HOTĂRÂREA Congresului al IV-lea al PNL privind imuabilitatea valorilor național-liberale în stânga Prutului
Partidul Național Liberal din Republica Moldova se revendică, istoric, de la Partidul Național Liberal, fondat în România pe 24 mai 1875, care a activat și între Prut și Nistru, în perioada interbelică.
PNL s-a constituit, în stânga Prutului, în anul 1993, ca “Organizația Chișinău” în cadrul Filialei PNL-Iași din România, evoluând spre alte formule politice urmare a modificării legislației în cel de-al doilea stat românesc, dar și răspunzând imperativului de coagulare a forțelor anticomuniste.
În titulatura PNL sunt îngemănate două concepte – ”național” şi ”liberal”. “Naţional” înseamnă – și acum, în stânga Prutului, – recuperarea identitară, prin întregirea Statului Român în atributele suveranității şi dezvoltării sale economice, culturale, educaționale. ”Liberal” a exprimat mereu natura regimului politic și social–economic, bazat pe proprietate şi libertate, prin căutarea continuă a echilibrului în societate. Această chintesenţă a două curente de gândire politică, din care s-a edificat Statul Român, contopite în ideologia şi practica PNL, au însemnat, după 1866, Modernizarea și Reîntregirea României.
Partidul Național Liberal promovează, conform Statutului și Programului său, imperativul omogenizării politice a spațiului de pe cele două maluri ale Prutului, ca o premiză pentru înfăptuirea obiectivului major de unitate națională a românilor, prin reunificarea celor două state românești.
PNL a salutat Amendamentul Quintus, adoptat la Congresul din iunie 2014 de către PNL din România, ce stipulează că denumirea, identitatea, tradiţia istorică şi unitatea sunt valori imuabile ale partidului – prevedere introdusă în Statut, în contextul negocierilor și fuziunii dintre PNL.ro și PDL.ro.
În acest scop și având în vedere procesul de consolidare a segmentului național-liberal în societatea din Republica Moldova, prin extinderea numărului de sprijinitori ai acestui curent de gândire, Congresul al IV-lea al PNL din stânga Prutului statuează:
- Denumirea, identitatea, tradiţia istorică și obiectivul de refacere a unității naționale românești ale Partidului Național Liberal se declară valori imuabile și nu se modifică în procesul de negocieri pentru coagularea forțelor naționale. Congresul consfințeste, prin aceasta Declaratie, imuabilitatea valorilor național-liberale pe pământul românesc din stânga Prutului.
- Național-liberalii din Republica Moldova promovează Reîntregirea neamului, imperativ care va conduce la edificarea unui PNL unic în întreg spațiul românesc.
Chișinău, 25 octombrie 2015
Manifest-Apel al PNL din Republica Moldova ”În EUROPA – prin ROMÂNIA” privind imperativul solidarizării naționale pentru refacerea unității românești
Acest document, adoptat la 3 martie 2007 de DPN a Partidului Național Liberal, a fost remis Președinției și Guvernului din România și este readresat partidelor, ce se revendică drept naționale, de pe ambele maluri ale Prutului. Documentul este completat cu prevederile concrete de demarare a procesului de înfăptuire a Reîntregirii, incluse în Platforma electorală a PNL din noiembrie 2014.
PNL reiterează două propuneri-sugestii pentru cei ce conduc, astăzi, cele două state românești, una dintre ele regăsindu-se și în Programul electoral a lui Klaus Iohannis: 1. Semnarea unei Declarații de tip Snagov, din 1995, a partidelor politice din România pentru sprijinirea parcursului național și european al partidelor proeuropene, prioritar unioniste, de dincoace de Prut. 2. Partidele din stânga Prutului să semneze o Declarație proeuropeană, de tipul Declarației Snagov-România, – pentru a se delimita ferm și clar de forțele antieuropene. PNL va pleda, până la realizare, pentru semnarea acestor două Declarații.
Manifestul propriu-zis
Teritoriul Basarabiei si al Transnistriei – o aschie de pamint cu populatie romaneasca, rupta de mai multe ori, prin forta armelor, din contextul etnocultural si politic firesc, supusa unei deznationalizari dure pe parcursul a circa doua secole de ocupatie straina, – a rezistat si a dainuit in timp. Acest miracol a devenit deosebit de evident la confluenta anilor 80-90 ai secolului trecut, cind a luat avint, in Republica Moldova, Miscarea de Eliberare si de Renastere Nationala. Statul Republica Moldova a devenit independent in urma imploziei URSS, dar si gratie angajarii sutelor de mii de romani-moldoveni intr-o veritabila revolutie de eliberare nationala, ce a pus capat unei dominatii straine de secole. Redobindirea constiintei de neam, decolonizarea totala si revenirea acestui spatiu in familia europeana necesita un efort colectiv de lunga durata, conjugat cu o inteligenta politica aparte. Astazi, la 24 de ani după proclamarea Independentei, Republica Moldova, afectata de o profunda criza identitara interna, situata intr-o zona geopolitica disputata, se zbate intre un trecut tragic si un viitor incert.
Partidul National Liberal din Republica Moldova este constient ca grava problema identitara, situatia politica si economica deplorabila ale celui de-al doilea stat romanesc, rezultate din politicile coloniale sovietice, continuate de regimurile neocomuniste dupa 1991, stationarea trupelor rusesti de ocupatie pe teritoriul Republicii Moldova, existenta unui teritoriu ocupat de un regim terorist, sprijinit de Moscova si necontrolat de Guvernul de la Chisinau, au facut din Republica Moldova un stat-problema. In aceste conditii, Republica Moldova nu dispune de suficiente resurse interne pentru depasirea starii de criza permanente. Este nevoie de o asistenta internationala in stare sa readuca Republica Moldova pe orbita civilizatiei europene. Cel mai firesc sprijin al efortului de europenizare a Republicii Moldova poate veni din partea Romaniei.
In toti acesti ani, guvernarile de la Chisinau au ratat posibilitatile de a merge impreuna cu Romania pe calea integrarii europene. Cu mici exceptii, acestea au preferat sa promoveze politici antiromanesti. In consecinta, Romania a devenit membru NATO si UE, in timp ce Republica Moldova a alunecat in mod grav spre statutul rusinos de cel mai sarac si corupt stat din Europa. Acesta este rezultatul logic al politicilor prorusesti, dominate de instincte antiromanesti.
Si tot in acesti ani, Romania a tinut cont mereu de reticenta – chiar de ostilitatea – guvernarilor de la Chisinau, rezervindu-si rolul de a contribui la educarea tinerei generatii, de a fi avocat pentru admiterea Chisinaului in diferite aranjamente europene, de a ajuta in proiecte economice cind nu exista, pur si simplu, o alta solutie. Spre deosebire de oficialii de la Chisinau, sutele de mii de cetateni ai Republicii Moldova, care au beneficiat, in acesti ani, de asistenta materiala si umanitara a Statului Roman, ramin profund recunoscatori pentru ajutorul dezinteresat, oferit in spiritul relatiilor dintre frati. Prin aceasta perspectiva, politica sincera a Bucurestilor devanseaza constant propaganda antiromaneasca, fapt ce ii irita enorm pe stabii filorusi de la Chisinau.
Partidul National Liberal din Moldova considera ca a sosit si momentul solidaritatii etnoculturale romanesti, ca unica sansa pentru a se oferi si Republicii Moldova un viitor civilizat cert. Doar aceasta asistenta, care trebuie sa devina permanenta, coroborata cu strategiile Uniunii Europene, ar putea readuce si al doilea stat romanesc in comunitatea euroatlantica. Constiinta unui asemenea obiectiv nu poate fi impiedicata de nici un fel de manifestari antieuropene si antiromanesti, la care se mai deda conducerea fals proeuropeana de la Chisinau, votata de o populatie insaracita cu buna stiinta de catre o grupare interesata doar de pastrarea, cu orice pret, a puterii si a propriilor privilegii economice.
Pentru cetatenii Republicii Moldova, însă, Europa se asociaza tot mai mult cu Romania, cu cetatenia romana. A deveni cetatean roman inseamna a deveni parte a unei democratii europene, a sistemului cu reguli ale economiei de piata, bazate pe respectarea neconditionata a legii.
In fata pericolului permanentizarii crizei cronice, care a afectat Republica Moldova, Partidul National Liberal propune semnarea, intre Romania si Republica Moldova, a unui tratat de fraternitate si europenizare, de utilizare cit mai rationala a resurselor Uniunii Europene, in scopul modernizarii rapide a acestora si recuperarea raminerii in urma a Republicii Moldova. Prin cresterea economica si reformele promovate, Romania si-a demonstrat capacitatea de a onora standardele europene. Urmarea exemplului ar aduce si Republica Moldova, pina in 2018 -, la standardul de viata din UE si la reeditarea Reintregirii romanesti, la 100 de ani dupa Unirea din 1918.
Adresam Guvernului roman propunerea de a initia un program de fluidizare reciproca a informatiilor intre doua maluri ale Prutului, ceea ce ar conduce la o cunoastere mai buna in Romania a realitatilor din Republica Moldova, de a incuraja depasirea tabuizarii temei readucerii Basarabiei acasa.
PNL-Moldova pledeaza pentru necesitatea conjugarii eforturilor clasei politice romanesti de pe ambele maluri ale Prutului pentru edificarea noastra in comun asupra mai multor aspecte spinoase ale relatiilor moldo-romane. Partidul National Liberal din Moldova – prin identitatea, scopurile, conceptele si actiunile sale – opteaza pentru omogenizarea infrastructurii politice din cele doua state romanesti care sa isi realizeze idealul de unitate nationala.
In viziunea PNL-Moldova, conceptul de pregătire a Unirii din 2018 ar putea include formarea etapizata a organelor de coordonare a politicilor acestei structuri, intre care o Adunare Parlamentara, formata din deputati din ambele state, ce se vor intruni in sesiuni periodice la Bucuresti si Chisinau si se vor preocupa de armonizarea si omogenizarea legislatiei Republicii Moldova cu cea a Romaniei, de Bugetul special al acestei Uniuni a doua state. Totodata, Comisia Executiva interstatala, ce si-ar putea avea oficiul central la Iasi si ar fi formata dintr-un numar egal de reprezentanti ai Guvernelor Romaniei si Republicii Moldova, ar putea avea, in sfera sa de coordonare, executarea Bugetului comun, politicile de apropiere a Republicii Moldova de standardele UE, obtinerea si realizarea unui mini-plan Marshall pentru solutionarea conflictului transnistrean si reabilitarea social-economica postconflict a R.Moldova, identificarea proiectelor de asistenta financiara internationala pentru Fondul de pensionare al celor doua state romanesti. Casa Sociala Comuna ar promova unificarea sistemului de pensionare a cetatenilor din cele doua state si ar gestiona fondurile de pensii sociale.
Acest concept ar sensibiliza Occidentul asupra unei asemenea oportunitati, pentru a rezolva o grava problema din sudul Europei de Est – declansarea de discutii politice intre reprezentantii clasei politice de la Chisinau si de la Bucuresti. De vreme ce Romania declara ca politica sa va ramine neschimbata fata de Republica Moldova, fiind incadrata in standardele democratiei si ale respectarii drepturilor si a libertatilor omului, orice discutii si negocieri spre binele oamenilor isi au dreptul la viata. Guvernarile se perinda, iar poporul ramine. PNL-Moldova crede ca a venit timpul pentru a se face mai multa dreptate istorica acestei parti a poporului roman, care inca nu-si gaseste locul si destinul intr-o Europa tot mai unita.
18 priorități, propuse de Partidul National Liberal în vederea demarării procesului de Reintregire
- Identificarea de aliați politici în spațiul românesc pentru completarea art.1 din Constituția României, după model german, în eventualitatea “redobândirii suveranității politice și teritoriale asupra provinciilor/pământurilor rupte de la Statul Român de către Puteri străine”, cu prevederea că “schimbarea compoziției unor teritorii românești, prin deportarea băștinașilor și colonizarea acestor teritorii de către reprezentanți ai statului străin, care le-a ocupat, constituie crimă de genocid și se pedepsește ca și crimele comise împotriva umanității”. Recunoasterea implicita si automata a calitatii de cetatean al Romaniei pentru fiecare basarabean, privat ilegal de regimul comunist de cetatenia romana.
- Preluarea integrală – prin adaptare – a legislației euroconforme din România – pentru evitarea cheltuielilor greu de suportat de către un stat sărac.
- Ieșirea din CSI, aderarea la NATO, adoptarea Legii Lustrației – condiții imperative pentru decizii independente la nivel de stat, fără presiuni asupra persoanelor șantajabile, promovate mereu în funcții înalte de Sistemul prorusesc de securitate.
- Formarea unui Guvern al Unirii din 11 ministere, care va pregăti Reîntregirea prin europenizare. Funcțiile ministerelor, ca organe executive de elaborare și de implementare a politicilor ramurale, vor fi detașate de funcțiile de control și reglementare, de gestionare a patrimoniului. E nevoie de profesionalizarea administrației de stat – funcția de ministru este una politică, însă pentru posturile de la secretar de stat în jos – toți să fie selectați prin concurs, faptul însemnând stabilitate în funcție și independență pentru decizii legale.
- Delegarea treptată, prin acorduri, a unor atribuții de politică externă MAE al României – în misiunile străine ale României să fie personal mixt. România va redeveni parte în negocierile transnistrene. Promovarea unui lobby comun pe lângă cancelariile occidentale, în vederea obținerii sprijinului european și american pentru o integrare românească rapidă.
- Ministerul integrării românești și europene va promova omogenizarea intraromânească, va superviza și coordona reformarea justiției, va implementa reforme structurale și instituționale, va asimila transparent fondurile europene.
- Posturi comune ale serviciilor la frontieră în punctele de control-trecere peste Prut – pentru eliminarea contrabandei – până la lichidarea vămilor.
- Forțe Militare moldo-române comune, pentru securitate în stânga Prutului. În perioada de tranziție – statut de aliat non-membru al NATO pentru Armata R.Moldova. Eficientizarea MAI după model românesc.
- Libera circulație a leului românesc, alături de leul moldovenesc, până la introducerea euro – pentru înviorarea economiei în stânga Prutului.
- Aderarea la Strategia națională în domeniu și la Strategia de dezvoltare durabilă ale României – pentru salvarea agriculturii, ca prioritate națională.
- Preluarea conceptelor eficiente ale sistemului românesc fiscal și financiar. Gestionarea patrimoniului/companiilor de stat după criterii corporatiste de manageri aleși prin concurs, pe criterii profesionale.
- Semnarea unui Acord interinstituțional și asociativ complex/multilateral între Patronate, Uniuni de producători și Camerele de Comerţ din cele două state românești – pentru promovarea produselor din stânga Prutului în UE, SUA, în alte țări.
- Crearea, la Chișinău, a unei filiale a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România, – care va activa împreună cu un CNA depolitizat, în baza legislației naționale și europene, ca să fie puși la închisoare și politicienii corupți.
- Reîntregirea românilor de pe ambele maluri de Prut în Diasporă, fără ingerințe politice din partea promotorilor moldovenismului stalinist. Condiții optime și credibile readucerii cetățenilor acasă.
- Difuzarea – gratis ori cu sprijinul financiar al Statului Român – de către operatorii de Televiziuni prin cablu, a posturilor TV apreciate peste Prut, pentru a contracara dominația informațională rusească.
- Crearea unei Universități mari românești la Chișinău – pentru formarea europeană a tinerilor basarabeni.
- Negocieri eficiente cu Statul Român, în vederea deschiderii pieței de muncă din România – pentru plasarea legală, cu asistență socială, a basarabenilor.
- Semnarea unui acord oficial între Comisia Electorală Centrală din R.Moldova și Biroul Electoral Central din România – pentru desfășurarea de alegeri corecte în stânga Prutului, având în vedere numărul tot mai mare de cetățeni români.
ADOPTAT la Congresul al IV-lea al PNL,
Chișinău, 25 octombrie
ca să existe o şansă de unire ar trebui ca RM să-şi schimbe denumirea în Fosta REpublică Sovietică Moldovenească, să fie de acord cu asta încondiţiile în care moldoveni mai numeroşi sunt la vest de Prut,iar actuala denumire nu a făcut decât să favorizeze conceptele moldovenist sovietice şi pretenţiile unor rusofoni asupra teritoriilor de la vest de Prut într-o ipotetică Moldovă Mare. Acestă denumire a dat naştere şi a exacerbat toate manifestările românofobe , xenofobe şi şovine ale unor adepţi, destui de numeroşi, prutonistreni. Acesta e primul pas din multitudinea celor necesari de efectuat. Basarabia nu este pregătită să facă pasul spre unire nici acum ,nici peste 30 ani. Necesită schimbarea mai multor generaţii în conştientiuarea eului românesc. Servus şi să auzim numai de bine!
Craciunescu: „Sa finalizam cat mai repede procesul de reunificare a celor doua state, Romania si Republica Moldova”
Citeste mai mult pe: http://glasul.info/2015/03/31/craciunescu-sa-finalizam-cat-mai-repede-procesul-de-reunificare-a-celor-doua-state-romania-si-republica-moldova/
Deputatul Grigore Craciunescu, care face parte din grupul Prietenii Unirii, a susrinut o declaratie in plenul Camerei Deputatilor, la 97 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania. Declaratia completa: Pe 27 martie 1918, Sfatul Tarii, organ al Republicii Democratice Moldovenesti, decidea cu majoritate de voturi unirea Basarabiei cu Romania. Craciunescu: „Sa finalizam cat mai repede procesul de reunificare a celor doua state, Romania si Republica Moldova” Vicovia Basarabia romanesca 17.2 RON Unirea a durat 22 de ani, pana la 28 iunie 1940, cand, in baza pactului Ribbentrop-Molotov, guvernul sovietic a cerut Romaniei sa cedeze Basarabia, care a fost anexata la Uniunea Sovietica. Mii de romani de pe cele doua maluri ale Prutului, dar si din strainatate, au sarbatorit implinirea a 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania. Bucurestenii au format în Piata Universitatii o imensa harta umana a Romaniei reunite. Lansari de lampioane, marauri, harti ale Romaniei Mari reconstituite din oameni, dezbateri, zeci de mii de panglici tricolore distribuite, sunt cateva dintre evenimentele organizate in zeci de localitati ale Romaniei, printre care Alba Iulia, Bacau, Baia Mare, Barlad, Bototani, Cluj-Napoca, Constanta, Galati, Iasi, s.a. In Diaspora au fost organizate actiuni pentru a sarbatori unirea Basarabiei cu Romaniei. Romanii din Paris, Roma, Atena, Barcelona, Madrid, Luxemburg, Dublin, Elvetia, Germania, Suedia si Statele Unite ale Americii au afisat bannere cu mesaje referitoare la adevarul istoric si la necesitatea reintregirii nationale. Un rol important in realizarea acestor actiuni la avut Platforma Unionista Actiunea 2012, organizatie neguvernamentala care reuneste initiative venite din partea societatii civile. Platforma Unionista Actiunea 2012 sustine proiectul reunificarii Moldovei cu Romania si necesitatea ca Republica Moldova sa devina stat al Uniunii Europene. Aceste deziderate implinite vor oferi posibilitatea ca Moldova de peste Prut sa aiba o economie prospera care sa ofere cetatenilor un nivel de trai mai bun. In 1918 Generatia unionista a beneficiat de un context intern si international favorabil Unirii. Propaganda unionista din acea perioada avea rolul de a convinge populatia de importanta unirii. Din nefericire, azi, spatiul mediatic al Republicii Moldova este controlat 80% de catre institutii mediatice in limba rusa, desi populatia este in marea majoritate formata din romani. In acest context statul roman si guvernul ar trebui sa sustina integrarea in UE a Republicii Moldova si sa ajute mai mult Republica Moldova in dezvoltarea ei economica si sociala. Mass-media romanesca are datoria de a realiza campanii de informare menite sa trezeasca constiinta de neam, necesitatea istorica a unirii celor doua tari ca impreuna si prin actiuni comune sa finalizam cat mai repede procesul de reunificare a celor doua state, Romania si Republica Moldova.
Citeste mai mult pe: http://glasul.info/2015/03/31/craciunescu-sa-finalizam-cat-mai-repede-procesul-de-reunificare-a-celor-doua-state-romania-si-republica-moldova/
Mie mi-a plăcut Miguel de Cervantes Saavedra, de aceea îmi place și doamna Vitalia. Sunt un sincer admirator al dânsei, eu aș fi renunțat de mult, considerând că sunt prea mic pentru un război atât de mare … Am toată admirația pentru cei care luptă, chiar dacă la prima vedere pare că nu sunt nici cei mai mici sorți de izbândă …
varului Constantin
No shit, Sherlock!
UN PELERINAJ UNIONIST
CHIȘINĂU-IAȘI
CU TRENUL “RE-UNIREA” Mult-Așteptată !
––––––––––––––––––——————––––
Mișcarea Civică “Tinerii Moldovei”
invită toți elevii și studenții într-o excursie cu trenul „RE-Unirea”
la Iași. Pe lângă un drum distractiv încolo și înapoi,
va fi organizată o excursie captivantă prin Iași.
Pasionații de shopping vor avea alternativa
de a dedica ziua cumpărăturilor la mall-urile din oraș,
unde toate brand-urie mari ale lumii sunt prezente,
iar prețurile sunt mai accesibile decât la Chișinău!
Prin această inițiativă,
“Tinerii Moldovei” își doresc să promoveze
noua cursă Chișinău – Iași, care din păcate, la lansare,
s-a bucurat de puțină popularitate.
Autoritățile au organizat prima cursă mai mult pentru politicieni,
decât pentru cetățenii de rând, ratând astfel un moment simbolic.
Ca urmare, primul tren renovat spre Iași a fost gol.
În ziua în care “Tinerii Moldovei” vor organiza deplasarea
trenul va fi plin.
Deplasarea va avea loc Sâmbătă,
31 octombrie, ora 6.47 dimineața, de la Gara Feroviară din Chișinău.
Biletul dus-întors va costa 210 mdl.
Acest preț conține o reducere de 20% oferită de Căile Ferate.
Înscrierile –
direct la sediul TM
(Casa Presei, oficiul 334, strada Pușkin-22)
sau la telefon – 067 440 200.
––––––––––––––––––———————-
Băsescu: Dacă Parlamentul României şi cel al Republicii Moldova votează unirea – ea se va face
Preşedintele Mişcării Populare Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că unirea României cu Republica Moldova depinde de parlamentarii celor două state, precizând că responsabilitatea iniţerii dialogului pe tema unirii o are Bucureştiul, scrie zf.ro citat de UNIMEDIA.
„Dacă Parlamentele celor două ţări votează unirea, ea se va face. Dacă poporul român din stânga şi din dreapta Nistrului va vota într-un referendum unirea celor două ţări, ea se va face. Deci avem două variante politice, iar responsabilitatea iniţierii dialogului pe această temă o are Bucureştiul”, a declarat Traian Băsescu la congresul MP.
Fostul şef al statului român a mai spus că unirea României cu Republica Moldova este şi în interesul statului român, ţara noastă având de câştigat în urma unei posibile uniri ale celor două state.
„Este în interesul României, nu numai al Republicii Moldova, unirea celor două ţări… şi din punct de vedere strategic, şi din punct de vedere al capacităţii de a fi un mare producător agricol, şi din punct de vedere al capacităţii de a avea o repartiţie financiară mai mare de la Uniunea Europeană, şi din punct de vedere al capacităţii de vot pe care ar avea-o România în interiorul Uniunii Europene datorită unei populaţii mult mai mari, şi n-aş mai enumera şi alte avantaje pe care le-ar avea România”, a arătat Traian Băsescu.
titus = scriba Vlada Ciobanca
/scârba veșnic frustrata ne-măritata anarhista statalista stalinista
anti-româncă și anti-unionistă/
/blog fără corectitudine…vorba ceea…/
http://voxreport.unimedia.info/2015/10/22/ah-chisinau-printesenul-meu-sau-despre-istoria-unei-plangeri/
Bre Saveta, pana acum erai Conu Dacu si Burunducul din Tighina. Acum ai luat niste hormoni femenini si ai devenit Saveta- Sveta. Ce esti? Femeie ori barbat? Ori un hermafrodit?
bre titus, ce cauţi aici? nu vezi că eşti în plus! te iei de unul sau de altul, faci valuri şi nu spui nimic! nu înţeleg ,nici platforma de discuţii maldaveneşti ava. md nu-ţi mai place,bre!
Ce spune Băsescu este corect. Doar că o spune când este în afara jocului. A avut pâinea și cuțitul în mână timp de 10 ani și n-a acționat concret pentru nicio Unire. Asta-i racila politicienilor, odată ajunși la putere uită, ca apoi când sunt pe linie moartă să promită sau să spună oamenilor ce le place acestora să audă, doar, doar or ajunge înapoi de unde au coborât. Cu alte cuvinte, cine să-i mai creadă?
Băsescu a enumerat unele avantaje,dar dezavantaje nu sunt?Se poate integra acum populaţia basarabeană într-un proiect românesc unificator? Înţeleg politicienii dâmboviţeni şi nu numai unele particularităţi ale basarabenilor datorate sutelor de ani de rusificare?se propune modelul german, dar în acest caz nu va funcţiona chiar dacă exista surse financiare suficiente dacă nu se iau în calcul chestiunile care ţin de mentalităţile locului.Ca să funcţioneze unirea basarabenilor trebuie să li se propună disponibilitatea de a fi pe primul loc în majoritatea sferelor politice şi sociale reunificate, altfel spus un preşedinte şi prim ministru basarabean,un guvern de coaliţie cu o reprezentare socialistă şi comunistă de la stânga prutului, etc, etcastfel încât frustrările actuale să fie estompate. Se pune întrebarea , v or fi românii de la vest de Prut de acord cu aşa ceva?
apropo, de ce nu se răspunde la o întrebare simplă; dacă basarabenii sunt români aşa cum pretind politicienii şi oamenii de cultură dâmboviţeni, oare de ce vor să trăiască într-o ţară separată?Să fie aceiaşi explicaţie cu motivul emigrării a milioane de români după 1990 în vest şi-n America? sentimentul patriotic este într-o cădere liberă în România post decembristă , mai ales la tânăra generaţie. ! Am impresia că singura cale de realizare a unirii este trecerea la monarhia constituţională !
titus = scriba Vlada Ciobanca
/scârba veșnic frustrata ne-măritata anarhista statalista stalinista
anti-româncă și anti-unionistă
/blog fără corectitudine…vorba ceea…/
http://voxreport.unimedia.info/2015/10/22/ah-chisinau-printesenul-meu-sau-despre-istoria-unei-plangeri/
N.B.
aceeași întrebare se referă și la tine –
ești Vlada Ciobăneanca Russkaia Vodocika Okupantskaia,
dar semnezi aici cu – titus- nume masculin.
Cucul își cântă numele SIS-tematică KGB-istă teroristă roșkistă
anti-română, anti-unionistă,
din grupul de teroriști ursenkiști ne-sprâncenați anti-români
cu funii la Tiraspol, Kiev și Moscova.
Cu cât esti plătită lunar SIS-tematic statalicește mafiotește,
ca sa-mi spionezi mesajele unioniste ?
MIHAI EMINESCU: Basarabia şi ruşii
BASARABIA este numele medieval al Ţărei Româneşti şi vine de la numele dinastiei Ţărei Româneşti, a Basarabilor […].
Însuşi numele „Basarabia” ţipă sub condeiele ruseşti. Căci Basarabia nu însemnează decât ţara Basarabilor, precum Rusia înseamnă ţara ruşilor, România ţara românilor. Pe la 1370 Mircea I Basarab, care se intitula Despota Dibridicii, adică despotul Dobrogei, Domn al Silistrei şi al ţărilor tătăreşti, întinsese marginile domniei sale până la Nistru de-a lungul ţărmului Mării Negre, cucerind aceste locuri de la tătari. Pentru capătul veacului al patrusprezecelea stăpânirea Valahiei asupra acestor locuri e necontestabilă.
Cu sabia n-a fost luată însă nici Bucovina de austriaci, nici Basarabia de ruşi, ci prin fraudă. (Timpul, 1 martie 1878)
Nimic în limba românească nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba românească nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă româneşte, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă românească e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.
Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice […].
Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă […].
Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pământului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.
Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să înainteze cu ele, şi nu voieşte să înainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.
Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească românii au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii, de bogăţia şi superioritatea individualităţii lor naţionale; tocmai fiind puşi în contact cu ruşii, românii erau mândri de românitatea lor.
E nobil răsadul din care s-a prăsit acest mic popor românesc, şi, deşi planta nu e mare, rodul e frumos şi îmbelşugat; cele două milioane de români au adunat în curgerea veacurilor mai multe şi mai frumoase comori decât nouăzeci de milioane de ruşi vor putea să adune cândva.
Nu! Înrâurirea firească a Rusiei ne este stricăcioasă, dar ea nu ne poate nimici. Pentru ca să ne ia individualitatea, Rusia ar trebui să ne dea alta în schimb, şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.
De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui să simtă superioritatea individualităţii noastre, să fie supăraţi de acest simţământ şi să ne urască mai mult şi tot mai mult. Fără îndoială această ură a fost întemeiată pe timpul când între Moldova şi aşa-numita Basarabia comunicaţia era liberă. Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între românii de peste Prut şi restul poporului român.
De atunci şi până acum măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără de curmare. Administraţia, biserica şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a cânta în ziua de Paşti „Hristos a înviat” în româneşte. (Timpul, iunie 1878)
Cu un cuvânt, de la Rusia nu primim nimic. N-avem nevoie de patronagiul ei special şi nu-i cerem decât ceea ce sântem în drept a-i cere ei, ca oricărui om de rând, cu faţa curată: să respecte pe deplin convenţia încheiată cu noi. Nici s-a bătut pentru noi, nici n-am poftit-o să se bată; deci nu are dreptul de a trata cu Turcia în numele nostru. Nici ea s-a luptat pentru noi, nici noi pentru dânsa, ci fiecare pentru sine şi ale sale; ea pentru a împlini mandatul Europei şi pentru confraţii ei de peste Dunăre; noi pentru noi.
Deci încă o dată: Nu voim s-auzim de nici un aranjament cu Rusia, nu-i concedem dreptul de a trata în numele nostru, căci n-am însărcinat-o nici noi cu aceasta, nici puterile europene. (Timpul, 28 ianuarie 1878)
Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o înapoi, drept din dreptul nostru şi pământ din pământul nostru? Pe cuvântul cum că onoarea Rusiei cere ca să se ia o bucată din România. Va să zică onoarea Rusiei cere ca să se ia pe nedrept o bucată din România şi aceeaşi onoare nu cere respectarea convenţiei iscălită ieri. Ciudată onoare într-adevăr! Şi pe ce se întemeiază acest point d’honneur?
Fost-au Basarabia cucerită cu sabia? Nu. Prin tratatul de Bucureşti de la 1812 s-a făcut această cesiune, nu ca preţ al păcii, căci Turcia n-avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia.
Napoleon era asupra intrării în Rusia şi trupele ruseşti se întorceau în marş forţat, în ruptul capului, luând faşa pământului românesc pe tălpile lor. (Timpul, 25 ianuarie 1878)
Cestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român. Puternicul împărat Alexandru II stăruieşte să câştige cu orice preţ stăpânirea asupra acestei părţi din cea mai preţioasă parte a vetrei noastre strămoşeşti.
Înţelegem pe deplin această stăruinţă, deoarece, la urma urmelor, pentru interesele sale morale şi materiale, orice stat face tot ce-i stă prin putinţă: Rusia este o împărăţie mare şi puternică, iară noi suntem o ţară mică şi slabă; dacă dar ţarul Alexandru II este hotărât a lua Basarabia în stăpânirea sa, pentru noi, Basarabia e pierdută. Dar dacă ne dăm bine seama, nici nu e vorba să pierdem ori să păstrăm Basarabia: vorba e cum o vom pierde ori cum o vom păstra.
Nenorocirea cea mare ce ni se poate întâmpla nu este că vom pierde şi rămăşita unei preţioase provincii pierdute; putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român.
În viaţa sa îndelungată niciodată poporul român nu a fost la înălţimea la care se află astăzi când cinci milioane de români sunt uniţi într-un singur stat. Mihai Viteazul a izbutit să împreune sub stăpânirea sa trei ţări şi să pregătească întemeiarea unui stat român mai puternic. A fost însă destul ca Mihai Viteazul să moară pentru ca planul urzit de dânsul să se prăbuşească. Statul român de astăzi a trecut însă prin mai multe zguduiri şi rămâne statornic, fiindcă are două temelii: conştiinţa românilor şi încrederea marilor naţiuni europene.
Dacă vom câştiga de trei ori atât pământ pe cât avem şi vom pierde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va deveni o cestiune trecătoare, iar dacă ne vom păstra temeliile de existenţă socială, Rusia ne poate lua ce-i place şi pierderile ne vor fi trecătoare. Astăzi e dar timpul ca să întărim, atât în români, cât şi în popoarele mari ale Apusului, credinţa în trăinicia poporului român.
Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ: noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic!
Guvernul rusesc însuşi a pus cestiunea astfel încât românii sunt datori a rămânea până în sfârşit consecuenţi moţiunilor votate de către Corpurile legiuitoare; nu dăm nimic şi nu primim nimic.
Românul care ar cuteza să atingă acest principiu ar fi un vânzător. (Timpul, 10 februarie 1878)
HANUL LUI MANUC: Locul unde s-a negociat vânzarea Basarabiei, în 1812
Tratatul de pace a fost semnat pe 16/28 mai 1812 la Bucureşti, în hanul agentului rus MANUC BEI. Tratatul avea 16 articole publice şi două articole secrete. Prin articolele 4 şi 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate, (conform cu recensământul ordonat de autorităţile ţariste în 1817). Au trecut în componenţa Imperiului Rus ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ţinutului Iaşilor şi Bugeacul.
via certitudinea.ro
Iulian CHIFU // Republica Moldova a intrat în șah etern
Joaca de-a schimbarea guvernului european duce iremediabil la faliment
26.10.2015 11:51
de: Iulian Chifu (columnist)
EDITORIAL
6
Clasa politică din Republica Moldova a intrat în șah etern: se află în confruntarea majoră în privința guvernării pro-europene, cele două partide majore componente ale coaliției amenințându-se cu cele mai fantastice consecințe, după arestarea lui Vlad Filat. De asemenea ambii actori adoptă poziții de forță în perspectiva unei negocieri dure, care nu mai are loc. Ba chiar socialiștii și comuniștii au depus moțiune de cenzură, pe care nu și-o doresc nici unii din perspectiva unor posibile alegeri anticipate în care comuniștii lui Vladimir Voronin nu ar trece pragul intrării în Parlament, iar Dodon s-ar bate în dezavantaj cu Renato Usatâi pentru același electorat.
Liderii politici de la Chișinău sunt într-o situație fără ieșire. Dacă susțin o coaliție pro-europeană puternică, fără oligarhi și influențe nefaste, plecată spre reforme și combaterea corupției, e adevărat că primesc împrumutul României de 150 mln euro, redobândesc credibilitatea și programele UE și SUA, și reintră pe cursul unui acord cu FMI. Însă reforme înseamnă că toate avantajele din spatele ușilor închise dispar și, în plus, fiecare dintre cei care a făptuit acte de corupție va plăti. iar deja doi șefi de partide se află în spatele gratiilor, iar alții se pregătesc de confruntările obligatorii cu justiția. Igor Dodon e transpirat, cu frica de a fi primul lângă ușa CNA-ului, iar Vladimir Voronin se gândește împărțit între bătrânețile la răcoare și soarta fiului său, cu o pedeapsă ce ar putea fi mult mai lungă. Iar aceste perspective personale contează mult mai mult decât viitorul Partidului Comunist, ce poate fi salvat doar în brațele PD. Poate de aceea s-au grăbit cei doi politicieni de stânga să depună moțiune, cu gândul să preia controlul și să își apere pielea.
Pe de altă parte, din cauza orgoliului rănit al PLDM în urma loviturii de imagine a arestării liberului său pe nepusă masă, din cauza excesului PD și a vizibilității nefaste a lui Plahotniuc, rămas cel mai urât și mai vânat om din Republica Moldova după arestarea lui Filat, fie din cauza schimbării orientării pro-europene cu una naționalist moldoveneacă, de băltire, sau pro-eurasianistă joi am putea înregistra căderea guvernului și o eventuală schimbare de majoritate și orientare politică. Ori schimbarea de putere duce la deraierea din planul reformelor, ieșirea din proiectul european, suspendarea acordului de împrumut al României și, cel mai probabil, încetarea de plăți până la sfârșitul anului. Cine ar prelua o asemenea realitate? Cine își asumă costurile orgoliilor și a tentativelor de salvare a propriei libertăți în fața justiției, expunându-se riscului de a fi sfâșiat de către stradă anul viitor, când vor întârzia plățile pensiilor și salariilor, vor fi sterilizate toate depozitele populației și ale companiilor și vor interveni tăieri în tot sistemul bugetar? Dl. Voronin? Dl Dodon? Sau poate domnii Marian Lupu și Vlad Plahotniuc?
De aceea spuneam că suntem în șah etern. Dilemele sunt majore iar drum de ieșire nu se întrevede. Oricum ai da-o, e rău pentru politicienii cu vechi state de serviciu și afaceri oneroase, cu averi inexplicabile pentru niște bugetari, care toată viața au trăit din salariu. Iar dacă a primit în față principala lovitură de imagine prin arestarea șefului său, ba și legarea numelui său de scandalul în curs, președintele interimar al PLDM și premierul în funcție, Valeriu Streleț, poate să jubileze în liniște, cu condiția să nu-și scoată partidul de la guvernare și să acumuleze în timp puncte de creștere a încrederii prin reformele făcute.
Bătălia de toamnă din politica de pe Bâc a ținut de tentativa „celor doi Vlazi” de a crea instrumente politice alternative și de a pregăti „schimbări de etichete” ale propriilor partide, care amenințau să nu mai treacă pragul electoral – Vlad Filat a pregătit Partidul DA în piață, iar Plahotniuc vehicolul PPEM. Astăzi jocul s-a schimbat, PLDM a fuzionat și și-a asumat agenda utilă a străzii și a preluat doleanțele societății civile pentru a-și crește urgent imaginea și susținerea, în timp ce poziționarea în vederea negocierii serioase a făcut ca PD să forțeze depunerea moțiunii de cenzură a stângii pentru a-și întări propriile argumente și a soluționa negocierea rapid, până joi la votul pentru moțiunea.
Dar oricât de deciși ar părea fiecare dintre actualii combatanți politici, cred că toți sunt conștienți de șahul etern în care se află. De aceea îndrăznesc să spun azi, când scriu acest editorial, că drum înapoi nu există. Reforme, coaliție pro-europeană, scuipatul în palme și trecut la treabă, la reforme. Deci lungul șir al încolonaților spre CNA abia începe.
România e o comoară lăsată de Dumnezeu pe Mapamond. Ea dispune în subsolurile sale de toate bogăţiile naturale de pe această planetă:aur,argint,metale rare…petrol, gaze chiar şi uraniu, de munţi, mare….de industrie, agricultură, infrastructură dezvoltată.
Republica Moldova dispune de corupţie totală şi debilismul guvernanţilor,care fură şi vînd ţara . Unirea este unica salvare…Guvernanţilor le crează probleme UNIREA, căci dispare posibilitatea de a fura. Pentru popor UNIREA aduce numai beneficii. În cazul UNIRII pensiile şi salariile bugetarilor, se vor dubla numai pe baza economiilor făcute in urma lichidării guvernului, parlamentului, preşedinţiei şi tuturor instituţiilor, care le deservesc, inclusiv ambasadele. Odată cu dispariţia demnitarilor corupţi vor fi curmate delapidările , hoţiile, escrocheriile, deci această creştere va fi şi mai considerabilă. Dar cel mai mare avantj e că vom fi în UE acum şi nu peste 20 de ani.
coressi; „amice esti idiot”(citat din Caragiale); adevarul ca moldovenii (basarabenii) sint romani la spus Eminescu;Alecsandri a scris Hora Unirii; Tu scrii in limba romana.
Ba, se apropie ziua Unirii,si vom deveni mai puternici,mai bogati; basarabenii sint la ei acasa la Iasi;Cluj;Alba Iulia;Craiova; Constanta;Brasov;Timisoara; vor merge cu buletinul la Paris;Londra;Roma;
ura ,ura,ura,davai ceas,sto ta coi;cacaia schema;nagan;cnut;slava nasa respublica.tavarasci comisar;polcovnic
Valeriu Pasat: „Părintele corupţiei moldoveneşti este Petru Lucinschi”
Jurnal de Chișinău .27.10.15
Acuzaţia a fost lansată de către fostul şef al Securităţii, Valeriu Pasat. Declaraţiile au fost făcute în timpul unei prelegeri la Universitatea de Stat„Alecu Ruso” din Bălţi, că fostul şef al statului ar fi pus bazele sistemului defectuos care ameninţă R. Moldova, relatează trm.md.
Potrivit lui Valeriu Pasat, după 1991, au apărut două categorii de oameni, unii care muncesc şi alţii care sunt şmecheri. „Gașca băieţilor şmecheri, băieţilor deştepţi, care au fost aduşi pe timpul lui Petru Lucinschi şi puşi în funcţie. Unul dintre ei este Vlad Filat. Adus şi pus la privatizare, iar rezultatul îl vedem astăzi”, a menționat Valeriu Pasat. Contactat de Moldova 1, fostul preşedinte, Petru Lucinschi, a declarat că nu ar avea legătură cu fraudele din sistemul bancar, iar acuzaţiile care i se aduc de către Valeriu Pasat sunt nefondate. „Eu am plecat acum 15 ani de la Președinție și a trecut foarte mult timp. Evenimentele acestea au avut loc acum doi–cinci ani de zile. Cum puteam să clădesc aşa ceva când am fost un preşedinte cu anumite prerogative cunoscute. Ştiu caracterul lui Valeriu Pasat când se supără pe toată lumea. El nu trebuie să vorbească la general. Asta nu este un lucru argumentat, ci o aberaţie”, a afirmat Petru Lucinschi. Petru Lucinschi a fost preşedintele Republicii Moldova din 1997 până în anul 2001. Anterior, în perioada 1993-1994, a deţinut funcţia de şef al Legislativului.
Ruxanda Glavan, implicată într-un scandal de corupţie din România
Jurnal de Chișinău.27.10.15
Ministra a participat la o întâlnire aranjată de magistratul român Dan Anton, arestat de DNA
Ministra Sănătăţii a R. Moldova, Ruxanda Glavan, a participat la o întâlnire cu un businessman italian organizată de judecătorul român Dan Anton, vizat într-un dosar de corupţie. Judecătorul din Iaşi ar fi fost intermediar într-o afacere în care un businessman italian se lăuda în convorbirile telefonice că a obţinut o finanţare de un miliard, fără a nominaliza moneda, notează “Ziarul de Iaşi”.
Numele judecătorului Dan Anton, de la Curtea de Apel Iaşi, apare într-o afacere în care ar fi urmat să se investească o sumă foarte mare de bani. Potrivit documentelor întocmite de anchetatori în cazul magistratului ieşean, acesta ar fi trebuit să intermedieze relaţia dintre oameni de afaceri din Italia şi Guvernul Republicii Moldova, pentru o sumă enorm de mare, după cum se arată în stenogramele de la dosar.Astfel, Anton şi iubita sa ar fi reuşit să aranjeze o întâlnire între omul de afaceri italian şi ministra Sănătăţii din Republica Moldova, Ruxanda Glavan. Întâlnirea a avut loc chiar în sediul Guvernului din Moldova.
Negocierile dintre judecătorul Dan Anton şi oamenii de afaceri italieni Renato Del Gatto şi Fiorenzo Polloni ar fi început pe 18 septembrie 2014, se menţionează în dosar. Cei doi italieni au reşedinţa în municipiul Botoşani şi au avut mai multe întâlniri şi discuţii telefonice cu Anton şi Marina Moglan, iubita judecătorului, scopul fiind „facilitarea intrării şi dezvoltării unor investiţii de către cei doi cetăţeni italieni pe piaţa din Republica Moldova”.
În cursul discuţiilor, Anton ar fi acceptat să primească o sumă de bani şi un post de director pentru iubita sa, spunând că va interveni, în schimb, pe lângă Vlad Filat, fostul prim-ministrul al Republicii Moldova, dar şi pe lângă alţi membri ai Guvernului. Pe 23 septembrie 2015, Anton şi iubita sa ar fi reuşit chiar să intermedieze o întâlnire între Renato Del Gatto şi Ruxanda Glavan. Întâlnirea ar fi avut loc în sediul Guvernului şi la ea ar mai fi participat şi un alt om de afaceri de la noi din ţară.Procurorii mai spun că italianul Del Gatto intenţiona să construiască opt spitale în Republica Moldova, în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova. În schimb, italianul urma să obţină o linie de creditare pusă la dispoziţie de o asociaţie nonguvernamentală, lui revenindu-i 10 la sută din afacere. Înainte de întâlnirea de la Guvernul Republicii Moldova, pe 14 august, Anton ar fi fost contactat telefonic de Del Gatto, care i-a spus că se afla în Londra, unde a obţinut o linie de finanţare. A doua zi, italianul a cuantificat finanţarea la un miliard, fără a oferi detalii despre moneda la care se referea. Tot atunci, afaceristul i-ar fi spus judecătorului că, dacă va interveni pe lângă membrii guvernului din Republica Moldova, va fi „foarte mulţumit, nu mulţumit, foarte mulţumit”. Anton i-ar fi spus atunci că poate face acest lucru prin intermediul unui afacerist moldovean „care are intrare bine în guvern“. Într-o altă conversaţie, italianul i-ar fi spus judecătorului ieşean că a rezolvat tratativele de la Londra şi că „bani sunt mulţi, enorm“.
Afacerea la care face referire DNA s-a amânat pentru că unul dintre afaceriştii implicaţi a plecat în vacanţă. Între timp, procurorii au intervenit în acest caz şi l-au reţinut pe judecătorul Anton, aflat în prezent în arest preventiv. Italianul Del Gatto este şi el cercetat în acest dosar.
Platformă – program pentru unirea poporului roman. (Sfatul Țării – 100)
Sfatul Țării – 100, Constituit în Casa memorială „Constantin Stere”, la Bucov, Județul Prahova, la 6-13 iulie 2015
I. Înlăturarea consecințelor pactului Ribbentrop-Molotov pentru poporul român și naționalitățile conlocuitoare din Basarabia și Bucovina prin:
– Crearea comisiilor parlamentare de negociere a înlăturării consecințelor ultimatumurilor URSS din 26 și 28 iunie 1940 din reprezentanți paritari ai României, Moldovei, Ucrainei și Federației Ruse.
– Evaluarea din toate punctele de vedere a întoarcerii către România a Regiunii Cernăuți (fost Bucovina) și a părții dintre Nistru-Dunăre-Prut-Marea Neagră (fostul Bugeac a teritoriului actualmente aparținător regiunii Odesa.
– Stabilirea modalităților de clarificare a sistemelor de pensii, sănătate, educație etc.
II. Măsuri economice imediate:
– Asigurarea INCLUDERII Moldovei și Bucovinei de Nord în sistemul național energetic al României prin construirea în regim de urgență a LEA 400 KV Isaccea-Vulcănești-Chișinău-Bălți-Iași-Suceava-Gadalin cu o capacitate de transport de minimum 1500 MW;
– Finalizarea gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău;
– Construirea podurilor rutiere peste Prut la Fălciu, Leova, Ungheni, Miorcani;
– Începerea urgentă a lucrărilor coridorului IX Plan European, respectiv traseul București-Ploiești-Focșani-Iași-Chișinău-Bălți-Cernăuți;
– Refacerea la ecartament normal a căii ferate din Moldova și Bucovina;
– Crearea școlii de administrație națională pentru corpul funcționarilor publici;
– Reforma administrativă.
III. Măsuri de conștientizare a populației teritoriilor românești:
– Programul național „România 100” să devină program obligatoriu sub conducerea Parlamentului, pentru întreaga administrație publică, instituții de cultură, televiziune și radioul public.
– Înființarea Muzeului Național al Unirii în București cu filiale la Chișinău, Cernăuți, Alba Iulia, Timișoara pentru evocarea momentelor unirii din anii 1918-1919.
– Edificarea monumentelor „România 1918” în toate centrele de județe de pe teritoriile românești.
– Analizarea în forurile științifice competente a actelor emise în numele poporului român în cele 5 provincii românești pentru unirea și înlăturarea din istoria națională scrisă și rescrisă de învingători a falsurilor și neștiinței.
– Organizarea de manifestări culturale și evocări istorice dedicate „Marii Uniri” cu caracter permanent, dar în special în datele de referință 27 martie, 22 mai, 4 august, 28 noiembrie, 1 decembrie.
– Alocarea sumelor necesare tipăririi la Editura Enciclopedică a colecției de 12 volume intitulată „Făuritori ai României Mari”, proiect deja demarat de către istoricii din România, Republica Moldova și Ucraina.Delegația poporului român din Basarabia, Bucovina, Muntenia, Moldova, Transilvania și Banat semnăm acest document-program, îl supunem dezbaterii publice și îl înaintăm oficial parlamentelor țărilor despre care am făcut vorbire.
Bucov: 13.07.2015
Timpul. 27 Octombrie 2015
Generalul impostor mai face o dată Armata de rușine. A câta oară?!…
Ion Coja 24.10.2015
Numai sobolanii tac, domnule general Oprea!
Ioana Ene Dogioiu, Senior editor
23 Octombrie 2015,
De aproape doua zile a avut nevoie Politia pentru a recunoaste, in fond, ca initial reprezentatii sai ne-au mintit: politistul care a murit marti seara, dupa ce a cazut intr-o groapa, nu fluidiza traficul, ci deschidea coloana oficiala a ministrului de Interne Gabriel Oprea.
De ce aceasta, sa-i zicem elegant, balbaiala, daca nu de-a dreptul dezinformare? In opinia mea, intr-o incercare nereusita de a musamaliza o situatie cu puternic iz de abuz.
Prima intrebare este de ce avea dl Oprea coloana oficiala. Potrivit legii, au dreptul la asa ceva doar presedintele, premierul si presedintii celor doua camere, iar ministrii numai „in situatii deosebite, care impun deplasarea in regim de urgenta”.
Comunicatul Politiei ne spune ca dl Oprea „se deplasa cu o viteza adaptata la conditiile meteo si de trafic existente, pe traseul Baneasa – P-ta. Presei Libere – Arcul de Triumf – P-ta. Charles de Gaulle – P-ta. Victoriei – Bd. Uranus – Str. Stirbei Voda, dupa ce acesta participase la o activitate in cadrul unei institutii din domeniul securitatii si ordinii publice.”Deci intelegem ca dl Oprea era intr-o deplasre oficiala de la, cel mai probabil SRI, dar incotro? Pe Stirbei, punctul terminus indicat, nu e nici Ministerul de Interne, nici Presedintia sau vreo alta institutie cu atributii cat de modeste in „domeniul securitatii si ordinii publice”. Acolo e doar restaurantul MAI, Excelsior.
Deci dl Oprea era in interes de serviciu din Baneasa spre Stirbei Voda, in general, pentru apararea interesului national? Apoi, unde e urgenta ceruta de lege? Cuvintele „securitate si ordine publice” suna ele din coada, dar nu inseamna nimic din acest punct de vedere. Se ducea dl Oprea sa caute in regim de urgenta planorul pe care nu-l gaseste din vara? Se ducea sa opreasca valul de refugiati ajuns pe Stirbei Voda? Era Romania atacata? Care era urgenta acestei deplasari Baneasa-Stirbei Voda, pe dreapta? Pentru ca, potrivit legii, nu orice drum in interes de serviciu al unui ministru este indrituit la coloana oficiala, asa cum e orice drum al primilor patru oameni in stat.
In cazul dlui Oprea pare sa nu fi fost chiar o exceptie. Dumitru Coarna, vicepresedinte al Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, a confirmat pentru Adevarul ca in urma cu 3 saptamani alt motociclist din coloana lui Gabriel Oprea a avut un accident, din fericire cu mult mai usor. Si iata ce scrie pe Facebook Ciprian Ciucu, director CRPE: „De ce avea ministrul Oprea coloana oficiala cu motociclisti, noaptea, pe ploaie? De ce? De obicei si intotdeauna! Am biroul vizavi de restaurantul MAI de pe Stirbei Voda, acolo unde-si face veacul. Nu e sindrofie, oficiala sau nu, fara sa foloseasca Politia Rutiera sa-i deschida calea.” Exista si alte marturii socante obtinute de Digi24 de la martori protejati despre apucaturile ministrului dl Oprea care „e mai ceva ca Iohannis. Se face traseu, el fara traseu nu merge. Cred ca si la WC se duce cu coloana”
Sa intelegem ca urgenta care-l mana pe general cu antemergator era in farfurie? Interesul national era temperatura fripturii si a cartofiorului? Sau poate interesul national era buna digestie la ceas de seara a fripturii vicepremierului indispensabil? Deci, una peste alta, dl Oprea e in urgenta non-stop. Ca doar unul pe pamant e ministrul vicepremier, general cu patru stele si indispensabil guvernarii pe deasupra. Adica tot poporul care-i plateste lui Gabriel Oprea leafa majorata substantial prin chiar semnatura domniei sale, de pe vremea cand era premier interimar, sta ca prostul in trafic cu orele, iar dl Oprea pune Politia sa-i faca partie printre muritorii de rand?
Dar mai e si o chestiune care tine de caracterul, de onoarea cu care vorbeste, cu sprancenele pana in varful nasului, dl Oprea. A oprit vicepremierul masina in care se afla dupa ce l-a vazut pe politist prabusindu-se, asa cum au oprit ceilalti soferi, care au sarit in groapa sa vada ce a patit politistul? Era omul din coloana lui, cel care, sub o ploaie teribila, ii deschidea drumul. Nu functia, ci un strop de umanism, ma gandesc, ar fi trebuit sa-l impinga afara din masina, sa vada ce s-a intamplat, daca poate face ceva. Comunicatul pretinde ca ar fi oprit. Martorii oculari nu l-au vazut. Niciunul. Iar marturia primului om care a ajuns la politistul Gigina, publicata de Vlad Petreanu pe blogul lui, este cutremuratoare si revoltatoare in acelasi timp:
„Am vazut politistul in intersectie oprind masinile si apoi am vazut in noapte luminile de la girofarurile masinilor care se apropiau..a trecut prima motocicleta apoi Passat-ul..am auzit zgomotul fiarelor rasturante si un fior rece mi-a trecut prin corp..am realizat accidentul si am lasat masina unde era si am fugit catre locul accidentului..erau 2 gropi..prima mai putin adanca, a doua mai mare in care zacea motocicleta..el nu era nicaieri..l-am zarit mai incolo sub fiarele rasturnate cu fata in jos..am inceput sa ridic fiarele de pe corpul lui sperand ca e doar un traumatism minor si este doar inconstient..in acest timp nu am observat hemoragia intensa la nivelul craniului si practic calcam in sangele lui.
Intre timp masina de politie s-a oprit si un agent a coborat..scenele ce au urmat sunt parca rupte de realitate..omul plangea in hohote si striga: nu se poate..nu se poate..nu-i adevarat.. Masina Audi in care am aflat ca era Oprea nu a oprit, ci a trecut in viteza slalomand printre si peste fiarele ce delimitau gaurile”
Deci generalul cu patru stele a lasat in urma soldatul cazut in batalia pe care o ducea pentru el cu traficul? Nu-i asa? Sa ne spuna generalul Oprea cum e. Dar vicepremierul tace chitic.Numai sobolanii tac, domnule general cu patru stele! Dvs, cu onoarea dvs de luptator incercat in luptele grele cu cartofii, fasolea si varza militarilor, dvs nu puteti fi asa ceva! Spuneti-ne, cu onoare, care era urgenta si ca nu ati abuzat de Politie ca de un serviciu personal, ca nu ati stalcit legea pentru a va simti un pic premier, daca nu chiar presedinte, pe bancheta moale a masinii cu antemergator. Spuneti-ne ca ati coborat in groapa dupa soldatul dvs si v-ati opintit in rand cu restul muritorilor sa ridicati fiarele care-l striveau si ca ati ramas langa el pana a trimis Arafat SMURD-ul.Spuneti-ne ca nu ati incercat din rasputeri sa musamalizati scandalul, sperand ca mineriada, Udrea sau vreo doua telefoane, ca acela dat lui Stelian Tanase cand cu plagiatul, vor acoperi mizeria! Dar daca nu puteti spune toate acestea, cred, domnule general indispensabil guvernarii, ca mai puteti face un singur lucru. In aceeasi tacere sa demisionati!
COMENTARII
Ion Coja
Mai mult ca oricând mi-e rușine că avem la guvernarea Țării numai secături! Nu sunt indignat, ca până acum, că avem și am avut președinți pușcăriabili, prim-miniștri și miniștri de aceeași teapă, niște impostori, niște „neamuri proaste”. Dar lașitatea acestui general îmbuibat și nerod mă umple de rușine! Rușinea că întreg corpul ofițeresc a tolerat ascensiunea unui individ de o calitate atât de joasă!
Mai are neisprăvitul o singură treaptă de urcat ca să se facă și mareșal… Mai avem Armată, căci corp ofițeresc nu avem?!Unde vă este onoarea și demnitatea militară?! Nici măcar ofițerii în retragere nu au ceva de spus pentru plagiatul și gestul de lașitate și nesimțire crasă de care se face vinovat primul militar al Țării? Nu vă este rușine, domnilor caporali și sergenți, domnilor generali, că l-ați lăsat să se cațere pe epoleții și gradele voastre până în vîrful ierarhiei militare? Nu vă e rușine să vă suportați a fi la ordinele acestui nimenea?! Nu vă înjură copiii, vecinii, prietenii, că i-ați făcut de rușine?!
Nu vă e rușine?!
Rena Ion Coja
Nu le e rusine pentru ca sunt obisnuiti (elegant vorbind, dar a se citi dresati) sa bata din calcaie la orice neica-nimeni care, catarat in varful “piramidei” propriului corp ofiteresc, le mareste leafa, scapand cateva firimituri din propriul cazan, si le apara, cica, orgoliul “profesional”. Azi de Ziua Armatei, cati purtatori de grade si caschete vom vedea defiland, orgoliosi nevoie mare? In locul anuntatului miting cetatenesc, solidar cu victima in uniforma, de ce nu-i vom vedea pe colegii lor aruncandu-i cascheta “capului” lor si strigandu-i “Iesi afara, javra ordinara”? Sa-l scoata in strada, in mijlocul lor, si sa-l dezbrace la izmana pe “generalul indispensabil” ar fi prea mult. Au totusi si ei onoarea lor! Ei nu se revolta, ei doar executa. A executa, la ei, e legea. Si atat. Executa si o masa, cand e vremea mesei. Si un somn, tras pe dreapta. Executa si un ordin nedat, de musamalizare, daca e cazul. Asa, din onoare profesionala si interes national. Ce nu executa ei! Pentru ca, in mic, la orice colt de strada orice politist e micul “Dumnezeu” creat de “Dumenzeul” lor din varful piramidei sistemului. Aceeasi aroganta si, de cele mai multe ori, primii care incalca legea sau o ocolesc. Ei nu gandesc, ei doar muncesc! In fata lor esti doar un paduche infractor din start. Nimic nu trebuie dovedit, e de ajuns sa ridice un deget si sa te traga pe dreapta ca n-ai vazut un semn de circulatie ascuns dupa un copac, pentru ca dupa copac e chiar el, purtatorul de cascheta! Intai vezi un deget, apoi varful bocancului, abia apoi il vezi pe el, dumnezeul soselelor! Nu au rusine, de multe ori nu mai au nici acei minimi 7 ani de-acasa, ei nu zambesc, fac doar grimase ce le pun in valoare “superioritatea si inteligenta”, nu asculta, ci doar executa o comanda, asteptand de la tine doar pozitia ghiocelului. Cum vreti sa aiba si rusine? Acasa, in cartierul lor, in chiar cercul lor de prieteni (!) nu credeti ca se comporta la fel? Onoarea lor se confunda cu apucaturile pe care le invanta inca de la academie de la “batranii” sistemului! De aici trebuie pornita reforma in sistemul militar. Se va face vreodata?
“Eminescu a dorit înfăptuirea Daciei Mari, ideal pentru care a fost jertfit”. Interviu cu Profesorul Theodor Codreanu
Mihai EminescuLa aniversarea “Micii Uniri” de la 24 ianuarie 1859, ţinem să amintim, prin vocea Profesorului Theodor Codreanu, că Mihai Eminescu înfiinţa, la data aleasă simbolic, de 24 ianuarie 1882, societatea secretă “Carpaţii”, cu scopul reunificării tuturor românilor în hotarele “Daciei Mari”. Această întreprindere, dar nu numai, îi va aduce cu un an mai târziu arestarea în cămaşă de forţă, ca prim deţinut politic al presei române, urmată de moartea civilă până la trecerea sa la cele sfinte, peste şase ani de calvar. Idealul naţional pentru care Eminescu a fost urmărit şi hărţuit de serviciile secrete a cel puţin două mari imperii, dar şi de “fraţi” băştinaşi, îl vor împlini, cu alte jertfe, urmaşii săi din generaţia lui Iorga şi Stere, după cum ne spune şi Profesorul Codreanu. Însă nu trebuie uitat niciodată că Eminescu a plătit cu viaţa pentru acest ideal. (Z. O.)
Diploma-Societatea-Carpatii-Mihai-Eminescu-Civic-Media-Ziaristi-Online-Roncea-Ro
Interviu de Cristinel C. Popa
Teodor Codreanu via Ziaristi Online – La EminescuPe 15 ianuarie s-au împlinit 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Anul trecut, în preajma Zilei lui Eminescu, “profesorul în Eminescu” Theodor Codreanu (foto) a primit Premiul “Titu Maiorescu” din partea Academiei Române, cu această ocazie fiind intervievat de Jurnalul Naţional.
Distincţia înnobilează excelenţa în cercetarea literară cu privire la poetul naţional. Descălecând din “codrii” Huşilor în capitală pentru a fi omagiat, a primit unul din cele mai respectate premii pe tărâmul literar. Cu nici două săptămâni înainte i se decernase o distincţie asemănătoare din partea Editurii Contact internaţional. Este considerat unul din cei mai mari eminescologi pe care i-a dat România după apusul “Luceafărului românesc”. Profesorul dr. Theodor Codreanu e un “dascăl” important al literaturii române. Frumos şi timid, marele cărturar trăieşte în provincie, la Huşi, unde este profesor de limba şi literatura română. L-am întâlnit deunăzi la Iaşi. Puţin la trup, însă cu inima mare, lăfăindu-se într-o tăcere ce impunea respect, de-a dreapta respectabilei sale soţii (şi ea un intelectual deosebit, profesor Lina Codreanu), se distingea între ieşenii vorbăreţi şi energici prin inteligenţă şi înţelepciune. A avut amabilitatea să-mi acorde în exclusivitate un interviu şi am vorbit, despre cine altcineva, decât despre Eminescu.
Reporter: Cât de important este şi ce reprezintă pentru dvs. ultimul premiu? Dar celelalte?
Prof. dr. Theodor Codreanu: Premiul “Titu Maiorescu” al Academiei Române mi-a fost decernat pe 19 decembrie 2013 pentru cartea mea “Ion Barbu şi spiritualitatea românească modernă. Ermetismul canonic”, apărută la Editura Curtea Veche din Bucureşti, în 2011, în Colecţia “ştiinţă, spiritualitate, societate”, patronată de academician Basarab Nicolescu şi de Magda Stavinschi. Desigur, este cea mai înaltă recunoaştere a unui for ştiinţific din România, cu atât mai mult cu cât se acordă o singură dată în viaţă. O consider şi ca o răsplată pentru munca mea de o viaţă pe tărâmul literaturii şi culturii româneşti, concretizată în cele 45 de cărţi publicate până azi. E şi un semn că Academia Română e deschisă nu numai către valorile naţionale din capitală sau din marile centre culturale din ţară, ci şi spre cele care se ivesc din “margine”. Celelalte premii? Sunt, fireşte, importante (între care două ale Uniunii Scriitorilor, Filiala Iaşi, altul al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi al Bibliotecii Naţionale de la Chişinău), dar premiile nu trebuie să devină scopul creatorului de cultură, acestea fiind adesea conjuncturale. Mă gândesc, bunăoară, că Academia Română nu l-a premiat pe Eminescu pentru volumul Poesii (1883) tocmai atunci când poetul ar fi avut stringentă nevoie şi de o recunoaştere financiară, în anii cei mai grei ai vieţii. Or, pe vremea aceea, premiile Academiei erau şi consistente băneşte.
Reporter: Cât de mare a fost efortul şi ce sacrificii a inclus munca pentru scrierea cărţii premiate?
Th. Codreanu: Despre munca la o carte (cărţi) nici măcar nu trebuie să se vorbească, ci să se facă! Fiind vorba de Ion Barbu, cel mai dificil poet român de după Eminescu, nu te poţi aventura să scrii decât după o îndelungată iniţiere. Şi aici nu e vorba de dimensiunile operei, ci de o complexitate hermeneutică singulară, fiindcă poetul Ion Barbu şi matematicianul Dan Barbilian par două personalităţi cu totul diferite. Era nevoie de a găsi cheia transdisciplinară care îi uneşte şi aceea este ermetismul canonic, prezent deopotrivă în poezie şi în geometrie. Critica ratase această întâlnire dintre poet şi matematician din pricină că ermetismul poetic fusese redus la ermetismul filologic de tip Mallarmé şi Valéry, deşi autorul Jocului secund protestase în faţa acestei reducţii.
Reporter: Cum de aţi “îndrăznit” (pentru că atunci când aţi început, eraţi un tânăr cu puţină experienţă) să vă ocupaţi cu studierea “poetului nepereche”, devenind, în cele din urmă, unul dintre cei mai importanţi eminescologi, autor a nu mai puţin de opt cărţi despre Eminescu, plus alte zeci de studii şi eseuri risipite prin diverse publicaţii?
T. C.: În materie de spiritualitate, noi suntem maturi de la bun început. Cine nu se naşte cu această şansă nici o experienţă nu-l poate trage spre alt nivel de Realitate, cum ar spune academician Basarab Nicolescu, eminentul filosof al fizicii cuantice şi scriitor, totodată. O să te surprind zicând că m-am trezit “eminescolog” încă de pe băncile liceului, deşi nu eram. Ba chiar, în clasa a XI-a, la Bârlad, scrisesem deja un eseu polemic privind personalitatea lui Eminescu, articol pe care l-am redescoperit în 2000, publicându-l, cu mici retuşuri stilistice, în cartea mea Controverse eminesciene. Desigur, acumulările în cunoaşterea vieţii şi operei eminesciene au venit de-a lungul anilor, văzând şi acum cât de puţin cunosc din Eminescu şi din cele câte s-au scris despre el. Numai conştiinţa propriei ignoranţe e îndemn către cunoaştere şi descoperire de noi “feţe” ale geniului eminescian, chiar conform zisei poetului din poema Cărţile, închinată lui Shakespeare: “Ca Dumnezeu te-arăţi în mii de feţe / şi-nveţi ce-un ev nu poate să te-nveţe.” Eminescu se autodefineşte în aceste versuri. Aşa se explică de ce oricât de mult s-a scris şi se va scrie despre el, niciodată nu-i vom cunoaşte toate “feţele”. Să fie asta singura îngrijorare, chiar şi a celor care-s supăraţi că Eminescu există!
Reporter: Ce ştiu mai puţin cititorii despre Mihai Eminescu?
T.C.: Îmi imaginez că aceia care citesc Jurnalul Naţional sunt atât de diverşi, încât, în ansamblu, ştiu suficient despre Eminescu…Îmi imaginez doar că aceştia nu-i cunosc suficient opera, cea care se întinde în cuprinsul ediţiei naţionale de şaisprezece volume. Acolo e greu de ajuns, dar, parafrazându-l pe Napoleon, în raniţa fiecărui cititor al lui Eminescu se află bastonul de… eminescolog. Fie şi numai pentru el însuşi.
Reporter: S-a scris mult despre poet. Dvs., din documentele pe care le-aţi studiat, ce aţi aflat nou sau ce credeţi că se ştia mai puţin despre Eminescu?
T.C.: Tot ce am aflat “nou” despre Eminescu am consemnat în cele câteva mii de pagini pe care i le-am închinat. Am aflat, între multe altele, de pildă, că nefastul tratament cu mercur n-a fost iniţiativa doctorului Iszac, la Botoşani, în 1887, cum s-a spus până mai ieri, ci i s-a administrat “tratamentul” chiar de către dr. Alexandru Şuţu, în 1883, ceea ce a însemnat un adevărat dezastru pentru starea poetului. Pe de altă parte, părerea mea e că nu poţi să-l citeşti pe Eminescu fără să afli ceva nou, chiar reluând acelaşi text, în virtutea versului său din Glossă: “Toate ’s vechi şi nouă toate”. Aşa fiind, cine nu citeşte cu ochi proaspăt un text, ori o face de silă, ori “e mort de viu”, ca să folosesc tot o spusă eminesciană…E trist, spre exemplu, că unele detalii noi despre viaţa lui Eminescu, îndeobşte cele privitoare la ultimii ani de viaţă (28 iunie 1883 – 15 iunie 1889) sunt răstălmăcite ca “senzaţionale”. Ele fac parte dintr-un destin exemplar, care se iveşte o dată la o mie de ani.
Reporter: Când şi cât de greu a trăit Eminescu. Eu am citit recent despre latura sa…melomană. A fost şi dansator, jucător de cărţi, amator de iubite? Mai găsea el timp şi pentru aşa ceva?
T.C.: Dar ce crezi că Eminescu era căzut din lună? Viaţa lui a fost completă şi complexă. Despre înclinaţia lui spre cântec, ca interpret chiar de muzică populară, a scris o întreagă carte poeta Lucia Olaru Nenati. îi plăcea să tăifăsuiască până târziu pe la Bolta Rece din Iaşi împreună cu marele său prieten Ion Creangă, de se minunau junimiştii ce pot să discute ei atâta, nişte oameni total deosebiţi, aparent. A fugit şi de la şcoală, de la gimnaziul din Cernăuţi, mergând vreo sută de kilometri pe jos, spre necazul căminarului Gheorghe Eminovici, care l-a şfichiuit bine ducându-l pe dezertor unde-i era locul. Viaţa lui Eminescu a fost plină de aventuri lumeşti, din copilărie până la moarte, încât te întrebi când a mai avut timp să citească enorm şi să scrie peste cincisprezece mii de pagini. Dacă astea par “senzaţionale”, fie şi aşa!
Reporter: Scrie undeva academicianul Solomon Marcus că avea reale şi solide cunoştinţe de matematică. Ce nu ştiu românii că ştia Eminescu?
T.C.: Avea, deşi în şcoală dascălii n-au fost capabili să-i insufle dragostea de matematică, îndepărtându-l de ea. A trebuit să descopere, pe cont propriu, că matematica este limba universală a omenirii. Manuscrisele îi sunt înţesate de formule matematice. Răspunzând la întrebarea unei anchete revuistice interbelice, cam ce crede că ar fi făcut Eminescu dacă ar fi trăit în acei ani, poetul şi matematicianul de geniu Ion Barbu considera că autorul Luceafărului ar fi continuat să aprofundeze matematicile, numai astfel putând să ajungă la Cartea perfectă pe care nu a reuşit s-o definitiveze în timpul vieţii, împiedicat de împrejurări. Astăzi, ştiinţa nu mai este considerată ca opusă şi străină universului artistic. Iar Eminescu a înţeles asta, ştiindu-se deopotrivă literat şi om de ştiinţă.
Reporter: Reîntorcându-ne, spre final, la dvs., puteţi rezuma, în doua-trei fraze, un portret al propriei cariere?
T.C.: Faţă de datele seci oferite de wikipedia, pot veni şi eu doar cu o precizare: că de la debutul din 1969 până în 1989, timp de două decenii, cenzura comunistă nu mi-a permis să public decât două cărţi (romanul desfigurat Marele Zid, 1981, la Editura Junimea, din Iaşi, şi eseul Eminescu – Dialectica stilului, 1984, la Cartea Românească din Bucureşti). A rămas să recuperez “timpul pierdut” după 1989, când mi-au apărut 43 de cărţi, în alte două decenii.
Reporter: De unde vine numele de Codreanu? Huşi, Codreanu?
T.C.: Numele vine de la părinţi, din străvechime. Aluzia la Codrenii huşeni, cu care mă gratula, insidios-simpatetic, Fănuş Neagu, ar fi onorantă. Numai că tatăl Căpitanului e cel care şi-a adăugat numele meu, la cel de Zelea/Zelinschi, şi nu invers! Din acest punct de vedere, sunt şi eu, ca să-l plagiez pe Petre Pandrea, un mandarin… moldovean. Spiţa Codrenilor din care mă trag e cea numeroasă de la Sârbi şi Bârlad, cea care a dat şi pe patronul vestitului Colegiu Naţional bârlădean, “Gheorghe Roşca Codreanu”.
Reporter: E posibil să mai existe mărturii, obiecte etc. de la familia Eminovici necunoscute?
T.C.: Foarte posibil, de vreme ce în anul 2000 au apărut, “din neant”, cele 93 de scrisori inedite ale lui Eminescu adresate Veronicăi Micle, scrisori care schimbă serios ceea ce ştiam despre relaţiile dintre cei doi, dar nu numai. în ultimii ani, se vorbeşte de existenţa unui baston masonic, care i-ar fi aparţinut lui Eminescu, având încrustate pe el iniţialele ME. Nu cred în această poveste, cunoscând serioasele reticenţe ale poetului faţă de încurcatele căi ale masoneriei. Cert e că a luptat el însuşi pentru înfiinţarea unor societăţi secrete menite să pregătească înfăptuirea Daciei Mari, ideal pentru care a fost jertfit, dar care va fi dus la capăt de generaţia lui Nicolae Iorga şi Constantin Stere. Eminescu a fost un membru marcant al Societăţii Carpaţii, a cărei ţintă a fost unirea Transilvaniei cu România. De aceea, va şi brutal desfiinţată în ziua de 28 iunie 1883, când a fost sechestrat şi poetul în “cămeşoiul de forţă” şi dus la sanatoriul lui Şuţu, boala, în starea ei malignă, fiind una iatrogenică, adică dobândită în casa de nebuni. Interesant că eminescologii au ştiu până acum că Societatea Carpaţii şi-a încetat activitatea în 1883. Dovezi proaspete (scoase la iveală de Bogdan C. Dogaru) arată că a fost reînfiinţată în 1884, cu filiale în mai multe oraşe din ţară, inclusiv una puternică, la Iaşi, unde se găsea şi Eminescu. N-ar fi exclus să aflăm că poetul a participat la unele acţiuni chiar în perioada aşa-numitei “morţi civile”, de vreme ce prieteni apropiaţi ca Miron Pompiliu sau Daniel Ilarie Mânăstireanu redevin membri activi. Avocatul Mânăstireanu (cu care era prieten încă din 1866, de la Blaj) se va muta, în curând, la Huşi, ca magistrat, unde avea în construcţie o casă, actualul restaurant Podgoriile Huşilor.
Reporter: De ce vă place Eminescu?
T.C.: Din aceeaşi pricină pentru care îmi place viaţa, iar nu moartea.
Reporter: Ce-ar fi România fără Eminescu? Dacă nu ar fi fost el, dvs. despre ce aţi fi scris?
T.C.: Dacă n-ar fi fost Eminescu, tot despre el aş fi scris. Fiindcă Eminescu n-a fost un simplu individ, ci arheul românităţii şi al omului, în genere.
Reporter: Cât de mult v-a ajutat soţia, stimata doamnă, ea însăşi autoare apreciată, Lina Codreanu?
T.C.: Spun doar atât: e mare noroc să-ţi întâlneşti în viaţă perechea.
Reporter: Ce proiecte mai aveţi?
T.C.: Ar mai fi proiecte pentru încă o viaţă. Dar cine ni le poate garanta? Numai volumele din seria Numere în labirint (au apărut doar trei) aşteaptă, vreo şase la număr, să fie culese pentru a intra în lume. Apoi, o nouă carte despre Eminescu, alta de filosofie creştină. Dar să nu ne grăbim. Ex-centric, adică în afara centrului comun de putere şi de moravuri, am fost toată viaţa. N-am cum să mă dau pe brazdă acum, când lucrurile merg din rău în mai rău.
Reporter: Cât de mult Eminescu ar trebui sa fie în manuale, la manifestări culturale, în oraşe, la sate, pe câmpii? În viaţa şi minţile noastre? Ştiţi că există asasinat prin iubirea prea puternică, prin preţuire prea pasională. Dvs. nu vă e teamă ca aţi putea să-l frângeţi? De fapt, de ce Eminescu trebuie comentat? Cum îl apărăm de impostori?
T.C.: La nici o întrebare din această avalanşă nu trebuie răspuns. Cu cât mai multă “detaşare” faţă de Eminescu, cu atât mai bine pentru el şi pentru noi. Eu, de pildă, nu am întâlnit decât la oamenii mari, adică la foarte puţini, o adevărată iubire pentru Eminescu. Excese pasionale care să-l ucidă? Să fim serioşi. Astea sunt fantezii adolescentine. Nu îndemn pe nimeni să-l comenteze. Nici chiar pe mine. Eu nu fac comentarii eminesciene şi nici nu-l apăr, fiindcă Eminescu se apără singur prin chiar faptul că există. Trebuie apărată iarna de eventualele atacuri ale celor care nu iubesc zăpada? Sau atacat soarele că e prea fierbinte vara?
Reporter: Ce eminescologi preţuiţi?
T.C.: Pe toţi cei inteligenţi. Dar am şi eu lista mea de preţuiţi: G. Ibrăileanu, A.C. Cuza, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, G. Călinescu, Dimitrie Caracostea, Perpessicius, I.E. Torouţiu, D. Murăraşu, Mircea Eliade, Ioan Guţia, I. Negoiţescu, George Munteanu, I. Nica, Edgar Papu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Dimitrie Vatamaniuc, Eugen Todoran, Iosif Cheie-Pantea, Rosa del Conte, Aurelia Rusu, Svetlana Paleologu-Matta, Mihai Cimpoi, Nicolae Georgescu, Ion Filipciuc, Cristian Livescu, Adrian Dinu Rachieru şi lista ar putea fi continuată.
Reporter: Care e locul din România cel mai “impregnat” de Eminescu?
T.C.: În momentul de faţă, satul Dumbrăveni din preajma Sucevei. Şi Chişinăul. Cândva, erau Ipoteştii şi Botoşanii, Cernăuţii şi Blajul, Iaşul şi Bucureştii.
Reporter: Locuiţi în Huşiul lui Mihai Ralea sau în Huşiul lui Zelea Codreanu?
T.C.: Te rog să abandonezi morga hipercorectitudinii şi să pronunţi normal: Huşul sau Huşii. Locuiesc în Huşul lui Theodor Codreanu, dar şi al lui Ralea, al lui Corneliu Zelea Codreanu, al lui Dosoftei şi al altor mari episcopi, al lui Alexandru Ioan Cuza, al lui Mihail Kogălniceanu, al lui Alexandru Giugaru, al lui Anton Holban, al lui Costache Olăreanu, al lui Ştefan Dimitrescu, al lui Nicolae Hortolomei şi aş putea să înşir încă vreo două sute de nume de personalităţi de nivel naţional şi mondial.
Reporter: Regretaţi ca aţi rămas în Huşi? Cât de important pentru un scriitor/un critic este locul unde îşi desfăşoară activitatea? Şi cum v-au inspirat aceste locuri? Aduceţi aminte, în acest context, de poetul Ion Alexandru Angheluş.
T.C.: Cum să regret, dacă am rămas? Şi asta fiindcă, după convingerea mea, nu este important locul în care trăieşti şi scrii. Mai ales din perspectiva creaţiei. Trăim într-un univers în care centrul şi marginea sunt doar închipuiri omeneşti. ştiind asta, te vindeci atât de “complexul provinciei”, cât şi de “complexul centrului”. Centrul e în noi, ca şi marginea. Huşul, ca topos, se supune aceloraşi exigenţe ontologice şi istorice. Aici, m-am întâlnit şi cu poetul Ion Alex. Angheluş, de care aminteşti şi care s-a stins din viaţă înainte de vreme, la 49 de ani, în 1986, un ilfovean devenit huşean ca altădată alt sudic, transformat în ieşean – George Topîrceanu. Angheluş a fost o personalitate complexă, poet, critic şi istoric literar, prozator, publicist, conjunctura istorică fiindu-i defavorabilă, nefiind nici măcar membru al Uniunii Scriitorilor, rămas cu dosarul în “lucru”. A fost un dascăl eminent şi un cultivator de talente. De altfel, este şi cel care m-a convins să mă stabilesc în “oraşul dintre vii”, urbe liniştită, “loc unde nu se întâmplă nimic”, precum ar fi spus Sadoveanu. Un asemenea loc este ideal pentru cel care e destinat să creeze, tocmai fiindcă nu se întâmplă nimic care să-l distragă de la creaţie.
Reporter: Aş mai fi avut întrebări, dar mă opresc şi vă mulţumesc în numele cititorilor Jurnalului Naţional şi vă urez un nou an de împliniri.
Portret. Prof. dr. Theodor Codreanu, născut la 1 aprilie 1945, în localitatea Sârbi, comuna Banca, judeţul Vaslui, este critic şi istoric literar, prozator şi scriitor. Cunoscut ca un reputat eminescolog, este laureat a trei premii naţionale “Mihai Eminescu” pentru cel mai bun volum de exegeză eminesciană. Pe lângă sutele de studii, între cărţile despre Eminescu semnate amintim: Eminescu – dialectica stilului, Modelul montologic eminescian, Dubla sacrificare a lui Eminescu, Mitul Eminescu şi Eminescu în captivitatea “nebuniei”. Are circa 20 de premii literare primite de-a lungul anilor, începând cu premiul de debut în volum pentru proză primit în 1980. Doctor în filologie din 2001, îşi desfăşoară activitatea ca profesor la Liceul Agroindustrial din Huşi începând din 1975, desfăşurând în paralel, după cum am arătat, o bogată activitate publicistică.
Sursa: Jurnalul Naţional via Ziaristi Online
Vedeţi şi: INEDIT: Un profesor de criptologie a spart Codul lui Eminescu. Generalul Ilie Torsan în Exclusivitate pentru Ziaristi Online. VIDEO
Juramantul lui Ion Creanga nu este masonic. O ipoteza de lucru: apartenenta la una dintre organizatiile secrete din care facea parte Eminescu: Societatea “Carpatii”, “Balcanii” sau “Matei Basarab”. DOCUMENTE via RONCEA RO
Singuratatea Academicianului Dimitrie Vatamaniuc. Un interviu tulburator despre viata si moartea lui Eminescu si soarta operei sale sub comunisti si postmodernisti
Singuratatea Academicianului Dimitrie Vatamaniuc. Un interviu tulburator despre viata si moartea lui Eminescu si soarta operei sale sub comunisti si postmodernisti
Acad Dimitrie Vatamaniuc alaturi de editia sa Eminescu – Foto Maria Stanciu – UZP – Ziaristi OnlinePublicistica lui Mihai Eminescu, incomodă în fostul regim dar si in cele de dupa 1989
Interviu în exclusivitate cu cel mai mare eminescolog în viaţă, academicianul Dimitrie Vatamaniuc, realizat de Maria Stanciu, membra a UZPR Galați. Eminescologul trudeşte din 1972 la publicarea Operei Integrale Eminescu, operă reeditată în anul 2011. Interviul a fost publicat în ianuarie – februarie 2012 în cotidianul ”Viața liberă” Galați si preluat de portalul Ziaristi Online la 15 iunie 2013, cu sprijinul Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania (UZPR).
Anul 2011 i-a adus cititorului român „Opera Integrală Eminescu”, demers susţinut în timpul vieţii de T. Maiorescu, preluat de G. Călinescu, apoi aşezat pe baze ştiinţifice de criticul literar Perpessicius, care între anii 1939-1963 a adunat poezia şi literatura populară eminesciană. Demersul a fost continuat, după anul 1972, de eminescologii Petre Creţia şi Dimitrie Vatamaniuc… Acesta este motivul pentru care, în ianuarie 2012, am fost oaspeţii academicianului Dimitrie Vatamaniuc, bucovinean ce locuieşte în sectorul I din Bucureşti. Deunăzi, pe o imaginară stradă… Eminescu, am poposit în „casa care poartă pe acoperiş steagul României”, unde am discutat cu eminescologul român despre zbaterile sale pentru ca „Opera Integrală Eminescu” să vadă lumina tiparului, sub egida Editurii Academiei Române.
– Domnule academician Dimitrie Vatamaniuc, vă mulţumim că ne-aţi deschis uşa casei şi a sufletului dumneavoastră, pentru ca astfel să-i bucurăm pe cititorii noştri măcar cu o frântură din munca de cercetare pe care aţi depus-o. Vă rugăm să ne spuneţi când a început întâlnirea cu cercetarea manuscriselor eminesciene, pentru completarea, adunarea şi publicarea operei complete Eminescu?
– Efectiv, am început să-l studiez pe Mihai Eminescu din anul 1972, când am ajuns la Muzeul Literaturii Române şi când Alexandru Oprea, directorul muzeului, a hotărât să continue editarea operei lui Eminescu. Însă acest demers de cercetare literară a fost iniţiat şi urmat de academicianul Perpessicius între 1939 şi 1963, timp în care a reuşit să tipărească şase volume.
– Eminescologul Perpessicius, pe numele adevărat D. Panaitescu, a încetat cercetarea constrâns de motive de sănătate, dar a lăsat şi o scrisoare pentru urmaşi… Ce conţine această „scrisoare deschisă”?
– Perpessicius părăsise „şantierul” de cercetare a operei lui Eminescu, cum el însuşi îl numea, pentru că îşi pierduse vederea la descifrarea manuscriselor. În aceste împrejurări, el a adresat o „scrisoare deschisă către editorul de la anul 2000”. Aici le aduce laude predecesorilor săi care au contribuit – după posibilităţi şi împrejurări – la punerea în circulaţie a operei lui Eminescu; totodată el făcea previziuni pentru viitor. Perpessicius se îndoia, afirmând că „nu sunt semne ca la anul 2000 să fie posibilă publicarea operei integrale a lui Mihai Eminescu”. Previziunile nu s-au împlinit, astfel că în 2011 am reuşit, sub oblăduirea Academiei Române, să publicăm „Opera Integrală Eminescu”.
– Cum aţi ajuns coordonatorul „colectivului” de cercetare a operei lui Mihai Eminescu?
– În 1972, la un an de la moartea lui Perpessicius, Alexandru Oprea care era directorul Muzeului Literaturii Române, instituţie fondată de Perpessicius, şi director al Revistei „Manuscriptum” – întemeiată tot de Perpessicius – a considerat că era de datoria sa să ducă mai departe această activitate. A fost atunci, în anii ’70, o împrejurare deosebită, când cercetarea trebuia să se unească cu învăţământul; se punea problema ca toţi cercetătorii de la institute să treacă în învăţământ. A fost un proces lung, demarat în 1972, în urma căruia a fost stabilit un colectiv din care făceam parte eu, Petru Creţia şi alte două colege…
– Aţi primit misiunea să faceţi coordonarea generală a Integralei Eminescu şi, în mod special, să vă ocupaţi de partea de publicistică eminesciană. Ştim că la apariţia volumelor IX şi X, Publicistică, au fost multe ispite, deşi Eminescu trecuse la ceruri de aproape un secol. Cum a fost întâmpinat volumul IX, în plină perioadă comunistă?
– Volumul IX, apărut în 1980, cuprindea publicistica lui Eminescu din perioada studiilor universitare şi din perioada când a publicat la „Curierul de Iaşi”, respectiv, mai 1876 şi octombrie 1877. Volumul a fost privit drept unul care aduce noutate pentru publicul larg, fiindcă nu se cunoşteau decât câteva articole din această perioadă, restul era contribuţie nouă. Acest volum IX a stârnit însă reacţii din partea cercurilor interesate. Unul dintre cei foarte supăraţi s-a arătat Moses Rosen, rabinul şef al Cultului Mozaic din România, care a atacat volumul în repetate rânduri, pentru că se vorbeşte aici şi despre evrei.
– În ce au constat aceste greutăţi, la tipărirea volumului X?
– După nemulţumirile amintite legate de acel text publicistic din volumul IX, ni s-a impus, special pentru Eminescu, ca toate textele din următoarele volume să primească avizele celor două cabinete ale familiei Ceauşescu! Mai direct, s-a introdus cenzura… Cu toate restricţiile pe care le-am întâmpinat, noi am mers mai departe şi am adunat materialele şi pentru volumul X. Acesta cuprinde publicistica lui Mihai Eminescu de la ziarul „Timpul”, din perioada octombrie 1877 – februarie 1880. În paralel, am lucrat şi la volumul XIV, care conţine studii ştiinţifice, traduceri. Am terminat amândouă volumele în acelaşi timp, însă am tipărit doar volumul XIV, care nu ridica nicio problemă fostului regim şi care a apărut în 1983. Volumul X însă nu l-am putut tipări şi a aşteptat până în anul 1989…
– Care a fost motivul pentru care a fost interzisă tipărirea volumului X, Publicistică?
– Acest volum are două studii fundamentale; unul era studiul în chestiunea evreiască şi un alt studiu despre Basarabia. Cu chestiunea evreiască era aşa şi aşa, fiindcă Eminescu face aici un studiu statistic; se ocupă de numărul evreilor de la noi care lucrau în comerţ, câţi erau în ţară… Însă, deranja foarte tare studiul cu Basarabia, nu aveam voie să vorbim despre acest subiect.
– Motivele nu sunt greu de intuit…
– Aveam interdicţie, era ordin peste tot să nu se vorbească de Basarabia. Şi asta a durat mult. Era interzis să apară în presă ceva despre Basarabia. Basarabia era cedată ruşilor şi era o temă terminată, iar acest volum nu trebuie să apară! Atunci, eu am făcut demersuri şi aşa a ajuns volumul X la Ştefan Andrei, care era secretar la Comitetul Central între cele două cabinete, al lui Nicolae Ceauşescu şi al Elenei Ceauşescu. În acest context, Ştefan Andrei mi-a spus că dacă era la un singur cabinet, „încă mai încercam, dar aşa, să merg la ambele cabinete, nu pot să fac nimic. Deci, nu mai insista asupra acestei chestiuni”, mi s-a recomandat.
– Şi totuşi, volumul X s-a tipărit înainte de evenimentele din 22 decembrie 1989, printr-un act de eroism, am spune…
– În cursul anului 1989, s-a întâmplat un lucru foarte interesant. Cercetători din Basarabia au venit la mine, chiar acasă, şi m-au rugat, zice… „Haideţi, să ne daţi şi nouă studiul lui Eminescu cu Basarabia că ne trebuie! Noi avem acum o oarecare libertate, ne-am despărţit într-un fel de ruşi şi trebuie să-l publicăm, că ne-ar servi foarte mult”. Eu le-am spus că nu le dau nimic, pentru că dacă eu vă dau acest volum nu vom mai reuşi în veci să tipărim volumul X. Volum care aştepta din anul 1983!…Şi ce au făcut ei, ce au dres… S-au dus în tipografie, la Bucureşti, au tratat… creştineşte cu tipografii şi au scos un număr de exemplare din volumul X, cu publicistica lui Eminescu. Şi în drum spre Chişinău iarăşi au revenit la mine, acasă…
– În câte exemplare a fost tipărit atunci volumul X?
– Cred că în o sută douăzeci de exemplare. Că au ajuns cu volumul X la Chişinău nu-i nicio problemă, dar au mai făcut o „greşeală” foarte mare, pentru acea vreme, anume, au trimis un volum şi la Paris, în Franţa. Cartea a căzut în mâna lui Ierunca de la Radio „Europa Liberă”, care a făcut o emisiune de o oră, în care se spunea despre acest volum că a apărut în România lui Ceauşescu… „Şi iată că în România se pot tipări şi lucrări şi opere fundamentale în care nu se vorbeşte de Ceauşescu şi nu se aduce nicio laudă regimului comunist”. Într-adevăr, nu veţi găsi nicio laudă adusă regimului comunist, nu veţi găsi în toată ediţia nicio laudă la adresa lui Ceauşescu”. Dar…
– Dar?!…
– Reacţia a fost că am intrat într-o cercetare foarte severă; m-au pus să dau raport despre legăturile mele cu „Europa Liberă”! În sfârşit, m-am descurcat, cum m-am descurcat, dar soarta acestui volum era încă o dată pecetluită. Înainte cu câteva luni de evenimentele din decembrie 1989 se hotărâse să nu mai apară deloc, iar exemplarele care se tipăriseră să fie trimise fără discuţie la topit… Însă, Dumnezeu a avut oamenii Lui care au avut mare grijă ca volumul X să nu dispară. De altfel, a şi fost distribuit în librării chiar în zilele revoluţiei din 1989…
– Publicistul Mihai Eminescu a pus probleme oricărui regim. Cât de actuală este astăzi publicistica lui Eminescu?
– Eminescu are o publicistică în care pune probleme fundamentale. El se identifică cu poporul român până la sacrificiul de sine. Drama sa morală este şi a noastră. Ameninţarea fiinţei naţionale a poporului român nu este înlăturată, şi relele de care suferea societatea românească din vremea sa sunt şi ale zilelor noastre, în forme nu mai puţin grave. Publicistica lui Eminescu o trăim astăzi dureros de actual…
”Cestiunea evreiască” şi socialismul condamant din publicistica lui Eminescu au dat de furcă regimului ateist
Academicianul Dimitrie Vatamaniuc editorul lui Eminescu – Foto Maria Stanciu – UZP – Ziaristi OnlineAm discutat cu academicianul Dimitrie Vatamaniuc despre importanţa demersului făcut în perioada interbelică de eminescologul Perpessicius în privinţa cercetării şi publicării Operei Integrale Eminescu. Astăzi vom încerca să creionăm în linii mari un portret prea puţin cunoscut al lui Mihai Eminescu, nu cel de antisemit, ci cel de Mare Român. După ani de cercetare, academicianul Dimitrie Vatamaniuc a ajuns la concluzia că în contextul publicării „Operei Integrale Eminescu”, avem în „Poetul Nemuririi noastre” nu numai „Luceafărul Poeziei Româneşti”, ci şi pe cel mai mare Gazetar, Părintele Publicisticii din spaţiul românesc.
Pe când se împlinea aproape un veac de la moartea sa, în plină dictatură comunistă, publicistica eminesciană a stat în aşteptare pentru a vedea lumina tiparului vreme de trei decenii. În acest răstimp, a fost tipărită doar „o culegere modestă, cu câteva articole ciuruite de croşete”, spune interlocutorul nostru în prefaţa acelei culegeri.
– Domnule academician Dimitrie Vatamaniuc, în anul 1977, colectivul pe care l-aţi condus a dat cititorului mult aşteptatul volum IX, cel care cuprindea publicistica lui Mihai Eminescu, publicată înainte de a ajunge la ziarul „Timpul”, în octombrie 1877. Ce perioadă are în vedere?
– Volumul IX cuprindea publicistica lui Eminescu din perioada studiilor universitare de la Viena şi din perioada de la „Curierul de Iaşi”, respectiv, mai 1876-octombrie 1877. El cuprinde articole apărute în gazete precum „Albina”, „Familia”, „Federaţiunea”, „Convorbiri literare” şi „Curierul de Iaşi”. În 1977 când a apărut Volumul IX, de Publicistică, a fost privit drept unul care aduce noutate, fiindcă publicistica eminesciană nu era cunoscută. Nu se cunoşteau decât câteva articole din această perioadă, restul totul era contribuţie nouă.
– Ne spuneaţi că trimiterea în librării a volumului IX a fost întâmpinată de marea supărare a lui Moses Rosen, rabinul şef al Cultului Mozaic. Până la urmă, ce era atât de supărător în publicistica lui Mihai Eminescu „în cestiunea evreiască”? De ce s-a produs atâta necaz în unele cercuri din România anului 1977 şi după?…
– Acest volum (dar şi următorul, volumul X) conţine şi câteva articole despre comunitatea evreiască din România celei de-a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea şi, deci, publicistica lui Eminescu, când este „judecată” trebuie aşezată în contextul celei de-a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea. Eminescu nu a avut treabă cu evreii. Eminescu a avut treabă cu „Alianţa Israelită” care era o organizaţie internaţională ce funcţiona în Germania şi care intervenea în treburile noastre interne. Şi atunci, ca orice gazetar care se respectă şi care este preocupat de nealterarea fiinţei naţionale româneşti, Eminescu a protestat împotriva Alianţei israelite sub diferite forme…
– Să revenim asupra contextului. După terminarea Războiului de Independenţă, în mai 1877, marile puteri europene s-au întrunit în mai multe rânduri, pentru a recunoaşte Independenţa României. În iunie 1878, prin Tratatul de la Berlin, Germania impunea Principatelor Dunărene prin articolul 44 al amintitului tratat – (sub pretinsa mască „a umanitarismului şi a lipsei de toleranţă religioasă” invocată de izraeliţii din România) – acordarea cetăţeniei române evreilor care erau trimişi forţat din Germania în România. Ba mai mult. La fel se propunea rezolvarea problemei şi cu evreii persecutaţi şi trimişi la noi din Rusia şi Polonia. Care a fost atitudinea gazetarului Mihai Eminescu, pe atunci, redactor la ziarul „Timpul”, cotidian al opoziţiei conservatoare?
– Eminescu a susţinut modificarea Articolului 7 din Constituţie, cerere formulată şi de Germania, ca o condiţie la recunoaşterea Independenţei, însă Eminescu a susţinut ca acordarea cetăţeniei române izraeliţilor să se facă individual, nu în masă, cum propunea Germania. Eminescu, în publicistica sa, combate cu vehemenţă „teoria umanitaristă”, „cu desăvârşire neadevărată” susţinută de Alianţa israelită, care pretindea că în România ar exista „români izraeliţi, români de confesiune mozaică”.
– Şi continuă gazetarul de la „Timpul”… „Nu voim a recunoaşte, de vreme ce e neadevărată şi ni se impune vederea aceasta anormală prin Tratatul de la Berlin. Nu există dar români izraeliţi, pentru că nu există izraeliţi care să vorbească româneşte în familiile lor şi nu există izraeliţi care să intre în relaţii de căsătorie cu românii”…
– Cine are răbdare să citească toate aceste articole, şi un ziarist are această datorie, va înţelege că Eminescu a ţinut piept cu fruntea sus în faţa presiunilor Alianţei izraelite din Germania, subliniind că este „ciudat în a vedea susţinându-se”, în mod fals, că „Principatele româneşti încetaseră ca din senin (de când cu Tratatul de la Berlin) a mai fi ceea ce au fost sute de ani de-a rândul, adică un azil de toleranţă, şi deveniseră deodată vatra zelotismului religios şi a unei înverşunate discuţiuni asupra marginelor în cari trebuie admisă sau nu legea lui Moisi”. Acesta este un răspuns pe care Mihai Eminescu îl dă (în 10 iulie 1879) ziarului „Fremdenblatt, un oficios din Viena”, care se ocupa de „cestiunea izraelită din România” şi care dezinforma frecvent, făcând ca lumea diplomatică a Europei „să fie atât de rău informată”, în numele unui fals umanitarism. Dezinformarea Alianţei izraelite din Germania contribuie, scrie Eminescu, „a întări fabula despre persecuţiunile religioase din România”, şi „a ne face jertfa unei false mistificaţiuni şi a unei minciuni etnologice”. Deci, Eminescu gazetarul nu a făcut altceva decât să ceară marilor puteri europene să privească „cestiunea izraelită” din Principatele Dunărene asemenea celorlalte state din Peninsula Balcanică. De altfel, aşa a şi fost soluţionată „chestiunea evreiască”, iar Articolul 7 din Constituţie a căpătat forma în care fusese propusă de Eminescu în cadrul dezbaterilor din ziarul „Timpul”, fără a face din poporul român „jertfa unei mistificaţiuni”.
– Ce răspuns daţi celor care scot publicistica lui Eminescu din contextul vremii şi îl văd pe Gazetar drept un antisemit?
– Antisemitismul lui Eminescu este o „vină de dânşii inventată”, ca să răspund cu ”armele” lui Eminescu. Cine are răbdare să citească nenumăratele articole pe care le-a scris Eminescu la ziarul Timpul (între octombrie 1877 şi iunie 1883) – ca reacţie la pretenţiile Germaniei şi ale „Alianţei izraelite” (cu sediul în Germania”) – va înţelege că Eminescu este un Mare Român şi un gazetar care s-a documentat meticulos şi care nu a înclinat balanţa şi condeiul în funcţie de pretenţiile şi presiunile regimurilor care s-au perindat în timpul său. Publicistica lui Eminescu are ponderea cea mai mare ca extindere şi relevă un luptător pe tărâm social şi politic, el este un Gazetar cu o înaltă conştiinţă civică. Dar, dincolo de cantitate, rămâne cuvântul cu putere al gazetarului Eminescu, care a dat frisoane nu numai contemporanilor său, neiubitori de pământ românesc şi de valorile cultural – spirituale româneşti, ci i-a deranjat şi pe exponenţilor fostului regim comunist.
– O altă „mistificaţie” este cea legată de faptul că Eminescu ar fi cochetat cu ideile socialiste şi că ar fi fost chiar „precursorul” socialismului?!, după unele minţi… Domnule academician, după o viaţă de cercetare a manuscriselor şi a articolelor publicate de Eminescu, la ce concluzie aţi ajuns?
– Cum bine aţi observat şi aici avem de-a face cu o mistificaţie. Ca publicist la „Timpul”, unde o vreme a fost chiar redactor şef, fireşte Eminescu a scris despre toate aspectele vieţii social politice din vremea sa. Nimeni înaintea sa şi după el nu a criticat cu mai multă vehemenţă corupţia, ignoranţa, nepotismul, lipsa de merit în promovarea ierarhică socială… În privinţa socialismului, Eminescu are câteva articole în care face referire la socialism, dar situaţia nu este deloc cum o prezintă mistificatorii din ultimele decenii; este exact invers.
– Vă rugăm să exemplificaţi…
– Este, de pildă, un articol despre fraţii Nădejde – aceştia erau socialişti – dar aici Eminescu spune clar: „Socialismul este o mare nenorocire pentru ţară. Socialismul înseamnă moartea cultului, întoarcerea în primitivism”. La tipărirea publicisticii eminesciene în vremea fostului regim, acest articol mi-a fost respins în repetate rânduri, până ce cineva – tot din cei de sus din vremea perioadei comuniste – mi-a sugerat să găsesc ceva… imaginar şi să nu mai vorbim despre socialism în aceşti termeni negativi. „Vorbeşte despre socialismul utopic!”, mi-a recomandat acea persoană. „Aşa că la învăţământul politic ăştia mai află câte ceva despre socialismul utopic. Zice: Găseşte ceva din Marx, din Lenin, ca să blindezi acest articol şi să apară!…”
– Să înţelegem că aceasta este explicaţia parantezelor de la câteva articole eminesciene, cu referite la socialism, din volumele tipărite până în 1989?
– Da… Numai acordând un anumit spaţiu socialismului utopic, dar care nu avea nicio legătură cu amintitul articol semnat de Eminescu, am putut salva şi tipări publicistica lui Mihai Eminescu. Şi neavând altă soluţie în faţa cenzurii celor două cabinete, am scos articolul din contextul de atunci (cel în care era vorba despre socialism, despre care Eminescu spune că „înseamnă moartea cultului, întoarcerea în primitivism”) şi l-am plasat undeva în trecut. Aşa am putut salva şi publica miile de articole din publicistica eminesciană din volumele care au urmat volumului IX.
– Însă Dumnezeu v-a dat timp ca să reveniţi, să revizuiţi ediţia şi să retipăriţi Integrala Eminescu în 2011…
– Da. În ultima ediţie revizuită şi apărută în 2011, am scos acest balast despre socialismul utopic. Mai este un articol despre socialism în care se spune că cine „se ocupă de problemele sociale este neapărat numit socialist”. Fals! A te ocupa de partea ştiinţifică a socialismului nu înseamnă că eşti socialist!… Dar, aşa au trecut toate textele eminesciene de cenzura comunistă. Însă lucrul acesta nu a stat numai în puterea mea, ci s-au găsit oameni care au dorit cu adevărat să se tipărească ”Opera Integrală Eminescu” şi pentru asta Îi mulţumesc lui Dumnezeu. Eu am fost doar un executant… Când însă am preluat retipărirea ediţiei din 2011, am eliminat acele anomalii.
Lumini şi umbre în relaţia Eminescu-Maiorescu
Academicianul Dimitrie Vatamaniuc alaturi de editia Eminescu – Foto Maria Stanciu – UZP – Ziaristi Online
„Titu Maiorescu şi-a însuşit manuscrisele lui Eminescu”… * Poetul a fost tratat vreme îndelungată cu mercur * Nu a fost ”nebun” * Eminescu a murit de inimă, susține eminescologul Dimitrie Vatamaniuc*
În primele două părţi ale interviului nostru cu academicianul Dimitrie Vatamaniuc, am adus în atenţie aspecte despre cercetarea şi publicarea ”Operei Integrale Eminescu”. În linii mari am abordat ”cestiunea evreiască”, dar şi aspecte care ţin de concepţia lui Eminescu privitoare la socialism, ideologie a unei orânduiri sociale despre care zice că „este o mare nenorocire pentru ţară. Socialismul înseamnă moartea cultului, întoarcerea în primitivism”.
Pentru a sublinia complexitatea problematicii despre care a scris Eminescu şi contextul naţional şi internaţional, amintim despre poziţia francă a Gazetarului faţă de retrocedarea Basarabiei fără arme, despre afacerea Stroussberg, unde Eminescu demasca afacerile oneroase ale unor „baroni” ai speculei şi păgubirea Statului Român, cu complicitatea unor politicieni români și a regelui Carol. Apoi, diferențele pe care le-a exprimat-o Eminescu în privința ”cestiunii evreiești”, dar și a naturii Statului, în contradicție cu avocatul și omul politic Titu Maiorescu, au grăbit sfârșitul său pământesc… Vom relata despre luminile şi umbrele în relaţia dintre Mihai Eminescu şi Titu Maiorescu și pe cât se poate vom creiona conjunctura socio-politică din a doua parte a veacului al XIX.
Pe fondul unor nelămuriri legate de cauzele care au determinat moartea „Poetului nepereche”, am cerut academicianului Dimitrie Vatamaniuc lămuriri legate de ultima parte a vieţii lui Eminescu. E vorba de perioada dintre anii 1883 şi iunie 1889, ani în care – prin concursul unor contemporani – Eminescu a fost internat şi tratat abuziv, fiind diagnosticat cu un diagnostic imaginar – cel „de „nebun”. Cercetările din ultimii ani dovedesc că „nebunia” Poetului Nepereche a fost inventată de prima soţie a lui Ioan Slavici care a avut complicitatea lui Titu Maiorescu şi de „tratamentul” inadecvat cu mercur, la clinica doctorului Şuţu și apoi a doctorului Isac, de la Iași. Interlocutorul nostru, pe marginea cercetărilor de peste patru decenii spune că Eminescu „a murit de inimă…”
– Domnule academician Dimitrie Vatamaniuc, în 16 februarie 1880, Partidul Conservator s-a scindat, iar în fruntea conservatorilor ajunge Emanoil Costache Epureanu. Care a fost atitudinea gazetarului Eminescu în comparaţie cu a politicianului şi avocatului Maiorescu?
– Epureanu întocmeşte noul Program al partidului care viza îndeosebi rezolvarea „cestiunii evreieşti”, problemă de care Titu Maiorescu (şi P.P. Carp) se distanţează, justificându-şi atitudinea cum că ”Epureanu nu era persoana cea mai indicată să-i reprezinte…” Din presa vremii reiese că cei doi ”stau în expectativă”, în vreme ce Th. Rosetti, dar şi Eminescu – care în calitate de redactor trebuia să editeze cotidianul ”Timpul” – se alătură lui Epureanu. Se observă din presa vremii, dar şi din alte surse că atitudinea lui Epureanu şi poziția lui Eminescu veneau să clarifice poziţia Partidului Conservator în problema recunoaşterii Independenţei de Stat a României de către marile puteri. De altfel, acum i se încredinţează lui Eminescu conducerea cotidianului ”Timpul”, când începe cea de-a doua perioadă a activităţii lui Mihai Eminescu ca gazetar.
– Cum l-aţi perceput pe Mihai Eminescu în relaţia cu Titu Maiorescu, după mai bine de patru decenii de cercetări?
– În primul rând trebuie să ne raportăm la relaţia dintre cei doi aşezându-o în contextul vremii. Maiorescu a avut concepţia că „statuia” unei personalităţi este mai bine pusă în lumină dacă este înconjurată de alte statui, spre deosebire de astăzi când fiecare cercetător – poetaş sau scriitor – se consideră că poate fi mare, dacă-i pustiu în jurul lui!… Aceasta era concepţia lui Titu Maiorescu şi eu asta vă spun… La acea vreme, Maiorescu a adunat în jurul lui pe scriitorul Ioan Slavici, pe Mihai Eminescu (care a ajuns la ziarul „Timpul” în octombrie 1877), pe Ion Luca Caragiale şi alţii de mai mică importanţă, dar care au fost în jurul lui „statui” mai mari, „statui” mai mici. În acest context, Maiorescu joacă un rol esenţial în viaţa lui Eminescu şi din această perspectivă suntem în următoarea situaţie – viaţa lui Mihai Eminescu durează din 15 ianuarie 1850 şi până în 15 iunie 1889; atâta este viaţa lui Eminescu.
– Trebuie să ai vocaţia geniului ca în timp relativ mic să laşi în urma ta semne nemuritoare… Cine sunt apropiaţii lui Eminescu care ne dau relaţii pertinente despre el?
– Fizic, Eminescu nu mai este printre noi, dar – dincolo de opera sa – „Luceafărul Poeziei Româneşti”, cum l-a numit Patriarhul Miron Cristea (Elie, pe numele de mirean), este printre noi prin contemporanii lui. Unul dintre contemporanii lui este Titu Maiorescu care l-a avut în preajma lui, l-a susţinut la studii, bineînţeles – până la un punct. Deci, Maiorescu este acela care, într-o primă ipostază, l-a susţinut pe Eminescu. Tot Maiorescu a preluat manuscrisele lui Eminescu…
– Şi le-a ţinut la el din 1889 şi până la începutul următorului veac…
– Le-a păstrat până în anul 1902. Aici vreau să vă spun că Maiorescu s-a făcut vinovat că şi-a însuşit manuscrisele lui Eminescu. Şi Matei, fratele lui Eminescu, avea dreptate să reclame manuscrisele, dar Maiorescu era om politic şi pe deasupra era şi avocat…
– Înţelegem că Maiorescu era un om influent cu diverse interese politice şi cu un tată care fusese (la Viena) în slujba Imperiului Austro-Ungar…
– Maiorescu ştia foarte bine să se pună la adăpost şi în momentul în care a donat manuscrisele la Academia Română a spus că aceste manuscrise „i-au fost donate lui de Eminescu, în diferite timpuri”. Dar nu există nici un document în această privinţă, deşi avem un argument decisiv… Şi noi astăzi închidem ochii pentru acest abuz de proprietate şi spunem că Maiorescu are marele merit de a fi păstrat această imensă moştenire. Pe de altă parte, dacă manuscrisele ar fi intrat pe mâna lui Matei, fratele lui Eminescu, nu se ştie ce se alegea cu ele. Deci, Maiorescu are meritul de a avea în jurul lui pe Eminescu printre ”Statuile” cu care s-a înconjurat. Maiorescu are meritul de a fi păstrat şi donat manuscrisele şi mai are meritul de a fi elaborat prima ediţie a poeziilor lui Eminescu.
– Se vindea bine Eminescu la acea vreme?
– Din 1884 şi până în 1913, „Poeziile” lui Eminescu s-au tipărit în unsprezece ediţii, cu unele completări de la un an la altul. Este ediţia din cultura română cu cea mai mare longevitate şi care stă la baza tuturor textelor care s-au produs în germană, dar şi în alte limbi, în această perioadă. Deci, iată încă un merit important al lui Maiorescu, dar între aceste merite care aduc aceste contribuţii esenţiale sunt şi umbre…
– Ce alte personalităţi ale vremii şi ale culturii noastre naţionale l-au avut în preajmă şi au lăsat mărturii despre Mihai Eminescu?
– Pe lângă Titu Maiorescu mai sunt alte câteva personalităţi care sunt importante şi care au scris despre Eminescu. Este Stefanelli care a fost coleg cu Eminescu la Şcoala de la Cernăuţi, dar şi la Viena, în vremea studenţiei… Acest Stefanelli este cel care a găsit acel poem, singurul de altfel, semnat de Eminescu şi adăugat de Perpessicius în volumul de poezii… Apoi este Veronica Micle care a avut legăturile pe care le-a avut cu Eminescu şi care ne-a lăsat corespondenţa din prima parte a relaţiei lor, publicată, şi a doua parte care a văzut lumina tiparului în ultimii ani. În această privinţă, mai avem un contemporan care ne-a lăsat mărturii şi acesta este scriitorul Ioan Slavici. Slavici are ceva mai mult despre Eminescu, fiindcă au fost prieteni apropiaţi încă din epoca studenţiei şi până la moarte; el i-a fost unul dintre cei mai apropiaţi prieteni.
– Şi când te gândeşti că a fost idealizată prietenia dintre Eminescu şi Creangă…
– Da, toată lumea a rămas cu această prietenie exemplară în memorie însă Ion Creangă nu are foarte multe informaţii despre Eminescu… De asemenea, mai găsim informaţii în corespondenţa dintre Negruzzi cu Maiorescu şi avem informaţii privind biografia Poetului şi în arhivele şi în presa vremii. Astfel, în legătură cu viaţa lui, punând mărturiile una peste alta, putem spune că sunt puţine în raport cu opera eminesciană şi cu personalitatea sa. Raportându-ne la aceste informaţii, spunem că în legătură cu viaţa lui Mihai Eminescu, moştenirea ce o avem este foarte săracă, foarte restrânsă. Opera eminesciană e altceva şi în afara acestor mărturii ale contemporanilor lui, atâtea câte sunt, s-a creat o literatură memorialistică fantastică în care fiecare a pus tot ce a crezut…
– Informaţii de la întâlnirile „Junimii” ne oferă şi Vasile Pogor, unde Maiorescu este prezentat într-o lumină nu tocmai favorabilă în relația cu Eminescu. Noi am publicat acestea în Suplimentului Magazin VL, sub semnătura criticului literar Vasile I. Cataramă, ucenic al lui George Călinescu. Pentru a sublinia mai bine contextul în care a fost „diagnosticat” Eminescu, într-un mod empiric, să mai subliniem şi câteva aspecte ce ţin de poziţia lui Eminescu de la ziarul „Timpul”, cotidian care, reamintim, era al Partidului Conservator, partid aflat în opoziţie în toamna lui 1879.
– Ca jurnalist, Eminescu îi critică atât pe liberali, care erau la guvernare, în frunte cu I.C. Brătianu, cât şi pe conservatori, pe care îi acuză de complicitate în ”chestiunea evreiasca”. Ioan Slavici ne relatează că Eminescu nu-i cruţa nici pe membrii Partidului Conservator pe care îi critica dacă ”se nemerea ca ei să cadă în vreun păcat, ba era în stare să laude fapte bune şi chiar dacă ele erau săvârşite de adversari politici”.
– Vă rugăm să ne spuneţi de la ce a pornit această mistificaţie şi cine i-a pus diagnosticul de „nebun” lui Eminescu?
– Prima soţie a lui Ioan Slavici, o unguroaică – catolică, cu vreo patru clase pregătire, i-a atribuit lui Eminescu diagnosticul de „alienat mintal”. Asta pentru că Gazetarul obişnuia să redacteze noaptea comentariile care defineau poziţia cotidianului „Timpul”, să discute cu adversarii lui, uneori chiar să-i mai înjure. Şi Slavici, la presiunea soţiei lui, bătea cu palma în perete ca să tacă. Tăcea ce tăcea şi iar începea. Pentru ea manifestările lui Eminescu erau ale unui alienat mintal… Cât a fost Slavici acasă, soţia sa nu a putut face nimic, dar când Slavici era plecat la Viena să consulte nişte medici – fiindcă avea şi el probleme medicale – prima sa soţie a luat şi a trimis un bilet lui Titu Maiorescu în care a scris: „Vino şi ridică-l! Eminescu a înnebunit!” Deci, pentru ea aceste manifestări ale lui Eminescu erau semne ale nebuniei.
– Ce a făcut Titu Maiorescu în aceste împrejurări?…
– Nu ar fi fost mare lucru, însă această femeie a primit concursul lui Titu Maiorescu, deşi înainte cu câteva zile acestui moment, de pildă, în 11 iunie 1883, Eminescu a fost la şedinţa ”Junimii” şi în legătură cu acest moment Maiorescu notează în jurnalul său că „a fost o şedinţă foarte reuşită şi cu veselie”. Şi acum venim puţin şi la partea întunecată a lui Titu Maiorescu. Prima problemă care se pune ţine de modul de existenţă al lui Eminescu. Eminescu, în perioada cât a scris la cotidianul „Timpul”, a stat în gazdă la Ioan Slavici şi, în lipsa sa, prima soţie a lui Slavici – unguroaică, ziceam, cu câteva clase primare – i-a pus diagnosticul lui Eminescu de ”alienat mintal”. După ce a primit biletul de la soţia lui Slavici, Maiorescu se întoarce acasă şi completează în jurnalul său, la poziţiile respective, atenţie – cu creionul roşu: „semne de alienaţie mintală la Eminescu”…
– După cum relataţi evenimentele reiese că totul era premeditat…
– Desigur, Maiorescu nota despre imaginare semne de „alienaţie” pe care nu le văzuse cu o săptămână înainte, la întâlnirea de la „Junimea”, când Eminescu a fost acolo de faţă cu ei, au discutat. Atunci nu le-a văzut! Deci Maiorescu, iată este vinovat că a acceptat această mistificaţie…
– Este doar Maiorescu vinovat? De regulă astfel de oameni vicleni nu lucrează singuri. Au şi complici, şantajabili, de regulă.
– Maiorescu este primul vinovat că a acceptat „jocul” primei soţii a lui Slavici şi a acceptat acest diagnostic fără consultul unui medic. Dar mergem mai departe şi vedem că Maiorescu cu autoritatea lui a transmis acest diagnostic doctorului Şuţu. Acum doctorul Şuţu este şi el vinovat la rândul lui că a acceptat acest diagnostic fără să pună în aplicare cercetarea lui de medic.
– Şi de aici reies premeditarea şi dorinţa oarbă de a înlătura un om cu verticalitate…
– Aici se vede încă o dată acest lanţ al slăbiciunilor. Eminescu era incomod pentru că prin concepţia lui despre Stat i-a atacat, deopotrivă, şi pe conservatori şi pe liberali, care pentru el au fost totuna. Pentru Eminescu importante au fost România şi românii obidiţi de o clasă politică prea preocupată de interese de grup sau individuale… Curajul și verticalitatea lui Eminescu sunt de admirat, deși şi-a făcut atâţia „prieteni”. Şi autorităţile vremii au procedat aşa cum au procedat; i-au retras activitatea de la ziarul „Timpul” şi din redactor principal l-au retrogradat ca simplu redactor şi apoi l-au scos de tot din redacţie. Şi apoi, Păucescu, cel care a venit la cotidianul „Timpul” a vorbit foarte urât despre activitatea lui Eminescu…
– La o distanță de 130 de ani, privind ”timpul” lui Eminescu, ce vedem? Un cotidian „Timpul” care şi-a dobândit renumele datorită întâi de toate lui Mihai Eminescu; apoi datorită lui Slavici, Maiorescu, Caragiale, adus în redacție tot de Eminescu. Domnule academician, cine are habar astăzi despre cine a fost Păucescu şi ce a scris el?…
– Nu ştiu… Cert este că Eminescu a fost izolat şi pe acest fond s-a constat că a suferit o depresie mare. Eminescu nu a fost „nebun”, ci a suferit o mare depresie… Prietenii l-au trimis la tratament și după ce a fost internat la ”Ober Dobling” din Viena și tratat de puternica depresie de doctorul Obersteiner s-a refăcut în câteva luni.
– Vă rugăm să refaceți drumul revenirii lui Mihai Eminescu?
-După ce iese refăcut de la clinica din Viena, Eminescu a mers într-o călătorie în Italia. Nu are nicio manifestație de nebunie; revine în țară, dar nu se duce la cotidianul ”Timpul”, nu se duce la Maiorescu, ci se duce la ziarul ”România liberă”, care erau adversarii lui Titu Maiorescu. Și, pentru Titu Maiorescu exista o mare primejdie, cât și pentru adversarii săi politici… Și atunci, soluția imediată a fost să nu-i acorde nici un ajutor, ca să accepte propunerea lor. Și propunerea lor a fost ca să-l trimită la Iași. Acolo era și sora lui Maiorescu, care a fost împotriva ”tratamentului” pe care fratele ei Titu Maiorescu l-a aplicat lui Eminescu… De altfel, Emilia Maiorescu a fost una dintre cei care – alături de dr. Constantin Popazu, vărul lui Maiorescu – l-au dus pe Eminescu la Viena și l-au dezaprobat pe Titu Maiorescu…
-Ce a făcut Eminescu la Iași?
-La Iași a fost încadrat imediat la Biblioteca Universitară și pe lângă asta, Eminescu a mai fost și profesor de germană. Dar, acest ”nebun”, la Iași se apucă să traducă Gramatica sanscrită”!
-Pentru a preda germana, pentru a traduce dintr-o limbă străină era nevoia de un cap limpede…
-Și de un mare efort, calități pe care Eminescu – cel calomniat de fel de fel de indivizi cu interese obscure – a reușit să treacă într-un mod admirabil. Nici astăzi, la aproximativ o sută patruzeci de ani de la acele evenimente, ”Gramatica sanscrită” nu a fost tradusă în condiții mai bune decât a făcut-o Eminescu. Deci, sanscrita necesita un efort extraordinar. De la Iași, Eminescu a plecat la Botoșani la sora sa, unde a intrat iarăși în spital cu diagnosticul cel vechi și aici, doctorul Isac l-a tratat cu mercur… Injecțiile cu mercur i-au fost aplicate luni de zile, tratament care i-a infectat organismul. Mercurul otrăvește organismul, iar acest fapt i-a înrăutățit starea de sănătate… Păi dacă nouă ne dă cineva mercur, în numai o săptămână ne-ar termina. Eminescu a rezista.
Spune prietenul său Slavici că avea o constituție fizică foarte bună, foarte așezată. El a rezistat. Și de la Iași, Eminescu vine iarăși la București și nu se duce la Maiorescu, el se duce direct la ”România liberă” și începe colaborarea cu acest ziar… De la ”România liberă”, Eminescu trece la ”Fântâna Blanduziei”, unde este îmbrățișat de colegii lui din tinerețe, transilvăneni. Aici publică editorialul de fond; firește că toate aceste eforturi pe care le face, drama pe care o trăiește nu se putea să nu aibă efecte, oricât de robust ai fi. Și a avut drept urmare intrarea iarăși în spital…
-E vorba de perioada premergătoare morții care a survenit în 15 iunie 1889. Domnule academician Dimitrie Vatamaniuc, în legătură cu acest aspect, sunt mai multe speculații. Una dintre ele susține că unul dintre bolnavii din spitalul în care a fost internat i-a spart capul lui Eminescu cu o piatră… După cercetările pe care le-ați făcut, care a fost cauza morții Poetului și Gazetarului Eminescu?
-Nu e nicio piatră. Mihai Eminescu a murit de infarct…
-Există vreun act medical, în acest sens?
-Există actul medical pe care l-am publicat și eu în ultima ediție a ”Operei Integrale Eminescu”, dar este semnat prin punere de deget… Deci actul de moarte al celui mai însemnat om al României este semnat prin punere de deget! Nu s-au găsit în spitalul la care a murit doi oameni care să știe carte și să semneze și au pus degetul pe actul de deces…
Toate aceste speculații, despre comploturi, despre fel de fel de povești să vorbească cine ce vrea, eu nu pot decât să relatez pe marginea a ceea ce reiese din documentele vremii. Eu nu pot să merg mai departe, eu am discutat cu medici; și medicii au studiat pe baza contextului vremii împrejurările în care s-au întâmplat toate acestea. Desigur că e posibil ca și medicii să greșească, dar eu cred, am convingerea că nu au greșit și că – ținând cont de modul cum l-au izolat pe Eminescu, ținând seama de natura suferinței lui, fiindcă de depresie suferim toți – acestea au fost împrejurările morții lui Eminescu. Și apoi, uitați, toată societatea românească este în depresie psihologică și pe măsură ce mergem, depresia devine tot mai accentuată. Dar, noi astăzi suntem mai nesimțiți și nu reacționăm la fel.
Pe baza cercetărilor, coroborând datele cu ceea ce a scris Eminescu, înainte de internarea lui forțată la sanatoriul doctorului Șuțu, am dedus că Eminescu a fost izolat şi pe acest fond constat a suferit o depresie mare. Eminescu nu a fost „nebun”, a avut o mare suferință a sufletului. Când am ajuns la această concluzie, am luat legătura cu un psihiatru și acesta mi-a explicat că depresia, spre deosebire de ”alienația” mintală, este o stare psihică din care îți poți reveni. Pe când, din alienație mintală, din nebunie, nu îți mai poți reveni. Și dacă doctorul Șuțu a procedat cum a procedat, nu a lăsat nicio însemnare despre boala și internarea lui Eminescu.
-Deci nu există nimic, nici o fișă medicală de observație?
-Nu găsim nimic! Mai departe, doctorul Șuțu s-a făcut vinovat și el de alt lucru foarte grav; Șuțu a făcut autopsia lui Eminescu și a luat creierul pentru studiu și l-a pus pe fereastră, în plină vară, unde a stat la soare… Ce studiu mai poți să faci pe un creier care a stat la fereastră, în soare?… Acestea sunt niște lucruri de o gravitate extremă. Nu este doar Maiorescu vinovat, e un întreg cerc vicios.
Sturza: Despre reținerea lui Filat, rolul lui Plahotniuc și soarta RM
20.10.2015 13:40
de: Pavel Maftei (autor)
SOCIAL
11
Fostul premier Ion Sturza susține că Vlad Filat și-a făcut-o cu mâna lui și că, de fapt, toți demnitarii din Republica Moldova au un mod de viață corupt.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ion Sturza pune reținerea lui Vlad Filat sub semnul proverbului: „prostul și îngâmfatul pe mâna lui piere”. Mai mult decât atât, Sturza ține să menționeze că toți lideri politici procedează de o asemenea manieră.
„S-a început catharsisul moldovenesc…
Permanent am spus-o, elitele moldoveneşti sunt mediocre, mărunte, lacome și arogante. Cazul Filat este o confirmare în plus, prostul şi îngâmfatul pe mâna lui piere! Este el, Filat, un caz aparte? Nu!
Toţi liderii politici procedează aşa, duc o viaţă de lux construită din corupţie, furt și înşelăciune. Toate partidele sunt finanţate aşa, obscur, din corupţie şi chiar crimă organizată. Toţi miniştrii, deputaţii, funcţionarii (cu rang) sunt puşi la „soldă”, direct sau indirect, de „pahanii” lor politici. Toţi ziariştii, bloggerii, liderii de „opinie” de la „curte”, ciugulesc de la masa „boierului”. Toţi liderii politici au un „Shor” sau mai nou „borsetka”. Şi toţi au fost sau vor fi „kidăniţi” de ei.
Cazurile Voronin şi Filat sunt deocamdată cele mai notorii. Vor urma și altele… Am văzut rânjetul lui Voronin care trăda o mare frică. „Bucuria” lui Ghimpu şi a celor doi metri e îngândurare. Sunt pe drum şi ei… Parlamentul, casa, veselia cu floricele…”
În aceeași postare, Sturza mai spune că Occidentul a știut ce se întâmplă în Republica Moldova:
„Toţi occidentalii au ştiut la milimetru ce se întâmplă în Moldova. Au preferat sauna şi barul de la Nobel. Mai aproape de stăpân. Toţi sunt oameni, toţi au slăbiciuni…”
Fostul premier relevă că ambiţia i-a jucat festa lui Vlad Filat:
„Filat a dorit să fie și el „bancher”, ca rivalul său. Și-a „tras” un BEM. A investit ceva bani (furaţi), s-a împrumutat de la rival. Aici a fost capcana. Rivalul l-a ajutat generos. Miniştrii lui au promovat „ideea” BEM şi AIC. Și astfel rămas şi fără bani, şi fără onoare… În plus „borsetka” lui îi pune în cârcă 250 de milioane USD! furate împreună”.
Sturza e sigur că investigaţiile vor aduce în lumină un şir foarte lung de persoane corupte:
„Dar să fim sinceri, crucea BEM e crucea lui Filat. Astăzi zeci de mii (!) de funcţionari, miniştri, deputaţi, jurnalişti, consilieri, primari, foşti şi actuali, procurori, judecători, şoferi, secretare, bodigarzi, vagabonzi stau cu frica-n sân. Au mâncat din treuca vlazilor. Alte „liste” – alte „interceptări”, e doar nevoie de timp.
Unii se bucură, prostuţii de ei, au primit o slujbă, împart rahat. Nebuni utili. Va veni şi momentul lor de „glorie”.
Ion Sturza mai susţine că, prin înlăturarea lui Filat, Plahotniuc a devenit singura ţintă a nemulţumirilor sociale şi propune, în context, câţiva paşi de întreprins, urgent, dacă nu vrem să redevenim guvernie:
E nebun Plahotniuc?! El a declanşat catharsisul? Nu. E „nebun” Gurin, care a decis să joace jocul lui. Un lucru este cert, domnul Plahotniuc nu mai are rivali la capitolul „furia poporului”. Oamenii, protestatarii?! Pot să meargă acasă. Showul va fi transmis în direct la TV. Unde au dat şi unde a crăpat?! Dacă mai e ceva de salvat – un guvern de tehnocraţi, cu o agendă clară şi mandat limitat, de maxim doi ani. Votat prin consens de actualul Parlament. După, alegeri anticipate. Alternativa – încă 200 de ani de gubernie. Din oficiu. Dar, din păcate, acest lucru se poate întâmpla. Pentru că suntem mediocri, mărunţi, lacomi şi aroganţi.
O zi bună!”
@”A FI sau A NU FI ”Atenție,nu mai posta aberațiile SECTEI ”dacizatorilor” DE MOSCOVA!
ROMÂNUL ABSOLUT Mihai Eminescu NU A LUPTAT pentru nicio ”Dacie Mare” !!!
ÎNCETAȚI ODATĂ CU MINCIUNA !
ROMÂNUL ABSOLUT Mihai Eminescu A LUPTAT PÂNĂ LA MOARTE pentru REÎNTREGIREA ROMÂNIEI,Țara Românilor,Terrae ROMANORUM.
Mai mult,prin tot ce a scris,
Mihai Eminescu spune că ”Daciștii” DE MOSCOVA MINT,MINT CU NERUŞINARE !
„CINE CONTROLEAZĂ TRECUTUL CONTROLEAZĂ ŞI VIITORUL.
Cine controlează prezentul controlează ŞI trecutul”.
“1984 “-George Orwell
” PENTRU CA SĂ NE IA INDIVIDUALITATEA,
Rusia AR TREBUI SĂ NE DEA ALTA ÎN SCHIMB”
-Mihai Eminescu
Parcă presimţind că OCUPANŢII RUŞI vor folosi în viitor MINCIUNA VICLEANĂ A « DACISMULUI »OPUS ROMÂNISMULUI pentru A NE DEZBINA şi controla,Eminescu scria pentru eternitate,pentru a le da peste boturile de viperă tuturor «daciștilor» :
„… Nici mai este astăzi chestiunea originii noastre, abstrăgând de la împrejurarea că o asemenea interesantă chestiune nu este de nici o importanţă.
Daci sau romani, romani sau daci, e indiferent:
SUNTEM ROMÂNI ŞI PUNCTUM.
Nimeni n-are să ne înveţe ce-am fost sau ce-am trebui să fim;
voim să fim ceea ce suntem: ROMÂNI.”
-Mihai Eminescu(1876)
Ați băgat la bostane ”dacizatori” DE MOSCOVA?
Iată în seama cui au pus dacizatoriiKGB ÎN MOD TICĂLOS şi MINCINOS planul înfăptuirii «Daciei Mari» .
Iată care este numele SFÂNT al ţării pe care încă de la 17 ani tânărul Eminescu o adora.
Să fi fost «Dacia»?
**”Ce-ţi doresc eu ţie, DULCE ROMÂNIE”**
“Ce-ţi doresc eu ţie, DULCE ROMÂNIE,
ŢARA MEA de glorii, ŢARA MEA de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
DULCE ROMÂNIE, asta ţi-o doresc.”
-Mihai EMINESCU
Dar de la ce trebuie să ne abată atenţia MANIPULAREA şi DIVERSIUNEA « DACISMULUI » ?
Cine se folosește de ”dacism”
PENTRU A LOVI ÎN ROMÂNISM?
“RUSIA VOIEŞTE SĂ IA Basarabia cu orice preţ: noi nu primim nici un preţ.
Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic !
ROMÂNUL care ar cuteza să atingă acest principiu ar fi un vânzător.»
(Mihai Eminescu, (“Cestiunea retrocedarii…”), Timpul, 10 februarie 1878, in Opere, vol X, Ed. Academiei, 1989, p.46)
Tot Eminescu explica
STRATEGIA RUSEASCĂ a “MOLDOVENISMULUI”, PRECURSORUL “DACISMULUI”,
prin care LI S-A SPĂLAT CREIERUL ROMÂNILOR basarabeni:
” PENTRU CA SĂ NE IA INDIVIDUALITATEA,
Rusia AR TREBUI SĂ NE DEA ALTA ÎN SCHIMB,
şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.
Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între ROMÂNII de peste Prut şi restul POPORULUI ROMÂN.
De atunci şi până acum măsurile silnice pentru STÂRPIREA ROMÂNISMULUI se iau fără de curmare.
Administraţia, biserica şi şcoala SUNT CU DESĂVÂRŞIRE RUSEŞTI, încât este oprit a cânta în ziua de Paşti “Hristos a înviat” în ROMÂNEŞTE.
Nimic în limba ROMÂNEASCĂ nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba ROMÂNEASCĂ, nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă ROMÂNEŞTE, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă ROMÂNEASCĂ e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.”
(Mihai Eminescu –
«ROMÂNIA în luptă cu panslavismul”)
Mihai Eminescu –
Doina
“De la NISTRU pân’ la Tisa
Tot ROMÂNUL plânsu-mi-s’a,”
Alo,tovarăşi manipulatori ”daciști”,CUM AȚI ÎNDRĂZNIT măcar să-l citați pe ROMÂNUL Eminescu în sprijinul MINCIUNILOR VOASTRE NERUŞINATE ?
“SUNTEM ROMÂNI,
VREM SĂ RĂMÂNEM ROMÂNI
şi cerem egală îndreptăţire naţiunii noastre.”
– Mihai Eminescu :
Şi pentru că adulatorii naivi ai SECTEI ”dacizatorilor” sunt complet ORBIŢI de VENINUL « DACIC » ANTI-ROMÂNESC să îl cităm din nou pe Eminescu.
O fi acelaşi Eminescu ,cel cu « Planul Daciei Mari » ?
Mihai Eminescu :
”Sau ţara aceasta să fie în adevăr ROMÂNEASCĂ, sau nici nu merită să fie.”
Îi întreb pe ”dacizații”INTOXICAȚI CU MINCIUNILE Moscovei,măcar vă daţi seama PE CE DRUM PERICULOS AŢI APUCAT-O ?
Vă daţi seama că scopul MANIPULĂRII RUSEŞTI “dacizatoare” este DIVIZAREA ROMÂNILOR,crearea UNEI PRĂPĂSTII DE URĂ RUSEASCĂ între cei ce se cred DOAR “daci” și cei care SE ȘTIU ROMÂNI, URMAȘI AU ROMEI Împăratului Nostru TRAIAN din moși-strămoși după cum o mărturisesc toate cronicile medievale românești și străine.
Același lucru l-au făcut OCUPANŢII RUŞI aici,în România de Est,peste Prut.
Prin manipulare au creat UN ZID RUSESC DE URĂ şi DEZBINARE între cei ce au fost manipulaţi să se creadă DOAR « moldoveni » şi cei ce ŞTIU CĂ SUNT ROMÂNI !
Deșteaptă-te ROMÂNE!
NOI NU SUNTEM DOAR DACI.
NOI NU SUNTEM DOAR ROMANI.
NOI SUNTEM ŞI DACI ŞI ROMANI.
De aceea NOI SUNTEM ROMÂNI.
Suntem ŞI DACI ŞI ROMANI.
Unii din străbunii noştri erau DACI ROMANIZAŢI,precum tribunul DAC CU PRENUME ROMANE MARCUS CLAUDIUS Menander, din COHORTA I AELIA DACORUM trimisă să lupte tocmai la Zidul lui Hadrian din provincia romană Britania,la graniţa cu scoţii.
Alte nume de DACI ROMANIZAȚI atestate arheologic :Aelius Ariort din Drobeta,Daizi Comozoi cu fii săi Iustus și Valens,Împăratul Cornelius Publius Regalianus,Marcus Ulpius Celerinus(traducător din dacă în latină) și fiul său Marcus Ulpius ROMANUS,etc.
Alţii erau ROMANI 100% ,chiar DIN ROMA precum Sulpicia Dryantilla,fiică de SENATOR ROMAN-SOŢIA dacului ROMANIZAT CORNELIUS PUBLIUS Regalianus.
Suntem LATINI.
Ori tocmai asta contestă manipularea RUSEASCĂ ”dacizatoare”.
“DA,DE LA ROMA VENIM,
scumpi şi iubiţi compatrioţi,
Din Dacia TRAIANĂ”.
-Mihai Eminescu, Curierul de Iaşi 17 noiembrie 1876
Cât de frumos,simplu şi concis a rezumat Eminescu DUALITATEA DACO-ROMANĂ a POPORULUI ROMÂN!
Dar ”dacizatorii” DE MOSCOVA clocitori de
«MINCIUNI TULBURĂTOARE» nu au auzit şi nici nu vor să audă de nici unul din citatele de mai sus.
Vă daţi seama spre CE ABIS AL NEGĂRII PROPRIEI IDENTITĂŢI NAŢIONALE ROMÂNEŞTI vă duce TEZA MINCINOASĂ a “imposibilităţii ROMANIZĂRII şi LATINIZĂRII dacilor”?
Îi întreb pe frații români:trebuie să vă amintiți de ora de istorie în care se preda lecţia despre ANTI-ROMÂNUL ROESSLER,ideologul BOZGORILOR care susţinea ACEEAŞI MINCIUNĂ dar folosind altă « pistă » .
Școala românească,CINSTE EI,a demascat această mizerie.
« Dacismul » ca şi « moldovenismul » sunt ALTE MANIPULĂRI DE TIP ROESSLERIAN.
Atât.
Amintiţi-vă povaţă sacră şi testamentara a genialului titan ,MARTIRUL ROMÂN Mihai Eminescu, adresată neamului nostru :
« POPOR ROMÂNESC!
DACĂ FIII TĂI AR FI FOST UNIŢI TOTDEAUNA, ATUNCI
ŞI PĂMÂNTUL TĂU STRĂMOŞESC RĂMÂNEA UNUL ŞI
NEDESPĂRŢIT.”
Mihai EMINESCU
România în luptă cu panslavismul
Timpul, iunie 1878
« Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească
ROMÂNII au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii, de bogăţia şi SUPERIORITATEA INDIVIDUALITĂŢII LOR NAŢIONALE ;
tocmai fiind puşi în contact cu ruşii,
ROMÂNII ERAU MÂNDRI DE ROMÂNITATEA LOR»
„De când e SUFLET DE ROMÂN pe faţa pământului,
ROMÂNUL A FOST MÂNDRU DE A FI ROMÂN,
şi chiar atunci când lumea îl privea cu dispreţ, el îşi cânta doina şi, în conştiinţa puterilor pe care le purta în sine, privea mândru împrejurul său.
Sămânţa, din care a răsărit acest popor, e nobilă, şi poporul nu va pieri decât atunci când ROMÂNII vor uita de nobleţea seminţiei lor. ”
– Mihai Eminescu
„Aceasta e alternativa fatală în fața căreia se află NEAMUL ROMÂNESC în zilele noastre; aceasta e morala și neînduratul adevăr PE CARE NICI UN ROMÂN NU TREBUIE SĂ-L SCAPE DIN VEDERE; nouă, generațiunilor în viață ne-a căzut sarcina măreață de a dovedi că
BUNĂ A FOST PRĂSILA
CE TRAIAN A SĂDIT PE PĂMÂNTUL DACIEI
ŞI CĂ NU ÎN ZADAR AU LUPTAT STRĂMOŞII NOŞTRI VEACURI DE-A RÂNDUL.”
”MISIUNEA NOASTRĂ CA STAT”
-Mihai Eminescu, Timpul, 2 noiembrie 1879
“Schimbaţi opţiunea publică, daţi-i urgent o altă direcţie, răscoliţi printre comorile ascunse ale geniului naţional, treziţi cât mai repede spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, faceţi astfel să apară o uriaşă reacţiune morală, o nouă revoluţie de idei, în care ideea de spiritualitate ROMÂNEASCĂ să fie mai mare decât cuvinte precum uman, genial, frumos; în fine,
fiţi cu o mare putere
ROMÂNI, ROMÂNI şi iar ROMÂNI…”
– Mihai Eminescu
@Doamna Vitalia Pavlicenco:
Am o rugăminte la dumneavoastră.Dacă o întâlniți sau puteți lua legătura cu doamna Maria Bulat-Saharneanu vă rog să-i transmiteți să citească mesajul de mai sus.
Dumneaei dar și soțul dânsei au căzut sub influența SECTEI ”dacizatorilor” DE MOSCOVA.
Ba chiar a găzduit de mai multe ori în emisiunea ei prezența UNUI ESCROC ANALFABET ÎN ISTORIE numit Mircea Cosma,BARON PSD urmărit penal de DNA (și el și fiul lui)pentru infracțiuni grave de corupție în Țara Noastră MAMĂ ROMÂNIA.
Acest individ care pozează în mare patriot și donator de statui FACE JOCUL MOSCOVEI lovind continuu în ORIGINEA LATINĂ,ROMANĂ a noastră a ROMÂNILOR.
Dacă doamna Maria Bulat-Saharneanu dorește să primească materiale care DEMASCĂ PLANUL MIZERABIL al Sectei ”dacizatorilor” DE MOSCOVA îi pot trimite cu plăcere sau pot posta și pe site-ul dumneavoastră.
De ceva timp mafia filatelistă a eliminat emisiunea ”Rostul Zilei” de la postul ”Vocea LUI FILAT”(cândva numit ”Vocea Basarabiei”…)deci nici acolo nu prea mai e de găsit.
Doamna Pavlicenco,vă rog să luați legătura cu doamna Maria dacă puteți și să-i comunicați ce v-am rugat.
Lecturi unioniste
–––––––––-
Pasionații de lectură sunt invitați de Tinerii Moldovei la un eveniment inedit, desfășurat sub genericul „Pagini de cafea”. Schimb de carte, muzică live și cafea sunt ingredientele care vor da gust serii de joi, ora 18:00,
în incinta Teatrului „Ginta Latină”, etajul II, Chișinău
http://infoprut.ro/41731-eveniment-pentru-promovarea-lecturii-marca-tinerii-moldovei.html
„Pagini de cafea” este organizat în parteneriat cu „O carte pentru tine” și are drept scop susținerea tinerilor cititori și promovarea lecturii. În acest sens, organizatorii vor pune la dispoziția elevilor și studenților prezenți sute de cărți de literatură română și universală, care urmează a fi luate acasă gratuit de cei care vor da curs invitației. Cei mai darnici cititori sunt rugați să aducă și ei câte o carte. Intrarea la eveniment este liberă, iar schimbul de cărţi nu este obligatoriu şi nici permanent, anunță Tinerii Moldovei.
„Este un eveniment de socializare și interacţiune activă. Vrem să promovăm cititul și să-i facem pe tineri să iasă din casă, să comunice mai mult în realitate, să fie mai deschişi şi mai sociabili şi, desigur, să stimulăm interesul lor participativ. În cadrul evenimentului, vizitatorii vor avea ocazia să întâlnească și alți tineri dornici de a primi o carte, iar asigurarea unui ceai sau a cafelei este cel mai mic lucru pe care-l putem face pentru crearea unei atmosfere și mai prietenoase, şi mai detaşate, şi mai Unite”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.
„O astfel de inițiativă este extrem de binevenită într-o societate, unde cărțile sunt neglijate, îndeosebi de tineri. Cred că ar fi bine ca evenimente de acest gen să se organizeze mai des”, menționează Galina Ciubotaru, lector universitar la USMF.
Potrivit organizatorilor, evenimentul este parte componentă a campaniei de recrutare lansată de Tinerii Moldovei în această toamnă, sub genericul
„N-ai avut până acum, vei avea cu noi”.
Forumul acesta devine obstructionat impiedicandu-se discutiile la obiect prin postarea de catre unii sau altii care nu inteleg importanta dialogului, a unor articole interminabile sau a diferitelor anunturi.
As sugera celor care doresc sa le fie auzita opinia sa faca doar o trimitere (un link) la adresa la care se gasesc respectivele articole. Altfel, multi dintr cei care doresc sa-si exprime punctele de vedere cu privire la subiectul din titlu vor renunta.
Sa fie o actiune premeditata?