Pentru Z.Gardă: Guvernul Streleț – ce șanse are să-și facă mandatul?

ZGSONDAJ: Ziarul de Gardă: Are mai multe șanse decât guvernul Gaburici?

Vitalia Pavlicenco: Da, Guvernul Streleț pare a acea ceva mai multe șanse să reziste, cel puțin peste 100 de zile. Guvernul Gaburici a fost, anticipat, unul de tranziție, ca să scape Filat de un ”pur și simplu” premier Leancă (”bună bucățică” și ăsta!). În timp ce Guvernul Streleț are menirea să salveze, pe de o parte, imaginea actualilor lideri PLDM și PD după alegerile locale fraudate masiv, iar, pe de alta, – interesele cleptocratice neschimbate, pe verticală. Și va mai dura până și actualul Guvern își va deconspira esența nereformatoare și neeuropeană în fața donatorilor externi, care au acordat ultima șansă guvernanților corupți de la Chișinău. Mai este, însă, ”o problemă” – nemulțumirea maximă a populației, ce ar putea exploda ultimativ în cazul insuportabilității obiective a consecințelor guvernării criminale. Dacă toate acestea vor deveni evidente și de neneglijat, atunci la anul pot avea loc alegeri anticipate.    

ZG: Este mai performant decât fostul Guvern: părți tari?, părți slabe?

caracatita

Caracatița de la Putere

VP: Nu este mai performant, este unul caricatură și farsă, dar nu prin unii oameni integri, ci prin menirea pe care, din păcate, o au miniștrii de la patronii lor politici criminali. Dar în aceasta constă și posibila lui forță mai măricică decât a lui Gaburici, adică, liderii politici – în fața dezastrului creat în anii de după 2010 și a fricii să nu fie asaltați cu săpi și furci – ar putea accepta condițiile Finanței occidentale, mizând, în schimb, pe clemență, ceea ce ar mai aduce bani, pentru a nu muri încă acest stat artificial și acaparat. Părțile slabe sunt întreaga conjunctură politică și geopolitică, lipsa de credibilitate din partea societății și a Vestului, dar și majoritatea miniștrilor înșurubați în fotolii ca figuri obediente, nimic mai mult.

ZG: Va influenta PL soarta acestui guvern?

VP: Doar în rău. PL, prin liderii săi farisei și cu interese dubioase, nu va avea capacitatea și verticalitatea să se opună Mafiei politice din care începe să facă parte tot mai clar. PL va încerca să joace la două capete – să profite de guvernare, dar și să tot încerce a se distanța de esența ei antinațională, pentru a nu deceda politic. Asta ar putea dezechilibra și mai rapid guvernarea, când corabia va da semne că începe să se scufunde. Întrebarea rămâne ”ce facem noi?” Răspunsul e unul, la suprafață, – ne unim cu România și le venim de hac hoților și corupților.

http://www.zdg.md/editia-print/politic/sondaj-durata-guvernului-strelet

Loading Facebook Comments ...

24 Comments

Add a Comment
  1. guvernul Strelet are o misiune imposibila … pe de o parte sa mai salveze ce se mai poate salva din imaginea liderilor partidelor componente ale AIE 3 atat pe plan extern cat si intern … deja acestia nu mai au credibilitate nici pentru UE , nici pentru SUA si nici pentru organismele financiare internationale . pe de alta parte Strelet trebuie sa refaca legaturile cu tocmai acesti actori importanti din vest . insa refacerea puntilor fara credibilitate nu poate avea loc ! vesticii isi vor trimite emisarii mai mult din curtuoazie la Chisinau , ca sa dea frumos la fotografi , dar sa se mai lase inselati ca altadata slabe sau deloc sperante … Strelet nu mai are camp de manevra ca anterioarele guverne care primeau banii occidentalilor mimand reforme si anti-coruptie ! daca pana acum era de ajuns ca guvernantii sa-si puna semnatura pe intelegerile cu vesticii si apoi sa astepte venirea banilor fara a misca cu ceva reformele structurale si lupta anti-coruptie , acum indiferent ce acorduri noi s-ar mai semna dar banii tot nu ar mai veni pana ce ultimul punct nu ar fi indeplinit .

  2. dar guvernele stagnarii Gaburici si Gherman de cine au fost sprijinite ? de extraterestrii ? ele nu au fost lasate sa miste in reforme de chiar liderii care asteapta astazi venirea banilor salvatori din vest … PD era interesat mai mult de cresterea partidului prin racolari de oportunisti si de cresterea puterii lui Plahotniuc … PLD este paralizat in actiuni de plecarile unor membri importanti ai partidului si de problemele cu iz oligarho-mafiote ale lui Filat … in plus orientarile politice ale celor doua partide sunt de centru-stanga si anti-reformatoare asa ca despre schimbari radicale in bine ce sa mai discutam ?

  3. situatia tarii este din ce in ce mai grava … in agricultura seceta a pus la pamant culturile … exporurile au scazut masiv … remitentele de afara la fel … cresterile de preturi la gaze si lumina vor afecta puternic populatia dar si costurile de productie in toate sectoarele economiei … la alimente influentele negative asupra preturilor va fi multipla deci daca tinem cont si de anul prost din agricultura … sunt asteptate cresteri si de 20-25 % la unele produse alimentare pana in iarna ! … in toamna rectificarea bugetara va fi cu adevarat catastrofica … unii spun ca taierile vor fi de 3 miliarde , altii chiar de 5 miliarde … de unde … nu se stie …in plus furtul miliardului de dolari va fi acoperit din banii statului , odata cu lichidarea celor trei banci in cauza . de asteptat este si o cadere a leului destul de serioasa , unii vorbind si de un curs apocaliptic de 1 euro = 24 de lei si 22 de dolari …

  4. Această ţară,pe nume Rpublica Moldova, e divizată în două; Moldova hoţilor, corupţilor, agramaţilor, tupeiştilor… si Moldova oamenilor cinstiţi, muncitori, pregatiţi, integri, capabili si deştepţi. Suntem dezamagiţi, obosiţi, paralizaţi in plan politic, menţinuţi in aceasta stare de inerţe, in mod premeditat, de clasa politică, mulţumită de faptul ca noi am incetat sa mai reacţionăm si nu facem decât sa ne vedem de treaba noastra şi sa ne plătim cuminţi taxele, mulţumindu-ne să ne văităm si să injuram. Însă cel mai grav e că am devenit spectatori la ceea ce ni se întâmplă ,nu ne mai revoltăm, ba chiar scuipăm pe soarta noastră şi luăm drumul pribegiei. N-ar fi oare mai raţional să luptăm pentru UNIREA cu România aşa cum au făcut-o nemţii, şi să hotărâm soarta acestui neam odată şi pentru totdeauna.
    Dacă noi, românii , vom fi hotărâți să ne reîntregim, vom fi susţinuţi de toţi oamenii de bună credinţă. Ne vom recăpăta astfel nu doar dreptul de a trăi într-o Românie Unită, ci și demnitatea și respectul tuturor. Un neam nu va fi niciodată respectat dacă nu se respectă el însuși și dacă nu-și apără în fața lumii dreptul de a fi întreg, neîmpărțit.

  5. vesti catastrofice pentru regimul imperialisto-fascist de la Moscova … pretl petrolului in cadere libera … 41,93 dolari barilul !

  6. Daca nu dam jos aceasta mafie pana la primavara,nu eliberam statul ocupat de mafia lui plahotniuc , Republica Moldova nu mai are dreptul sa existe pe harta lumii. Nu avem nici popor, nici demnitate,nici curaj sa spunem nu calailor nostri.

  7. Unindune cu Basarabia am putea readuce acasa ceatatile lui Stefan Cel Mare. Dupa cum se stie partea de Sud a Basarabiei, Nordul Bucovinei in care intra si Hotinul si Tinutul Hertei sunt momentan sub juristictie ucrainieana.

    Lucru cam greu de schimbat dar nu imposibil. Binenteles ca Moldova intreaga cuprinde toate aceste tinuturi la un loc.

    Fapt e că ne-am plecat in fata fortei, fără s-o spunem si fără să stăruim asupra bunului nostru drept.

    Dar drepturile legitime ale Romaniei asupra acestor tinuturi nimeni niciodata n-o sa poate sa ni le ia.

    Niciodata nu vom renunta la reintregirea Moldovei.
    „Moldova nu e a mea şi nici a voastră nu e, ci a urmaşilor urmaşilor voştri, in veacul vecilor”- Delavrancea

  8. Mă revolta, foarte tare faptul că cei care astăzi au ajuns să conducă acest teritoriu, s-au imbecilizat atât de tare, încât trag spre Moscova şi nu spre Bucureşti. Comunismul este dragostea lor dintâi, după care pot ascunde bine beţia Puterii.
    Cetăţenii de rând ai Basarabiei sunt şi ei împărţiţi în tabere – cei mai bătrâni au crescut odată cu secera şi ciocanul şi altceva nu cunosc, iar cei mai tineri abia acum se trezesc la realitate şi vor o altă viaţă, mai bună, mai liberă.
    Îmi aduc aminte că, imediat după 1990, mulţi dintre români de dincoace, dar şi de dincolo de Prut, şi-au dorit revenirea Basarabiei acasă. Autorităţile române de atunci au spus, speriate, că nu este momentul. Poate aveau dreptate în acele clipe, iar răbdarea nu strică nimănui. Doar că, răstimp de 20 de ani, nu au făcut mai nimic, în afară de a mângâia pe creştet autorităţile moldovene atunci când acestea începeau să mârâie când li se părea că românii de ambele părţi se apropie prea mult.

    Intre timp Voronin a vrut să readucă pe prima scenă comunismul si a reusit pentru scurt timp. Dar pentru că tinerii s-au opus, a ridicat mâna asupra lor. Apoi a aruncat vina asupra
    Autorităţile de la Bucureşti au scâncit încă o dată, cuminte, că doar facem parte din UE şi trebuie să cerem aprobare pentru orice vorbă. Doar că UE s-a arătat în toată această problemă relativ dezinteresată şi ne lasă să ne descurcăm, ca de fiecare dată, singuri. Şi ar trebui să facem ceva, nu pentru noi, nu pentru ei, ci pentru urmaşii noştri.

  9. Traian Băsescu: România nu mai poate accepta să trăiască după un tratat stabilit de doi criminali
    Print Marime Font

    Foto: nasul.tv
    Obiectivul de țară al României ar fi trebui să fie unirea cu Republica Moldova, a spus fostul președinte Traian Băsescu, la conferința regională a PMP de la Alba Iulia.

    El l-a criticat astfel pe Klaus Iohannis, care a declarat că unul din obiectivele țării în mandatul său este aderarea la zona euro. În plus, fostul șef de stat a afirmat că e momentul pentru propunerea unui referendum cu privire la unire în România și Republica Moldova.

    „În momentul de față, eșichierul politic este dominat de două partide care au cam spus ce au avut de spus în cei 26 de ani de la Revoluție. Au făcut ce a fost de făcut. Sunt unul dintre cei care spun că și-au îndeplinit și misiunea și și-au și încheiat-o. Mă refer la faptul că țara e în NATO, în UE”, a spus Traian Băsescu, la conferința regională a PMP.

    „Dar, dacă vă uitați la următorul obiectiv de țară pe care îl propun actualele partide și mă refer la PSD și la PNL, am constatat că nu de la partide, dar de la Cotroceni a venit proiectul de țară: să intrăm în zona euro. Oameni buni, ceva mai ridicol nu am ajuns. E obligație din tratatul de aderare, nu poate fi obiectiv de țară. Obiectivul de țară al acestui partid trebuie să fie unirea României cu Republica Moldova”, a subliniat fostul președinte, adăugând că România și-a asigurat securitatea prin intrarea în NATO, iar că acum „trebuie să ne ocupăm și de corectat erorile istoriei”.

    „România de azi nu mai poate accepta să trăiască după un tratat stabilit de doi criminali, Stalin și Hitler, și semnat de alți doi criminali: Ribbentrop și Molotov. Noi trăim după acest tratat azi, acest acord care i-a împărțit pe români în două state. Ori, PMP trebuie să își propună ca obiectiv reunificarea țării”, a argumentat Traian Băsescu.

    „Foarte mulți au tentația să spună că pentru România e un efort poate prea mare, iar pentru Republica Moldova e o favoare pe care noi le-am face-o. În mod egal, ambele țări sunt interesate și ar fi ajutate de o astfel de unire. România își mărește greutatea în interiorul NATO și UE, Republica Moldova poate scăpa mai ușor de calvarul tranziției, care, așa cum se prefigurează lucrurile ca urmare a evenimentelor din Ucraina, nu se va termina niciodată. Republica Moldova nu e în fața unei garanții că după un timp va deveni membră a UE”, a mai spus fostul președinte.

    „Șansa Republicii Moldova de a ajunge în Uniunea Europeană e unirea cu România”, a adăugat el, menționând că „politicienii români nu au curaj să vorbească despre acest subiect, iar cei din Republica Moldova au și mai puțin curaj”.

    „I-am spus și lui Voronin, și lui Ghimpu, și lui Timofti că asta e soluție de viitor pentru ambele state”, a mai spus Traian Băsescu.

    Fostul președinte a argumentat și că România trebuie să lupte ca limba română să fie mai prezentă între granițele Republicii Moldova, să nu reducă numărul de burse acordat elevilor și studenților, dar nici să nu îngreuneze acordarea cetățeniei.

    „Consider că e momentul potrivit să discutăm subiectul, să pregătim o ofertă pentru Guvernul și Parlamentul din Republica Moldova, e momentul potrivit să pregătim un referendum în cele două țări”, a subliniat Traian Băsescu.

    Sursa: digi24.ro

  10. Un afacerist la conducerea forţelor armate

    Foto: esp.md
    Aveți încredere în noul Guvern al RM?
    Da
    Nu
    – Nu știu

    rezultatele sondajului
    Xenia Florea

    „Un veterinar va conduce generalii”, sub acest titlu a fost publicat un material într-un ziar, după ce a devenit cunoscut faptul că liberalii l-au înaintat la postul de ministru al apărării pe Anatol Şalaru.

    La prima vedere, această numire este, într-adevăr, bizară: Anatol Şalaru nu are nicio legătură cu armata, el nu pricepe nimic în arta milităriei, în gospodăria militară. Ministrul precedent, politologul Viorel Cibotaru apărea mult mai „firesc” în acest post: la mijlocul anlor 90 el a fost redactorul ziarului Armatei Naţionale „Oastea Moldovei”, a condus direcţia relaţiior externe a Armatei Naţionale, a fost membrul grupului pentru elaborarea planului individual de acţiuni RM-NATO (IPAP).

    Polotologul Bogdan Ţîrdea consideră că această decizie a Partidului Liberal pare absurdă doar la prima vedere. Şalaru a fost pus la Ministerul Apărării nu pentru a întări capacitatea de apărare a ţării sau de a îmbunătăţi condiţiile de trai şi activitate ale militarilor, lucruri promise de predecesorul său Viorel Cibotaru.

    „Pentru Mihai Ghimpu, politica demult s-a transformat într-o afacere de familie. Ghimpu are mare grijă de rudele sale, promovîndu-le la diferite posturi, iar Anatol Şalaru este cumătrul lui Ghimpu. Asta în primul rînd.

    În al doilea rînd, Şalaru este un afacerist. Este persoana care cunoaşte bine cum funcţionează sistemul şi unde şi ce poate fi vîndut. El are legături şi poate construi scheme. În Armata Naţională, în pofida tuturor „reformelor”, au mai rămas anumite bunuri tehnico-materiale atractive, pe care Anatol Şalaru le va administra, de acum încolo, în interesele afacerilor „de familie”, a declarat politologul.

    “Imamul”

    Anatol Şalaru are 53 de ani şi este absolvent al Institutului de Medicină din Chişinău. În perioada 1985-1990 a activat în cadrul Institutului de cecetări ştiinţifice în domeniul igienei şi epidemiologiei. Tot atunci s-a implicat în politică, devenind unul dintre liderii mişcării de renaştere naţională. Potrivit unor zbvonuri, „în unele cercuri” ale Fontului Popular, Şalaru avea porecla „Imam”.

    În 1988, Şalaru, împreună cu un grup de susţinători, a organizat clubul literar-muzical „A. Mateevici”. Acesta se întrunea în fiecare duminică, la Teatrul Verde din Chişinău.

    Precum îşi amintea Vladimir Socor, exista o divizare neoficială a muncii dintre clubul Mateevici şi altă grupare de opoziţie din acea perioadă – Mişcarea Democratică pentru susţinerea restructurării. În timp ce Mişcarea democrată promova un program complex de reforme politice, economice şi sociale, clubul „A. Mateevici” „se concentra asupra necesităţilor naţionale şi culturale” –limb, alfabet lavin etc.

    Atunci Anatol Şalaru a simţit pentru prima dată gustul puterii şi cel al banilor. Discursurile lui erau scrise de către jurnaliştii Dinu Mihail şi Ion Caţaveica, iar „oamenii care erau plini de entusiasm şi idealuri naţionale, erau darnici” – banii în buzunarul lui, precum afirma Iulian Codreanu într-un articol, „curgeau gîrlă”.

    În 1989, în zilrlr cînd Frontul Popular lua cu asalt MAI, Şasaru „furios, s-a adresat către un grup de intelectuali”: „De ce nu i-aţi permis glotei să treacă în centrul oraşului? Fără sînge noi nu vom obţine niciodadă nimic”. Însă cînd se ajungea la demonstraţii în masă în centrul oraşului, Şalaru rămînea întotdeauna în umbră”.

    În 1990, Anatol Şalaru devine deputat al Sovietului Suprem al RSSM (în mai 1991 acesta a devenit Parlamentul Republicii Moldova). În septembrie 1993, creează şi conduce Partidul Reformelor. Al doilea părinte-fondator al acestei formaţiuni politice era întreprinzătorul Anatol Stati, care era apropiat de preşedintele ţării Petru Lucinschi. În 1994, Şalaru părăseşte politica în favoarea afacerilor, iar liderul real al PR devine Mihai Ghimpu.

    Partidul Reformei nu a reuşit să obţină mari succese în politică – nici pe timpul lui Anatol Şalaru, nici pe timpul lui Mihai Ghimpu, care oficial a condus partidul din 1997. Şi doar venirea în politică a nepotului lui Ghimpu, Dorin Chirtoacă, care în 2005 a participat pentru prima dată la alegerile primarului de Chişinău, iar în 2007 a început să conducă capitala, şi rebrandingul PR (în 2005 acesta şi-a schimbat denumirea în Partidul Liberal) i-au permis acestei formaţiuni politice să ocupe acea nişă din eşichierul de dreapta, care a fost ocupată de creştin-democraţi, iar ulterior să ajungă şi la putere.

    Apropo, devenint preşedinte al Parlamentului şi şef de stat interimar, Mihai Ghimpu, în august 2010, a decorat cu distincţia supremă în stat – Ordinul Republicii – un grup de activişti ai „miţcării de renaştere naţoinală a Moldovei”. Precum se menţiona în decret, „în semn de profundă recunoştinţă pentru aportul considerabil în mişcarea de eliberare naţonală şi pentru merite deosebite în promovarea valorilor democrative şi adevărului istoric”. Printre cei decoraţi se afla şi Anatol Şalaru

    Interese de afaceri

    Pe parcursul a mai mult de zece ani, Şalaru a ocupat diferite funcţii în cadrul grupului financiar-industrial „Ascom-Grup” al rudei sale, miliarderului Anatol Stati. În 1996-1997, el a fost director administrativ al Ascom în RM, în 1997*1999 – director general al reprezentanţei „Ascom-Grup” în Turkmenistan. În 2002- director de proiecte la „Ascom-Grup”, iar în perioada 2003-2008 – directorul reprezentanţei „Ascom” în Irak.

    Interesele de afaceri ale lui Anatol Şalaru au fost strîns legate de România. El a acitvat în funcţie de administrator al SRL „Opteam” (Bucureşti). Iar soţia lui Carolina Şalaru este proprietara companiei „FoodStock” cu sediul la Bucureşti.

    În 2009, proprietarul „Ascom Grup”, Anatol Stati, certîndu-se cu Vladimir Voronin şi finanţînd activ opoziţia, a decis să-şi trimită subalternii în partidele de opoziţie. Anatol Şalaru a fost trimis în fosta sa formaţiune politică – la liberali.

    La alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009, el se afla sub numărul 3 în lista electorală a PL, după Dorin Chirtoacă şi Mihai Ghimpu. „Cred că a venit impul cînd oamenii ce pot face politică trebuie să se ocupe de ea”, şi-a explicat „modest” Şalaru revenirea lui în viaţa politică.

    Un alt angajat de rand înalt al „Ascom Grup” – Iurie Leancă (în 2001-2005 şi 2007-2009 a ocupat postul de vicepreşedinte al „Ascom”), cu sprijinul lui Anatol Statie a fost inclus în lista electorală a liberal-democraţilor: Vladimr Filat a promis să-l facă ministru în guvernul său, după victoria în alegerile parlamentare.

    În final, diplomatul de carieră Leancă a obţinut în guvernul liberal-democrat postul de ministru de externe, iar veterinarul Anatol Şalaru – funcţia de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

    Ministrul întreprinzător

    Anume în perioada, cînd gospodăria de transport şi a drumurilor era condusă de Anatol Şalaru, au avut loc cele mai răsunătoare scandaluri, legate de ministerul transporturilor. Liderul Mişcării „Antimafie” Sergiu Mocanu la rîndul său, l-a numit pe Şalaru „cel mai cunoscut hoţ din această ţară” şi a spus că „în urma furturilor acestei persoane suferă toată Moldova”.

    Venind la conducerea ministerului Transporturilor, Şalaru a început reforma la ÎS „Calea Ferată a Moldovei”. Petnru început, el şi-a plasat oamenii săi în funcţiile-cheie.

    Precum a relatat în cadrul unei conferinţe de presă Victor Topor, care a activat peste 30 de an în calitate de şef de tren pe ruta Chişinău-Bucureşti, odată cu venirea liberalilor la conducerea căilor ferate, „corupţia şi taxele ilegale au atins cote înfricoşătoare”, iar mituirea a fost pusă pe bandă rulantă.

    Spre exemplu, pentru a te angaja în calitate de însoţitor de tren, trebuia să achiţi 2-3 mii de dolari, în funcţia de şef de tren – de la 10 mii de dolari. E clar că însoţitorii începeau imediar să-şi compenseze „dijma” achitată. „Iată, poftim – călătoriile fără bilet, contrabanda, traficul de droguri, de mărfuri interzise”, a mărturisit Victor Topor.

    Despre faptul că conducerea minsiterului transporturilor i-a împovărat cu dijme, au declarat şi transportatorii auto. Precum afirma forstul angajat al ÎS „Gările şi staţiile auto ale Republicii Moldova”, Tudor Donos, „fiecare abgajat al gărilor şi staţiilor auto achită, fie acesta casier, paznic, şofer sau administrator. Achită toţi, iar cei care refuză, sunt demişi fără întrebări. Oamenii sunt nevoiţi să achite zilinic o sumă mare. Casierii cîte 15-20 de lei, paznicii cam la fel. Şoferii achită lunar de la 900 pînă la 1,5 mii de lei”.

    În 2011, ÎS „Calea Ferată a Moldovei” datorită activităţii ministrului întreprinzător a fost la un pas de a pierde depourile de reparaţie: ministerul transporturilor intenţiona să creeze împreună cu SA” Grampet” din România, care aparţinea lui Gruia Stoica, o întreprindere mixtă, în care compania românească trebuia să deţină 60%, iar RM – doar 40%. Totodată, Moldova trebuia să transmită în capitalul social al viitoarei ÎM depoul de mărfuri nr.2 de la Basarabeasca şi deăpul de pasageri nr.1 din staţia Chişinău. Şi doar scandalul apărut l-a împiedicat pe Anatol Ţalaru să-şi realizeze planurile.

    O altă afacere răsunătoare a ministerului transporturilor a devenit modernizarea trenurilor diesele la uzina Remar din România. Primul tren modernizat „al lui Şalaru” a fost adus cu mare fast în iunie 2012. Reparaţia lui a costat ÎS „Calea Ferată a Moldovei” 2,2 milioane de euro.

    Însă, peste o lună, „trenul lui Şalaru” a ieşit din funcţiune şi a fost scos de pe ruta Chişinău-Ocniţa: după o expertiză tehnică a locomotivei au fost depistate defecte în sistemele de tracţiune şi mişcare. Potrivit actului de revizie, CNA, în cadrul realizării contractului încheiat cu partea română au fost admise încălcări grave. Toturşi, CFM a fost nevoită să trimită la „modernizare” în România încă cîteva trenuri, altfel, conform contractului, întreprinderea trebuia să achite penalităţi în valoare de 850 de mii de euro.

    În total, la uzina „Remar” atunci au fost „modernizate” cinci trenuri diesel, ce a costat calea ferată 12 milioane de euro. La un an de la „modernizare”, trei garnituri mai rămîneau nefuncţionale (una dintre acestea s-a aprins din mers). Pe acest caz, a fost intentat un dosar penal, însă din lipsă de probe, acesta a fost clasat.

    Un alt moment interesant: în perioada conducerii ministerului transporturilor de către Anatol Şalaru, compania „Parstar Petrol” SRL Cimişlia a devenit singurul furnizor de produse petroliere pentru ÎS „Calea Ferată a Moldovei”. Precum menţiona presa, adresa juridică a firmei este în oraşul Chişinău, unde anterior era amplasat oficiul central al PL, care ulterior a fost oferit Organizaţiei de Tineret a PL. Totodată, s-a stabilit că cofinanţatorii acestei companii sunt concomitent deţinătorii cotelor-părţi ale capitalului social la SRL „Eurosom”, unde Mihai Ghimpu deţine 34% din acţiuni.

    Însă aici, seria scandalurilor, cu implicarea lui Anatol Şalaru nu s-a încheiat. În 2011, compania „Moldavian Airlines” l-a acuzat pe ministrul transporturilor că el „a împiedicat dezvoltarea concurenţei, deoarece avea interese economice personale în unele firme turistice” şi nu i-a permis companiei „Moldavian Airlines” să efectueze rute charter în Antalia.

    La sfîrşitul anului 2011, Anatol Şalaru, încălcînd normele existente, a încercat să-l înlocuiască pe directorul ÎS „MolsATSA”. Ministrul transporturilor, fără decizia consiliului de administrare al întreprinderii şi în lipsa desfăşurării unui concurs, intenţiona să-l numească în această funcţie importantă pentru siguranţa traficului aerian pe filologul Sorin Stati.

    În vara anului 2012, ministerul transporturilor a devenit „protagonistul” scandalului de amploare internaţională: SUA au cerut de la autorităţile de la Chişinău explicaţii în legătură cu 11 tanchere iraniene care circulă sub pavilionul Republicii Moldova. Chişinăul a fost ameninţat cu sancţiuni, precum şi cu înrăutăţirea relaţiilor moldo-americane (de înregistrarea navelor maritime sub pavilion moldovenesc se ocupă anume ministerul transporturilor).

    O serie de scandaluri a avut loc şi în gispodăria drumurilor. În 2010, Anatol Şalaru a fost acuzat de legături de corupţie cu oligarhul român Nelu Iordache, supranumit de presa de peste Prut „regele asfaltului”. Ulterior BERD a anulat acordarea a 20,3 milioane de euro, destinate pentru reparaţia drumurilor – din cauza tergiversării la desemnarea antreprenorilor.

    Iar în anul 2012, compania turcă „Bayburt Insaat”, care a câştigat tenderul pentru construcţia traseului Comrat-Ciumai, a refuzat să participe la proiect, deoarece structurile de profil şi funcţionarii „au solicitat sume prea mari”. Apropo, potrivit unor informaţii, în proiectele finanţate din mijloacele donatorilor, mărimea mitelor constituie cel puţin 50%, iar în unele cazuri acestea ajung la 70%.

    Reforme „corecte”

    Timp de două săptămîni de aflare în funcţia de ministru al transporturilor, Anatol Şalaru, practic, nu s-a manifestat în nici un fel, spre deosebire de colegii săi Fusu (societatea civilă se teme că această doamnă energică ar intenţiona să introducă în RM justiţia juvenilă), Munteanu (el interzis angajaţilor să utilizeze telefoanele mobile în timpul controalelor) şi Chirinciuc (a anunţat disponibilizarea a circa 4 mii de angajaţi ai CFM).

    Între timp, Anatol Şalaru făcea cunoştinţă cu gospodăria aflată în subordine. A vizita tabăra militară nr.142, unde s-a familiarizat cu infrastructura – punctul medical, cantina, cazarmele, sălile sportive, precum şi cu tehnica şi echipamentul din dotare. Şi a discutat cu Ambasadorul SUA în Moldova James Petit despre perspectivele de aprofundare a cooperării dintre cele două ţări, în contextul situaţiei regionale.

    În opinia politologului Bogdan Ţîrdea, în pofida faptului că Anatol Şalaru, deocamdată nu se manifestă public, contururile gestionării ministerului apărării sunt evidente: „La nivelul ritoricii, dl Şalaru, la fel ca şi predecesorii lui, va vorbi că Rusia este duşman. Iar, în paralel, să lanseze „reforme corecte” în armată: să împartă granturile NATO, să promoveze anumite interese de afaceri, să aplice diferite scheme, să vîndă armament”.

    Polotologul susţine că Anatol Şalaru „ştie foarte bine unde, ce şi cui poate fi vîndut”. Încă de pe timpurile „Ascom”-ului: „În armata naţională, în pofida tuturor „reformelor” şi perturbărilor au mai rămas bunuri „de administrat”. Aşa că el nu exclude faptul că şi aici ministrul apărării Anatol Şalaru şi-ar putea pune în aplicare legăturile de afaceri, dar şi infrastructura militară moldovenească.

  11. „The Union phenomenon of the two Romanian states,
    Rep. of Moldova and Romania,
    is more than just an initiative of a group of NGOs,
    the Unionist Platform Action 2012”.

    by Radu Pătrașcu

    http://infoprut.ro/40868-the-union-between-moldova-and-romania-costs-and-benefits.html

    The unionist coalition is merely one of those tools with which the voices asking for the country’s reunification may be heard and as we have observed at the unionist march which started from Chisinau and headed towards Bucharest, the number of those who sang the national anthem having a flag in their hands was quite impressive.

    Certainly, every international event implies both costs and benefits. Inevitably, we need to address both aspects in order to look at the event from a real perspective.

    At the international level, the European Union is facing a crisis concerning the administrative efficiency, to which external factors contributed, such as the economic crash in 2008 and Russia’s actions in Eastern Europe in the past two years. Although the organization’s enlargement wave was stopped, the union of the two Romanian states would imply a territorial and population increase in the EU but mainly would attract new economic benefits, especially in terms of agriculture[2]. Private investors from the West could thus invest in new plain region which has huge potential for productionbut lacks effective technological capability to produce at the European standards.

    Beyond all these, the security risks in the Eastern area of the EU draw skepticism among foreign investors which could be able to contribute to the regional development. Discussions on this issue are ample, but certainly both for Europe and for the West, the unification of the two Romanian states would definitely imply considerable economic advantages. The only part dissatisfied with such a scenario would be Russia, which would thus lose „a buffer zone” between its borders and the Euro-Atlantic community. However, history follows its normal course of events, and what has to happen, will eventually happen.

    At a national level, Romania would obtain both benefits and costs after the reintegration of the two countries, if we are to look at things from a pragmatic perspective. Unlike the rest of the EU states which would benefit from the Unification only from economic aspects (the emergence of new consumer markets), the advantages for Romania are supplemented by territorial reunification, much desired by generations.

    If we are to talk about the costs which this phenomenon implies, these are of two kinds: from the regional development perspective and in terms of security. Regarding the first issue, the GDP per capita in the Republic of Moldova in 2014 was $ 3.500 while in Romania the quota reached $ 12.800[3]. Following the formation of one single state, Bucharest would tackle the additional task of helping the development of the new reintegrated region and of attracting additional funds for the agricultural area.

    Regarding the security issues, they are divided into two categories as well: internal and external. The internal ones are caused by high traffic of armament of Russian production from across the Prut, as well as human trafficking, unstamped cigarettes or illicit trade of alcohol, problems for which Bucharest will have to adopt new conventional tactics in order to combat them. Externally, the main problems will be caused by Russia’s dissatisfaction, which among other maneuvers to destabilize the authorities that oppose its policies, will keep the separatist region of Transnistria as a pain in the neck forthe Unified Romania and implicitly for NATO, having high degree of influence in this area, influence which will not be easily eradicated.

    As a conclusion to those mentioned, we understand that the unification between Moldova and Romania will involve many costs, but the benefits are much higher. As it can be observed in the last three years, there are civic actions campaigning for the Union on both sides of the Prut River, as well as actions of the Romanian government that may favor the realization of this phenomenon (the possibility to cross the border without a passport, only with an identity card, creating a SMURD center at Bălţi[4] and many others).

    Moreover, our country’s historical duty is to assume this process, to benefit from the geostrategic and economic advantages and to resist to the challenges automatically attracted by the phenomenon so that in time we can talk about a country which is unitary in terms of identity and that will not face large discrepancies in regional development.
    ––––––––––––––––––––
    Autor: Radu Pătrașcu, pentru InfoPrut

  12. dupa prestatia penibila si catastrofica la conducerea BNM se pare ca zilele lui Dragutanu sunt numarate … trebuie sa amintim ca acesta a fost numit in inalta functie la propunerea a nimanui altuia decat … Mihai Ghimpu … adica din partea PL . dupa ce PL a ramas in afara guvernarii Dragutanu nu a fost deranjat de mai marii PLD si PD , semn ca acesta trecuse cu arme si bagaje in tabara noii puteri de atunci . iata ca vine acum Strelet si proclama ca toate problemele Moldovei vin de la BNM … si cere demisia guvernatorului BNM. si asta dupa ce partidul sau – PLD – a respins categoric acest lucru cand a fost trimeasa la plimbare Maia Sandu … se cauta acum „capul lui Motoc” pentru a-l da poporului nemultumit oare ? fara indoiala ca Strelet minte de ingheata apele … intr-o tara etichetata la unison de intrega lume democratica si civilizata ca fiind luata ostateca de catre gruparile oligarho-mafiote sa vii cu asemenea povesti si povestiri gugumanice cum face Strelet intrece orice limita a bunului simt . Dragutanu nu a fost decat o simpla rotita a sistemului si nu regele absolutist al Moldovei care sa-si permita actiuni pe cont propriu .

  13. explozia de acum a scandalului miliardului furat ne dezvaluie insa un lucru … Dragutanu propus de PL … si sprijinit de PLD si PD … ramane dupa indepartarea PL de la guvernare … Maia Sandu respinsa si din motivul cererii de demitere a lui Dragutanu … unde au plecat grosul banilor deturnati ? spre Rusia ! un adevarat tun dat Moldovei de structuri de stat ale Rusiei si grupari mafiote rusesti cu larga complicitate pe linie politica a partidelor din AIE … de aici rezulta ca in realitate cele trei partide asa-zis pro-europene – PLD,PD,PL – nu reprezinta decat o alta carte castigatoare a oscovei imperiale … indiferent cine castiga alegerile in Moldova – „partida filo-rusa moderata AIE – sau „partida filo-rusa radicala , PCRM,PSRM,PN – nu mai conteaza … Moscova centreaza , Moscova suteaza , Moscova arbitreaza !

  14. dupa un jaf grozav la drumul mare de un miliard de dolari era de asteptat ca PCRM si PSRM sa iasa cu mare scandal in strada … liderii celor doua partide sa intre in greva foamei … sa-si dea foc in piata de fata cu toata media de pe lume … a vazut cineva asa ceva ? nu ! agitatia jalnica de opereta pe care au facut-o cele doua partide declarat filo-rusesti pe aceasta grava tema a avut mai mult iz electoral si populist … ce erau sa strige in piata mare ? ” miliardul furat inapoi „? cand adevaratul beneficiar al jafului era la Moscova ? adica stapanul inelelor si stelelor rosii comunisto-socialiste de la Moldova ?

  15. Băsescu: I told Voronin, Ghimpu and Timofti that union is a solution for future of both states
    Băsescu: I told Voronin, Ghimpu and Timofti that union is a solution for future of both states
    Source: jurnal.md/Digi24.ro Photo: jurnal.md 16536 17.08.2015 12:00
    The former president of Romania, Traian Băsescu, declared on Sunday at Alba Iulia, at a meeting of the People’s Movement Party, that the chance of the Republic of Moldova to get in the European Union is the union with Romania, emphasizing that it is the right time to prepare a referendum on this topic in those two countries.

    “The chance of the Republic of Moldova to get in the European Union is the union with Romania. The Romanian politicians have no courage to talk on this subject, and those from the Republic of Moldova have even less courage. I told Voronin, Ghimpu and Timofti that it is solution for future for both states”, declared Traian Băsescu.

    The former president argued that Romania has to fight the Romanian language to be present between the borders of the Republic of Moldova, not to reduce the number of scholarships offered to pupils and students, but also not to tighten the offering of citizenship.

    “I consider that it is the right time to discuss the subject, to prepare an offer for the Govern and the Parliament of the Republic of Moldova, it is the right time to prepare a referendum in those two countries”, underlined Traian Băsescu.

    He added that the purpose of Romania should be the union with the Republic of Moldova. “At this moment, the politic chessboard is dominated by two parties that said what had to say in those 26 years from Revolution. They have done what they had to do. I am one of those who say that they have accomplished their mission and have ended it. I refer to the fact that the country is in the NATO, in the EU”, said Traian Băsescu, at the district conference of the PMP.

    “But, if you look at the following goal of the country which is proposed by the current parties and I refer to the PSD and the PNL, I have established that not from the parties, but from Cotroceni has come the project of country: to enter the Eurozone. Good people, I have not seen something more ridiculous. It is obligation from the treaty of adherence, it cannot be purpose for the country. The purpose of this party must be the union of Romania with the Republic of Moldova”, emphasized the former president, adding that Romania ensured its security through the entrance in the NATO, and now we “have to deal with and correct the historic errors”.

    “Romania from today cannot accept anymore to live after a treaty set by two criminals, Stalin and Hitler, and signed by other two criminals: Ribbentrop and Molotov. We live according to this treaty today, this agreement which shared the Romanians in two states. Or, the PMP has to propose itself as goal the reunification of country”, argued Traian Băsescu.

    “Very many have the temptation to say that for Romania is a too big effort, and for the Republic of Moldova is a favor which we would do. Equally, both countries are interested and would be helped by such a unification. Romania is increasing its weight in the interior of the NATO and the EU, the Republic of Moldova can easier get rid of the calvary of transition, that, as are prefigured the things after the events from Ukraine, will never end. The Republic of Moldova is not in front of a guarantee that after some time it will become member of the EU”, also said the former president.

  16. Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat, duminică, la Alba Iulia, la o întrunire a Partidului Mişcarea Populară, că şansa Republicii Moldova de a ajunge în Uniunea Europeană este unirea cu România, apreciind că este momentul potrivit al pregătirii unui referendum pe această temă în cele două ţări.

    „Şansa Republicii Moldova de a ajunge în Uniunea Europeană e unirea cu România. Politicienii români nu au curaj să vorbească despre acest subiect, iar cei din Republica Moldova au şi mai puţin curaj. I-am spus şi lui Voronin, şi lui Ghimpu, şi lui Timofti că asta e soluţie de viitor pentru ambele state”, a declarat Traian Băsescu.

    Fostul preşedinte a argumentat şi că România trebuie să lupte ca limba română să fie mai prezentă între graniţele Republicii Moldova, să nu reducă numărul de burse acordat elevilor şi studenţilor, dar nici să nu îngreuneze acordarea cetăţeniei.

    „Consider că e momentul potrivit să discutăm subiectul, să pregătim o ofertă pentru Guvernul şi Parlamentul din Republica Moldova, e momentul potrivit să pregătim un referendum în cele două ţări”, a subliniat Traian Băsescu.

    El a adăugat că obiectivul de ţară al României ar fi trebui să fie unirea cu Republica Moldova. „În momentul de faţă, eşichierul politic este dominat de două partide care au cam spus ce au avut de spus în cei 26 de ani de la Revoluţie. Au făcut ce a fost de făcut. Sunt unul dintre cei care spun că şi-au îndeplinit şi misiunea şi şi-au şi încheiat-o. Mă refer la faptul că ţara e în NATO, în UE”, a spus Traian Băsescu, la conferinţa regională a PMP.

    „Dar, dacă vă uitaţi la următorul obiectiv de ţară pe care îl propun actualele partide şi mă refer la PSD şi la PNL, am constatat că nu de la partide, dar de la Cotroceni a venit proiectul de ţară: să intrăm în zona euro. Oameni buni, ceva mai ridicol nu am ajuns. E obligaţie din tratatul de aderare, nu poate fi obiectiv de ţară. Obiectivul de ţară al acestui partid trebuie să fie unirea României cu Republica Moldova”, a subliniat fostul preşedinte, adăugând că România şi-a asigurat securitatea prin intrarea în NATO, iar că acum „trebuie să ne ocupăm şi de corectat erorile istoriei”.

    „România de azi nu mai poate accepta să trăiască după un tratat stabilit de doi criminali, Stalin şi Hitler, şi semnat de alţi doi criminali: Ribbentrop şi Molotov. Noi trăim după acest tratat azi, acest acord care i-a împărţit pe români în două state. Ori, PMP trebuie să îşi propună ca obiectiv reunificarea ţării”, a argumentat Traian Băsescu.

    „Foarte mulţi au tentaţia să spună că pentru România e un efort poate prea mare, iar pentru Republica Moldova e o favoare pe care noi le-am face-o. În mod egal, ambele ţări sunt interesate şi ar fi ajutate de o astfel de unire. România îşi măreşte greutatea în interiorul NATO şi UE, Republica Moldova poate scăpa mai uşor de calvarul tranziţiei, care, aşa cum se prefigurează lucrurile ca urmare a evenimentelor din Ucraina, nu se va termina niciodată. Republica Moldova nu e în faţa unei garanţii că după un timp va deveni membră a UE”, a mai spus fostul preşedinte.

  17. Alina Gorghiu, copreşedintele Partidului Naţional Liberal, a anunţat, marţi, că PNL are conturile blocate din cauza datoriilor.

    Alina Gorghiu susţine însă că datoriile nu sunt din mandatul său, dar că şi le asumă şi are responsabilitatea rezolvării lor.

    „Avem o problemă cu datoriile la partid. Avem conturile blocate. Îmi asum trecutul partidului cu bune, cu rele, nu sunt datorii din mandatul meu, dar mi le asum pe toate. Am responsabilitatea rezolvării inclusiv a problemelor administrative. Încercăm să le ducem la liman pe toate. Partea bună din politica românească cu privire la finanţarea partidelor politice este că vom avea o campanie electorală finanţată la vedere, nu va mai exista acel cerc vicios, om de afaceri să vină în curtea partidului să-ţi facă o donaţie mai puţin sau mai mult ocultă pe care tu să o recompensezi cu nu ştiu ce funcţie minsterială ulterior”, a declarat Gorghiu, la B1 TV.

    Şi PSD are conturile blocate din cauza datoriilor care, potrivit trezorierului Mihai Drăghici, se ridică la 7 milioane euro.

  18. Protestul DA sau tentativa de a schimba un hârb pe o oală spartă
    vasile-in-politica
    După cum bine ştiţi pentru 6 septembrie platforma Demnitate şi Adevăr (DA) a anunţat proteste în masă. Mai mult, liderii mişcării susţin că vor pleca din centrul capitalei doar după ce guvernarea va anunţa alegeri anticipate. Pentru a părea mai credibili, organizatorii afirmă că vor monta un orăşel din corturi.

    La prima vedere, intenţia este una nobilă. Jaful din sectorul bancar, deprecierea leului şi scumpirile în lanţ sunt doar câteva dintre motivele ce ar trebui să scoată lumea în stradă. Dar…pornirile platfomei DA îmi aminteşte de perioada de glorie a PPCD-ului. Perioada de glorie a lui Roşca, când acest prieten al lui Dughin l-a ascuns pe Cubreacov pentru a manipula masele, iar tineretul naiv, inclusiv eu, scandam – „Liberate Cubreacov!”. Vreţi să-mi spuneţi că nu putem compara PPCD-ul de atunci cu platform DA. Posibil. Doar că am o sumedenie de argumente să cred că această mişcare îşi va trăda simpatizanţii exact cum Roşca a făcut-o în 2004.

    Pentru început, trebuie ştiţi că în fruntea DA se conturează un lider la fel de oportunist ca şi Roşca. Vorbim despre avocatul Andrei Năstase, finul lui Victor Ţopa, condamnat pentru şantaj. Nimeni, nici măcar Năstase nu poate nega că e finanţat din banii lui Ţopa. Acesta din urmă, însă, a tot bâjbâit lideri promiţători pentru a propulsa la guvernare oameni pe care i-ar putea controla. A fost Antimafia lui Mocanu, a urmat PLR-ul lui Hadârcă, iar acum pompează bani în platfoma DA. Să recunoaştem că avem nevoie de altceva, de o forţă nepătată, de un lider care nu poate fi şantajat şi care este gata să iasă în faţa mulţimii şi să le spună – “Oameni buni eu sunt al vostru. Nimeni nu mă poate băga în buzunarul nimănui pentru că nu am avut şi nu voi avea înţelegeri cu nimeni dintre cei care ne-au sărăcit”.

    Andrei Năstase & Co nu poate spune acest lucru. Se blochează , atunci când îl întrebi dacă fugarul Ţopa are vreo legătură cu platforma lui. Nu va recunoaşte niciodată că a fost procuror, iar naul l-a făcut avocatul lui, are şi o castel construit pe banii câştigaţi pe plantaţia naşului, care, la rândul lui, s-a îmbogăţit din afaceri dubioase. Ideaa protestului se compromite total, dacă la manifestaţie vor veni şi gorilele lui Petrenco, cunoscuţi pentru apucăturile lor extremiste.

    Concluzia ar fi că Moldova are nevoie de altceva. Avem nevoie de o mişcare sănătoasă, condusă de lideri curaţi ca lacrima. Acum, însă, suntem martorii unei tentative de a schimba un hârb pe o oală spartă. Anume astfel poate fi botezată încercarea platformei DA de a răsturna Guvernul.

  19. Bravo Dn PAVLICENCO, asa cum zic rusii ” Preamo v iablociko ” toata aceasta mafie trebuie deconspirata, iar partidele de opozitie sa vina la Guvernare de fapt avem nevoie doar de un partid al bastinasilor pro european pro roman si pro reformator, ei nu vor scapa si nu se vor salva de multime, este suficient sa blocheze ucraina exporturile din RM mafiota condusa de pro rusi camuflati in pro europeni, minciuna mai devreme sau tarziu iese la suprafata, important e sa monitorizati cel mai mic pas al mafiei, azi traim in era internetului si usilor deschise, deci avem un avantaj mare sa iesim la suprafata.
    Acest sistem mafiot nu trebuie tolerat nici un minut iar populatia sa inteleaga ce se intampla de fapt, ca de nu vor ramine si fara de chiloti.
    Degraba vine si Arseni IATSENIUK care va aduce cuvintele SUA in Moldova si un avertisment grav, si desigur va urma misiunea FMI, din ce bani vor hrani populatia din RM acesti mafioti ei care timp de 25 ani s_au deprins sa ea inpermanenta fara sa investeasca in economia reala infrastructuri si nivelul vietii.
    Gata pina aici a mers ostasul rus de aici incolo sa-si ia vatnicul si butylka de vodka si la el in siberia, nu are ce cauta intr-o Moldova europeana in care déjà o jumatate de populatie este in UE afara teroristii rusi si slujile lor, afara SHOR-iceii si toti guzganii care ne au mincat ultimele graunte din pod.
    JOS MAFIA

  20. Ion Sturza, despre schema de corupţie cu implicarea ANSA: Politicienii din Moldova şi-au tras câte un monopol, Sursa: jurnal.md

    Politicienii din Republica Moldova au transformat ţara într-o treucă din care se hrănesc funcţionarii corupţi, iar guvernanţii care au declarat că luptă împotriva monopolurilor de fapt beneficiază din urma acestora.

    Astfel comentează fostul premier Ion Sturza investigaţia RISE Moldova care a descoperit o schemă de corupţie în exportul de fructe în Rusia, în care sunt implicaţi funcţionari din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA).

    „Din investigaţia RISE, e absolut clar cu ce se ocupă de fapt ANSA – îi pune pe toţi la „şciotcik”…Acum la fructe. Mai ţineţi minte „lupta” politicienilor cu monopolurile?! Astăzi nu mai este actuală. Fiecare şi-a tras câte un „monopol”. Am transformat toată ţara într-o treucă din care mănâncă tot funcţionăraşul, şi de al nostru, şi de al vostru… Iar tu, ţărane, muncitor, antreprenor, pedagog, medic etc. dă-i cu sapa, că-ţi stă bine!”, comentează Sturza pe contul său de Facebook.

    „Funcţionarii „statului” nu se mai satură să îşi bată joc şi să profite de necazul ţăranilor moldoveni. Iniţial, mare mi-a fost mirarea de ce domnul ministru Sula şi domnul director Porcescu îşi rupeau cămaşa pentru ca în alimentaţia moldovenilor să fie neapărat incluse şi „produse” din carne, stomacuri, vezici sau maţe infestate… Conform funcţiei, ministrul ar trebui să-şi bată capul de producătorul autohton, nu de cel extern, infectat şi necinstit. Iar ANSA (Porcescu) să fie preocupaţi de securitatea alimentară a moldovenilor, nu de interesele obscure ale unor procesatori de produse din carne”, continuă Sturza.

    Investigaţia jurnaliştilor de la Rise Moldova a scos la iveală o schemă coruptă cu implicarea funcţionarilor de stat prin care fructele moldoveneşti pot fi exportate în Rusia prin intermediul unor documente ce conţin date false.

    Jurnaliştii au identificat o firmă din stânga Nistrului care poate pune la dispoziţie pachetul de acte necesar exportului, în condiţiile în care Rusia a impus embargo pentru fructele moldoveneşti, cu excepţia celor din regiunea separatistă, dar şi din Găgăuzia.

    Prezentându-se drept un antreprenor care vrea să exporte două camioane de fructe, reporterul a solicitat ajutor de la fondatorul firmei. Pentru servicii, i s-a pretins 10 mii de dolari. Ulterior, reporterului RISE i-au fost furnizate două pachete de acte care permit exportul în Federaţia Rusă a 38 tone de fructe, fără analize de laborator sau inspecţia mărfii. Actele au fost semnate de un angajat al Serviciului Vamal şi un funcţionar ANSA. Solicitat pentru o reacţie, directorul interimar al ANSA ne-a spus să-l contactăm pe şeful adjunct, Alexandru Ciobanu, care nu a răspuns, însă la telefon. În urma publicării investigaţiei, CNA s-a autosesizat şi va investiga cazul.

  21. Россия экономический и духовный центр мира.
    Мы часто игнорируем статистику, и в сухих цифрах трудно охватить умом реальность. Но масштабы трагедии, которая сейчас разыгрывается на территории России, настолько критичны, что я призываю вас напрячь свое внимание.
    Смертность в России. За последние 20 лет в России вымерло более 7 млн человек. По этому показателю мы опережаем Бразилию и Турцию на 50%, а Европу — в несколько раз.
    Ежегодно Россия теряет по численности населения целую область, равную Псковской, или крупный город, такой как Краснодар.
    Количество самоубийств, отравлений, убийств и несчастных случаев в России сравнимо с уровнем смертности в Анголе и Бурунди.
    По продолжительности жизни мужчин Россия занимает примерно 160-е место в мире, уступая Бангладеш.
    Россия занимает первое место в мире по абсолютной величине убыли населения.
    По оценкам ООН, население России с нынешних 140 млн человек к 2025 году сократится до 121-136 млн.
    Цифры, отражающие кризис семьи в России. Восемь из десяти стариков, живущих в домах престарелых, имеют родственников, которые способны их содержать. Но тем не менее они отосланы в приюты!
    У нас от 2 млн до 5 млн беспризорников (после Великой Отечественной войны их было 700 тыс.). В Китае на 1,4 млрд человек беспризорных только 200 тыс., то есть в 100 раз меньше! Вот что значат дети для китайца! А ведь забота о стариках и детях — основа процветающей нации.
    80% из 370 тыс. детей, находящихся в детских домах, имеют живых родителей. Но их содержит государство!
    Мы занимаем первое место в мире по числу детей, брошенных родителями.
    Все эти цифры свидетельствуют об эрозии семьи у нас в стране.
    Преступления против детей. По данным следственного комитета РФ за 2010 год, 100 тыс. несовершеннолетних стали жертвами преступлений, из них 1700 детей были изнасилованы и убиты (по этим цифрам мы опередили даже Южную Африку).
    Это значит, что каждый день в России убивают от четырех до пяти детей.
    В 2010 году в России было совершено 9,5 тыс. сексуальных преступлений против несовершеннолетних, из них 2600 изнасилований, 3600 ненасильственных половых сношений (за восемь лет рост сексуальной преступности вырос почти в 20 раз). Нас в этих преступлениях опережает только Южная Африка.
    Наркомания и алкоголизм. 30 тыс. россиян ежегодно гибнет от наркотической передозировки (население небольшого городка).
    В год от водки погибает 70 тыс. человек. В Афганистане — 14 тыс.!
    По данным Всемирной организации здравоохранения, на одного гражданина РФ в год приходится 15 литров чистого спирта, притом что, если потребление чистого алкоголя на человека превышает 8 литров, возникает угроза выживанию нации.
    Коррупция. Размер взяток в России удесятерился, а суды между собой наших олигархов в Лондоне стали посмешищем для мирового бизнес-сообщества. Безнаказанность в правовой сфере дошла до того, что против погибшего в тюрьме юриста Магнитского возбуждено уголовное дело. В Европе подобный инцидент последний раз случился в XVII веке!
    В ежегодном исследовании Transparency International Россия по уровню коррупции за 2011 год опустилась на 154-е место из 178 стран. Мы соседствуем с Гвинеей-Бисау и Кенией.
    В свете приведенных цифр можно смело говорить об упадке национальной нравственности — и в конечном счете ответственность за это несет наша власть.
    А теперь — знаете ли вы, что:
    — за последние десять лет в Сибири исчезло 11 тыс. деревень и 290 городов;
    — средняя плотность населения Сибири и Дальнего Востока — 2 человека на 1 кв. км;
    — средняя плотность населения центральной части России — 46 человек на 1 кв. км;
    — средняя плотность населения Китая — 140 человек на 1 кв. км;
    — средняя плотность населения Японии — 338 человек на 1 кв. км?
    Для кого мы завоевывали и развивали Сибирь и Курилы? Для китайцев и японцев, судя по всему!
    Для страны с таким богатством природных и водных ресурсов позорно иметь более 50% населения бедняков.
    Приведенные цифры на меня наводят оторопь. Я уверен, что Путин знает все факты. Интересно, что он по этому поводу думает?
    Андрей Кончаловский

  22. Ucraina a luat o decizie RADICALĂ care vizează TransnistriaPolitică21.08.201516:01Autor: Ziarul NationalUcraina a luat o decizie RADICALĂ care vizează Transnistriatiras.ru
    Guvernul Ucrainei a decis să construiască un zid de-a lungul frontierei cu R. Moldova, pe segmentul transnistrean.
    Măsura de securitate a fost luată la solicitarea premierului ucrainean, Arseni Iațeniuk. Anterior, prim-ministrul din țara vecină a declarat că acest segment reprezintă un real pericol pentru securitatea Ucrainei.
    Autoritățile ucrainene au temei să creadă că Rusia ar putea încerca să atace Ucraina din partea de vest, prin regiunea transnistreană unde, de mai mulți ani, staționează un contingent al armatei ruse.

  23. ADEVĂRATELE MOTIVE PENTRU CARE STALIN A OCUPAT BASARABIA ÎN 28 IUNIE 1940. FOSTUL AGENT RUS VICTOR SUVOROV FACE DEZVALUIRI .

    În vara lui 1940, printr-o ticăloasă campanie „eliberatoare”, Stalin a rupt din România Bucovina şi Basarabia.
    Chiar la Gura Dunării, malul estic al fluviului, pe o porţiune de cîteva zeci de kilometri, a trecut la Uniunea Sovietică.
    Imediat a fost mutată aici Flotila Dunării, formată în prealabil.
    N-a fost uşor să fie strămutate vasele de pe Nipru: vasele mici au fost transportate pe calea ferată, iar cele mari au fost aduse cu măsuri speciale de siguranţă, pe timp favorabil, prin Marea Neagră.”…

    „În iunie 1940, cînd armata germană lupta în Franţa, din ordinul lui Stalin şi fără nici un fel de consultare cu aliaţii germani, Jukov (foto dreapta cu Stalin) a rupt o bucată din România – Basarabia – şi a adus navele fluviale în Delta Dunării.
    Dacă Hitler va face încă un pas spre apus, în Marea Britanic, cine garantează că Jukov, din ordinul aceluiaşi Stalin, nu va mai face încă un pas în România, un pas de o sută de kilometri, fatal pentru Germania?
    Hitler a cerut şefului diplomaţiei sovietice să îndepărteze ameninţarea asupra inimii petroliere a Germaniei. Stalin şi Molotov n-au făcut acest lucru.
    Cine este vinovat de începerea războiului? Cine pe cine a ameninţat’ Cine pe cine a provocat la acţiuni în replică?
    Studiind în amănunt problema, marele istoric britanic L. Hart a stabilit că planul german din iulie 1940 a fost foarte simplu: pentru a apăra România de agresiunea sovietică trebuia ca atacul german să se dea în altă parte, distrăgînd atenţia Armatei Roşii de la cîmpurile petroliere.”…
    De ce a luat Stalin Basarabia în iunie 1940, ne spune telegrama sa din 7 iulie 1941 adresată comandantului Frontului de Sud, generalul de armată LV. Tiulenev.
    Stalin cere ca Basarabia să fie menţinută cu orice preţ, „avînd în vedere că teritoriul Basarabiei ne este necesar ca bază de plecare la atac pentru organizarea ofensivei”… „Hitler lovise deja prin surprindere, iar Stalin nici nu se gandea la apărare.
    Principala lui grijă este să organizeze ofensiva pornind din Basarabia.
    Căci ofensiva din Basarabia înseamnă ofensiva asupra cîmpurilor petroliere româneşti. În cariera lui Stalin au fost puţine erori.
    Una dintre cele puţine, dar cea mai importantă, a fost luarea Basarabiei în 1940. Trebuia ori să cucerească Basarabia şi să meargă mai departe pîna la Ploieşti, acest fapt însemnînd prăbuşirea Germaniei, ori să aştepte pînă ce Hitler va debarca în Marea Britanic şi, după aceea, să cucerească Basarabia şi întreaga Românie, acest fapt însemnînd sfîrşitul „Reichului de o mie de ani”.
    Stalin a făcut un pas înspre petrol, cucerind un cap de pod pentru o viitoare ofensivă, şi s-a oprit aşteptînd.
    Prin aceasta şi-a arătat interesul pentru petrolul românesc şi l-a speriat pe Hitler, care pînă atunci luptase în Vest, în Nord, şi în Sud, fără să acorde atenţie „neutrului” Stalin.
    Luarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică şi concentrarea în această zonă a unor însemnate forţe de agresiune inclusiv corpul de armată de desant aerian şi Flotila Dunării, l-au obligat pe Hitler să examineze situaţia strategică din cu totul alt punct de vedere şi să-şi ia măsurile de prevedere corespunzătoare.
    Era însă cam tîrziu! Nici măcar atacul prin surprindere al Wermachtului asupra Uniunii Sovietice nu l-a mai putut salva pe Hitler şi imperiul său… Hitler a înţeles de unde vine principala primejdie, dar prea tîrziu.
    Trebuia să fi gîndit la acest lucru înainte de semnarea pactului Molotov-Ribbentrop.”…
    „Şi iată că facem o unică, dar însemnată descoperire: în prima jumătate a lui iunie 1941, în Uniunea Sovietică s-a înfiinţat cea mai puternică armată din lume, însă NU LA GRANIŢA GERMANĂ.
    Faptul e uluitor. Există suficiente mărturii că sporirea titanică a puterii militare sovietice la frontiera vestică (în Primul eşalon strategic, în special) n-a fost provocată de ameninţarea germană, ci de alte considerente.
    Poziţia Armatei 9 indică limpede aceste considerente: aceasta s-a înfiinţat LA GRANIŢA ROMÂNEASCĂ.
    După prima dispariţie, Armata 9 apare subit în iunie 1940 la graniţa românească.
    Acum însă nu mai este o armată de gradul al doilea, ci o autentică armată de şoc. Se pregătea o „campanie eliberatoare” în Basarabia, iar sursele sovietice arată că, „Armata 9 s-a înfiinţat special pentru rezolvarea acestei probleme importante” (V7/, 1972, Nr. 10, pag. 83).
    Pregătirea armatei s-a făcut cu cei mai agresivi comandanţi, în ajunul „campaniei eliberatoare”, armata a fost inspectată de K.K. Rokossovski, abia eliberat din închisoare.
    Armata a 9-a a intrat în componenţa Frontului de Sud, – avînd calitatea de lider-cheie printre celelalte armate, la fel cum fusese Armata 7 în Finlanda.
    Frontul era comandat de G.K. Jukov personal. După o scurtă „campanie eliberatoare”, Armata 9 dispare din nou.
    Apoi, sub acoperirea Comunicatului TASS din 13 iunie 1941, reapare pe acelaşi amplasament de unde începuse „eliberarea” cu un an în urmă.
    Acum nu mai era pur şi simplu de şoc, ci de supraşoc, se pregătea să devină cea mai puternică armată din lume.
    Pentru ce? Pentru apărare? Nu, de partea română sunt trupe prea puţine, dar chiar dacă ar fi fost multe, nici un agresor nu va da lovitura principală prin România, din cele mai elementare considerante geografice, însă noua „campanie eliberatoare a armatei 9 în România putea să schimbe întreaga situaţie strategică din Europa şi din lume.
    România este principala sursă de petrol pentru Germania. O lovitură asupra României înseamnă moartea Germaniei, înseamnă oprirea tuturor tancurilor şi avioanelor, a tuturor maşinilor, vaselor, a industriei şi transportului.
    Petrolul este sîngele războiului, iar inima Germaniei, oricît ar părea de curios, se afla în România.
    O lovitură asupra României înseamnă o lovitură direct în inima Germaniei.”… „Hitler a făcut ca toate acestea să nu se întîmple.
    În comunicatul guvernului german, transmis guvernului sovietic în momentul începerii războiului, sunt indicate cauzele acţiunii germane împotriva Uniunii Sovietice.
    Printre aceste cauze este şi concentrarea lipsită de temei a trupelor sovietice la graniţele României, ceea ce reprezintă un pericol fatal pentru Germania.
    Toate acestea nu sunt născociri ale „propagandei lui Goebbels”.
    Armata 9 de „supraşoc” a luat fiinţă ca armată pur ofensivă.
    Generalul-colonel P. Belov mărturiseşte că şi după începerea operaţiunilor germane pe teritoriul sovietic, în armata 9 se consideră că, „fiecare misiune defensivă este ceva de scurtă durată” (V7/, Nr. 11, pag.65).
    De fapt, de această boală sufereau toate armatele, nu numai armata 9.
    O informaţie cu mult mai interesantă despre starea de spirit în Armata 9 aduce triplul Erou al Uniunii Sovietice, mareşalul de aviaţie A.I. Pokrîşkin (pe atunci locotenent major, locţiitor al comandantului escadrilei de avioane de vînătoare din cadrul Armatei 9).
    Iată discuţia lui cu un „burtă-verde care nu fusese tăiat pînă atunci” şi căruia „eliberatorii” îi luaseră magazinul.
    Suntem în Basarabia „eliberată”, în primăvara lui 1941.
    “- O, Bucureşti! Dacă aţi vedea ce oraş frumos! – Cîndva am să-l văd, i-am răspuns cu convingere. Stăpînul magazinului a făcut ochii cît cepele, aşteptînd ce voi spune mai departe. A trebuit să schimb tema discuţiei” (A.I. Pokrîşkin, Cerul războiului, pag. 10).”…
    „Soldaţii germani au intrat pe teritoriul inamicului toţi ca unul, în acelaşi moment.
    Cei ai lui Stalin au făcut la fel în Finlanda, în Mongolia şi în Basarabia. La fel urmau să procedeze şi în războiul cu Germania.”… „Sovietizarea Finlandei a fost şi mai minuţios pregătită, în momentul în care „clica militaristă finlandeză a început provocarea armată”, Stalin avea deja în rezervă un „preşedinte” comunist finlandez, un „prim ministru” şi un întreg „guvern”, incluzîndu-l şi pe cekistul şef al „Finlandei democratice libere”.
    Şi în Estonia, Lituania, Letonia, în Basarabia şi în Bucovina s-au găsit „reprezentanţi ai poporului”, care cereau alipirea la „marea familie frăţească”, s-au găsit (uimitor de repede) preşedinţi de comitete revoluţionare, asesori populari, deputaţi ş.a.m.d.”…
    „Din mai 1940 pînă în februarie 1941, au fost reatestaţi (au susţinut examene şi colocvii) 99.000 de activişti din rezerva de partid, inclusiv 63.000 de activişti ai comitetelor de partid.
    Reciclarea nomenclaturii merge în ritm susţinut. Şi nu numai reciclarea. Apar ordinele de mobilizare.
    La 17 iunie 1941, încă 3.700 de lucrători din nomenclatură primesc ordinul de chemare la dispoziţia armatei! Se pregăteşte o nouă sovietizare?
    Nu numai şefii partidului au sovietizat Estonia, Lituania, Letonia, Ucraina Occidentală şi Bielorusia Occidentală, Basarabia şi Bucovina, dar şi „organele corespunzătoare” au întins o mînă de ajutor, în spatele „reprezentanţilor” şi a „celor în slujba poporului”, NKVD „ajută pe muncitorii şi ţăranii răsculaţi să întărească puterea proletariatului”.
    Primii care au trecut hotarele sunt grănicerii NKVD. „Acţionînd în mici grupuri, ei au cucerit şi au luat în stăpînire podurile şi încrucişările de drumuri” (VJJ12, 1970, Nr.7, pag.85).”… „De exemplu: la 25 iunie 1941, la graniţa românească, şalupele grănicerilor sovietici au desantat în raza oraşului Chilia. Formaţiunea de desant a cucerit un cap de pod.
    Pentru aceasta, desantiştii au fost susţinuţi cu foc de către agenţii NKVD”…
    „Dar chiar şi pînă la agresiunea lui Hitler, NKVD a lucrat cu aceeaşi anvergură – datele operaţiunilor desfăşurate în 1940 în Estonia, Lituania, Letonia, Ucraina occidentală, Bielorusia, Bucovina şi Basarabia nu sunt însă publicate nicăieri.
    Dar sunt publicate destule materiale pe această temă de către victime…”
    Extrase din cartea “Spargatorul de Gheata – Cine a declansat al doilea razboi mondial?“ de Victor Suvorov

    Surse : Ziaristi Online si Basarabia literara md.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *