Platforma electorală a PNL pentru alegerile locale din 2015

„Noi suntem ALTFEL: cinstiți și curajoşi!”

CANDIDAȚII PNL ÎN ALEGERILE LOCALE ÎȘI ASUMĂ REALIZAREA PREVEDERILOR DIN ”PACTUL PENTRU UNIRE, PACTUL PENTRU EUROPA”, APROBAT ÎN PMAN DE ADEPȚII OBIECTIVULUI UNIONIST PE 16 MAI 2015.

Platforma-partea1Platformapartea2

 

 

 

 

 

 

Din PROGRAMUL PNL:

”Partidul va pleda pentru o schimbare de fond a raporturilor dintre administraţie şi cetăţean: administraţia trebuie să se manifeste ca un serviciu public aflat în slujba cetăţeanului, nu deasupra lui. Este necesară reforma aparatului de stat, orientată spre consolidarea statutului funcţionarilor publici, prin: sporirea răspunderii şi a profesionalismului acestora, reducerea intervenţiei structurilor de stat în activităţile private, remunerarea echitabilă, care să elimine bazele corupţiei.

Partidul realizează că numai autorităţile locale pot rezolva eficient problemele comunitare curente. Comunitatea locală reprezintă esenţa regimului democratic şi obiectul principal al modernizării. Partidul susţine descentralizarea administraţiei publice şi autonomia locală, care include autonomia financiară, pe baza principiilor consacrate de Carta Europeană.

Democraţia devine stabilă atunci când cetăţenii au încredere în instituţiile statului, când acestea se află în slujba cetăţeanului şi îl protejează de actele contrare legii. Climatul social şi prestigiul instituţiilor democratice sunt influenţate de gradul de siguranţă a cetăţeanului, de administrarea justiţiei, de înfăptuirea actului de dreptate. Partidul consideră ca obiectiv prioritar consolidarea ordinii de drept şi întărirea structurilor publice – singurele căi ce vor limita fenomenul infracţional şi vor garanta cetăţenilor o viaţă în siguranţă.”

Partidul Național Liberal pledează pentru reforme în toate domeniile vieții publice în ambele state românești. Modernizarea, după model european, ar trebui să vizeze instituțiile statului și administrația publică locală (APL). După 24 de ani de la proclamarea Independenței, Republica Moldova se mai zbate între Est și Vest. Starea de fapt este influențată și de războiul din Ucraina, menit să intimideze statele din CSI să nu se orienteze spre NATO și UE.

În România, creșterea economică este dinamică, au loc reforme de sistem în toate compartimentele vieții politice și social-economice, justiția funcționează, iar instituțiile competente desfășoară o ofensivă dură contra corupției generalizate, patronate de demnitari și de aleși locali de toate nivelurile. Dincoace de Prut, conjunctura geopolitică este tot mai complicată, cauzată și de alierea guvernanților oportuniști cu forțele comuniste antiromânești. Reajunși, pe căi necinstite, la Putere, ei se tem de pedeapsa pentru furtul a miliarde de lei din Bănci și Buget. Sunt sabotate reformele, fiindcă orice schimbare i-ar aduce pe banca acuzaților pentru faptele de corupție și abuzul de putere.

S-a demonstrat justețea Platformei electorale a PNL din noiembrie 2014 – că la Putere sunt indivizi șantajabili, puși pe furat, care nu doresc apropierea de România și integrarea în Europa. Coaliția minoritară, controlată și dominată de comuniști, nu a modificat legislația privind reforma teritorial-administrativă și reforma administrației publice locale. Interesul de a-și acoperi reciproc fărădelegile agravează situația din republică, deși unitățile teritorial-administrative sovietice, restabilite de comuniști, nu sunt sustenabile economic.

Aleșii locali vor depinde, în accesul la fondurile financiare, de situația social-economică dificilă și de grupările mafiote de la Putere, care au transformat furtul din averea publică în politică de stat. PNL este convins că stoparea reformelor la nivel național – prin ignorarea angajamentelor internaționale ale statului – va face anevoioase încercările aleșilor locali cinstiți de a promova:

1. PRINCIPIILE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, care sunt:

– legalitatea în administrația publică

– democratismul și pluralismul politic

– egalitatea în drepturi a cetățenilor în administrația publică

– descentralizarea serviciilor publice

– autonomia locală

2. PRINCIPIILE RAMURII DREPTULUI ADMINISTRATIV:

– diferențierea și fixarea funcțiilor și a atribuțiilor în administrația publică

– îmbinarea conducerii colegiale cu cea unipersonală

– subsidiaritatea – soluționarea problemelor din sistemul APL în cel mai apropiat nivel decizional

– îmbinarea conducerii ramurale, interramurale și locale

– răspunderea, în limitele competenței

3. PRINCIPIILE DE PERSPECTIVĂ ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE:

– respectarea scopului și a obiectivelor fixate de lege

– proporționalitatea, obiectivitatea, imparțialitatea, buna-credință

– securitatea juridică și transparența actului administrativ

– emiterea de decizii în termen rezonabil, în interesul cetățenilor

– dreptul de a înainta demersuri autorităților administrative

– dreptul persoanei private de a fi audiată cu privire la deciziile individuale

– obligativitatea autorității administrative de a-i informa pe cetățeni despre procedura administrativă

– principiul contribuției corecte și rezonabile a persoanei private la costurile pentru deciziile administrative – accesul la informație

– obligativitatea de a lua o decizie

– dreptul la despăgubire.

ALEȘII LOCALI PNL SE ANGAJEAZĂ

– să respecte legislația statului

– să pledeze pentru depolitizarea APL, în interesul cetățeanului

– să efectueze un audit înaintea preluării mandatului de ales local, în special – de primar

– să revizuiască deciziile ilegale ale Consiliilor locale

– să atragă investiții pentru dezvoltarea APL, prioritar pentru Ecologie și Gospodăria comunală

– să organizeze dezbateri publice pentru implicarea cetățenilor în atragerea investitorilor autohtoni și a celor străini, pentru crearea de condiții echitabile femeilor de afaceri și tinerilor întreprinzători, pentru crearea locurilor de muncă și dezvoltarea economică a teritoriilor gestionate

– să implementeze politici sociale la nivel local

– să stabilească relații de înfrățire cu localități din România, pentru experiența de integrare europeană și de atragere a fondurilor prin proiecte UE

– să elaboreze strategii de dezvoltare a infrastructurii fiecărei localități, după modelul României

– să anunțe opinia publică, presa și organele de drept despre cazurile de discriminare, de către instituțiile statului, în accederea la proiectele comunitare

– să elaboreze – pentru Chișinăul, care se dezvoltă haotic, – un plan de implementare a Planului Urbanistic General

– să denunțe, la instituțiile competente, încercările de sustragere a fondurilor publice și europene prin fraudă și fapte de corupție

– să organizeze, minimum o dată în șase luni, adunări ale locuitorilor comunității, pentru a-i informa despre situația reală și planurile de realizat, despre legislația ce îi vizează și pentru a-i consulta asupra deciziilor

– să se informeze PERSONAL asupra situației sociale a unui număr cât mai mare de familii din localitate

– să resolve, în localități, în Chișinău, problema animalelor vagabonde – conform practicilor europene

– să își suspende și, respectiv, să renunțe la calitatea de membru al PNL dacă e suspect de fapte de corupție.

CANDIDAȚII PNL ÎN ALEGERILE LOCALE ÎȘI ASUMĂ REALIZAREA PREVEDERILOR DIN PACTUL PENTRU UNIRE, PACTUL PENTRU EUROPA, APROBAT ÎN PMAN DE ADEPȚII OBIECTIVULUI UNIONIST PE 16 MAI 2015.

„Noi suntem altfel: cinstiți și curajoşi!”

Loading Facebook Comments ...

6 Comments

Add a Comment
  1. haideţi să trecem domnilor de la PNL RM de la general la particular. De exemplu, pentru municipiu Bălţi, care sunt măsurile concrete de realizat în cazul în care câştigaţi primăria oraşului?Se poate aplica acelaşi program PNL la Bălţi şi la Ungheni ,de exemplu?

  2. Daca maine s-ar face Unirea, dusmanii si necunoscatorii ar spune ca Romania a anexat Moldova prin mijloace condamnabile…
    De aceea, eu socot ca mai intai e nevoie ca Republica Moldova sa isi schimbe numele in Republica Romania de Est. In acest fel, persoanele care detesta ideea de Unire cu Romania precum si persoanele neutre ar avea timp sa se obisnuiasca treptat cu ideea asta. Si astfel ,Unirea se va putea produce pe cale pasnica.( acceptata fiind de toata lumea ca un fapt firesc precum unirea RDG cu RFG). Va invit sa reflectati la tema data…

  3. In Capitala, cei interesati, in speta primarul Chisinaului, ar putea obtine bani nerambursabili, din Fonduri Europene.
    Pentru a obtine finantare nerambursabila din Fonduri Europene, orice solicitant trebuie sa prezinte un proiect sau un plan de afaceri pentru o activitate concreta in Municipiul Chisinau.

    In plus, cei doritori pentru finantari europene este necesar sa aiba o firma inregistrata si sa inceap o activitate inainte de a solicita sprijinul financiar.

    Niciun finantator nu iti acorda banii fara sa demonstrezi ca ai o idee de proiect viabil si un plan financiar prin care sa demonstrezi utilizarea corecta si eficienta a alocarii financiare. Mai mult, daca indeplinesti toate conditiile, orice ajutor financiar se acorda ca rambursare a cheltuielilor efectuate din fonduri proprii!
    Deci candidatul PNL Timotei ȚURCANU poate foarte bine sa faca multe din cele necesare prosperarii Capitalei!

  4. =Tonică Unionistu European dela Cetatea Tighina=

    CRONICA UNIONISTĂ EUROPEANĂ –
    ———————————————————–
    Sâmbătă, 16 Mai 2015
    UN MARȘ UNIONIST EUROPEAN LA CHIȘINĂU-
    circa 25 mii de persoane !
    La 203 de la Ruperea și Ocupația rusească
    a Moldovei de Est de la Moldova istorică /16 Mai 1812/

    Bucurați-Vă ochii și inima –

    Priviți aici zecile de mii de oameni pe străzile Chișinăului
    CERÂND Re-UNIREA EUROPEANĂ CU ROMÂNIA !

    Un Video de Anatol Mătăsaru
    /priviți și alte video de Alexandru Moraru și Onu Brega/

    https://www.youtube.com/watch?v=E6yxyhEGvcU

    N.B.
    pe tot parcurul marșului,
    agenții staliniști ai SIS-temului KGB-ist bălănist timoftist din Chișinău
    au fotografiat atent și profesional fiecare participant
    pt. a fi ulterior hărțuiți, dați afară de la lucru, deportați sau chiar asasinați.
    / citiți amănunte pe blogul scriitorului Vladimir Beșleagă –
    www europalibera org

  5. =Tonică Unionistu European dela Cetatea Tighina=

    (SCRISOARE DESCHISĂ)
    Personalități majore din RM cer revocarea de urgență
    a deciziei de expulzare a lui George Simion

    http://www.timpul.md/articol/%28scrisoare-deschisa%29-personalitai-majore-din-rm-cer-revocarea-de-urgena-a-deciziei-de-expulzare-a-lui-george-simion-74605.html

    Zeci de oameni /73/ de cultură, jurnaliști, academicieni și persoane publice din Republica Moldova au înaintat Guvernului și Președinției de la Chișinău o scrisoare deschisă prin care solicită
    revocarea de urgență
    a deciziei de expulzare de pe teritoriul Republicii Moldova
    a cetățeanului României, George Simion, vest-moldovean din Focșani

    Semnatarii scrisorii consideră că decizia autorităților Republicii Moldova în cazul președintelui Platformei Unioniste Acțiunea 2012 încalcă drepturile fundamentale ale omului: libertatea de exprimare, dreptul la liberă circulație, libertatea individuală. Totodată, în viziunea susținătorilor lui George Simion, măsura abuzivă a instituțiilor de la Chișinău afectează irevocabil imaginea Republicii Moldova, aspirațiile sale europene și imaginea în lume a tuturor cetățenilor săi.

    Acad. Nicolae DABIJA; preşedintele Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova;
    acad. Mihai CIMPOI, preşedintele Asociaţiei Uniunilor de Creaţie din republica Moldova;
    acad. Alexandru MOŞANU, ex-preşedinte al Primului Parlament al Republicii Moldova;
    Ion UNGUREANU, ex-ministru al Cultirii;
    Arcadie SUCEVEANU, preşedinte al Uniunii Scriitorilor;
    Vasile BAHNARU, directorul Institutului de Filologie al Academiei de ştiinţe;
    acad. Sergiu CHIRCĂ;
    acad. Petru SOLTAN;
    Andrei STRÂMBEANU, scriitor;
    Ninela CARANFIL, artistă a poporului;
    Mihai MORĂRAŞ, redactor-şef al publicaţiei “Universitatea”;
    Ion COSTAŞ, ex-ministru al Apărării;
    Aurelian SILVESTRU, scriitor, director al Liceului „Prometeu”;
    Valeriu SAHARNEANU, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor;
    Ioan PAULENCU, artist al poporului;
    Vladimir CURBET, artist al poporului;
    Serafim BELICOV, redactor coordonator al revistei „Viaţa Basarabiei”;
    Vasile ŞOIMARU, economist, scriitor, ex-deputat în primul Parlament al Republicii Moldova;
    Anton MORARU, doctor habilitat în istorie, prof. univ.;
    Iurie COLESNIC, scriitor, Doctor Honoris Causa;
    Alecu Reniţă, preşedinte al Mişcării Ecologiste, ex-deputat în Primul Parlament al republicii;
    Tudor UNGUREANU, artist al poporului, conducător al Ansamblului „Ştefan Vodă”;
    Iulian FILIP, scriitor;
    Ion NEGREI, istoric;
    Gheorghe VIŢU, preşedinte al Asociaţiei Basarabia Bucovina şi Ţinutul Herţa;
    Vasile GROZAVU, preşedinte al Ligii Românilor de Pretutindeni, filiala Chişinău;
    Maria BULAT-SAHARNEANU, jurnalistă;
    Anatol PETRENCU, istoric;
    Teodor MARŞALCOVSCHI, istoric;
    Nadejda BRÂNZAN, ex-deputat în Primul Parlament;
    Ion GĂINĂ, directorul muzeelor „A. Mateevici” şi „Ioan Zlotea” din Zaim şi Sălcuţa;
    Tudor BOTIN, artist plastic;
    Nina JOSU, scriitoare;
    Andrei MOROŞANU, jurnalist,
    Raisa CIOBANU, jurnalistă;
    Ion BRADU, scriitor,
    Gheorghe BUDEANU, scriitor;
    Eugenia BULAT, scriitoare;
    Valeriu DULGHERU, şef de catedră, UTM;
    Vlad MISCHEVCA, istoric;
    Andrei VIZIRU, jurnalist;
    Mihai TAŞCĂ, istoric;
    Maria STOIANOV, textieră, cant-autoare;
    Igor COBILEANSKI, scenarist, regizor;
    Igor CAȘU, istoric;
    Val BUTNARU, jurnalist;
    Vitalie CĂLUGĂREANU, jurnalist;
    Nicolae NEGRU, analist politic;
    Petru BOGATU, analist politic;
    Vlad CUBREACOV, om politic;
    Ion MISCHEVCA, doctorand în istorie, analist politic, editorialist;
    Aneta GROSU, ziaristă;
    Petru Grozavu, ziarist;
    Sergiu STANCIU, viceministrul Tineretului și Sportului;
    Aliona BALICA, șef serviciu juridic Radio Chișinău;
    Valentin BUDA, jurnalist;
    Ștefan SOFRONOVICI – poet, cercetător, Instit. de filologie la AȘM;
    Victor ALEXEEV, președinte Partidul Noua Opțiune Istorică;
    Corneliu BOTGROS, muzician;
    Ana GUȚU, deputat PL;
    Margareta CEMÂRTAN SPÎNU, scriitoare;
    Leo BUTNAU, poet, prozator, istoric literar;
    Larisa ZUBCU, director „Sala cu orgă”;
    Eugenia MARIN, mama Doinei Aldea-Teodorovici;
    Eleonora CERCAVSCHI, profesor, Liceul Teoretic Grigoriopol;
    Gheorghe PALADI, medic, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei;
    Ghenadie CIOBANU, compozitor și om politic;
    Valentina BUTNARU, președinte al asociației „Limba noastră cea română”;
    Veaceslav STAVILĂ, istoric;
    Andrei ȚURCANU, filolog, profesor universitar;
    Ana BEJAN, profesor;
    Viorica OLARU, istoric;
    Viorica CUCEREANU, jurnalist.
    ———————————————–

  6. Dl. Timotei ȚURCANU,

    va rugam sa faceti tot posibilul pentru a iesi pe la emisiunile de tv sau radio, sa va cunoasca oamenii. Sa stie ce doriti sa faceti, la ce politici de dezvolatare va ginditi.
    Alegatorii trebuie informati, sa va cunoasca !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *