Ion Coja: „Emil Cioran şi Holocaustul din România”

„E timpul să spunem răspicat că i-am ajutat pe evrei să nu fie exterminaţi! Evreii ne sunt datori. Dar nu le cerem decât să recunoască adevărul!”

În revista „Cadran politic”, anul VII, nr. 65-66 din aprilie-martie 2009, sunt publicate câteva fragmente din interviul dat de Emil Cioran în 1988, la Paris, dlui Ion Deaconescu. Inutil să mai spunem ceva despre valoarea acestui document, mai degrabă l-aş felicita pe autor pentru reuşita de a-i lua un interviu marelui însingurat de la Paris. Adevărul este că Cioran face figura schimnicului din inima Parisului, mulţi aşa îl văd, iar această imagine a unui Cioran greu de abordat pentru un interviu pare să fie imaginea curentă aflată în circulaţie. În realitate, cel puţin din partea subsemnatului vorbind, e de revăzut şi de retuşat această poză. Am stat de trei ori de vorbă cu Emil Cioran, în fiecare dintre vacanţele mele pariziene de dinainte de 1990, şi nu mi-a fost deloc greu să obţin întrevederea solicitată. E drept că am uzat de un passepartout care mi-a deschis la Parismulte uşi: eram un fel de mesager al lui Petre Ţuţea. Cred că am povestit ce era mai interesant despre aceste discuţii în cartea Marele Manipulator şi asasinarea lui Nicolae Iorga, Nicolae Ceauşescu şi Ioan Petru Culianu. Textul publicat de dl Ioan Deaconescu îmi oferă acum posibilitatea de a reveni, cu precizări şi comentarii mai apăsate. Mă invită la acest remember îndeosebi fragmentul următor din acest interviu care, sunt convins, va face istorie:

„Ion Deaconescu: Şi totuşi ce ar trebui făcut ca România să nu cadă din timp, acum, la întretăierea dintre milenii?

Emil Cioran: Să nu mai fim paraziţii unor glorii desuete. Să nu mai vorbim de idealuri, ci să edificăm istoria propriei noastre identităţi. (…) Şi încă ceva important: să rezolvăm cazul evreilor din cel de al doilea război mondial. E timpul să spunem răspicat că nu am fost barbari. Că i-am ajutat pe evrei să nu fie decimaţi. Trebuie să scriem cărţi, să luăm legătura cu cei care ne defăimează în legătură cu acest subiect. Evreii ne sunt datori. Dar nu le cerem nimic. Să recunoască doar adevărul. Dacă se va înţelege exact poziţia României în anii patruzeci, vom sta cu fruntea sus. Dacă nu, vom fi culpabilizaţi mereu, cu efecte îngrozitoare.”

Aşadar, zice Emil Cioran, e timpul să spunem răspicat adevărul, adevărul că nu am fost barbari şi nu am participat la exterminarea evreilor, la care ne invitase insistent Hitler, ci dimpotrivă, i-am ajutat pe evrei să se salveze, pe acei evrei a căror soartă a depins cât de cât de noi! Drept care, consideră Emil Cioran, în acord cu bunul simţ cel mai comun, evreii ar trebui să se simtă datori faţă de români! Iar nu să ne defăimeze pe toate drumurile!

Iată însă că evreii nu se simt datori! Iată-i că nu sunt în stare să trăiască starea de normalitate a fiinţei umane! Recunoştinţa este o povară prea grea pentru evrei! E mult mai profitabil ca din debitor să te transformi în creditor! De ce să fie dumnealor datori la români, când i-ar putea scoate pe români datori şi vinovaţi faţă de evrei?! Aşa se vor fi gândit acei evrei despre care Cioran spune că „ne defăimează în legătură cu acest subiect”, subiectul fiind holocaustul din România. N-a fost holocaust în România? Să fie ei sănătoşi românii, că le inventăm noi un holocaust să nu-l poată duce! Căci doar asta este menirea presei libere, a mass mediei internaţionale! …

Cioran, care a scris o mulţime de lucruri deosebit de interesante şi de „pozitive” despre evrei, care, deci, îi cunoaşte bine pe evrei, nu se miră şi nici indignat nu pare de această manevră mizerabilă, ci ne îndeamnă pe noi, românii, „să luăm legătura cu cei care ne defăimează”, nu este clar în ce scop! Noi însă, adică românii care ştim că în România nu a fost nici urmă de holocaust, chiar aşa am făcut: am luat legătura „cu cei care ne defăimează” şi am încercat să angajăm un dialog, o confruntare senină a argumentelor. Din păcate nu am putut menţine „legătura”, căci nici unul dintre preopinenţii defăimători nu a vrut să răspundă la dovezile noastre, considerând că simplul fapt de a nu le accepta acuzaţiile îi jigneşte pe ei, pe acuzatori, după o logică imposibil de împăcat cu un comportament raţional şi onest…

Oare la fel vor proceda şi cu declaraţia lui Cioran, declaraţie atât de netă, de neechivocă, a marelui Cioran?! Nu le va fi uşor celor „care ne defăimează” să se facă din nou că plouă!       

…Da, sunt convins că ne aflăm în faţa unei declaraţii decisive pentru discuţia care se poartă pe tema holocaustului din România. Nu este prima oară când trăiesc acest sentiment, ceea ce dovedeşte cât de mult m-am înşelat de fiecare dată când am crezut că evidenţa ar avea vreo forţă de convingere, ar clinti pe cineva din ceea ce crede sau crede că ştie. Dar cred, simt că picătura adăugată de Cioran face să se reverse paharul răbdării noastre. Desfid pe omul onest care, convins până acum de teza holocaustului din România şi luând acum cunoştinţă de declaraţia lui Emil Cioran, nu va cere sau măcar nu va accepta reexaminarea probelor invocate în această dispută. Căci nu cerem mai mult decât atât: un examen corect şi cinstit al argumentelor. Când spun „corect” am în vedere regulile cercetării ştiinţifice, ale raţionamentului deductiv, iar când spun „cinstit” mă gândesc la capacitatea de a recunoaşte că ai greşit atunci când sensul evident al faptelor şi al argumentelor te contrazice. Cine nu va purcede nici măcar acum la revizuirea condamnării noastre pentru un genocid atât de contestat şi imposibil de dovedit în faţa justiţiei şi a istoriei, contestat, iată, şi de Emil Cioran, nu merită să-şi mai zică intelectual, om cu idei şi convingeri judicios edificate, nu merită să-şi mai zică om – evreu sau român etc.!

…Să revenim la text! Nu cunosc interviul în întregime ca să-mi dau seama de eventuale conexiuni cu alte declaraţii ale lui Cioran. Avem tot timpul s-o facem mai târziu, căci este vorba – cum spuneam, de un text care va stârni nenumărate comentarii. Rândurile de faţă nu urmăresc decât să lanseze aceste discuţii şi să constate, cu o satisfacţie deplină, imposibil de ascuns, o satisfacţie pe care o fac publică, satisfacţia că la lista nesfârşită de negaţionişti ai holocaustului din România se adaugă acum numele unui mare şi deosebit reprezentant al speciei om, care el singur este mai convingător, mai impozant, decât laolaltă toţi cei care intră în corul detractorilor neamului românesc, acuzându-ne pe noi, „blândul popor român”, de crima cea mai nemernică: genocidul. Nu numai că nu l-am comis, că nu am ucis evrei, dar atât cât ne-am implicat în istoria evreimii am făcut-o mereu ca binefăcători, iar în anii „patruzeci” ca salvatori ai evreilor. Evreii – au mai spus-o şi alţii, dar acum o spun e şi marele Cioran,evreii ne sunt datori cu recunoştinţa lor şi nu sunt puţini evreii care au recunoscut această datorie de onoare şi de omenie.

Numai că dinspre evrei se aude cel mai tare corul evreilor ne-evrei, care au inventat stratagema, atât de ticăloasă, că este mult mai profitabil să-l acuzi în primul rând pe cel care te-a ajutat şi chiar te-a salvat, că în loc de recompensa pe care ar putea să ţi-o ceară, e mai  convenabil să i-o iei înainte şi să-l acuzi tu pe binefăcător că a făcut echipă cu cel, cei care te-au chiar suprimat! Astfel că la ceasul aritmeticii finale tu nu vei avea nimic de dat, ci vei putea cere şi obţine despăgubiri încă şi mai mari, nu numai de la prigonitorii ucigaşi, ci şi de la cei care ţi-au sărit în ajutor! Treaba lor dacă au fost proşti şi nu s-au îngrijit să se acopere cu toate actele doveditoare posibile! Cu toate certificatele de bună purtare! E riscul lor dacă nu dau multe parale pe justiţia omenească, palpabilă, şi se lasă pe mâna justiţiei divine, atât de ipotetică! Să-şi ceară dreptatea la Judecata de Apoi, adică, în termeni precreştini, la calendele greceşti! Cine-i pune pe românii ăştia imbecili să creadă în viaţa de apoi, în justiţia şi dreptatea lui Dumnezeu?! Dumnezeu? Care Dumnezeu? Ăla inventat de noi? Să fim serioşi şi să nu ne furăm singuri căciula!… Nu există plată şi răsplată decât aici, pe pământ!… Iar cine-i prost şi crede altfel, să plătească!… Că are cui! Taxa pe prostie noi am inventat-o! La noi ajunge!…

…Pun aici capăt, deocamdată, altor comentarii care bântuie prin creieraşii mei. Deocamdată cred că este mult mai …productiv – horribile dictu, să fac câteva conexiuni, conexiuni între acest magnific interviu si ce am scris eu sau îmi mai aduc aminte despre discuţiile cu Cioran, purtate în vara lui 1984 la telefon, iar în 1986 şi 1988 faţă către faţă. La prima discuţie nu s-a spus nimic despre evrei. Mai mult de o jumătate de ceas Cioran mi-a vorbit numai despre Petre Ţuţea… Regret şi azi că nu m-am priceput să pun în funcţiune instalaţia gazdei mele, Victor Smatoc, de înregistrare a convorbirilor telefonice purtate de la acel aparat. Doamne, ce l-a mai lăudat Cioran pe Ţuţea, pe ideea că era altceva decât toţi ceilalţi, că le era ca un fel de cenzor suprem din interiorul generaţiei, Nae Ionescu fiind din altă generaţie, a dascălilor, mentor necontestat. Ţineau cu toţii să-i ştie părerea şi îşi validau ideile numai după ce le discutau cu „Petrache”. Căci Petrache avea un ascendent asupra celorlalţi: nu scria! (sic!) Nu sacrificase actul gândirii pentru actul consemnării prin cuvinte a gândului oprit din zborul său lin, planat… Cât s-a mai necăjit Cioran când a aflat că i-am adus un text semnat de Ţuţea (cu pseudonimul Boteanu), publicat într-un almanah literar… Deci cedase! Se apucase Ţuţea de scris!…

La a doua întâlnire, în Jardin de Luxembourg, a trebuit să-l aştept până a încheiat discuţia pe care o purta la câteva bănci distanţă. Pasămite, cu un evreu, din America, pictor cu procupări metafizice. Mi-a relatat, pe scurt, ca o scuză a întârzierii, că a trebuit să-i dea amănunte în legătură cu ideea care i-a venit atunci când interlocutorul i s-a plâns că se înmulţesc dovezile unui antisemitism american în creştere… „Aveţi grijă, ce se va întâmpla când (saudacă – nu mai ţin bine minte) americanii îşi iau mâna de pe evrei? Mâna azi atât de protectoare!” Mai mult nu am discutat despre evrei în 1986.

Am făcut-o în 1988, iată, anul când Cioran i-a dat dlui Ion Deaconescu istoricul interviu. Eu am purtat discuţia mea în august, poate început de septembrie. Discuţia a pornit de la situaţia din ţară. Am încercat să retuşez tabloul sumbru al României care circula în toată mass media apuseană, să-i prezint lucrurile dintr-o perspectivă mai optimistă. De ce am făcut asta? Mai întâi pentru că asta era perspectiva lui Petre Ţuţea asupra României. Şi am considerat că asta îl va interesa de fapt pe Cioran: ce crede Petrache despre lumea în care trăim? Mai apoi, eu însumi împărtăşeam acest optimism. Am constatat că Cioran primea cu bucurie veştile bune din ţară, dovezile că dracul nu-i chiar aşa negru. Absolut memorabilă satisfacţia cu care a luat cunoştinţă de calitatea tineretului din România. În mod deosebit a fost impresionat să afle că un mare număr de tineri roiau în jurul lui Ţuţea, îl „ţuţăreau” cu devotament şi cu mare interes pentru ideile lui nea Petrache. Iar când a aflat că tinerii aceştia, de capul lor, organizaseră un servicu ad hoc de asistenţă la domiciliu lui Petre Ţuţea, că în fiecare zi doi dintre ei veneau şi-l ajutau să se scoale, să se îmbrace, să iasă la plimbare, să mergă la masă etc., dar mai ales ca să aibă un conlocutor interesat de cee ce avea de spus nea Petrache,  Emil Cioran a exclamat: „Aşa ceva este de neimaginat la Paris!”  Şi a continuat spunând că aceste informaţii, primite de la mine, confirmau optimismul lui Mircea Eliade cu privire la rolul pe care curând îl va juca tineretul din Europa de Răsărit! Mult mai apt să facă istorie decât tineretul dezabuzat din Occident… La acest punct al discuţiei eu am avut de răspuns la întrebarea lui Cioran, o întrebare pe care şi-o pun astăzi mulţi români: de ce mass media din toată lumea este preocupată să răspândească în lume despre România o imagine denigratoare, deformată cu intenţia de a ne calomnia în toate felurile posibile şi la fiecare prilej?

Răspunsul meu – valabil şi azi, a sunat cam aşa: Pentru că antiromânismul nu mai este o atitudine ocazională şi personală, a unor indivizi care, din varii motive, nu mai încap de răul românilor. Anti-românismul nu este antipatia viscerală a unui individ, provocată de anumite accidente biografice, ci antiromânismul a devenit o instituţie, creatoare de locuri de muncă, cu buget şi sedii în mai multe ţări, inclusiv în România, cu angajaţi care ies la pensie după ce o viaţă întreagă au  petrecut-o plănuind şi acţionând împotriva românilor, a intereselor României.

Dacă, prin  mecanica relaţiilor paradigmatice, cuvîntul anti-românism te duce vrând-nevrând la anti-semitism, trebuie spus din capul locului că antisemitismul în România, condamnat prin lege, este practic inexistent, nu cunoaşte forme instituţionalizate şi, dacă se manifestă când şi când, asta se întâmplă sporadic şi neorganizat, în forme le-aş numi spontane, chiar naive prin sinceritate şi directitate. Asta în timp ce anti-românismul se manifestă în mod subtil, apelând la tehnici de manipulare ori de sabotaj dintre cele mai sofisticate şi mai eficiente, antrenând efective umane numeroase, abil disimulate îndeosebi în structurile de stat menite prin statut să apere şi să promoveze componenta românească a planetei noastre. În România de azi anti-românismul este practic subvenţionat de statul român şi nu este condamnat prin lege, ci este ignorat şi trecut sub tăcere, pentru a nu deveni subiect de discuţii publice, pentru ca nu cumva românii să se dumirească de caracterul anti-românesc al multor legi şi evenimente, de caracterul anti-românesc al guvernării. Introducerea conceptului de anti-românism în conştiinţa publică ar fi să-i ajute pe români să priceapă esenţa răului de care au parte ca societate, ca neam, caţară…

Atunci, în 1988, câte i-oi fi spus eu lui Cioran au fost deajuns că el să-mi dea dreptate şi să „cadă pe gânduri”, declarându-mi că acum pricepe ce şi de ce i s-a întâmplat acelei ziariste americance care, ştiindu-l român, îl vizitase cu puţină vreme în urmă spre a-i cere lămuriri într-o poveste de neînţeles pentru ea. Povestea era cam următoarea: ziarista, al cărei nume nu-l mai ştia Cioran, în orice caz una dintre cele mai importante din Statele Unite, a aflat că există în Europa o ţară şi un popor care, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, deşi aflaţi în mare prietenie cu Germania hitleristă, în alianţă militară cu aceasta, nu au acceptat să i se alăture Germaniei în politica nazistă faţă de evrei. Nu numai că nu a desfăşurat programul de exterminare a evreilor, dar au iniţiat şi desfăşurat un program de salvare a evreilor. Ziaristă autentică, autentică şi ca evreică, a priceput valoarea umană excepţională a basmului despre omenia românească, aşa că a trecut imediat la verificarea informaţiei: a luat avionul şi a aterizat la Bucureşti, unde s-a interesat în stânga şi în dreapta, a cerut detalii, s-a întâlnit cu liderii evrei din Bucureşti, cu evreii cei mai în vârstă, etc. Pe scurt, s-a edificat, bucuroasă că i se confirmă povestea atât de frumoasă despre oţarăşi ea atât de frumoasă, despre care până atunci, frumoasă şi ea, evreica lui Cioran nu ştiuse mai nimic! („O femeie foarte frumoasă”, a precizat cu o lucire ştrengară în ochi răşinăreanul…)

Surpriză mare însă la întoarcerea în America: nici o publicaţie nu a vrut să publice reportajul ei despre România! Despre ciudaţii ăia de români care s-au purtat atât de îngereşte – cuvântul îmi aparţine, nu numai cu evreii ajunşi la necaz, dar şi cu prizonierii de război, ruşi sau anglo-americani! Nici măcar revista pe a cărei cheltuială făcuse deplasarea în România, nu i-a acceptat textul care vorbea atât de frumos despre români. Alte reviste, care mereu până atunci îi ceruseră o colaborare cât de neînsemnată, au refuzat-o şi ele, fără nicio explicaţie. Ajunsă la Paris, americanca s-a gândit că explicaţia i-ar putea-o oferi românul cel mai important din Occident: De ce, domnule Cioran, nimeni nu au vrut să-mi publice în Occident mărturia mea despre omenia aproape neomenească a românilor?, va fi sunat întrebarea angelicei evreice.

Cioran mi-a declarat că nu a avut răspuns la întrebarea ziaristei de la New York. Regreta că nu a ştiut să i-l dea pe cel potrivit, invocând argumentul de care aflase abia acum, de la emisarul lui nea Petrache: realitatea dureroasă şi absurdă a unui anti-românism instituţionalizat la scară planetară. Halal planetă…

Aşadar, un Cioran preocupat de problema Holocaustului din România? De ce ar fi fost preocupat Cioran de acest subiect? Din n motive putea să fie, dar mai ales pentru că îşi dădea bine seama de „efectele îngrozitoare” pe care le are faptul că „vom fi culpabilizaţi mereu” pentru o barbarie pe care nu am comis-o. De aceste efecte nu le pasă belferilor din clasa politică românească, în frunte cu însuşi preşedintele Ţării, incapabili să îngăime măcar o şoaptă neauzită în apărarea demnităţii noastre de români, pusă în balanţă cu acuzaţia cea mai gravă.

Loading Facebook Comments ...

19 Comments

Add a Comment
  1. Conspiratiile oculte:
    „Oamenii „lor” din Chişinău”, de Petru Bogatu
    23 martie 2012
    www jurnal md
    http://www.jurnal.md/ro/news/oamenii-lor-din-chisinau-bogatu-217742/
    ———————————————————————————————————
    Sponsorul lui Igor Dodon este Ilan Shor, om de afaceri,
    soţul interpretei Jasmin, directorul general al Companiei „Dufremol”,
    preşedintele Consiliului directorilor „Klassika Asigurări”,
    preşedintele Clubului de fotbal „MILSAMI”.

    Născut în Israel, are 25 de ani.
    În Republica Moldova a preluat de câtva timp business-ul tatălui său.
    Mecenat generos, este preşedintele Organizaţiei Internaţionale ORT-Moldova.
    Aceasta nu trebuie confundată cu cunoscuta televiziune rusă.
    ORT-Moldova face parte din reţeaua mondială ORT care,
    în colaborare cu Ministerul Educaţiei din Israel, urmăreşte promovarea
    şi implementarea noilor tehnologii în domeniul învăţământului.

    …atitudinea negativă faţă de Unirea Basarabiei cu România.
    —————————————————————————-
    N.B.
    1 Septembrie 2012:
    PREMIERUL VLAD FILAT A ZBURAT „FULGER”
    LA O NUNTA LA BUCURESTI
    CU AVIONUL PERSONAL A LUI ILAN SHOR.

    ziar jurnal md
    dintr-un articol de Victoria Popa
    din 4 Septembrie 2012
    http://ziar.jurnal.md/2012/09/04/chirtoaca-si-filat-nuntasi-la-snagov/comment-page-1/#comment-26333
    ———————————————————————————–
    ADDENDUM:
    o intrebare retorica ne-sionista:
    – Oare cine si de ce se opune acordarii cetateniei RM
    scriitorului român basarabean exilat la Paris
    Paul Goma ?

  2. S-ar putea sa va intereseze… Pe 9 noiembrie a murit, in varsta de 83 de ani, un mare si foarte iubit actor roman de origine basarabeana, nascut in fostul judet Soroca, Iurie Darie. In egala masura actor de teatru si film dar si un mare grafician, Iurie Darie, caruia Primaria Municipiului Bucuresti i-a dedicat recent o stea pe aleea celebritatilor artistice, lasa un imens gol in inimile miilor de admiratori ai sai.

  3. Unionistul Documentat

    „SECRETELE BASARABIEI” de Ion Coja, profesor la Bucuresti
    Interviu cu dr. Șerban Milcoveanu
    http://www.ioncoja.ro/textele-altora/secretele-basarabiei/comment-page-2/#comment-11022
    ——————————————————————————-
    …Începe conferința de pace de la Paris /1919-1920/
    și vine “bomba cea mare” pe care nu o cunoștea nimeni –
    și asta nu se spune:
    Woodrow Wilson, președintele Americii, a venit ca un fel de Dumnezeu atotstăpânitor
    și a dictat planul de fondare a Israelului european
    cu capitala la Lemberg (care acum se numește Lvov)
    și cu anexarea tuturor teritoriilor din jur:
    lua toată Galiția, Slovacia, Maramureșul, Bucovina, Moldova,
    Basarabia și o parte din Ucraina și făcea un stat, Israelul european,
    cu capitala la Lvov.
    Acesta a fost planul cu care a venit Wilson.
    Planul acesta – care a venit pe neașteptate – nu prea a fost agreat de englezi și de francezi,
    pe motiv nu național, ci financiar, pentru că tot acest teritoriu avea numai
    o treime populație evreiască și, ca să poată să fie Israelul european,
    trebuia ca acea treime evreiască să dispună de un aparat represiv de mare putere
    ca să poată să țină în intimidare și în paralizare cele două treimi de populație neevreiască.

    Dacă nu se poate fonda acest Israel european cu capitala la Lemberg,
    să se fondeze cel puțin altul, chiar dacă mai mic –
    și ochii au căzut pe Basarabia care nu era în nici un tratat secret,
    nu era trecută pe nicăieri.
    Și a rămas să se facă Israelul european în Basarabia.
    Asta este explicația pentru care unirea de la Alba Iulia a fost recunoscută
    de parlamentele englez, francez, american și italian, dar unirea de la 27 martie 1918
    a Basarabiei cu România a fost recunoscută
    numai de guverne, nu și de parlamente.

    Acesta este secretul Basarabiei:
    ————————————————————-
    Basarabia era destinată să devină Israelul european, cu capitala la Chișinău, stat binațional,
    cu evreii clasă conducătoare și exploatatoare, și cu bieții basarabeni clasă subordonată și exploatată.
    De aceea nu s-a recunoscut unirea Basarabiei cu România
    de către parlamentele englez, francez și american.

  4. ANUL 2012:
    DOSARELE MARII RE-INTREGIRI DE LA NISTRU LA TISA ( III / 18 )
    ——————————————————————————————————-
    PAUL GOMA: SĂPTĂMÂNA ROŞIE 28 iunie – 3 iulie 1940
    sau BASARABIA ŞI EVREII ( 11 )
    http://basarabialiterara.com.md/?p=2041
    ————————————————————————
    Încă din ianuarie 1978, Noel Bernard, directorul secţiei române a Europei libere, îmi propusese o emisiune dedicată drepturilor omului. Am răspuns că accept cu plăcere dacă mă angajează în…
    “redacţia Basarabia”…
    Bernard a răspuns că gluma e bună, dar “să discutăm despre ale noastre”. I-am răspuns că o redacţie Basarabia la Europa liberă ar face parte din ale-noastre, dacă ar fi înfiinţată – uite, vorbesc cu “prietenul meu Jimmy Carter, el a mai intervenit pentru noi,
    pentru mine”.
    Bernard a râs, a ridicat din umeri şi a spus – păstrînd tonul de glumă – că nici chiar preşedintele Statelor Unite nu are pute¬rea de a hotărî ceva peste capul vicepreşedintelui Comitetului pentru Europa liberă…

    Am întrebat cine-i Superman?
    «Evreu de-al meu, basarabean de-al dumitale, un tip redutabil. Când careva de la noi l-a întrebat de ce nu se vorbeşte despre Basarabia la Europa liberă, l-a repezit, i-a spus că nu e treaba lui,
    Basarabia nu a fost niciodată românească şi că nici ruşii nu au dreptul la ea.».
    «Nici ruşii?», am făcut eu, uluit.
    «Atunci cine are dreptul la Basarabia.?»
    Bernard a ridicat din umeri şi a zis, agasat:
    «Ei, cine!»
    Plecînd, a rostit:
    «larov – se scrie cu Y iniţial, cu dublu-ve final…».
    Mai târziu am aflat că Superman purtase, în Basarabia, alt nume, şi-l scurtase, ruseşte, însă ca american, semna: “Yarrow “. £i că făcea parte dintre… protocroniştii evrei, cei care susţin sus şi tare că evreii colonizaseră Dacia cu câteva secole înaintea romanilor (sic), khazarii îşi stabiliseră “vatra” taman în Basarabia de azi (sic-sic), concluzie:
    vatra cu pricina aparţine evreilor, nu românilor – şi nici ruşilor! –
    după tovarişci’ Iarov, fost komisar bolşevic, devenit american
    cu drepturi (ceva) mai mari decât ale preşedintelui…]

  5. evreii ne sunt datori,si pentru asta trebuie sa ne faca statuie noua poporului roman,si sa aduca aici investitii fabrici,uzine,eoliane,tehnologie israeliana,ca RECOMPENSA.

    ei dimpotriva,ei ne acuza de HOLOCAUST,si cer DESPAGUBIRI de 10 MILIARDE EURO!

    Germania deja a platit peste 50 miliarde euro pentru Holocaust,iar Romania a platit si ea niste despagubiri.

    Insa Israelul cere 10 miliarde euro de la Romania.

    ASTA SPUNE TOTUL!

  6. Вот что пишет В.Познер в своей книге « Прощание с иллюзиями»:
    «Быть евреем в России было (да и остается) чем-то чуть постыдным, чуть неудобным, поводом для смешков и уколов. Это не мешало многим носить свое «еврейство» с гордостью иногда даже с вызовом, но мой отец отвергал свое еврейство, поскольку его отец еще в царской России принял крещение и автоматически считался русским».
    Сам автор тоже никак не хочет допускать мысль, что он может быть евреем. У него мама француженка, следовательно, он тоже француз, но никак не еврей.

    Еще пример. В. Жириновский: «Все равно я – русский, хоть мой папа – еврей»

    Почему быть евреем немного стыдно? Почему их изгоняли из многих стран на протяжении веков?
    Я не могла найти ответа на этот вопрос. Те евреи, которых я знаю лично, в большинстве своем люди вполне порядочные. Во всяком случае, по отношению ко мне.

    Совсем недавно я, кажется, нашла ответ на мучивший меня вопрос. И где? В Библии! Исход, глава 3.
    Вот чему учит Господь Бог евреев:

    …и когда пойдете, то пойдете не с пустыми руками: пусть каждая женщина выпросит у соседки своей и у живущей в доме ее вещей серебряных и вещей золотых, и одежд, и вы нарядите ими и сыновей ваших и дочерей ваших, и оберете Египтян.

    С тех пор они готовы, по наставлению их Бога, обобрать не только египтян, но и всякого встречного.

  7. pentru rusoaica

    ma lasi cu Biblia si cu teoriile astea? am folosit GOOGLE TRANSLATE sa citesc ce ai scris.

    mai bine spune ce au facut evrei ca BERIA(KGB-NKVD) sau stalin,sau Hitler,cu tata evreu,pentru UMANITATE

    teoriile astea cu evrei vesnic persecutati nu mai tine.Si azi sunt persecutati dupa parerea ta,intr-o lume libera in care capitalismul e in floare,si libertatea la fel?

    mi se pare absurd sa vezi pe toate garduriile numai evrei,si ce importanti sunt ei,si ce zice Biblia.

    Nu dau 2 centi pe vechiul testament.

    Mai bine citeste NOUL TESTAMENT,si religia iubirii! vechiul testament e plin de CRIME,in acelasi stil stalinist.Probabil ca satana stalin si BERIA s-au inspirat dupa vechiul testament.

    La fel cum a recunoscut BORIS GRUNBERG,seful securitatii in Romania,alias ,,alexandru nicolschi,, si el de origine evreu din tiraspol,ca a fost inspirat de INCHIZITIA SPANIOLA in torturiile ce le-a aplicat in Romania,ucigand mii de romani inocenti,

    doar din vina de a se fi nascut romani!

    Poporul romanesc este un popor bun,crestin,iertator,care a rezistat secole la invazii peste invazii,inclusiv ultima invazie,cea sovietica!

    Si nu ma refer neaparat la cea din 1944,ci poate si la cea din 1989 cu agentii ambasadei URSS la TVR si la putere in 1989,brucan,iliescu,petre roman,mircea dinescul,ion caramitru si multi altii.

    Azi conjunctura istorica este total diferita,URSS s-a destramat.

    Azi singurul invadator al planetei este China,insa azi e alt razboi,cibernetico-economic.

    Revenind la subiect,va spun drept ca cei care ii pupa in dos pe evrei de ziua pana seara,ajung la atata obsesie studiindu-i ca devin pro-israel,si mai ales devin agentii lor.

    Am mirosit prea multi de teapa lui vadim tudor,ultra cunoscut pentru diversiuniile lui.S-a prefacut antisemit ani de zile,ca in anul 2004 sa-l bage in parlament pe Nati meir,sa voteze legi de protejare a cimitirelor evreesti si a sinagogiilor.

    De parca partidul numit ,,romania mare,, ar fi avut o legatura cu israelul si nu cu Basarabia.

    M-am saturat de prefacuti,sa le fie rusine.

  8. Intrati si voi aici daca aveti suflet de roman :

    http://www.cine-schimba-romania.ro/contact/

  9. Pt. Puscasu Vlad :

    20 век, (возможно, и 21-й) – век великой трагедии, но и великого торжества избранного Богом народа.
    СССР – (изобретение еврейских теоретиков), дал им возможность отомстить миру за то унижение и презрение, которое они испытали со стороны наивных обитателей тех мест, где они могли уютно устроиться и делать деньги.
    Их, таких «умных», изгоняли отовсюду. Наконец-то, они обрели свой дом, свое государство, где они были полноправными хозяевами.

    . ВЛАСТЬ СССР.

    ЦЕНТРАЛЬНЫЙ КОМИТЕТ ВКП(б) по национальному составу состоял: Евреи – 61, Не-евреи – 17, Не выясн. –7.
    СОВЕТ НАРОДНЫХ КОМИССАРОВ: Евреи – 115, Не-евреи – 18, Не выясн. – 3.
    КОМИССАРИАТЫ: ИНОСТРАННЫХ ДЕЛ И ВНЕШНЕЙ ТОРГОВЛИ: Евреи – 106, Не-евреи – 17, Не выяснено – 8.
    ВСЕРОССИЙСКИЙ ЦЕНТРАЛЬНЫЙ ИСПОЛНИТЕЛЬНЫЙ КОМИТЕТ (ВЦИК): Евреи – 17, Не-евреи – 3, Не выясн. – 2.
    КОМИССАРИАТ ВНУТРЕННИХ ДЕЛ (ОГПУ-НКВД): Евреи – 53, Не-евреи – 6, Не выясн. – 8.
    ПОЛИТИЧЕСКОЕ УПРАВЛЕНИЕ Рабоче-Крестьянской Красной Армии: Евреи – 20, Не-евреи – 1, Не выясн. – 1.
    КУЛЬТ. ПРОСВЕТ. И СОЮЗ ВОИНСТВУЮЩИХ БЕЗБОЖНИКОВ: Евреи – 40, Не-вреи – 0, Не выясн. – 1.
    ПЕЧАТЬ: Редакторы газет: Евреи – 12, Не-евреи – 0, Не выясн. – 0.
    В ПРАВИТЕЛЬСТВЕ СССР 9 наркомов и 12 их заместителей были евреи. Из 8 дипломатов в „ЛИГЕ НАЦИЙ” – было 7 евреев и 1 грузин, русских – 0. Полномочные представители в зарубежных государствах также преимущественно состояли из евреев. ОГПУ (НКВД) и все остальные исполнительные и карательные органы, включая главное управление лагерей (ГУЛАГ) также находились под полным контролем евреев.

    Вот и ответ на все вопросы. Во времена наибольших репрессий (1935–1938 гг.) власть находилась в руках у евреев. Они уничтожали „лучших из гоев”, как их учили Талмуд и Тора, а заодно в борьбе за власть и друг друга!

  10. Preluare:
    http://victoralexeev.wordpress.com/2012/11/10/beselin/

    Acest “Be-șelin”=Schellenberg este un evreu scapatat
    cu o ura atavica contra românilor,
    ca si ceilalti din tagma lui sionista:
    – tradatorul Iurocika Roshka,
    – neo-comunistul Marian Lupu-Volkoff,
    – jurnalista spioana Natalka Morarita cu pasaport de Israel
    /din declaratiile oficiale de la Moscova/,
    – deputatul comunist terorist Mark Tkaciuk,
    etc.

  11. de-a dreptul socant textul de mai sus din comentariu.

    Cert este ca ar fi ideal ca rusii sa dea Romaniei ceva documente ale KGB-ului,privind Miscarea Legionara,Holocaustul evreesc,maresalul Ion Antonescu,intrarea trupelor romanesti in Basarabia,Transnistria,Crimmea,Caucaz si Cuban.

    In orice caz,rusii de azi ,Rusia in general,Ucraina,R.Moldova,Belarus,nu seamana deloc cu URSS-ul,care avea cu totul alta structura si politica.

    Mai degraba Rusia a revenit la Rusia Tarista si politica ei.

    Insa din cate se pare,AZI o parte a politicieniilor din Kiev si Moscova,dar si Chisinau, lucreaza cot la cot cu ,,muzeul holocaustului,, din Washington,si cu RADU IOANID.

    VIDEO:

    http://www.youtube.com/watch?v=x6FJF_fpnU0

  12. Să dea domnul să traiască macar peste o sută de ani poporul român aşa cum trăieşte poporul evreu. Nu am nimic contra evreilor dar nici ei nu doresc să aibă ceva cu alte nationalităţi afară de a le lua tot ce au mai bun. Acta o vedem şi în Moldova.

  13. Evreii vor sa fie reprezentaţi in conducerea statului
    de Editori ACUM (11-11-2012)

    Minoritățile etnice sunt slab reprezentate în adminstrația statului. La această concluzie au ajuns evreii din Moldova la finalul unei conferinţe republicane, relatează portalul Noi.md. Potrivit participanţilor, minorităţile naţionale nu sînt reprezentate nici în guvern, nici în autoritățile locale.

    “Este necesar totuși să fie acordată o mai mare atenţie minorităţilor naţionale în ceea ce priveşte implicarea lor în soluţionarea problemelor sociale, economice, culturale şi altele. Trebuie implicați într-o măsură mai mare reprezentanţii minorităţilor în conducere”, a declarat doctorul habilitat în ştiinţe politice al Academiei de Ştiinţe din Moldova, Vladimir Anikin.

    Potrivit experților, legea îi obligă să cunoască limba română, ceea ce reprezintă un impediment pentru a pretinde la posturi de conducere. “Acest regim lingvistic, impus în 1989, a devenit instrument de discriminare națională. Examinați componenţa naţională a personalului din administraţia publică. La Chișinău, acest lucru este deosebit de vizibil – el este format pe principiul naționalității”, a afirmat doctorul în istorie Pior Șornicov.

    În acelaşi timp, reprezentanţii Biroului Relaţii Interetnice cred că minoritățile naționale poartă vina că nu participă la guvernare. “În țara noastră nu există nici o discriminare pe motive etnice. Trebuie cunoscută legislația Republicii Moldova şi procedura de angajare în serviciul public. Pentru a accede în Parlament, e necesară aderarea la orice partid. Dar pentru a obţine un loc de muncă în administraţia publică, trebuie depuse cereri de participare la concursul pentru suplinirea posturilor vacante”, a replicat vicedirectorul Biroului Relaţii Interetnice, Vera Petuhov.

    Conferinţa republicană a evreilor a avut loc pentru a doua oară cu sprijinul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Consulatului Israelului.

    Acest articol a aparut in ziare.com si in dicriminare.md

  14. Articolul este superb. Parerea mea este ca, e purul adevar. Romanii de pretutindeni(inclusiv in R.Moldova) trebuie sa lupte cu antiromanismul jido-comunisto-imperialist!! Desteapta-te romane!!!

  15. Continuare: Antisemitismul(inventat tot de jidani) a fost si este un scut inpenetrabil al sionismului mondial, sub care isi fac mendrele urmasii lui Rothschild si Marx, intru distrugerea valorilor nationale ale popoarelor.

  16. O AXA BIZARA: SIS / CHISINAU – MOSSAD / ISRAEL
    ————————————————————————————–
    – Presedintele Nicolae Timofte a facut prima sa vizita la Bucuresti / mai 2012 /
    / sângele apa nu se face /
    – iar noul Director al SIS-ului de la Chisinau / Serviciul de Informatii Special /
    Mihai Balan, a efectuat prima sa vizita la Ierusalim
    / la 7 Nov.2012, de ziua Marii revolutii socialiste teroriste a lui Lenin /
    ——————————————————————————————————–
    SIS-ul va colabora cu Mossadul

    ziarul Timpul md 13 Noiembrie 2012

    ————————————————————————————————————————-
    Autoritățile israeliene sunt dispuse să ofere asistenţa necesară Moldovei
    în domeniile contracarării crimei organizate, terorismului şi altor pericole transnaţionale.

    Această disponibilitate a fost anunţată de ministrul israelian al Securităţii Publice,
    Itzhak Ahoronovici, în cadrul întrevederii din 7 noiembrie,
    care a avut loc la Ierusalim, cu Mihai Balan, directorul SIS.

    Potrivit unui comunicat de presă al SIS, interlocutorii au menţionat posibilitatea organizării
    unor vizite reciproce pentru experţii serviciilor secrete din cele două state.
    Discuțiile s-au încadrat în contextul promovării cooperării R. Moldova cu Statul Israel
    în domeniul securităţii publice şi au dus la demararea unei cooperări bilaterale
    mai eficiente în direcţiile contracarării crimei organizate transfrontaliere,
    extremismului, terorismului internaţional şi altor pericole.

    Mihai Balan, la momentul desemnării în funcția de director SIS la 25 octombrie,
    ocupa funcţia de ambasador al R. Moldova în Israel,
    ceea ce a favorizat colaborarea ulterioară.
    A.Gh.
    ——————————————————————————–
    N.B.
    – oare pentru tatal unui cântaret rusificat, rusofil, mancurt si renegat si stabilit la Moscova – Dan Balan,
    colaborarea cu Israelul este mai importanta decât cu fratii nostri români de la Bucuresti ?
    – si care este prioritatea in activitatea SIS-ului de la Chisinau ?
    – Lupta contra unionistilor din RM, lupta sustinuta si de MOSSAD ?

  17. Frumos articol Dna Pavlicenco.

    Pentru comentatori:

    Aveti niste idei care mai de care traznite, v-as sfatui sa pastrati macar un piciorus in teritoriul realitatii. Teoriile conspirative sunt o forma de propaganda, din oricare parte ar veni.

    Pentru Unionistul Documentat:

    Mesajul arata clar ca ai tendinte de neo-nazist. O lamurire:

    Nu a avut loc niciodata vreo conspiratie evreiasca sa conduca lumea. A avut loc o conspiratie evreiasca SA NU LE MOARA NEAMUL. Evrei au ascendat scara economica in Europa si prin lume datorita faptului ca religia/cartea le-a impus ca toti sa fie capabili sa citeasca, un lucru care le-a permis sa se educe mai mult decat localnicii si deci au ajus sa fie foarte influenti in toate domeniile stiintifice, dreptul, medicina, etc… As mai adauga sa faptul ca au un coeficient al inteligentei in general mai ridicat decat restul europeniilor. Mai departe, acel coeficient iarasi poate explica de ce dansii au urcat scara socio-economica asa de repede.

    Stiinta si dovezi, nu fabule

  18. istoria e controversata,niciodata nu poate fi exacta.

    Nu e o stiinta matematica!!!

    tzutz,esti penibil cu comentariile tale.Poate ca simpatii NEO-NAZI ai tu.

    Azi trebuie sa luptam pe palierul de lupta ANTI-TERORISTA de tip fanatic islamist,impotriva organizatiilor fanatice islamiste de tip terorist.

    Atat in BASARABIA cat si in Romania.

    Poporul roman este in foarte BUNE relatii cu statul Israel astazi.

    Astea cu holocausturiile inca distrug bunele relatii.

    probabil ca unii chiar sunt NEO-NAZISTI.

    probabil ca unii chiar sunt impotriva statului ISRAEL.

    probabil ca unii chiar exagereaza cu teoriile conspiratiei

    probabil insa ca si HOLOCAUSTULUI inca este un subiect care mai trebuie studiat,inca nu e CLARIFICAT de istorici!

    ca o concluzie:

    http://ortodoxiapacii.wordpress.com/

    Traiasca Patria noastra,neamul.Jos teroristii fanatici islamisti de tip terorist.

  19. ALEXX

    are simtul umorului dezvoltat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *