricului eveniment. Nu se ştie deocamdată dacă Papa Francisc va vizita doar Bucureştiul sau va merge şi la Alba Iulia, la Catedrala Marii Uniri.
Ar fi pentru a doua oara când un lider al Bisericii Catolice vizitează o ţară preponderent ortodoxă. Premiera s-a consumat în mai 1999, când Papa Ioan Paul a sosit la Bucureşti.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/papa-francisc-ar-vrea-sa-vina-in-romania-in-2018-la-aniversarea-a-100-de-ani-de-la-marea-unire_269119.html#ixzz3xjxxQiM1
Cred că ați vrut să scrieți 2018, când ati menționat anul vizitei
Merci, corectat: 2018.
cam la ce ar mai trebui să spuce țara?
Sunteți scutul și pionii Nastașelor. Mai rezistați?
January 20, 2016 Corneliu Gandrabur Politic
Ieri mă uitam la noua emisiune a lui Gabriel Călin. Se numește „Komisarul”, iar primul episod a fost dedicat persoanelor interpuse care se ridică în picioare de fiecare dată când Guvernului Republicii Moldova mai trebuie de dat o lovitură de Stat. Călin le-a zis acestora Natașe, numele venind de la cea mai aprigă propagandistă de după 2009. Eu le-aș zice acestor oameni Nastașe, deoarece grupul profesioniștilor cu „part-bilet” a crescut vertiginos.
În grupul Nastașelor intră toți cei care după 2009 până în prezent au lins fundurile celor de la guvernare, apoi s-au întors cu privirea și au reînceput activitățile de destrămare a puterii. În 2009 au distrus stânga, iar acum au reușit să separe dreapta în bucățele prin înființarea de partiduțe și platforme. Tot aici, evident, intră frații Nastase, Țopii, Filat, Boțanii, Dolganiucii și ceilalți proletari ai politicii de stradă.
Ieri notam că Nastașele nu au susținere din partea UE și nici a Americii. Acest fapt s-a reconfirmat ieri chiar la emisiunea uneia din Nastașe, la care a participat Ambasadorul SUA. Excelența Sa a vociferat destul de clar, în fața domniței care promovează anticipatele, că alegeri în situația actuală nu pot fi. Moldova are nevoie de un Guvern pro-european, numit cât mai rapid. Da, nu a zis că Filip e cel mai bun, dar nici nu a spus că este cel mai rău. Germania, SUA, România și alți parteneri externi au spus destul de clar că nu contează omul pe cât contează țara și un Cabinet care nu se va întoarce cu fața spre Rusia. Nastașa nu înțelege acest lucru. Ea vrea anticipate și gata.
IMG_3605-551×410
Tot ieri, la aceeași emisiune, Ambasadorul SUA nu prea a avut cuvinte de rău despre Plahotniuc, ba chiar l-a lăudat pentru unele lucruri pe care le-a făcut. Afirmația ambasadorului a fost din nou o palmă dată Nastașei în direct, live la tv, în fața câtorva zeci de mii de telespectatori. S-a întâmplat că lovitura a fost dată chiar pe ecranul utilizat în ultimul an pentru o propagandă destul de agresivă. Nastașa nu a mai avut drept la apel. Se pare că Excelența Sa nu prea se plimbă pe la Propaganda Cafe, deoarece a arătat nu este influențat la fel ca oficialul din UE (să nu dau nume).
Deși sunt probe suficiente care să arate că Nastașele acționează împotriva Moldovei și intereselor partenerilor externi, oricum oamenii sunt mințiți zilnic și bombăniți la cap să ceară anticipate. Pentru cine să le ceară, pentru Rusia?
Ce fac Nastașele în ziua protestelor cu oamenii ieșiți în PMAN. De ce-i mint și bagă în aceștia speranțe goale. De ce țăranii sunt folosiți în calitate de scut și de pioni?
Astăzi urmează la ora 16 să fie votat noul Cabinet de miniștri. O să vedeți acolo toate Nastașele, iar spre seară o să-i priviți la TV ori o să-i ascultați la radio. Să fiți atenți la ei. Vor roade până și masa de ciudă că nu au reușit să pună în aplicare o nouă lovitură de Stat. Anul acesta s-au mobilizat mai bine și au investit enorm în scopul lor, însă până la urmă scorul este în defavoarea FSB. Nastașelor, depuneți carnetele de serviciu, pentru că timpul și puterea voastră a expirat! Sunteți niște agenți cu termenul trecut!
Marius Lulea:
Proteste violente la Chişinău. Cine se află în spatele lor
Proteste violente au acum loc la Chişinău. Cine se află în spatele lor şi care este scopul? Proteste violente au loc în aceste momente la Chişinău. Se pun însă mai mult mai multe întrebări: cine sunt participanţii, ce doresc aceştia, cine se află în spatele protestelor, care este scopul real? Dincolo de aceste întrebări, cauza este una singură: eşecul celui de al doilea stat românesc şi acapararea lui de forţe oligarhice ce folosesc statul pentru exploatarea cetăţenilor. DE ACELASI AUTOR Se cere intervenţia lui Dacian Cioloş în criza de la Chişinău. Ce măsu… „Se urcă Basarabia pe Cruce” – Republica Moldova între Dictatura Mafio… 2018, anul reunirii. E nevoie de dialog România – Federaţia Rusă!? Cine sunt participanţii? Vrem, nu vrem, marea majoritate a participanţilor la proteste sunt cetăţeni simpli ai Republicii Moldova: pro-ruşi, moldovenişti sau unionişti. Cei din stradă sunt oameni simpli nemulţumiţi, nu sunt omuleţi verzi aduşi de Moscova. Ce doresc aceştia? Un stat normal, un stat care să le ofere drepturi, garanţii şi bunăstare. Vor un stat fără corupţie, cu instituţii respectabile, un stat cu minim de bunăstare asigurată. Va avea loc destabilizarea statului, nu este bine pentru România, dar tot bine nu este să girăm, şantajaţi fiind, un guvern numit de o grupare oligarhică. Moldovenii vor cu Europa, cu România -dovadă stau faptul că la alegerile locale peste 70% din primari sunt din forţele pro-europene. Problema e că la nivel central nu mai au încredere în partidele pro-europene şi atunci dau un vot contra, un vot pedeapsă. Tot dovadă stă faptul că deşi au furat 1 miliard de euro, partidele pro-europene au reuşit să obţină majoritatea, numai pentru simplul fapt că cetăţenii au preferat pe aceştia în locul forţelor pro-ruse. Dar criza s-a acutizat şi atunci pro-europenii practic forţează şi împing cetăţenii să voteze cu forţele pro-ruse. Cine se află în spatele protestelor? În spatele protestelor se află forţele pro-ruse. Ele se folosesc de nemulţumirea populaţiei şi corupţia generallizată pentru a deturna traseul european al Republicii Moldova. Este adevărat că traseul european în realitate nici nu există, deoarece cei care conduc Republica Moldova şi se pretind pro-europeni au făcut cel mai mult rău acestei idei, asociind-o cu cea de corupţie generalizată şi furtul unui miliard de euro, într-o economie cu 10 miliarde(ca şi cum în România un grup de interese ar fi furat şi scos cash din bănci 20 de miliarde de euro). Acolo nu există pro-europeni, nu la nivel de clasă politică. Există unii care au furat această ideea şi au batjocurit-o de oamenii când aud de pro-europeni nu mai înţeleg decât corupţie. Care este scopul real? Scopul real al majorităţii este o viaţă mai bună. Scopul celor care ghidează populaţia din umbră este destabilizarea Republicii Moldova, alegeri anticipate şi venirea forţelor pro-ruse. sursa: http://www.curaj.tv Ce e de făcut? România nu trebuie decât să susţină public şi permanent că singura soluţie reală de guvernare şi rezolvare a crizei permanente de dincolo de Prut este Unirea cu România. România nu trebuie să se implice în lupta oligarhică şi să indice care din hoţi e mai mic, căci astfel va fi asociată cu ideea de corupţie şi hoţie. Nu poţi spune moldovenilor să accepte corupţia şi statul oligarhic mafiot, doar ca el să nu ajungă pe mâna ruşilor. Nu aceasta este alternativa. Unirea Este. Ce se va întâmpla? Dacă România nu vine cu o propunere clară şi oficială legată de începerea negocierilor pentru Unire, binenţeles pe baza unui referendum, este o problemă de luni până se va închide graniţa pe Prut. Acesta va fi un eşec imens al preşedintelui Klaus Johannis, cel care va rămâne în istorie ca preşedintele ce a dat din nou Rusiei pe românii basarabeni. Rusia va veni şi vom asista la un regim ce va anula orice relaţie cu România şi milioanele investite de români şi statul român se vor duce pe apa sâmbetei. La Chişinău asistăm la eşecul geopolitic al României de a stabiliza regiunea. În loc să promovăm singura variantă reală, Unirea cu România, ne-am ascuns în spatele unei idei de integrare europeană care nu există. Mai mult, politicienii de la Bucureşti au girat o mafie politică şi au discreditat România. Rusia va ajunge pe Prut. Cum vor justifica consilierii preşedintelui aceste eşec în faţa partenerilor Europeni? Cum puteţi justifica în faţa românilor că am pierdut din nou Basarabia? Încă nu este prea târziu.
Citeste mai mult: adev.ro/o19onm
La Chişinău precum la Kiev şi vice versa. Se observa din avion faptul că erau infiltarţi în mulţimea violentă „omuleţi verzi”, marfa de export a Rusiei. Pentru Rusia nu există bariere politice, juridice, umanitare sau de orice altă natură, care să aibă o legătură cât de cât cu lumea civilizată, pentru atingerea scopului său. A demonstrat-o cu prisosinţă de-a lungul istoriei . RM este un teren de manevră iar moldovenii, în ignoranţa lor şi îndoctrinarea sistematică, sunt manipulaţi de „experţii” în dezinformare şi falşii „vizionari politici” care la o adică se vor spăla pe mâini şi vor găsi refugiu călduţ şi protecţie dincolo de Nistru, Don sau orice alt râu/fluviu, mai mare sau mai mic, din estul cenuşiu. Este vremea recursului la raţiune şi unitate pentru a rezista barbariei ce pare a fi lansată împotriva fiinţei româneşti a spaţiului prutonistrean.
P.S. Oricâte păcate ar avea Ghimpu şi oricât de mult ar fi acuzat de „trădare” modul în care s-au comportat aşa-zişii protestatari faţă de acesta este de neacceptat şi dovedeşte pregătirea pentru acţiuni violente a indivizilor respectivi cu scopul de a destabiliza şi a crea cadrul necesar pentru uzurparea puterii de stat de forţe obscure. Persoanele care l-au lovit pe Ghimpu pot fi identificate uşor după înregistrările existente şi este necesară tragerea lor la răspundere penală cu severitate pentru că asemene indivizi sunt un real pericoşl pentru stabilitatea politică a RM şi a regiunii din care face parte Moldova.
http://icdn.lenta.ru/images/2016/01/20/18/20160120185911223/pic_2f77205a93accaaab2a9370d0958ab53.jpg
Mierosul vlad, ce,l care se temea de un cuvant tare, spus fara camuflare, s-a adeverit a fi plahotnicist, adica un pupincurist al groazei din Grozesti. Acum inteleg de ce acest tip m-a injosit de atatea ori. Josnicia lui proprie nu-i permitea sa inteleaga oamenii cinstiti din RM. „Vlazii” au emigrat peste hotare si acum, scarpinandu-se la testicule, ne invata cum sa traim. Dorinta sincera a oamenilor de a scapa de banditi, pupincuristii lui Plahotniuc o transforma in tendinta de a aduce „tancurile rusesti” la Chisinau. Plahotniuc a lucrat destul de bine: banditul se da drept „aparator” al patriei de tancuri, exact cum se da falsul unionist Ghimpidze si camarilia lui ministeriala. Hudeo, potai vandute mafiei!
ca vor veni fortele antioccidentale daca se organizeaza alegeri anticipate nu mai este niciun secret si nu mai sperie pe nimeni. Eu matem de altceva, ca al de Dodon sau Usatii vor da performanta in actul de guvernare si basarabeanul va sinti in scurt timp o imbunatatire a conditiilor de viata. Rusia va avea grija desi nu este acum in cea mai fericita situatie financiara ca protejatii ei sa nu dea gres. In acest caz foarte posibil de realizat, Romania poate sa-si ia adio de la RM pentru o perioada nedefinita. Dar va exista si un fapt pozitiv, politicienii damboviteni se vor trezi din mahmureala basarabeana si vor adopta o pozitie transanta viitoare in interesul poporului roman. La buna vedere!