Ziua celor care au depus jurământul sacru faţă de Neam, Ţara şi Popor!

Ion Măldărescu: Ziua Oştirii Române. Frânturi de „Istorie incomodă”
 
Ziua-Armatei800px-soldiers_on_paradeCu toată frumuseţea şi bogăţia graiul românesc, niciodată nu vom izbuti să cuprindem viziunea de dincolo de lume şi de veacuri. Sunt fiu de militar şi am fost educat în spiritul respectului pentru Ţară, pentru Neam şi Armata Română. Pentru biruinţă, ostaşul român a mers la moarte senin, grav şi profund pătruns de împlinirea misiunii care – dincolo de clipă – a căpătat dimensiuni cosmice. Realitate fundamentală, primordială şi unică, jertfa ostaşului român a fost, este şi va fi jertfa supremă pentru pământ, pentru România eternă, cândva, căpătase conotaţiile şi proporţiile unui proces religios, pentru că jertfa ţinea de credinţă, în faţa căreia genunchii noştri nu ştiu decât să se plece, iar fruntea să atingă, umilită, ţărâna cea îngroşată cu sângele celor ce şi-au dat obolul pentru ea. „Istoria neamului românesc n-a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan şi am crescut între vifore. Popor de frontieră, luptam şi muream pentru toţi” (Mircea Eliade).
                                                                                  
Ca multe alte repere impuse de conjunctură, nu foarte bine inspirat şi conjunctural aleasă ca zi de sărbătoare (asemenea zilei de 23 august), data de 25 octombrie a fost declarată prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959 Ziua Armatei Române. De ce, cum şi cât de justificată este data de 25 octombrie 1944 pentru a o transforma în prilej de bucurie a naţiei, vom vedea în cele ce urmează. Oştirea Română a adus sacrificiul suprem pentru a apăra şi păzi hotarele Ţării. A făcut-o din negura vremurilor cu bravura şi abnegaţie, în pofida tuturor nedreptăţilor, lipsurilor şi a nenumăratelor erori ale celor aflaţi vremelnic în fruntea Ţării. Istoria Armatei Române nu începe cu 25 octombrie 1944, ci, oficial, din 1830, anul constituirii Armatei Române moderne. Au fost, deliberat, şterse din memoria colectivă momentele în care Oştirea Română a avut un cuvânt greu de spus: Războiul pentru Independenţă de la 1877-1878, Războaiele Balcanice, Primul Război Mondial, campania din 1919 din Ungaria, Al doilea Război Mondial – frontul de Est. Ziua de 25 octombrie a fost mediatizată şi întipărită în memoria românilor ca reper şi zi în care românii îşi sărbătoresc Armata. Ea simbolizând nu numai momentul când militarii Diviziei a 9-a Infanterie, prin jertfa a 49.744 de militari – morţi, răniţi şi dispăruţi – au degajat, la Carei, teritoriul de 43.492 kmp, ocupat prin criminalul Dictatul de la Viena şi „ultima brazdă de pământ românesc aflată sub ocupaţia hortistă”.
Neamul românesc a cunoscut întotdeauna jertfa şi eroismul, ele fiind, de altfel, indisolubil legate de evoluţia istoriei noastre. Orice act de propăşire istorică a fost pentru România consecinţa unor eforturi considerabile, alăturate poziţiei active în faţa evenimentelor. N-am fost neam de ostaşi, dar parcă a fost scris undeva, într-o carte a lumii şi a duhului atotbiruitor, ca neamul acesta de plugari şi păstori să scrie cu sânge cele mai importante momente ale istoriei, atunci când încrâncenarea vremurilor a cerut-o. N-am fost neam de ostaşi, dar n-a fost căpetenie de oaste străină, oricât de puternică, oricât de biruitoare, care să nu rămână impresionată în faţa curajului şi a nenumăratelor jertfe, pe care ostaşul român le-a dovedit întotdeauna cu statornicie, pe câmpul de luptă. Tăria noastră, tăria oşteanului român se trăgea din condiţia sa de lucrător al pământului. Pentru români, oameni legaţi de glia strămoşească, de truda pe care au oferit-o pământului, de bucuria şi belşugul cu care acesta i-a răsplătit, reprezintă – în sens biblic – leagănul vieţii şi al morţii. Urmaşi ai străbunilor daci, românii s-au născut şi au trăit aici, între aceste hotare, „la poarta furtunilor şi a trecerii oştilor”, fiind gata să moară în ceasul suprem – uriaş înţeles al jertfei pe care ei au adus-o de mii de ori: Plevna, Griviţa, Mărăşeşti, Oituz, Odesa, Caucaz, Stalingrad, Carei, Ungaria, Cehoslovacia – munţii Tatra…, locuri udate cu sânge de ostaşii români. De-a lungul istoriei, România nu a dus războaie de cotropire. Abandonată de aliaţii tradiţionali – Franţa şi Marea Britanie – preocupaţi de propria soartă, România s-a aflat singură în faţa istoriei. Şi a trebuit să lupte pentru supravieţuire.
În luptele purtate în perioada 23 august -1 septembrie -24 octombrie 1944 au fost angajate în luptă 27 de divizii, un corp aerian şi două brigăzi de artilerie antiaeriană, totalizând un efectiv de 265.735 militari. Au fost eliberate 872 de localităţi între care 8 oraşe, singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv pe câmpul de luptă de Armata Română şi recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947. A venit vremea să spunem adevărul aşa cum a fost, fiind imperios necesară cunoaşterea Istoriei aşa cum a fost, cu binele şi cu momentele cu care fie ne putem mândri, fie vom ne vom înclina în amintirea celor căzuţi pentru Ţară şi Neam. Ziua de 25 octombrie aduce, în fapt, a comemorare. Un apel la memorie şi neuitare pentru:
–  Cei 381.118 morţi şi 243.622 mutilaţi degeaba pe Frontul de Răsărit,.  Degeaba  pentru că, graţie prostiei şi trădării de la 23 august 1944, 57.900 kilometri pătraţi de pământ românesc (Basarabia, Bucovina, Herţa şi Cadrilaterul )  pentru care ei s-au jertfit, au rămas sub ocupaţie străină;
–  Cei 62.000 de basarabeni, foşti militari, predati „la cheie” ruşilor, împreună cu familiile lor, după 23 august 1944 şi care au dispărut în Siberia;
–  Cei peste un milion de români din teritoriile ocupate, lichidaţi sau deportaţi de ruşi;
–  Cei peste 540.000 de cetăţeni români lichidaţi pe loc, în lagăre, pe front (100.000) sau expulzaţi de către ocupantul ungur, inclusiv cele 60.000 de femei trimise ca sclave în Germania, din care au supravieţuit doar 8.000;
– Cei 58.330 de ostaşi români, jertfiţi pentru eliberarea Ardealului (32.000 doar la Oarba de Mureş) parte a celor 169.800 căzuţi în campania din Vest. Căzuţi degeaba pentru că în loc de cobeligeranţă, graţie actului de la 23 august 1944, am căpătat statutul de ţară învinsă, ocupată şi sistematic jefuită.
– Uitam suprema umilinţă la care ne-au supus politicienii. Divizia 9 Infanterie era la porţile Careilor din 24 octombrie. Dar a trebuit să aştepte cu arma la picior să elibereze „ultima brazdă” pe 25 octombrie, când era ziua de naştere a regelui , care l-a predat ruşilor – în plin conflict militar – pe Mareşal, regele care a acceptat ocuparea Ţării şi luarea în prizonierat a 6 divizii române în zona Bacău-Neamţ şi a mii de militari izolaţi. ”[1] 
„Armata, sprijinul cel dintâi şi cel din urmă al unui neam” (Simion Mehedinţi)
Ordinul de Zi nr. 104 din 25.10.1944
„La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump, eliberând, astfel, ultima palmă de pământ sfânt al ţării. Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins. Azi, când avangărzile trec pe pământ străin (se trecuse la eliberarea Ungariei), pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului. Încrezători în destinele neamului şi luând pildă de la cei ce au pus patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta strâns uniţi în jurul steagului…”. (General Gheorghe Avramescu, Comandantul Armatei a 4-a Române).[2] 
 
După cum se ştie, istoria o scriu învingătorii. Aşa a fost întotdeauna, dar, nimeni nu ne poate interzice să spunem şi altceva decât ceea ce ni se impune, decât ceea ce se doreşte a se lăsa pradă uitării, mai cu seamă astăzi, de Ziua Oştirii Române. Aşa cum încă de la început am precizat, avem momente cu care ne putem mândri. Mă voi opri la unul dintre acestea: După ce, ca în repetate rânduri şi – mai grav, ca şi astăzi, clasa politică românească a trădat interesele Neamului Românesc -, un ofiţer al Armatei Române a nesocotit laşitatea acesteia. În primele zile ale lui iulie 1940, maiorul Valeriu Carp şi-a slujit poporul aşa cum puţini au făcut-o. Ruşii ocupaseră abuziv Basarabia, Bucovina, Ţinutul Herţa şi înaintau spre Putna, încălcând propriile impuneri ale ultimatum-urilor emise în zilele de 26-28 iunie 1940. Niciun ordin de luptă nu ajunsese la Batalionul 3 din Regimentul 16 Infanterie/ Divizia 7, aflat în ariergarda trupelor române, la comanda căruia fusese numit maiorul Valeriu Carp. În momentul în care soldaţii i-au transmis „Se vede Putna!”, adică mormântul lui Ştefan cel Mare, acesta a decis să nu mai aştepte ordinul de luptă, care nu mai venea, a desfăşurat batalionul în dispozitiv de luptă şi a dat un ordin unic in istoria militară: „Din ordinul meu şi pe a mea răspundere, deschideţi focul!” Ruşii, care înaintaseră, depăşind însăşi ordinele lui Stalin, au căzut seceraţi. restul trupei s-a oprit, iar Graniţa noastră de Nord-Est a rămas fixată acolo, pe „Aliniamentul Carp”. Eroismul, vitejia şi patriotismul, nu sunt doar cuvinte cuprinse într-un dicţionar, ci reprezintă adevărate valori morale, pe care orice ostaş ştie să le aprecieze, chiar şi la adversarul său. Nici ruşii n-au mai putut schimba Istoria, pentru că atunci, acolo, un ofiţer român a pus stavilă ocupantului!
În ţara în care Trădarea a fost ridicată la rang de politică de stat, în Ţara unde trădătorii, asemenea regelui Mihai, Pacepa, Răceanu şi chiar demnitari postdecembrişti se bucură de privilegii (unele minţi cretine i-au ridicat chiar la rang de eroi), numele maiorului Valeriu Carp se vrea radiat din istoria Oştirii Române. Mai mult, pentru gestul său patriotic, ofiţerul român a fost declarat, asemenea Mareşalului, „criminal de război”. Nimeni nu i-a reabilitat memoria! A venit momentul să-l cinstim!
 
Serbăm sau comemorăm Armata Română?
 
 
„Datori suntem să ne plecăm frunţile în faţa celor care nu mai sunt, a celor care au înfruntat plumb duşman, chinuri şi moarte, pentru ca noi să rămânem aici, stăpâni pe vatra noastră plămădită din tainice vise, sudoare şi sânge”!(Eugeniu Carada)
S-a procedat premeditat la distrugerea Armatei Române pe căi frauduloase, cu profituri colosale pentru câţiva (afacerile: Motorola, Puma, sicriele zburătoare la mâna a treia F16… şi contrabanda cu armament), demers finalizat prin eliminarea Armatei Române de pe tabla de şah a Europei. Prin „efortul” considerabil al politicienilor noştri de mucava, slugi prea-plecate ale stăpânilor lumii, ceea ce a mai rămas din armată a ajuns umbra fantomatică a celei de altădată. Se fac afaceri, se achiziţionează fregate ale forţelor militare străine, propuse pentru scoaterea din uz, avioane de luptă depăşite moral, cu mare grad de uzură, toate reprezentând un potenţial şi real pericol pentru viaţa echipajelor. Ce se va întâmpla în cazul unei ipotetice agresiuni armate? Nu-i greu de presupus, dar mai bine să nu fie cazul. Cândva, haina militară impunea respect, acum… un caporal din armata S.U.A. are ţinută de general, iar un ofiţer superior din Armata României, o modesta uniformă pestriţă de campanie. Trist dar adevărat! În această zi „festivă” mă găsesc într-o mare dilemă: serbăm sau comemorăm Armata Română?
De strictă actualitate în aceste zile, când este pe cale înfăptuirea dezmembrării României, versurile următoare, reproduse din volumul „Ne cheamă Ardealul” ed. 1944 strigă disperarea celor care au mai rămas români, în cuget şi în simţire şi se simt părăsiţi de vânzătorii de Ţară aflaţi în fruntea statului. Ţara are nevoie de un nou „Mareşal!”
 
Pentru o Românie liberă şi independentă, Pentru Armata Română, Oricând, Oricum, cu Oricine şi împotriva Oricui.
Avem nevoie de Tine, „Mareşale”. Te vrem în fruntea Ţării
 
Azi Mureşul, în ţara lui străină/din ferecate temniţe suspină:/plânge poporul de-amar şi de jale,/ Te vrem la Bicaz, Mareşale!//Năvalnice Crişuri în fiece seară/se tânguie tare în ruga amară:/geme poporul de-amar şi de jale,/Te vrem în Bihor, Mareşale!//Someşul, târziu în noapte îşi spune/ obida, durerea fără de nume:/ tânjeşte poporul de-amar şi de jale,/ Te vrem la Feleac, Maeşale!// Şi mamele toate, copiii şi morţii/ în vaiet te cheamă din ghearele sorţii:/ se frânge poporul de-amar şi de jale,/ Te vrem în Sătmar, Mareşale!// Vijelios Arhanghel, mută hotarul iară/ peste trufii vrăjmaşe, la margini de ţară:/ şi arde poporul, de-amar şi de jale,/ La Tisa te vrem, Mareşale!
Români! Nu vă lăsaţi înrobiţi de nevrednicii şi vremelnicii căţăraţi şi prin voia voastră la pupitrele butoanelor de comandă ale Naţiei. Ei, în 24 de ani au distrus Ţara şi au transformat-o în colonie a „Licuricilor globalişti”, ne otrăvesc pământul, apa şi aerul, ne „codex”-ează hrana şi ne gonesc tinerii din Ţară; ne vând – pentru comisioane grase – bogăţiile Naţiei, nu ale lor. Ei au schilodit Armata Română pe care au transformat-o în legiune de mercenari pentru impunerea intereselor potentaţilor planetei şi ale New World Order şi ne-au adus la stadiul în care suntem săraci în Ţară bogată!
Români, pentru o Românie liberă şi independentă, Pentru Armata Română, Oricând, Oricum, cu Oricine şi contra Oricui!
Loading Facebook Comments ...

8 Comments

Add a Comment
  1. Cazul Valeriu Carp

    Din articolul din România liberă (Dan Gheor­ghe, Cum a fost evitată ocuparea Mănăstirii Putna de către sovietici, din 14 ianuarie 2013) aflăm despre faptele de eroism ale maiorului Valeriu Carp, după ul­timatumul sovietic din vara anului 1940. Mai precis, Carp, comandant al Ba­talionului 3 din cadrul Regimentului 16 Infanterie al Diviziei 7, a întârziat cu uni­tatea sa dincolo de noua graniță stabilită, ocupând poziții pe șoseaua Ciudei-Vicov, decis să deschidă focul împotriva sovie­ticilor, în ciuda unui ordin contrar dat de Armata a 3-a. Nu reiese dacă au avut loc într-adevăr confruntări cu sovieticii. Este citat doar un raport în care se spune că „maiorul Carp ocupă poziție de apărare și a oprit înaintarea trupelor sovietice și bandele teroriste. Capii bandelor sunt cap­turați de români și împușcați pe loc“. Autorul articolului speculează: „Este clar, după descrierea oficială a faptelor din perioada 1-3 iulie, că Batalionul 3 nu pu­tea să captureze inamici decât prin lup­tă“.

    Mai aflăm din articol că Valeriu Carp s-a născut în Iași, că avea 43 de ani în 1940 (de fapt, ca să fim scrupuloși, avea 42 de ani în timpul evenimentelor pentru că s-a născut pe 27 noiembrie 1897), era căsătorit cu Margareta Coller – în 1932 și tatăl unei fetiţe – Maria. Ofiţer de carieră, absolvent, în 1933, al Şcolii Superioare de Război, Valeriu Carp va cădea pe câmpul de luptă în vara lui 1944, la Paşcani (mai exact, pe 11 aprilie).

    Ce lipsește din portretul acestui ofițer erou și familist? Lipsește, după părerea noas­tră, esențialul. Documentele militare și istoriografia rețin că Valeriu Carp a fost implicat în mai multe masacre împotriva evreilor, în 1940 și 1941, comise cu o cru­zime ieșită din comun. Au scris despre aceste atrocități Marius Mircu în 1945 (Po­gromurile din Bucovina și Dorohoi), Ma­tatias Carp în 1947 (Cartea neagră, vol. III), mai apoi istoricii Jean Ancel, Radu Ioanid, Raportul Comisiei Wiesel și alții.

    Astfel, din documente și cărți aflăm că „ban­dele teroriste“ erau de fapt civili, evrei, uneori familii întregi. Carp era sim­patizant legionar, iar frustrarea provocată de retragerea din fața sovieticilor a ră­bufnit împotriva evreilor. S-a întâmplat tot astfel în mai multe zone pe linia de re­tragere; pogromul de la Dorohoi în acest context a izbucnit.

    M. Carp și Mircu relatează că prima crimă în masă comisă de unitatea lui Carp s-a produs pe 30 iunie 1940, la intrarea în localitatea Ciudei. Aici au fost adunați mai mulți evrei (Mircu vorbește de 4 evrei care ar fi vrut să întâmpine cu steag roșu tru­pele sovietice, M. Carp menționează 5 bărbați reținuți, o femeie și doi copii), ca­re au fost schingiuiți și împușcați. „După ce le-au rupt picioarele, povestește Mir­cu, le-au sfărâmat craniile, i-au legat de copaci și i-au tăiat în bucăți cu baio­netele.“ Pe 1 iulie, în ziua pogromului de la Dorohoi, maiorul Carp a ajuns în Za­harești (Suceava) și a dat ordin să fie adu­nați evreii din împrejurimi. Au fost găsiți 36 de evrei, bărbați, femei, copii, care au fost torturați (li s-au tăiat urechile, limba și degetele), împușcați și îngropați, morți sau vii încă, într-o groapă comună. Dea­supra, a fost aruncat, „ca ultimă bat­jo­cură“ (M. Carp), cadavrul unui cal. Doi sol­dați evrei au fost obligați de V. Carp să facă parte din plutonul de execuție. La ma­sacru a asistat și fiica maiorului și, con­form documentației adunate de M. Carp pentru procesele criminalilor de război și citate de Jean Ancel, a cerut să împuște cu mâna ei un evreu.

    În 1941, odată cu declanșarea operațiunii Barbarossa, Regimentul 16 Infanterie s-a întors în Bucovina pe același traseu. Cum retragerea din 1940 a fost văzută ca o umilință, a urmat răzbunarea, iar ținta principală au fost și de data aceasta evreii. M. Carp ne spune că una dintre primele localități ocupate a fost Ciudei și în câteva ore au fost uciși 450 de evrei. Crimele co­mise, în 1941, la intrarea în Bucovina so­vietică de unitățile Diviziei 7, comandată de generalul Olimpiu Stavrat, au făcut obiectul unui proces mare, cu un lot de 35 de acuzați (dosarele se află la CNSAS). Stavrat însuși a fost condamnat la muncă silnică pe viață (dar eliberat prin Decretul din 1955).

    Documentele unei anchete militare din 1950 dau mai multe amănunte despre nu­mărul victimelor (singura problemă fiind că, în limbajul comunist, mențiunea etniei dispare, iar „evreii“ devin „persoane“, „ce­tățeni“) și cei care au comis crimele în 1940. La 2 km de Ciudei, au fost prinse și exe­cutate 6 persoane (de un grup de sol­dați conduși de sergentul Antoniu și căpi­tanul Tantu). Din Ciudei au fost ridicați din ordinul maiorului V. Carp 35-40 de civili, dați pe mâna lui Antoniu. În zona Cras­na, au fost prinse două persoane, iar V. Carp a ordonat sergenților Antoniu și Mihai Țandură să-i împuște. În comuna Mar­ginea, maiorul a ordonat lui Antoniu și Țandură executarea a 4 civili. La Za­ha­rești, V. Carp a adunat mai mulți „sus­pecți“ de pe traseu, i-a închis într-o ca­meră, după care a invitat lumea să asiste la execuție, i-a pus pe evrei să-și sape singuri gropile, la 200-300 de metri de Zaharești, căpitanul Silviu Nemțeanu le-a făcut fotografii pe marginea gropilor, du­pă care un pluton i-a executat. Din plu­ton, au făcut parte Tantu, Țandură, An­toniu, sergent Ștefănoaia, caporal Crucico Simion, fruntașii Vlajinca Grigore, Rusu Ilie, Anton Laubach și soldatul Solomon. După război, dintre aceștia știm că Tantu și Țandură (fost actor la Bacău, membru al Frățiilor de Cruce) au fost condamnați. Nem­țeanu, și el fost legionar, nu a fost con­damnat, dar a fost folosit de regimul comunist în anii ’80. Antoniu și V. Carp au murit înainte de a începe anchetele. Carp eroul a fost de fapt un anti-erou.

  2. =Cronicarul Unionist dela Chilia=

    CANTECELE RE-UNIRII NOASTRE APROPIATE
    CU PATRIA-MAMA ROMANIA MARE EUROPEANA !
    Chisinau, 13-15 Nov. 2013
    –––––––––––––––––––––——————————
    Cea de-a XI-a ediție a Festivalului-concurs internațional de muzică ușoară
    ”Două inimi gemene”, în memoria interpreților Doina și Ion Aldea-Teodorovici
    se va desfășura la Chișinău în perioada 13-15 noiembrie.

    Vor participa reprezentanți din peste 12 țări: Belarus, China, Ucraina, țările Baltice,
    Slovenia, Japonia, Letonia și Argentina, Rusia, etc.
    – „Va fi o ediție care va avea tangențe cu celelalte.
    Vom avea mai multe talente, dar și surprize pentru cei care vor fi prezenți la eveniment”,
    spune Cristofor Aldea -Teodorovici,
    președintele concursului „Două inimi gemene”.

    – „Dacă nu ar fi un eveniment special, nu ar veni la Chișinău reprezentanți din toate colțurile lumii care cântă cu plăcere în limba română. Potrivit regulamentului, ar trebui să avem câte un concurent din fiecare țară, dar R. Moldova este reprezentată de câte nouă participanți la fiecare secțiune”,
    explică Eugenia Marin, directorul executiv al festivalului,
    dar și mama Doinei Aldea-Teodorovici.
    – „Un vis al meu a fost să organizez, în premieră, o seară de muzică orchestrală
    semnată de tatăl meu. La fel în premieră, pregătim un concert cu muzică orchestrală semnată de tata, care va avea loc în primăvară”,
    spune Cristian Traistariu din România.

    N.B.
    IN MEMORIAM:
    Doina și Ion Aldea-Teodorovici, cântăreții șlagărelor Mișcării de eliberare și renaștere națională, s-au stins din viață acum 21 de ani,in oct.1992 în urma unui tragic accident rutier, care a avut loc în comuna Coșereni, județul Ilfov, România.
    Accident organizat la comanda unor forte teroriste ocupante anti-românesti si anti-unioniste,
    forte care lichideaza toate marile personalitati unioniste in ultimii 25 de ani,
    prin accidente la comanda, iriadieri si otraviri prin medicamente:
    poetul Grigore Vieru, ian.2009, poeta Leonida Lari, dec.2011, poetul dacolog Andrei Vartic, iunie 2009, studentul Andrei Savciuc, Nov.2009, cântaretul Vadim Gheorghelas, martie 2011 si lista este lunga.
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    TRAIASCA ROMANIA MARE IN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTRE NISTRU SI TISA !
    ======================================

  3. Sunt roman neaos, get-beget. Inainte il slaveam si eu pe „maresal”, si-i atribuiam merite pe care, credeam eu, le are.
    Pana am vazut niste fotografii din timpul pogromului de la Iasi, ordonat de catre „maresal”. Intr-una era un baietel de 3-4 ani, executat sumar, intins pe caldaram, curgandu-i un siroi de sange din cap.
    Atunci l-am „reevaluat” pe „maresal”.
    NIMIC, dar NIMIC nu justifica uciderea unui copil, indiferent de rasa lui.
    Iar „maresalul” vostru nu-i decat un ucigas scelerat si mi-e rusine ca a apartinut aceluiasi popor ca si mine.
    Armata trebuie sa-si caute alte personalitati drept model.

  4. =Cronicarul Unionist dela Chilia=

    MASACRELE COMUNISTE IN MOLDOVA DE EST:
    ziarul „Adevarul” din 7 iulie 2011, autor: Mihai Taşcă.

    http://www.adevarul.ro/moldova/actualitate/Operatiunea_-Nord-_deportarea_in_masa_a_-sectantilor-_basarabeni_0_672532796.html
    ———————————————————————————-
    Cu referire la teritoriul actualei Republici Moldova,
    până acum au fost identificare 100 din cele 113 procese-verbale
    ale Troikăi speciale a NKVD din RASS Moldovenească, „instanţă”
    care, în anii 1937-1938, a „judecat” ca pe „duşmani ai poporului”
    – 4.762 de persoane din stânga Nistrului,
    – dintre care 3.497 au fost condamnate la împuşcare
    (74% din totalul celor judecaţi – cea mai mare cotă din URSS).

    În raportul Siguranţei române, din 31 august 1941,
    privitor la cadavrele descoperite la sediul NKVD, se arată:
    „Victimele, în majoritate, au fost executate prin împuşcare în cap,
    din spate. S-a constatat, de asemenea, că împuşcarea s-a făcut
    în serie, iar cadavrele au fost aruncate în stare muribundă în gropi,
    în dezordine”.

    La Chişinău au fost descoperite două locuri unde erau împuşcaţi moldovenii:
    cel „de bază” este pe actuala stradă Grenoble, iar altul – clădirea NKVD,
    fostul sediu al Consulatului Italian (actualmente strada A. Mateevici,
    în apropierea Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice).
    ————————————————————————————————————-
    Foto:
    Pe locul unde au fost împuşcaţi oameni nevinovaţi
    din strada Grenoble din Chisinau
    se fac azi case pentru colaboratorii Securităţii.
    / aici au fost executaţi si peste 100 de maghiari capturaţi de sovietici/.

  5. =Cronicarul Unionist dela Chilia=

    PAUL GOMA: SĂPTĂMÂNA ROŞIE 28 iunie – 3 iulie 1940
    sau BASARABIA ŞI EVREII ( 11 )

    http://basarabialiterara.com.md/?p=2041
    ————————————————————————
    Încă din ianuarie 1978, Noel Bernard, directorul secţiei române a Europei libere, îmi propusese o emisiune dedicată drepturilor omului. Am răspuns că accept cu plăcere dacă mă angajează în… “redacţia Basarabia”… Bernard a răspuns că gluma e bună, dar “să discutăm despre ale noastre”. I-am răspuns că o redacţie Basarabia la Europa liberă ar face parte din ale-noastre, dacă ar fi înfiinţată – uite, vorbesc cu “prietenul meu Jimmy Carter, el a mai intervenit pentru noi, pentru mine”.
    Bernard a râs, a ridicat din umeri şi a spus – păstrînd tonul de glumă – că nici chiar preşedintele Statelor Unite nu are pute¬rea de a hotărî ceva peste capul vicepreşedintelui Comitetului pentru Europa liberă… Am întrebat cine-i Superman?
    «Evreu de-al meu, basarabean de-al dumitale, un tip redutabil. Când careva de la noi l-a întrebat de ce nu se vorbeşte despre Basarabia la Europa liberă, l-a repezit, i-a spus că nu e treaba lui, Basarabia nu a fost niciodată românească şi că nici ruşii nu au dreptul la ea.».
    «Nici ruşii?», am făcut eu, uluit. «Atunci cine are dreptul la Basarabia.?»
    Bernard a ridicat din umeri şi a zis, agasat:
    «Ei, cine!»
    Plecînd, a rostit:
    «larov – se scrie cu Y iniţial, cu dublu-ve final…».
    Mai târziu am aflat că Superman purtase, în Basarabia, alt nume, şi-l scurtase, ruseşte, însă ca american, semna: “Yarrow “. £i că făcea parte dintre… protocroniştii evrei, cei care susţin sus şi tare că evreii colonizaseră Dacia cu câteva secole înaintea romanilor (sic), khazarii îşi stabiliseră “vatra” taman în Basarabia de azi (sic-sic), concluzie: vatra cu pricina aparţine evreilor, nu românilor – şi nici ruşilor! – după tovarişci’ Iarov, fost komisar bolşevic, devenit american cu drepturi (ceva) mai mari decât ale preşedintelui…]

  6. =Cronicarul Unionist dela Chilia=

    „CINE NUMĂRĂ MORŢII ?! ”
    de Nicolae Dabija

    http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=206&id=3367&zidc=3

    Îmi relatează Ilie Botez, profesor la Universitatea Tehnică,
    cele povestite lui de către fostul director al şcolii din Volintiri
    raionul Ştefan Vodă, Mihai Jelenin.
    —————————————————————————————————————-

    În 1941 au fost strânşi mai multe mii de locuitori ai fostului judeţ Cetatea Albă,
    el fiind adus din satul Furmanca. Au fost ţinuţi pe un stadion din Cetatea Albă
    fără să fie hrăniţi mai multe zile. Către seară veneau câteva camioane,
    încărcau ostatici, şi-i duceau undeva pentru o verificare de rutină, apoi erau eliberaţi.
    Aşa li se spunea. Aştepta şi el să fie luat cât mai curând, ca să se poată întoarce la Furmanca.
    Dar într-o zi a auzit doi ostaşi care îi păzeau discutând înde ei.
    El era rus şi a înţeles din vorba lor că cei încărcaţi nu erau eliberaţi, ci duşi undeva şi împuşcaţi.
    A venit şi rândul lui să urce într-un camion într-o seară. Maşina i-a scos din oraş
    şi i-a dus la o carieră de piatră. Când au fost daţi jos şi aşezaţi pe marginea carierei,
    mai înainte de a se trage cu mitralierele, el n-a mai aşteptat, ci a sărit în hăul carierei.

    După primele împuşcături peste el s-au prăbuşit mai multe cadavre.
    Soldaţii au mai tras peste ei, ca să se convingă că nimeni n-a rămas viu.
    Alături aştepta un tractor cu lamă.
    Când s-a făcut linişte Jelenin şi-a făcut loc printre cadavrele calde care zăceau peste el
    şi a plecat peste câmpie, cât mai departe de acel loc al morţii.
    Ulterior s-a înscris în partidul comunist, ca să i se piardă urmele.
    A fost director de şcoală în Volintiri. I-a povestit lui Ilie Botez cu multă frică cele prin care trecuse.
    Nu înţelesese de ce s-a tras în el, de ce au fost împuşcaţi
    cele câteva mii de oameni nevinovaţi, adunaţi pe acel stadion.
    De acei anonimi, împuşcaţi şi aruncaţi în gropi comune, nici o statistică nu ţine cont.
    Şi ca ei sunt zeci de mii, sute de mii, milioane.

    Iată de ce e periculos partidul comunist, care a condus toate acele represalii.
    Iată de ce e periculoasă Uniunea Eurasiatică,
    în care ne îndeamnă partidul respectiv să întrăm cât mai curând.
    Cei cu mitralierele aşteaptă undeva în viitor, ca să apese pe trăgaci.
    Păzea!
    ————————————-
    N.B.
    Atrocitatile rusilor:
    Masacrul polonezilor de la Katyn- 1940.
    http ro wikipedia org

  7. @ ghe,
    Perfect de acord cu dumneavoastra. Si mai este un amanunt care nu s-a spus niciodata: o parte dintre evrei erau aschenazi ( vorbitori de limba idis, dialect german ), o alta parte, mai putini erau sefarzi ( de rit spaniol ) si circa 40% dintre ei erau masianici adica evrei crestini. Daca oribilele crime impotriva evreilor erau „motivate” de faptul ca poporul evreu l-a trimis la moarte pe Iisus ( acuzatie altfel penibila ), atunci de ce i-au omorat si pe evreii crestini si nu s-a suflat o vorba despre existenta lor? Si astazi foarte putini stiu despre existenta acestei comunitati crestine mesianice pastrata si acum in sanul evreilor de pe vremea apostolilor, inclusiv in Israel. Mergeti la Iasi, in cimitirul evreiesc si veti gasi liste intregi cu mii de evrei ucisi in pogrom sau victime ale naufragiului vasului Struma si veti fi uimiti cat de multi dintre ei erau crestini… Ce se mai poate spune despre aceasta crima abominabila care nu poate fi explicata decat de fanatismul unei parti a clerului ortodox care a generat aparitia miscarii legionare, miscare din care a facut parte o vreme insusi maresalul Antonescu si care a ramas prizonier toata viata acelor idei. Asa cum au facut-o si Emil Cioran si mai ales Mircea Eliade, care cu doua saptamani inainte de a muri, cand toti il credeau vindecat de fanatismul perioadei legionare din tinerete, a scris in jurnalul sau personal ca evreii au meritat sa moara datorita nonteismului religiei lor. Si atunci ce valoare mai are opera sa capitala „Istoria Religiilor”? Textul a fost publicat integral in urma cu circa 10 ani de revista catolica, deci crestina, „La Croix” ( Crucea ).
    Comunistii bolsevici ar face bine si ei sa o lase mai moale cu acuzatiile la adresa nazismului german si a fascismului italian, ca si la adresa legionarilor romani, stiut fiind ca destula vreme ei insisi ( inclusiv Stalin ) au fost aliati ai lui Hitler si au promovat deschis antisemitismul si ura de rasa. Doar ideea cretina a lui Hitler de a rupe tratatul Ribbentrop-Molotov si a invada pe nepregatite URSS a rupt aceasta”fratie” ideologica si de arme. Cam asa se scrie istoria…
    Asa ca dragilor bessarabeni, ciocul mic cand este vorba despre sintagma „tiganii fascisti romani”, termen care in sine tradeaza un rasism rapanos. tipic KGB-ist si intretinut insitent de derbedeii fanatici si gregari moldovenisti, comunisti bolsevici si in acelasi timp pravoslavnici velikorusi. Cam asta este mentalul colectiv al majoritatii populatiei basarabene, inculta si nerusinat manipulata.

  8. Zicând că îs vestiţi în lume
    Comuniştii au dreptate,
    Căci vor rămâne în postume
    Sugrumatori de libertate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *