Zilele acestea se întâlnesc mai multe evenimente frumoase în viața familiei noastre.
Soțul meu va adăuga, pe 4 februarie, un an la vârsta-i frumoasă. El este Vărsător. Anul trecut a apărut o carte despre el, ce i-a fost dedicată de către cei care îl respectă. În acea carte, apărută la Iași, dar urmând să apară și la Chișinău, cei cu ideea mi-au solicitat și mie un articol despre soțul meu. Îl reproduc mai jos.
Acum, patru ani, la 11 februarie 2011, fiica Beatriz ne-a dăruit-o pe prima noastră nepoată, Christiana Beatrice, născută, și ea, în Vărsător. Timp de doi ani, Christiana a crescut la bunici, a mers la o grădiniță românească de stat, foarte bună. Vorbește liber două limbi, româna și germana, învață engleza și îi plac multe alte limbi. A cântat la Chișinău într-un ansamblu de pici condus de Ileana Osoianu.
Pe 25 ianuarie, Televiziunea națională a proiectat un material foarte frumos despre Beatriz – în emisiunea ”Moldovenii de Pretutindeni”, făcut acum câteva luni. L-am reluat și completat cu o melodie simbolică, interpretată de Betty la vioară, tristă precum e viața multor conaționali de-ai noștri plecați peste hotare, în căutarea unei vieți decente. La fel, mai jos. Postez un material informativ despre fiica noastră.
Pe 29 ianuarie, acum câteva zile, Beatriz ne-a mai dăruit două nepoțele, două fetițe gemene – și ele în Vărsător, ca și bunicul Sergiu, ca și Christiana.
Fiica și cu mine suntem născute sub semnul Scorpionului.
Eu mai rămân în Germania o lună, ca să fiu alături de familia fiicei mele, în această perioadă responsabilă.
Și îmi doresc să fie toți sănătoși si să ne bucurăm, cât mai mult, de fiică, ginere și de nepoțele.
Despre soțul meu Serge
În anul 2014, pe 24 aprilie, Sergiu și cu mine am împlinit 40 de ani de căsătorie. Desigur, fiecine spune că nici nu știe cum au trecut acești ani. De când ne-am cunoscut, l-am numit pe soțul meu Serge, în versiunea franceză, pentru că studiam la Secțiunea Franceză a Facultății de Limbi Străine la Universitatea de stat din Chișinău, unde și-a început și el cariera profesională.
Ceea ce ne caracterizează este că ambii am crescut fără tați, ceea ce, vrei-nu vrei, ne-a marcat. Am fost de-a lungul vieții sărmani și cinstiți, nu am făcut niciun compromis cu conștiința, nu ne-am murdărit cu nimic în societatea sovietică, în care nu am fost angajați nici ai structurilor sovietice, nici ai celor de partid. Nimeni nu știa dacă va cădea vreodată regimul comunist, însă ceva ne-a ghidat pe ambii ca să avem demnitate mereu și să nu ne compromitem. Probabil, ceva dinăuntru, cultivat de părinți și moștenit. Toate discuțiile despre vreo pată în trecutul nostru sunt invenții, falsuri, șabloane care se aplică persoanelor ce nu au făcut parte niciodată din sistemul rămas intact și azi în dreapta Prutului. Ca mamă și om politic, m-am zbătut pentru dreptate și o scot la capăt, cu ajutorul instanțelor de judecată.
Viața cuplului nostru a fost grea. Pentru că Sergiu, cel mai mare copil, provenea dintr-o familie cu șase copii, rămânând fără tată când nu era decât în clasa a șasea, alți cinci frați și surori fiind mai mici. Toți s-au pus pe pe picioare, dar lipsurile au fost prea multe.
Eu nu mi-am cunoscut tatăl în general, fiind ucis cu două luni înainte de nașterea mea. Cred că soarta asemănătoare ne-a apropiat. Am simțit că suntem ambii cu handicapul familiei incomplete, că nu avem un spate, trebuind, spre deosebire de familiile complete, să fim noi ”spatele” celorlalți, precum a și a fost.
Istoria căsătoriei noastre este una total deosebită. A fost o discuție în drum spre o petrecere după un sfârșit de sesiune (eu fiind studentă și el – profesor universitar), după care a survenit fulgerător înțelegerea că ne căsătorim. Așa a fost. Și nimeni nu a regretat. O istorioară demnă de reținut este că, la restaurant, ne-am alăturat unui grup de turiști din România, care ne-au invitat apoi la ei la hotelul Chișinău, după care, la ieșire, ne-a preluat dubița miliției, unde ne-au cercetat și amenințat până dimineața.
Un aspect pozitiv al familiei noastre este că fiecare a avut posibilitatea să se afirme, iar Sergiu nu a fost niciodată captivul unor abordări depășite. Astfel, și noi, și fiica noastră, suntem doctori în științe, Beatriz fiind violonistă cu studii și postuniversitare obținute în cele două state românești și în Germania, unde locuiește acum…
Am avut și mai avem un principiu – fiecare duce, cât poate, povara vieții de familie și de cuplu, incluzând cariera științifică și profesională. Dar dacă, în anumite perioade, intervin dificultăți și probleme, celălalt preia povara și o duce mai departe. În același an am intrat ambii la doctorat, la regimul fără frecvență, în același an, în termen, am finalizat tezele, fiecare dintre noi trecând prin greutăți ce nu au depins de noi, legate de angrenajele sistemului. Ambii am susținut tezele, fără un vot contra, în 1987.
Mama mea l-a iubit pe Sergiu ca pe un fiu. Și el s-a comportat pe măsură, fiindu-mi sprijin în grija mea față de sora și de problemele ei majore, pentru care îi sunt foarte recunoscătoare. Am crescut împreună patru copii, noi având doar unul, în brațele mele s-a prăpădit și un nepot, ceea ce nu doresc nimănui să cunoască. Am locuit într-o casă cumpărată cu bani împrumutați, mulți ani la rând nu am știut ce înseamnă să consumăm unt, smântână, ouă, carne, aste fiind cumpărate, limitat, numai pentru copii. Adunam bani ca să întoarcem datoriile. Totodată, în pofida sărăciei, nu numai că nu am dus o viață izolată, ci, dimpotrivă, am avut o viață culturală, spirituală și de gașcă activă, cu spirit naționalist, unul dintre cei mai prețuiți prieteni fiind și rămânând publicistul Vlad Pohilă, pe care mama l-a iubit, la fel, ca pe un fiu. Împreună cu fiica și cu Sergiu am fost și la Vlad la Putinești-Florești, cunoscându-i, și noi familia minunată și prietenoasă.
Fiind ambii doctoranzi, în paralel cu munca la Universitate/Editură, aveam stabilită, la Chișinău, o tradiție – ne vedeam cu prietenii în fiece vineri, ca sâmbetele și duminicile să lucrăm asupra tezelor. În acele ”vineri” i-am primit și pe Ion și Doina Aldea-Teodorovici, pe alți cîntăreți și artiști, am audiat pentru prima oară un disc al lui Ștefan Hrușcă, un disc al lui Tudor Gheorghe, un disc al Mariei Ciobanu, pe care le ascultam într-o vibrație nemaipomenită a sufletului.
Sergiu a ținut enorm să își facă o carieră științifică, deși nenorocul a fost că asta, în regimul sovietic, nu i-a adus și o
salarizare demnă – doar satisfacție profesională și prețuirea colegilor de breaslă, inclusiv din partea Uniunii Scriitorilor, care l-au primit în rândurile lor fără ca el să o solicite.
Ca să supraviețuim, având o familie extinsă prin faptul că sora era singură și a rămas mereu lângă noi, am răspuns mai multor solicitări de traducere și redactare, în special fiind vorba de manuscrise neprezentate în termen de ”traducători consacrați” și care trebuiau pregătite într-un termen extrem de scurt. După principiul „totul ce nu omoară, călește”, am reușit să muncim și am făcut, aproape totul, împreună. Așa a fost mereu mai ușor.
Având și fiică violonistă, care avea nevoie de instrumente, de alte cheltuieli, țin minte că, într-un an, redactând niște
manuscrise pentru editura la care lucram, dar mai și redactând în paralel ceva, am ieșit, într-un an de numai patru ori din casă. După care i-am luat fetei o vioară la care cântă și azi, de o mie de ruble costând pri anii ’80.
Sergiu a fost mereu onest și principial la serviciu. A avut și de suferit pe nedrept de mai multe ori, nefiind luptător activ pentru dreptate. Mai curând, am găsit căi să îi iau eu apărarea, pentru că știam că el nu preferă să se apere. Datorită curajului meu am lămurit mai multe lucruri, pentru că el fiind mai sensibil, am avut mereu grijă să reziste psihic. De exemplu, deși, când am fost împreună cu Sergiu, în calitate de soție, în Cuba, unde el și-a satisfăcut serviciul militar ca translator de spaniolă, i s-a propus insistent să intre în rândurile PCUS, eu am fost împotrivă și el nu a devenit membru al partidului comunist. La fel, am fost împotrivă să fie activist sindicalist.
Dar a fost ales și a văzut, într-un an, că am avut dreptate când m-am împotrivit. Țin minte, odată, în regimul sovietic, Sergiu a fost desemnat, la Facultatea de Litere, responsabil de defilarea acesteia de 1 Mai, se pare. Și ș-a dărîmat căruța aia cu agitația Facultății, care trecea pe Piață (acum a Marii Adunări Naționale). A încasat-o, nefiind niciun fel de membru de partid, la care i-am spus – acum imaginează-ți ce putea fi dacă erai membru…
Eu nu am fost de acord nici să fie șef de catedră, pentru că asta însemna și activitate administrativă, care lui i-a fost străină toată viața. S-a confirmat și asta, pentru că a fost un șef foarte blând, înlocuindu-i pe toti profesorii de la catedra care adormeau și întîrziau la ore. Dar, în schimb, a adunat un colectiv de tineri, cu studii, mai ales, în România, care au devenit profesori universitari, ajutându-i să se afirme, a condus mai multe teze, inclusiv șase ale unor doctoranzi din România, fapt de care și eu sunt mândră.
Am redactat mereu cărțile scrise de Sergiu, pentru că am colaborat mereu în această privință. Orice scriam, Sergiu citea și îmi spunea ce crede. Și invers. Sergiu citește și acum toate postările de pe blogurile mele personale și mai cârnește, uneori, din nas…
Când ne-am căsătorit, eu eram o tipă mai avangardistă, mai rebelă. Am început a purta pantaloni la facultate, fapt pentru care nu ne-a primit la început la cursuri, după care au început și alte tinere să poarte pantaloni. Farmecul și poanta sunt că ne-am înregistrat căsătoria eu fiind îmbrăcată tot în pantaloni, că fusese mare grabă cu perfectarea actelor pentru plecare peste hotare, iar după căsătorie, Sergiu, care purta plete lungi, a îmbrăcat și pantalonii mei ”mai cloșați”, spre amuzamentul prietenelor mele. Ceea ce mai pot spune în context interesant aici, e că Sergiu dansează și cântă extraordinar, chiar zicea că vroia să devină actor sau preot.
Mama sa, Domnica Croitoru, a avut o voce neobișnuită, dar nu s-a realizat ca valoare publică pentru că viața a fost vitregă. A avut harul cântecului, un trecut bogat în petreceri mai culte și însoțite de cântări folclorice, într-o comună de oameni gospodari, Puhăceni, unde se umbla ca și la noi, la Grinăuți-Bălți, – ”cu cumpăniile”. Tot mama l-a învățat să danseze. Sergiu a oferit și un concert de poezie și muzică spaniolă la Sala cu Orgă.
Nunta noastră a fost la Puhăceni-Bulboaca, nașii, Familia Cârlig, acceptând invitația din respect pentru Serge. Nadejda Cârlig fiind directoarea școlii, cu studii filologice obținute la Bălți, scria versuri, cânta frumosm dar decedată fulgerător la un an după nunta noastră. Un destin greu l-au avut cei doi băieți ai lor, ca și soțul rămas. Ceea ce aș spune aici e că soarta, care ne-a privat de tați, nu ne-a oferit nici bucuria de a avea nași, care să ni-i substituie, cumva…
Am fost, apoi, în situația de a le ajuta cu ce am putut băieților nașilor. Vlad, care a absolvit spaniola, după ce a făcut franceza la Puhăceni și l-am preparat puțin, luând note bune, s-a prăpădit de tânăr în Italia, eram deputat când fratele său, mai mic, Aurel, mi-a solicitat să solicit Ambasadei să urgenteze emiterea unui document, ca să îl poată incinera.
Pe cât de fragil, datorită rafinamentului său nativ, pe atât de puternic l-am considerat pe Sergiu având în vedere că s-a căsătorit cu mine, care am rezistat mai ușor provocărilor regimurilor sub care am trăit. A recunoscut chiar el, ca și soacra-mea, ca și o soră a lui Sergiu, că, fiindu-i cunoscută firea mai timidă, faptul că i-am fost alături a fost o protecție în plus că eu voi rezolva problemele majore, iar Sergiu va ajuta în celelalte, în tot ce putea face având un regim mai liber ca profesor universitar, dar și consacrându-se carierei științifice. Când l-am întrebat cum explică el înțelegerea noastră fulgerătoare și neașteptată de a ne căsători, Sergiu a spus, mai în glumă, mai în serios, că ”a studiat el panoul de onoare” al Facultății, unde eu figuram ca studentă eminentă, absolvind, anterior, și școala cu medalie de aur. Însă, la Facultate, am fost o rebelă, nu am fost activistă a Sistemului.
În final, pot spune că, în Familia noastră, a învins cultul hispanității, totul ce era spaniol, nu francez. Teza mi-am susținut-o în istoria limbii române, franceza am folosit-o în traduceri, în timp ce Sergiu a fost angrenat activ în tot ce a ținut de promovarea culturii, literaturii, muzicii, dansului spaniol în al doilea stat românesc. Era un deliciu, la ”vinerile noastre” să ascultăm muzică spaniolă și să dansăm precum ne învăța Sergiu, el venind și actor de la Moscova, unde a fost trimis din anul trei, ca student foarte bun și unde a urmat specializarea la literatură, pe care o predă toată viața. Eu am învățat și cunosc spaniola, fiind autodidact la început, dar susținând, la absolvirea Facultății, examen la limba a doua, în locul englezei, care îmi place la fel de mult.
Sergiu a fost și rămâne persoană cu vederi avansate și emancipate și nu putea fi altfel venind în contact cu atâta literatură și cu atâtea studii de critică literară. Percepția multora din jur este că Sergiu ar fi dus o viață grea și apăsătoare alături de o femeie ca soția sa, adică alături de mine. Este un fals mare și profund. Eu le propun tuturor, pe care îi încearcă o asemenea senzație, să nu-l compătimească, ci să îl invidieze pe Sergiu, deși despre asta ar fi mai bine să vorbească soțul meu. Dar îmi amintesc de un fapt real pe care noi acum îl percepem ca și un banc. Îmi spunea, într-o zi dl Alexandru Moșanu, profesorul meu politic, fost coleg de partid și de Parlament, că soția sa nu e numai frumoasă, dar și deșteaptă, la care eu am glumit – că ”așa a pățit și soțul meu”. Mai este o vorbă a unui prieten al nostru de la București, care spune mereu că poți judeca omul după soția sa și că, despre unii ”nu poate zice nimic, pentru că nu îi cunoaște soția”.
Sigur, în 40 de ani am cunoscut multe bucurii, greutăți și dezamăgiri. Nu de cuplu, ci de viața din jur. Dar important este că am ajuns acum bunici și ne bucurăm de nepoțelele noastre, mulțumiți și că îi putem ajuta pe copiii noștri. Iar despre bune și, poate, despre rele – să ne judece Dumnezeu, noi putem afirma, însă, cu certitudine că am avut și avem o viață în demnitate!
Despre fiica noastră Beatriz
Beatriz Pavlicenco a urmat o pregătire muzicală, deși nu provine dintr-o familie de muzicieni. Este, însă, adevărat, că pasiunea pentru muzică și pentru cîntec au avut-o ambele bunici, cu voci cristaline, fapt moștenit de tatăl Sergiu Pavlicenco.
Decizia ca Betty să urmeze o școală de muzică a fost o întâmplare. Însă nimic nu este, în viața asta, întâmplător. Ca părinți, am dorit să o dăm la o școală românească (pe atunci – moldovenească), însă asemenea școli nu prea erau, situația ivită cu școala de muzică, deși mixtă, având și clase rusești, rezolvând problema.
La școala de muzică ”Eugen Coca”, ulterior – ”Ciprian Porumbescu” – Beatriz nu numai că a făcut muzică, însușind vioară, dar a și a studiat obiectele muzicale fundamentale, având norocul unui auz muzical absolut. I s-a predat și o limbă română bună, consolidându-și cunoștințele în România.
Noi, părinții, am încercat să îi dăm fiicei o pregătire multiaspectuală, ca să aibă profesia în degete. Ea a urmat vioara, ca instrument principal, dar și pianul, ca bază, nu doar ca pian tehnic/secund. A luat mult timp ore de pian de la vestita pianistă Ghita Strahilevici.
Betty a cântat și în orchestre de muzică populară, cum ar fi taraful liceului, ansamblul ”Speranța”, într-un cor sub conducerea Valentinei Uscatu și în acompaniamentul cunoscutei organiste Ana Strezev. Deși Betty le reproșa părinților că o stimulau pentru mai multe implicări muzicale, viața a arătat ulterior că e bine să știi a face cât mai multe în viață…
După absolvirea, cu eminență, a Liceului de Muzică, Beatriz a avut norocul să plece, cu prima promoție, în clasa a noua, la Liceul ”Dinu Lipatti”, din București. Având școala violonistică, în principal de factură rusă, de la Chișinău, Betty a avut și fericirea simbiozei cu școala violonistică românească, unde, în plus, programele școlare includeau toate obiectele de cultură generală, spre deosebire de Liceul din Chișinău, unde programa de studii includea un număr redus de discipline generale.
Bettyz a învățat trei ani la București, având o medie de 9,7, înfruntând stoic decalajele psihologice dintre copiii români ce nu și-au petrecut copilăria și adolescența într-un spațiu românesc similar, ca să nu spunem mai mult…
Betty a devenit, astfel, independentă, plecând de la 15 ani de acasă, a fost basarabeanca ce a beneficiat de turnee împreună cu ai săi colegi din România în Franța, Marea Britanie, în alte țări. Beatriz și mama și-au redobândit cetățenia română în 1992, că mai devreme nu a fost posibil, ca adolescentă s-a integrat în societatea românească. Însă, a trebuit să revină la Chișinău, la Liceul devenit deja ”Ciprian Porumbescu”, devenit pur românesc, din anteriorul liceu mixt.
L-a absolvit cu eminență și a susținut admiterea la Conservator, doar că a suferit o traumă sufletească majoră, fiind nevoită să nu mai rămână în România. Cauza a fost decalajul de programe de studii, dar și lipsa de acorduri interministeriale cu România pe timpul Guvernului Sangheli, care crea piedici majore pentru continuarea studiilor elevilor basarabeni, ce au învățat în România, la instituții de învățământ superior tot în România.
Betty a intrat la Conservator după primul examen susținut, vara precedentă recuperând decalajele de programe. A studiat cu brio la Conservator, avându-la ca profesor pe Alexandru Caușanschi, un reputat violonist și profesor de vioară, care și-a îndrăgit studenta sârguincioasă, căreia i-a împărtășit din secretele viorii.
În timpul studiilor la Conservator, Beatriz a cântat în ansamblul ”Violonistele Moldovei”, condus de Boris Dubosarschi, concertând în multe țări din Europa, ceea ce a familiarizat-o cu realitățile occidentale, pe care le-a cunoscut, în special, începând cu susținerea admiterii la Școala Superioară de Muzică și Teatru din Hamburg, Germania, unde a mers la studii postuniversitare, avându-l la vioară pe profesorul Andreas Röhn, concertmaistru la orchestra de la Radio Bavaria. Pentru examen de absolvire a cântat cu orchestra simfonică de la Hamburg Concert pentru vioara op 99 (2) de Dmitri Sostakovici.
A studiat trei ani, s-a integrat cu succes în societatea germană, și-a câștigat existența prin a cânta în stradă, la biserici, la diverse ceremonii, expoziții, în familii, până au venit și alte oferte. A cântat șapte ani în orchestra simfonică a Teatrului din Lubeck.
Este acum o liber profesionistă convinsă, îmbinând activitatea de violonistă, cu cea pedagogică la gimnaziu, liceu și Conservator. Ea cântâ diverse concerte solo, muzică de cameră, participă la diferite proiecte culturale – teatrale, cu orchestre, la festivaluri de specialitate etc.
Îi place foarte mult să îi pregătească pe copii pentru diverse concursuri, cum ar fi cel de prestgiu ”Jugend musiziert” (se citeste iughen muzițirt) – ”muzicienii tineri”, în care copiii ocupă locuri bune, dar ar prefera despre aceasta să vorbească alții. Beatriz dă dovadă de o modestie uneori neînțeleasă, dar pe care ar explica-o, poate, prin faptul că preferă să stea în umbra mamei, care e ceva mai cunoscută în R.Moldova și asta, uneori, o deranjează.
Însă meritul lui Beatriz este integrarea într-o societate germană melomană, dar dură, unde efortul profesional a plasat-o alături de nemți.
Împreună cu soțul Aleksander, macedonean născut la Hamburg, au sărbătorit o înregistrare frumoasă acolo, apoi și câte o nuntă deosebită la Chișinău, și la Prilep, Macedonia. Tăticul, Sergiu Pavlicenco, împătimit de cîntece românești și spaniole, a evoluat și el acompaniat de fiică. În Macedonia, nuntașii din Moldova i-au făcut cadou lui Betty o vioară și i-au adus la nuntă toate viorile din anii de școală și studenție. Iar lui Aleks i-au făct cadou un costum național românesc.
Fiicei Christiana Beatrice îi place nu doar să opereze pe tabi, fiind în grija bunicilor și frecventând o grădiniță românească la Chișinău, dar și să cânte la vioară și la pian – două instrumente care, în Casa Pavlicenco, o așteaptă mereu pe Beatriz să revină și să le redea viața… Între timp, la vioara cea mai mică, o șaisprezecime, cântă micuța Christiana, de patru anișori, chemând-o pe mama acasă…
Vitalia Pavlicenco
Semnati aici
O PETITIE pe Internet:
– „Vrem JUSTIȚIE europeană !”
/inițiator – Șandru Mihalache/
http://www.petitieonline.com/vrem_justitie_europeana
Noi, cetatenii Republicii Moldova, sustinem initiativa civica a celor de la „Tinerii Moldovei” si ne exprimăm consternarea față de faptul că acum, la aproape două luni de la alegeri, forțele politice din Republica Moldova nu doresc să conlucreze în interesul cetatenilor care i-au ales. Asistăm la o luptă acerbă pentru influențe și interese, pentru controlul instituțiilor de drept și al instituțiilor beneficiare de fonduri, pentru a efectua posibile fraude și spălări de bani.
Din păcate, politicienii și-au pus în prim-plan ambițiile personale, în detrimentul cetățenilor Republicii Moldova și al interesului național.
Ne adresam partidelor parlamentare și deputaților aleși cu următoarele revendicări:
1. Demararea unor investigații transparente ale concesionărilor întreprinderilor de stat din perioada 2000-2014, cu atragerea la răspundere a tuturor celor găsiți vinoveți de fraudă și încălcare a legislației.
2. Instituirea in funcție a unui Procuror General din exteriorul statului, imparțial și neimplicat politic.
3. Instituirea in funcție a unui Președinte a Curții Supreme de Justiție din exteriorul statului.
4. Retragerea imunitații pentru deputați.
–––––––––––––––-
În temeiul Ordonanţei nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor va solicit ca, in termenul legal, să ne comunicați modul de soluționare a petiției și măsurile dispuse.
Slogan Publicitar-
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
=========== BUCOVINA DE NORD ===========
——— ♥ ȘI TOATĂ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ ———–
—————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
UNICA NOASTRĂ SALVARE ȘI REVENIREA LA NORMALITATE !
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE
ȘI ÎN BAZA „ACTULUI UNIRII’ A BASARABIEI CU ROMANIA
PENTRU TOTDEAUNA
VOTAT DE „SFATUL ȚĂRII’ LA CHIȘINĂU LA 27 MARTIE 1918 !
===========================================
Am semnat petitia.
Am semnat și eu petiția. Lăudată inițiatiă au acești „cetățeni ai Republi Moldova de a susține inițiativa civică a celor de la ”Tinerii Moldovei”. La părerea mea,dacă „acești cetățeni ai Republicii Moldova” manifestau ceva mai mult activism cetățenesc în susținerea în campania electorală a unui partid unionist,poate nu aveau acum grija de a strânge semnături pentru petiție. Tinerii Moldovei, deși se manifestau ca unioniști de la apariția lor, la alegeri nu sau manifestat în acelaș mod pentru a susține unicul partid unionist din R.Moldova (PNL),după toate semnele fiind îndrumați să procedeze așa de unul din liderii Acțiunii 2012, George Simion ce se da drept unionist. La părerea mea, dacă și pe viitor,la alte alegeri Tinerii Moldovei se vor manifesta la fel ca la cele din 30.XI.14,vor avea încă multe alte petiții de alcătuit și cerut ca noi să le semnăm, efectul acestor petiții pentru acei ce sau trezit la putere va fi ca de la iapa cea murit anul trecut. Da,ca să nu iasă că spun minciuni referitoare la liderul-îndrumător a Tinerilor Moldovei, George Simion,în postarea următoare voi publica o copie a unei discuții a noastre când eram prieteni pe facebook,după care m-a șters din prieteni,nedorind să-mi răspundă.Poate se găsesc niște curajoși mai norocoși ca mine care să-i dea aceleași întrebări d-lui Simion și să-i ciară să răspundă public de ce marele Unionist din persoana d-lui n-a binevoit să susțină la alegerile din R.Moldova unicul partid unionist.
Iată discuția promisă:Am avut o discuție cu „unionistul” George Simion,după care m-a blocat. Am înregistrat-o, o plasez aici, să vedeți și să judecați D-ră pentru ce m-a blocat acest „unionist” Marin Anatol De ce d-l Simion cu mișcarea pe care o conduce nu a sprijinit oficial un patid unionist în stânga Putului (PNL-ul basarabean) la alegerile de acolo din 30 noiembrie 2014?4 ore · Îmi place Simion George-Nicolae pentru ca noi nu sprijinim partide politice. Alte intrebari?4 ore · · 3 Marin Anatol Unde ai văzut d-ta Reântregiri a statelor în afara politicului,sau cum se va putea realiza Reântregirea românescă fără participarea la acest proces a partidelor politice?4 ore · · 1 Simion George-Nicolae se pare că partidele politice nu se prea descurcă la Reîntregirea Țării….4 ore · Îmi place · 2 Marin Anatol Dacă unioniștii nu-și aduc în parlamente reprezentanții lor, temându-se să sprijine deschis partide unioniste… Fară reprezentanți unioniști în structurile puterii, ce, vrei nu vrei, tot pe calea alegerilor ajung, cum oare să realizăm Reântregia?4 ore · Îmi place · 1 Mau Tau Daca partidele politice nu se descurca (n-au interes) la unire sigur sunt unionisti care se descurca la politica si care ne-ar putea reprezenta printre nedescurcareti (de preferinta inlocuindu-i pe acestia). Unionistii trebuie sa fie peste tot si sa „viruseze” pe toata lumea.20 minute · Nu-mi mai place · 1 Marin Anatol Nu să „viruseze”, D-le Mau Tau, ci să LUMINEZE pe toată lumea!14 minute · Îmi place · 1 Simion George-Nicolae Domnule Anatol, e ultima oară când accept să-mi fie parazitate postările cu spam politic. Nu e vina nimănui pentru rezultatul dezastruos pe care partidul pe care îl reprezentați l-a luat la alegerile din 30 noiembrie. La următoarea chestie de acest gen, blochez spămuitorii.13 minute · Mau Tau :))) valeu…8 minute · Îmi place Marin Anatol D-le Simion, văd că ții Spaimă de adevăr, dacă nu ar fi așa nu ai zice „blochez spăimuitorii”. Și d-ta prin așa amenințări, ce dorești să ne demonstrezi? Eu unul voi înțelege doar….Dar de fapt voi scri despre cum procedezi d-ta cu mine și pentru ce vină dorești să mă blochezi voi scri/arăta în alte locuri, lasă facă aprecieri/concluzii cititorii noștri…De altfel am înregistrat toată discuția noastră, și dacă, cum zici, „blochez spămuitorii” acest dialog al nostru va apărea în alte multe-multe locuri și de mai multe-multe ori, lasă să ne judece oamenii ce citesc.. Vedeți de ce merge rău cu unionismul la noi? Avem și de peste Prut niște „cadre” care ne „ajută serios”…
Pt patriciu
Le cunoastem pe toate astea. Cind spui ce crezi, esti „spamuitor”, dar cind duceai streagurile si veneai obosit la marsuri la Bucuresti – nu erai asa.
Noi ne-am lamurit ce e cu unionistii de la Bucuresti sub aspectul manifestarii in Basarabia. Daca ar vrea cu adevarat ca partidele sa fie unioniste asa ca PNL, atunci intotdeauna ar fi chemat pe toti cu steagurile lor, cum a facut PNL pe 9 mai 2008. Insa, pt ca sunt sprijinitori ai lui Basescu-Udrea-Badea si Ghimpu-Chirtoaca, cei care i-au si umilit destul, ei vor accepta PNL cu steaguri, nu numai cu munca, la actiunile lor, cind va dori cuplul deocheat de la Chisinau, chiar daca au mai reusit sa insele oamenii in RM si sa mai ajunga in Parlament, plagiind toate ideile PNL.
Acum, moldovenii cu cetatenie romana pot vedea ce gasca de abonati la banii statului si hoti de fonduri europene in Romania au sprijinit – gasca de tilhari din Romania, in frunte cu Udrea, care isi leapada partidul, si Cocos, fostul ei sot, care au facut caracatita de tilhari si compromit speranta romanilor basarabeni in faptul ca Romania e Tara noastra dorita. Bine macar ca justitia acolo ii pune pe toti la duba, argumentul ca „justitia lui Basescu” acum se intoarce si ii gaseste si pe tilharii acestuia, arata, totusi, ca trebuie sa ne unim cu Romania, ca sa ajunga acolo si toti nepotii cu mosii, toti filatii, ghimpii, lupii, plahotniucii, chirtocelele. Noi nu am uitat cum „unionistii” din Romania carau PLDM-isti la tabere de vara peste Prut, iar pe PNL-istii care au facut actiuni frumoase impreuna cu ei, ia-au abandonat in anul 2014. Dar fiecare are dreptul sa procedeze cum doreste, Dumnezeu e cel care ii va multumi pe toti. Precum vedem in Romania.
Nu mai spun de faptul ca, in 2012, ni s-a spus ca „unionistii tineri ii vor sprijini pe cei ce ii sprijina pe ei” – noi ne-am tinut angajamentul, altii – nu.
In general, si asta e cel mai mportant – tinerilor unionisti din Romania pur si simplu nu le place ca nu sunt unicii care promoveaza Unirea si, de aceea, nu ne agreeaza. Ar fi vrut monopolul, ceea ce ne intristeaza. Dar si ne face sa ne gindim mai profund la ce se intimpla si de ce.
.
Doamnă, le-am plasat această discuție și acolo unde e petiția. O fac pentru a ajuta cât mai multă lume să se descurce – cine și ce fel de „unionist” este. De aveam argumente mai multe de acest gen când era vorba și de camarila de la Colonița, ce a privatizat idealul național și PL-ul, poate nu reușeau ei să prostească atâta lume cu aspirații naționale…
Rep. Moldova se află în pragul dezastrului.
Expertul economic al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN) din București, Petrişor Peiu,
avertizează că anul 2015 nu se anunţă unul relaxat pentru economia celui de-al doilea stat românesc, scrie infoprut.ro.
––––––––––––––-
Petrişor Peiu arată în studiul ,,R. Moldova – radiografia dinaintea prăbuşirii” că în 2015 este imposibil ca Rep. Moldova să nu se confrunte cu recesiune pentru ca va vinde mai puţin, va avea remitenţe mai puţine, iar singura sursă de balansare a deficitelor poate fi finanţarea nerambursabilă.
Astfel, cele cinci vulnerabilităţi ale Rep. Moldova, identificate de specialistul în economie al Fundaţiei Universitare a Mării Negre, se referă la instabilitatea valutară, la ponderea uriaşă a remitenţelor din străinătate în PIB (20- 25%), ascunsă la servicii financiare, la deficitul comercial uriaş care trebuie finanţat, instabilitatea politică şi fragilitatea sistemului bancar.
Expertul de la Bucureşti este de părere că o serie de factori contribuie la ceea ce numeşte ,,cocktailul perfect al dezastrului” în Rep. Moldova:
• Creştere de PIB 2014 nominal de 2% (datele anuale nu sunt cunoscute);
• Depreciere severă a monedei locale în raport cu principalele valute;
• Apreciere în raport cu rubla rusească a monedei locale;
• Stagnare la niveluri absolute înalte a deficitului comercial;
• Creşterea ponderii deficitului comercial în PIB;
• Criza politică şi identitară majoră.
Studiul integral îl puteţi accesa aici –
http://fumn.eu/wp-content/uploads/2015/01/Policy_Memo_Nr_9_FUMN_Republica_Moldova_radiografia_dinaintea_prabusirii.pdf
Peiu a prezentat recent, în cadrul Reuniunii Jurnaliştilor din România şi Rep. Moldova, dificultăţile aderării Rep. Moldova la Uniunea Europeană şi avantajele unirii cu România. Specialistul a subliniat faptul că în prezent nu există niciun document al Uniunii Europene în care să fie menţionată aderarea Rep. Moldova la acest spaţiu.
==========================