Cititi alte liste, de arhiva, nu „Lista Sandrovschi”

Acest material de mai jos, intitulat “Killerii redesteptarii nationale”, scris de Nicolae Dabija, a fost postat la 26 noiembrie 2008. Il repostez, la fel si copiile listelor (pastrate in Arhiva organizatiilor obstesti –  cu datele: 4-bo, nr.2309, 15.08.1988, Fondul 51, inv.73, D. 210, fila 5-6),  la care se refera Nicolae Dabija. Este si in contextul provocarilor aruncate pe Internet acum impotriva mea. REPET, pentru cei “care apuca prajina”: Ne dam seama ca adevaratii securisti lupta impotriva celor care nu au avut nimic in comun cu securitatile voastre. Nu va chinuiti degeaba. Nu sint deloc santajabila. Nu am colaborat cu nici o securitate si nu mi s-a facut nici o oferta din partea KGB-urilor voastre, nu am fost subiectul niciunei racolari. Nici cu spatele nu stiu despre cele spuse si difuzate pe Internet – lucruri pe care le ticluiti pentru ca va desfaceti de ciuda in legatura cu pozitia mea si a partidului – verticala, cu demnitate, intransigenta si critica la adresa fortelor proruse. Nu inzadar, in toata „porcaria asta de lista Sandrovschi” – asa cum am numit-o de la tribuna Parlamentului si in 2006 – numele meu e dat cu majuscule. Va deranjez zdravan si asta imi spune ca PNL e pe drumul cel drept. Va temeti si sa nu intre cumva partidul in Parlament, nu? O fi aratind rezultatele sondajelor altceva ce dati voi publicitatii? Asta o stim. Eu intrezaresc, insa, acum o posibila coalizare PLDM-PPCD-PCRM, pe care o critic si o voi critica, insa exponentii acestora „lucreaza”. Sau, poate, „muncesc” la ponegrirea PNL si altii, mai de pe dreapta liberala?

Noi sintem in ajunul Congresului al III-lea al PNL si, asa cum “Lista Sandrovschi” a fost postata in anul 2006, inainte de constituirea PNL, pe forul de discutii impact_romanesc, de Ghenadie Vaculovschi, fostul consilier al lui Vlad Cubreacov, la fel se incearca acum si compromiterea intentiei PNL de a pune obiectivul Unirii in Programul sau politic.

Astazi mi-a venit un reporter de la TVR pentru un interviu de citeva secunde. Curios lucru – de cind sint atit de importanta eu pentru TVR? Cine mai este implicat in aceasta facatura? Iar pentru a va mai distra, luati cunostinta de listele la care se refera Dabija, care provin din arhiva organizatiilor obstesti.

Sint unicul deputat care am facut interpelare in Parlament legat de “Lista Sandrovschi” si care am cerut SIS sa faca public totul ce are despre persoana mea. Mi s-a raspuns, in plic sigilat, ca nu au nimic, asa cum si era de asteptat. Nu am activat in organe ale partidului comunist sau sovietice. Nu am fost la putere nici dupa 1991. Am avut o viata grea fara tata, impreuna cu sotul meu, am trait cinstit, ne-am sustinut tezele de doctorat fara sa ne compromitem si nu avem poveri pe constiinta. Asta va deranjeaza pe cei murdari, vinduti si cumparati. Mai mult – am incercat sa elaborez o Lege a lustratiei, insa nu o pot face, pentru ca nu cunosc bucataria interna a KGB-ului, adica termenii, clasificarea dosarelor si ce mai e pe acolo, cu toate implicantele.

PNL CERE PARLAMENTULUI SA ELABOREZE LEGEA LUSTRATIEI, PENTRU A-I SCOATE LA IVEALA PE SECURISTII SI RIMELE CARE SAPA SI RIMA ROMANISMUL IN CEL DE-AL DOILEA STAT ROMANESC. 

In curind voi posta toate documentele pe blog. VP

INTRODUCERE

La solicitarea dlui Nicolae Dabija, supus, in legatura cu faptul ca domnia sa candideaza pentru Camera Deputatilor a Parlamentului Romaniei, unor atacuri continue, postez un articol semnat de scriitor in “Literatura si Arta” din 15 aprilie 2004. Un moment interesant reprezinta aici invocarea “faimoasei” liste, despre care Anton MORARU, dr.hab. in istorie, prof.universitar, spunea, recent, in “LA”, ca “Dupa cum se stie, liderul PPCD este inclus in lista recomandata de KGB-ul sovietic pentru conducerea Miscarii de Renastere Nationala din Basarabia”. O fi asa, nu o fi asa, dar ma declar de acord cu afirmatia dlui Nicolae Dabija, care imi spunea ca, “Vezi, tocmai de aceea, o mare parte din cei inclusi in listele invocate au facut totul sa-i distruga pe luptatorii nationali activi care nu s-au regasit in acele liste…” Noi postam, scanat, si listele invocate, spre judecata celor interesati. Personal, ma declar nedumerita de atacurile total nefondate la adresa lui Nicolae Dabija si la adresa mea, doar pentru ca nu am facut parte niciodata din liota celor ce au, cu adevarat, ce sa recunoasca…

Vitalia PAVLICENCO

1. ATACUL IN HAITA

Am vazut intr-o vara de mai demult intr-un parc din Chisinau un grup de ciini maidanezi (ai nimanui), care dormitau in iarba, rodeau ceva, se plimbau lenes cu ochii in soare, cind a trecut printre ei un copil – un elev dintr-o clasa primara, care se intorcea cu ghiozdanul in spate de la lectii. La un moment dat copilul, care se grabea, s-a impiedicat de ceva si a cazut. Imediat maidanezii, care se paruse pina atunci ca nici nu-l observa, s-au napustit ca la un semnal toti odata asupra lui sa-l sfisie.

Noroc de niste trecatori, care au sarit la tipetele copilului, alungind indata javrele, de altfel piciul ar fi fost sfirtecat de potai.

Din pacate, atacul in haita e propriu nu doar animalelor. Si unii oameni procedeaza la fel.

Asteapta sa te poticnesti, sa cazi (impins tot de careva dintre ei), ca sa se izbeasca in haita asupra ta si sa-si infiga caninii adinc in inima si sufletul tau. De ce in haita?! Pentru ca fiecare in parte este las, dar in grup, brusc, ei se fac viteji, incurajindu-se reciproc si devenind – ceea ce sint si nu se vede citeodata cu ochiul liber – niste javre.

Pentru ca atunci cind isi infig coltii mai multi odata spera ca, poate, cel atacat nu va reusi sa le dea riposta la toti odata si vor scapa cumva nepedepsiti.

 

Se izbesc sa te rastoarne, ca sa te sfisie, setosi de singe, cu dintii si ghearele lor de dulai fricosi, asmutiti de ilustrul lor Stapin, care, nadajduiesc dinsii, le va rasplati zelul cu vreun ciolan bun de ros.

2. SAPTAMINA PATIMILOR

Dupa articolul „Rusoaicele-2″ au sarit sa ma darime de pe picioare atit oamenii lui Voronin, cit si oamenii lui Rosca.

Dovada ca fac parte din aceeasi echipa. Semn ca au acelasi Stapin.
Mai multa lume naiva a ramas nedumerita:

• Ataca si ai nostri.
• Nu, am zis. Sunt tot de-ai lor.

Si aceasta campanie declansata de Voronin, in care s-a inclus Rosca, mi-a amintit de activitatea liderului PPCD din Parlamentul trecut, cind facea ce facea (cerea demisiile unor democrati, intru a instala in locul lor comunisti) ca sa smulga aplauze de la oamenii lui Voronin si, din cind in cind, exclamatia entuziasta a acestora:

– Maladet, Iuri Ivanovici!

In orice stat dictatorial, care se respecta, cei ce se afla la putere tot ei conduc si „opozitia”. Pentru a prosti o parte din electorat. Si a o manevra. PPCD este anume cazul clasic al opozitiei controlate si dirijate de putere, care conlucreaza cu ea pentru aceleasi scopuri. Nu aparentele trebuie sa va impresioneze („jos comunistii!”), ci finalitatea actiunilor (sper sa nu fi uitat ca anume P.P.C.D-istii lui Rosca, prin toate actiunile lor din fostul Parlament, i-au adus in anul 2001 pe comunistii lui Voronin la putere).

Chiar demonstratiile de strada ale lui Rosca, numai un naiv nu vede ca Voronin le foloseste pentru a concentra si mai mult electoratul neromanesc in jurul lui („Acestia, daca vin la putere, va spinzura!”) si pentru a obtine incredere si mai mare din partea Rusiei-mame.
Si de asta data presa rusa a fost foarte solidara: n-a existat publicatie care sa nu se napusteasca asupra umilei mele persoane, repovestind in pagini intregi de ziar nu articolul meu, ci comentariul Agentiei „Moldpres”, croit in stil Goebells: cu minciuni („Dabija e responsabil de ideologie in Alianta „Moldova Noastra” etc.), cu fraze rupte de context („…el e categoric impotriva casatoriilor mixte”, cind am scris negru pe alb: „…nu sint impotriva casatoriilor mixte, cu conditia ca copiii rezultati sa cunoasca limbile ambelor popoare”), cu insinuari aiurite etc.

Cei mai ticalositi au fost, insa, anume fruntasii crestin-democratilor, care au depus tot zelul lor pentru a-l supune unei executii morale publice pe un alt crestin, chiar daca ei considera ca n-ar fi atit de mare ca ei, in Saptamina Patimilor, lucru care vorbeste de faptul ca dinsii nu sint, vai! nici crestini si nici democrati.

3. RASPLATA „CRESTINA”

De cind ma tin minte am facut politica nationala, am sprijinit o Cauza, ani cautat impreuna cu domniile voastre dreptatea, am aparat Adevarul, v-am aparat.

Este pentru prima data cind voi scrie niste lucruri in apararea mea. Ierte-mi-se nemodestia, cit si faptul daca voi spune si niste lucruri incomode pentru unii.

Gindindu-ma la domniile voastre si copiii domniilor voastre, am alcatuit manuale scolare, de literatura romana si istorie, am efectuat sute de emisiuni radio (emisiunile-spectacol „Din tata-n fiu”) si de televiziune („Istoria Moldovei”) pe parcursul mai multor ani, care v-au ajutat sa va cunoasteti istoria, Patria, Neamul, am scris poeme si cintece de imbarbatare („Cit traim pe acest pamint” a fost recunoscut drept Imn al Miscarii de Eliberare Nationale de la sfirsitul anilor ’80 – inceputul anilor ’90), am fost prezent, joie de joie, de-a lungul a peste 15 ani, cu editoriale in „LA”, care sa va faca mai demni, mai buni, mai informati, mai curajosi. V-am vrut stapini in casa voastra. Pentru asta m-au urit de moarte neprietenii mei, dar si ai dvs.

Mi-am facut, cu alte cuvinte, datoria, si rasplata pentru asta mi-au fost de cele mai multe ori hula si invidia, ura fostei nomenclaturi, dar si a unor zisi „crestini”. Lucru care pina la un punct mi s-a parut si firesc, pentru ca zicea N.Iorga: „Daca te bat cu pietre, inseamna ca faci ceva bun pentru oameni”.

Presa bolsevica m-a etichetat in fel si chip in ultimele doua decenii.
Dar cele mai ticaloase articole, cele mai murdare insinuari, cele mai perfide minciuni despre umila mea persoana au venit din pacate, din partea -„crestinilor” lui Rosca.

Si aici trebuie sa recunosc ca minciunile lansate de dusmanii nostri pe linga cele difuzate de ei sunt floricele pe cimpii.

Numai cine n-a fost injurat in publicatiile lui Rosca – „Tara” si „Flux”‘?!

Pe I.Ilascu l-au facut „nebun”, cind se mai afla in temnita de la Hlinoaia.

Pe Ion si Doina Aldea-Tepdorovici; cu o luna inainte de tragicul lor accident ziarul „Tara” zicea in vers despre tragica Doina: „Doamna-n tricolori imbracata, Cum mergi, Doamna a noastra, la veceu?!” Pe cel care a facut Siberie pentru Cauza Nationala – Gheorghe Ghimpu – l-au numit „comunist lipsit de moralitate”, desi acesta n-a fost niciodata membru de partid.

Pe marele patriot, care a zacut in temnitele bolsevice – Alexandru Usatiuc-Bulgar, nu l-au mai scos din „kaghebist”. Ca si pe fostul detinut politic Gheorghe Muruziuc.

Pe ilustrul savant Alexandru Mosanu, care a crescut generatii de istorici ce-au transplantat in scoli si apara acum „istoria romanilor”, l-au facut in mai multe articole albie de porci.

Pe Grigore Vieru, despre care Rosca a zis, ca si-a „mobilizat talentul” doar „pentru preamarirea lui V. Lenin” l-au balacarit, umilindu-l. Pe Minai Cimpoi, pe Dumitru Matcovschi, pe Ion Hadarca, pe Mircea Druc, pe Lidia Istrati, pe Vladimir Besleaga, pe Andrei Strambeanu, pe Vasile Nedelciuc, pe Valeriu Matei, Vasile Soimaru, Constantin Tanase, Nina Josu, Nicolae Negru, Mihai Ghimpu, Ion Razlog, Ilie Bratu, Alecu Renita, Ion Tanase, Valentin Dolganiuc, Nicolae Cojocaru, Anatol Petrencu, Iurie Matei, Ion Dediu, Valeriu Dulgheru, Ion Bostan, Anton Grajdieru, Mihai Morosanu (detinut politic), Petru Soltan, Ion Batcu, Valeriu Muravschi, Ion Borsevici s.a.m.d. – toti acestia au fost scuipati, murdariti etc. – nu pentru ca ar fi fost „corupti”, „kaghebisti”, „netalentati”, „rataciti”, „bosorogi”, „vinduti” etc., ci pentru ca sunt unionisti. Aceasta este vina lor cea mare.

Au fost haituite personalitatile – multe, putine, care le avem – cele mai de seama ale Basarabiei. Asta nu inseamna ca ei s-au oprit, asta nu inseamna ca nu se va ajunge si la tine, cel care citesti aceste rinduri.

Care vor fi urmatorii?! Cititi „Flux”-ul de miine.

4. POET INTERZIS

Viata mea s-a desfasurat in vazul tuturor. N-am ce ascunde de nimeni nimic.

Si-acum citeva detalii despre „relatiile” mele cu fostul KGB. In anul trei am fost exclus de la facultatea de ziaristica a Universitatii „pentru activitate nationalista si antisovietica”, fiind restabilit peste un an, dar deja la filologie. Am fost reabilitat abia la 28 februarie 1991 printr-un ordin special aj ministrului invatamintului N.Matcas. Inca pe cind eram student, Avram Mardare, redactor-sef la televiziune, ma angajase pe jumatate de salariu in redactia pentru tineret a televiziunii, dar dupa absolvire sectia de cadre a televiziunii si seful de sectie Ion Mihailo, atentionati de KGB, au refuzat pina aproape de sfirsitul anului sa ma treaca pe un salariu intreg. Din prima mea carte „Ochiul al treilea” n-am putut publica pina la aparitia ei nici macar o singura poezie, din motiv ca nu aveam dreptul de semnatura in presa scrisa si doar dupa ce scriitorul Arhip Cibotaru ma invita la revista „Nistru” am reusit sa public citeva cicluri de versuri.

Am putut sa revin cu adevarat in presa abia dupa 1977, cind am devenit Laureat al Premiului „B.Glavan” pentru cea mai buna carte de debut. Cu toate astea, la radio si televiziune numele meu mai este interzis inca mult timp (martori imi sunt Vanda Zadnipru, care m-a intrebat odata pe atunci: „Nicolae, ce-ai facut, ca Lozan a spus sa nu te dam pe post”, si poeta Calina Furdui, care a fost atentionata sa nu ma invite la emisiuni, „pentru ca Dabija nu vorbeste moldoveneste”, fiind invinuit ca aveam o pronuntie „ca peste Prut”. Problemele au continuat si dupa ce am fost ales redactor-sef la „Literatura si Arta”.

5. „LA.” PE BARICADE

Cum lumea noastra are memorie scurta, as aminti aici citeva lucruri, totusi. „Literatura si Arta”, odata cu venirea mea, devenise o publicatie nationala, in curind ea va declansa o lupta pe viata si pe moarte cu nomenclatura comunista. Ziarul francez „Le Figaro” avea sa scrie la 1 martie 1990: „Literatura si Arta” a jucat acelasi rol in Revolutia Renasterii basarabene, pe care l-a jucat Televiziunea Romana in evenimentele din decembrie 1989″(articolul semnat de Victor Loupan). V.Cubreacov ma invinuieste ca as fi fost prieten cu C.C. al P.C.M. Dar anume lui as vrea sa-i aduc aminte citeva lucruri.

In preajma Conferintei XIX unionale de partid (28 iunie 1988) „Literatura si Arta” publicase un VOT DE BLAM acordat de scriitori conducerii de stat si comitetului central al partidului comunist al RSSM, caz unic in toata URSS, unde partidul comunist se afla la putere.

Imediat a fost convocata sedinta biroului C.C. al P.C.M., care a luat in dezbatere Apelul Scriitorilor si saptaminalul „LA”. Peste alte citeva zile la cererea C.C. al P.C.M. la Moscova a fost intrunita si o sedinta comuna a Secretariatului Uniunii Scriitorilor din URSS si a unor stabi de la C.C. al P.C.U.S., in frunte cu Egorov, seful Sectiei de Propaganda si Agitatie, la care s-a pus in discutie articolul respectiv, de fata cu N.Bondarciuc, secretar al C.C. al P.C.M. Am fost salvat atunci de marii scriitori rusi: E. Evtusenco, A. Vosnesenski s.a.
Ceva mai inainte, in august 1987 la o plenara a C.C. al P.C.M. „LA” a fost calificata o publicatie „nationalista si anticomunista” (de catre presedintele Academiei Jucenco, presedintele radioteleviziunii Lozan, directorul ATEM-ului Angheli s.a.).

Activitatea saptaminalului „LA” a fost discutata la sedinta Biroului C.C. al P.C. la 22 septembrie 1987. La acea sedinta a fost adoptata Hotarirea C.C. al P.C.M. „Cu privire la neajunsurile grave in activitatea saptaminalului „LA”. La acea sedinta G. Volkov, seful K.G.B-ului moldav, avea sa mentioneze intre altele: Pe cind era student, N.Dabija s-a aflat in fruntea unui grup nationalist de la Universitate”, prezentind activitatea mea de la ziar ca o consecinta a celei anterioare.

Am scapat „ieftin”: doar cu o „mustrare aspra”. Mai aveam o admonestare, aceea fiind aplicata la 23 aprilie 1987 de catre Biroul Comitetului Raional de Partid Frunze, pentru ca publicasem articolul „Povara istoriei” de Dumitru Matcovschi (si poetul se alesese cu una).

La 11 martie 1988 Biroul C.C. imi va aplica o mustrare pentru ca ignorasem ca la 21 ianuarie fusese ziua mortii lui V.I.Lenin. La 18 aprilie 1989 (scrie „Moldova socialista” din 23 aprilie 1989) la Biroul C.C. N. Dabija a fost aspru avertizat „asupra inadmisibilitatii publicarii unor materiale ce provoaca incordare in domeniul relatiilor dintre natiuni”.

V.Psenicinikov, secretar 2 al C.C. al P.C. M., mentionase la sedinta: „Tirajul si popularitatea „LA” a crescut mult. Dar cu ce pret? Pentru ca contrapuneti rusii cu moldovenii”.

Saptaminalul avea pe atunci 186 000 abonati, iar catre sfirsitul anului atinsese un tiraj unic pentru o publicatie literara de 260 000 exemplare.

In toamna anului 1988 C.C. al P.C.M. a emis o hotarire prin care interzisese abonarea la „LA” (vezi si „Chisinau, gazeta de seara”, din 17.08.1988), dar tocmai datorita acestui fapt tirajul revistei a crescut brusc.

Am fost pus in discutie de mai multe ori la Biroul C.C. al P.C.M., iar in luna mai 1988 acesta a luat decizia sa lichideze ziarul. Citiva scriitori – M. Cimpoi, I.C.Ciobanu s.a. – am cerut atunci o audienta la S.Grossu, prim-secretar al C.C., care a fost convins de catre Gh. Malarciuc sa n-o faca; el a amenintat ca, daca se intimpla acest lucru, toti scriitorii isi vor depune carnetele de partid, si de catre V.Besleaga, cel care a fost si mai categoric: „Vom depune si carnetele de membri ai Uniunii Scriitorilor”. Auzind acestea, V. Psenicinikcov, care era de fata, a promis ca problema, ce urma sa fie discutata a doua zi, va fi scoasa de pe ordinea de zi.

Am fost nu o data amenintat cu moartea, I.Calin, presedintele Consiliului de Ministri (la sedinta din 18 aprilie 1989), m-a amenintat ca ma va aresta, am fost nu o data injurat de la cele mai inalte tribune, denigrat in presa, dar mi-am facut datoria, intr-o perioada grea pentru destinele romanismului din Basarabia.
Cam pe atunci marii activisti de azi ai P.P.C.D. erau: I.Rosca – secretar al organizatiei comsomoliste la Radioteleviziune, V.Cubreacov – secretar al Comitetului Raional al Comsomolului din Cahul, I.Neagu – secretar al Comitetului Raional al Partidului Comunist din Cantemir, M.Beleuta – vicepresedinte al Executivului de la Leova etc., dinsii luptind de zor cu ideile nationale ale „LA” (pot exemplifica in acest sens), cu religia, cu viitorii frontisti s.a.m.d.

6. MICII PIRITORI

Se stie ca Miscarea de Eliberare Nationala din Basarabia a fost declansata de scriitori. Pe atunci lumea toata era cu ochii pe Uniunea Scriitorilor. In toiul evenimentelor, din 1988, la Muzeul de Literatura de la parterul Casei Scriitorilor, apare un tinar de 27 de ani, pe numele lui Iurie Rosca, ce se transferase in graba de la televiziune, unde, ca redactor, avusese un salariu de peste 400 de ruble (200 – salariul, plus 200 – onorariile) – la un salariu mai mult decit modest de 75 de ruble.

La Muzeul de Literatura cei mai multi angajati erau lucratori onesti, dar printre ei erau si dintre cei care, banuiam, mai primeau salarii si din alta parte. Cu 75 de ruble pe luna, numai I.Rosca a putut sa-si cumpere pe atunci un apartament – cooperativa de patru camere. Ceilalti – o duceau de azi pe miine. O parte dintre ei erau omniprezenti si la barul U.S. si la petrecerile scriitoricesti, chiar daca se imbatau ultimii, si la adunarile noastre, si la manifestari cu divers aspect, ascultind si conspectind entuziasti aforismele condeierilor.

Acestora li se spunea cu drag „micii piritori”. Nu le atrageam prea tare atentia cind ma trageau pe coridoare de limba, ci imi ziceam: fiecare sa-si faca datoria, ei – sa ma ispiteasca si eu sa nu le spun prea multe.

 

Azi Rosca si Cubreacov pretind ca nu ei ma urmareau pe mine, ci eu, in calitate de redactor-sef si secretar al Uniunii Scriitorilor, as fi fost interesat de persoanele si mutenia lor (pentru ca pe atunci ei inca nu invatasera sa vorbeasca).

Nu noi, scriitorii, ii urmaream pe niste anonimi, care erau in acea perioada actualii mari politicieni, si care nu interesau pe nimeni, ci, dimpotriva, dinsii umblau cu magnetofonul muzeului din urma noastra. Cu atit mai mult, ca exista o lege pe care securistii o cunosc bine: niciodata nu erau angajati ca informatori membrii de partid si functionarii cu posturi inalte, ci doar, de regula, trepadusi, mediocritati, executori lamentabili.

Cind avea loc vreo sedinta a Sfatului Frontului Popular sau o alta manifestare scriitoriceasca, numai ce-i vedeai pe Rosca si pe Burca, tirind din urma lor un magnetofon urias cit un geamantan. „Ce vreti sa faceti?” „Sa imprimam, pentru istorie”, era raspunsul lor. Iar noua ne placea sa facem istoria.

Cind raposatul Iacob Burghiu devenise director al Muzeului de Literatura, ii vorbesc de acele tainice imprimari care ar fi trebuit sa se pastreze in fonduri, pe care as fi vrut sa le descifrez pentru nu stiu care pagina tematica, Burghiu le-a cautat in fondurile Muzeului, dar asa si nu le-a mai gasit.

Se vede ca zelosii functionari ai Muzeului facusera acele imprimari pentru altfel de istorii, mult mai recente, totusi.

La primele sedinte ale Sfaturilor F.P. Rosca era nevorbaret, dinsul fiind preocupat sa imprime la magnetofonul Muzeului, „pentru istorie” discursurile patriotice ale celor prezenti, in pauze insa era de fiecare data foarte volubil, ca Cutare e „basinos” (despre academicienii-membri ai sfatului), ca Cutare e kaghebist, ca Cutare iata ce-a spus despre Cutare, ca dinsul le-a rasfoit dosarele, ca Cutare e tradator al „Cauzei” etc.

De ce?! Pentru ca mediocritatile politice, se stie, nu se folosesc pentru a accede atit de propriile calitati (pe care nu prea le au), cit de eventualele gafe (sau presupuse gafe) ale altora. I.Rosca avea alcatuite „dosare” aproape despre fiecare personalitate din Miscarea de Eliberare Nationala: cind a zis, ce-a zis, cu cine era etc. Le frunzarea cu mare satisfactie la calculatorul sau, in 1994, cind stateam odata de vorba in biroul domniei sale, ca sa ma convinga cit de rau e Matei si cit de tradator e Nedelciuc.

7. INSINUARI GRATUITE

V.Cubreacov reia o insinuare mai veche, de acum 14 ani a lui I.Rosca, ca as fi colaborat si eu cu fostul KGB. Dar ei stiu prea bine ca nu este asa. In 1990, cind Rosca lansase intre membrii Sfatului Frontului Popular niste zvonuri, i-am adus lui si colegilor sai un raspuns oficial de la Ministerul Securitatii Nationale, primit dupa ce expediasem intr-acolo aproape 20 de interpelari de deputat, cu precizarea ca „neraspunsul” e o incalcare a Legii despre statutul deputatului, care confirma ca numele meu nu se afla printre cei care au colaborat intr-un fel sau altul cu fostul KGB. Tot pe atunci am publicat in presa si un juramint ca n-am scris niciodata in viata vreo „pira” sau „nota informativa” pe adresa respectivei institutii, propunindu-i si lui Rosca sa faca si el la fel, domnia sa insa a scris ceva in „Tara” evaziv, eschivindu-se. Si avea si de ce, banuiesc.

8. CONFUZII VOITE

Se stie ca fosta securitate urmarea intelectualii. Unii aveau dosare de informatori, alti – de urmariti. Astazi careva ar vrea sa faca confuzii intre aceste doua feluri de dosare. Dosarul de informator continea notele informative scrise de acesta. Cel de urmarit – note despre cel urmarit. Note scrise de unii dintre colegii nostri-informatori azi circula prin oras. V.Cubreacov, ca deputat, poate cere M.S.N. sa-i puna le dispozitie cel putin o copie dupa vreo oarecare „nota informativa” scrisa de mina mea si atunci, daca exista macar una singura, ii promit sa abandonez nu doar PSL, ci in genere viata politica – exact ce doreste domnia sa si M.S.N., ca sa-mi pot cauta de hirtiile mele.

9. O SOCIETATE KAGHEBISTA

Cine nu stie ca societatea de pina la 1990 era supravegheata, ca cei urmariti erau intelectualii, in deosebi scriitorii, mai ales cei cu autoritate, ca interesau doar persoanele care insemnau ceva? Dupa 1986, cind am fost ales redactor-sef la „LA”, ma simteam in centrul atentiei, de multe ori simteam ca mi s-au facut perchezitii in birou, in casa, in geanta. Intuitia femeiasca n-o insela nici pe sotie, care, in citeva rinduri, cind reveneam din concedii imi spunea: „A fost cineva in casa noastra”. Avea ea semnele ei. Toate lucrurile erau la locul lor, dar dinsa stia ca cineva ne face vizite. Nu stiu cu citi oameni de-ai securitatii am vorbit, citi m-au descusut, ca nu se prezentau. Cind ii banuiam – ii evitam. Cind nu – nu.

Unicul contact pe care l-am avut cu securitatea erau vizitele „curatorului” de la Comitetul respectiv care intra o data in luna in biroul meu sa intrebe amabil ce mai e nou prin redactie, ii raspundeam in doi peri, ca totul e minunat. Si el pleca, in 1988 i-am spus secretarei Raisa Ciobanu: daca va mai sosi sa-i spuna ca sint ocupat si nu pot sa-l primesc. Dar omul era unul priceput si n-a mai venit.

Poate ca ar fi fost mai indraznet din partea mea, daca il insfacam de guler si-l dadeam afara mai devreme. Dar care dintre redactorii sefi a avut curajul s-o faca atunci? Ca eu n-am prea auzit. Dar daca asta inseamna a colabora cu securitatea, inseamna ca toata lumea a colaborat.

10. UNDE-S SCRIITORII?

Cine nu stie azi ca Miscarea pentru Renasterea Nationala a fost initiata de scriitori?! Dar acestia, incetul cu incetul, sint dezlocuiti de anonimii lucratori de la Muzeul de Literatura.

Miscarea a fost initiata de Gr.Vieru, I.Hadarca, M.Cimpoi, P.Soltan, A.Mosanu, I.Dediu, L.Lari, D.Matcovschi, ca roadele eforturilor lor sa fie culese de niste anonimi, in fruntea Frontului s-au postat I.Rosca, lucrator la Muzeul de Literatura, S.Burca, lucrator la Muzeul de Literatura, V.Cubreacov, lucrator la Muzeul de Literatura, N.Pascal, lucrator la Muzeul de Literatura. A.Grumeza si raposatul S.Cucuietu, erau si ei pe atunci lucratori ai aceluiasi Muzeu de Literatura.

Sa se fi luat lumea in perioada anilor 1988-1990 dupa niste baietei pe care nu-i cunostea nimeni ca sa declanseze Miscarea extraordinara de atunci?! Desigur ca nu.

In 1990 colegul nostru Alexandru Donos publicase pe paginile saptaminalului o directiva secreta a KGB-ului, in care, intre altele, se spunea: „Infiltrati in Miscarile de Eliberare Nationala persoanele noastre de incredere, ca acestea sa faca tot posibilul sa denigreze, compromitindu-le, persoanele cu adevarat dedate acestor miscari, ca in timp sa le poata lua locul”. Raposatul Gheorghe Ghimpu recurgea permanent la acest citat, cind se referea la Miscarea creata si cu jertfa si concursul sau, care i se furase.

In Parlamentul din perioada 1990-1994 maiorul de securitate Valeriu Daraban, coleg de for legislativ, cind era intrebat daca securitatea are oamenii ei in Sfatul Frontului Popular, zicea rizind: Avem destui.

Dupa crearea Congresului Intelectualitatii, la sfirsitul lui 1992 si Rosca a insistat sa fim exclusi din Sfatul Frontului, ca facind parte din alta formatiune (desi, la acea data, Congresul Intelectualitatii inca nu era o miscare politica). Daraban ne-a spus, plin de haz, la o pauza:

– Acum au ramas numai de-ai nostri in Sfat.

Desigur, dumnealui exagera. Dar toata lumea stia cine sint „Predvoditeli”, „Haiduc”, „Vultur” etc., si alti eroi de dupa razboi.

 

La sedinta Parlamentului din 22 noiembrie 2000, presedintele de atunci Dumitru Diacov, care stie ce stie, i-a spus de la microfoanele inaltului for legislativ al republicii lui Rosca: „Nu aveti limita la declaratii, macar ca va numiti crestin si democrat. Va rog frumos, stiind ca sunteti in relatii foarte bune cu Pasat (ministrul de atunci al Securitatii Nationale – n.n.), cereti sa va dea orice document de care dispune despre persoana mea si ar fi de dorit sa dea si dosarul dvs., sa se vada ca ati turnat tot Frontul Popular care a fost prin 1990″. No coment!

11. PERSOANE DE INCREDERE

In aprilie 1988 la Chisinau a sosit V.Cebricov, secretar al C.C. al P.C.U.S., cu misiunea sa creeze o Miscare Democratica in sustinerea Perestroicii lui M.Gorbaciov. Dinsul a avut o intilnire cu unii „neformali”, sugerindu-le propunerea.

Apoi in august 1988 V.Cebricov il trimite la Chisinau pe maiorul Alexandr Sevciuc, lucrator de raspundere al KGB-ului din Moscova, specializat in problema Miscarilor Nationale din republici, cu misiunea centrului de a investiga Miscarea Democratica. Sarcina lui „nu se limita la o simpla investigatie, dar la o patrundere mai adinca in structurile organizatorice ale acestor miscari, monitorizarea liderilor si controlul asupra lor, iar in caz de necesitate si compromiterea lor sau neutralizarea lor politica” (Anton Moraru „Stiinta istorica in contextul intereselor politice”, Chisinau, 2003, Ed. „Pontos”, pag. 42).

Desi „Miscarea democratica pentru sustinerea restructurarii” fusese creata in iunie 1988, si avea un activ ales, maiorul KGB Alexandr Sevciuc impreuna cu filiala KGB din Chisinau, mai alcatuieste o lista de persoane pe care le recomanda C.C. al P.C.M., pentru activul „Miscarii”, lista ce nu coincide intru totul cu cea dintii.

Aceasta e prezentata C.C. al P.C.M. cu mentiunea «Coвершеннo ceкpeтно. [Oco6aя папка. Экземпляр N 2» („Strict secret. Mapa speciala. Exemplarul nr.2),documentul fiind elaborat doar in doua exemplare.

In Arhiva Organizatiilor Social-Politice a Republicii Moldova lista respectiva poate fi consultata (4-bo, nr.2309, 15.08.1988, Fondul 51, inv.73, D. 210, fila 5-6), ea continind, intre altele, nume azi cunoscute, dorite atunci de putere i in fruntea Miscarii:
:/
3/ Brodski Aleksandr Markovici – corector la revista „Steluta”, membru al conducerii Uniunii Scriitorilor din RSSM

5) Бурка Сергей Фьедорович -сотрудник литературного музея Д.Кантемир;
:/
9) Ефремов Валерий Георгевич – зам. главного редактора Молдавской Советской Энциклопедии, член КПСС.

10) Загаевский Вержилиу Ва¬лентинович – студент 1\/-го курса факультета журналистики КГУ им.В. И. Ленина;

11 ) Кикот Михаил Еремеевич – зам. начальника финансового-хозяйстве¬нного управления Прокуратуры МССР, член КПСС;

12) Косарев Валерий Дмитриевич – зав. Отделом журнала «Коммунист Молдавии», член KПСС, зам. Секретаря парторганизации по идео¬логической работе;
:/
14) Мариан Борис Тихонович -писатель, член правления Союза писателей МССР;
:/
17) Рейдер Владислав Моисеевич – корреспондент многотиражной газеты «Штиинца» А.Н. МССР;
:/
19) Рошка Юрий Иванович, сотрудник республиканского литературного музея им. Д. Кантемира;
:/
22) Цуркан Иван Афанасьевич – сотрудник литературного музея им.Д. Кантемира.

23) Цуркану Андрей Афанасьевич – сотрудник Института языка и литературы А. Н. МССР

Documentul mai contine si alte recomandari de nume ale Comitetului pentru Securitatea Statului, cuprinse in exemplarul pregatit pentru S.C.Grossu.

12. SPRE VIRFUL PIRAMIDEI

Dintre oamenii politici care s-au strecurat in politica dupa 1988 nimeni n-a facut un mai mare rau Cauzei Nationale ca Iurie Rosca.
La Congresul III al Frontului (februarie 1992) Iurie Rosca si-a inaintat si el candidatura la presedintie, dar a acumulat doar… 3 voturi (Mircea Druc fusese cel preferat, cu 560 de voturi, un alt candidat, Valeriu Matei , acumulind 56). I-am spus atunci:

• Iurie, tu ai luat doar 2 voturi.
• Nu, 3!, cauta el sa ma convinga.
• Ba 2, pentru ca unul era al tau!

I.Rosca a fost ales la propunerea lui M. Druc vicepresedinte, responsabil de probleme organizatorice.

Dar timp de un an de zile el n-a convocat nici o sedinta a Sfatului Frontului Popular. 1992 a fost anul confruntarii singeroase de la Nistru. Dar I.Rosca de la bun inceput declarase ca noi sintem crestini” si „atitudinea noastra e una neutra fata de acest razboi”.

Si asta in timp ce zilnic la Nistru mureau zeci de tineri, intr-un razboi de aparare a vetrelor noastre, floarea natiunii… Rosca a lipsit vara intreaga din Basarabia, plecind in Romania ca sa-l faca pe Mircea Druc presedinte al Romaniei.

Prin luna noiembrie a fost convocata o sedinta a Sfatului Republican al Frontului Popular. Iurie Rosca a fost atacat dur, mai ales de oamenii din provincie, multi ii cereau sa-si prezinte demisia, sa plece…

La un moment dat, I.Rosca s-a ridicat in picioare si a declarat: „Eu va impusc pe toti, dar de aicea nu pleci”.

Vladimir Besleaga, care statea intre mine si academicianul Petru Soltan, ne-a spus: „Gata. Trebuie sa ne facem o alta formatiune. Acest om e capabil de orice”. El s-a ridicat si a iesit. Iar noi l-am urmat. Era sfirsitul anului 1992.

La inceputul lui 1993 a aparut pe scena politicii basarabene Congresul Intelectualitatii, devenit ulterior Partidul Fortelor Democratice, distrus in 2001, dupa ce a fost partid parlamentar in doua legislaturi, de presa si intrigile lui I.Rosca. Iar Frontul Popular i l-am lasat lui Rosca.

Poate ca i l-am cedat prea usor. A fost si o gresala, pentru ca Frontu Popular, creat de scriitori, si nu de Rosca, avea o incarcatura de simbol, fiind identificat cu idealul national.

Cu alte cuvinte, I.Rosca ne-a furat Miscarea, ctitorita cu mari eforturi si riscuri (inclusiv de subsemnatul, Grigore Vieru afirmind cu o ocazie: „Nu Frontul Popular a creat „Literatura si Arta”, ci „Literatura si Arta” a creat Frontul Popular”). Si in loc sa ne fie recunoscator, ne uraste de moarte tocmai pentru binele pe care i l-am facut, fara sa inceteze de vreo zece ani sa ne tot toarne laturi in crestete.

Iar l. Rosca stia: cu cinismul, cu lipsa de scrupule, iti poti face drum spre virful piramidei puterii din formatiune, calcind peste unii, pe cind altii se vor da de buna voie la o parte.

13. UN PROFITOR

Cunoscutul istoric roman Ion Pavelescu (unul dintre autorii cartii „Istoria Basarabiei”), care a avut ocazia sa-i cunoasca pe I.Rosca si colegii sai de partid indeaproape, avea sa scrie intr-un articol publicat in „Romania Mare” la 8 februarie 2000 (pag. 7), urmatoarele: „Rosca a acumulat o avere la care, pe semne, nici nu visa. Dintr-un prapadit de slujbas, torturat de apropierea chenzinei, s-a pomenit magnat de presa, posesor de conturi bancare, stapin pe un modern parc auto. Iurie Rosca a lovit fara mila in toti cei cu care a pornit la drum. Pe toti i-a spurcat, pe toti i-a terfelit. Si e de retinut ca, in marea lor majoritate, acestia ii erau si ii sint superiori si sub raport intelectual, si sub acela al comportamentului. E mai curind – sau in orice caz, asa pare – un profitor al curentului ajuns la moda cu un deceniu si mai bine in urma. Unul care a facut din patriotism un fel de industrie. La noi, un scenariu, daca nu similar, in orice caz, destul de apropiat, fusese pus la punct, in secolul trecut, peste munti, in Ardeal. Oamenii defunctului imperiu bicefal reusira sa-i invrajbeasca pe romani, sa-i imparta in doua tabere si sa-i determine sa se sfisie reciproc. Un lucru e in afara oricarui dubiu: cu sau fara Iurie Rosca, Unirea tot ce va face”.

14. IN JOCUL COMUNISTILOR

Dintr-o parte lucrurile se vad mai bine. Petre Roman, ex-prim-ministru al Romaniei, a declarat dupa vizita de acum citiva ani la Chisinau ca la putere in Republica Moldova se afla comunistii cu aliatii lor – P.P.C.D- sii, condusi de I.Rosca. De atunci, nu s-a schimbat nimic.

Ilie Ilascu era si el nedumerit ca microfoanele, boxele, instalate de Rosca in timpul protestelor din Piata Marii Adunari Nationale, erau alimentate cu curent electric la prizele din Casa Guvernului. Sa fi fost Guvernul atit de interesat ca chiar alaturi Rosca sa strige la microfoane: „Jos Guvernul!” Dar Tarlev si Voronin anume in perioada „manifestarilor comuniste” au capatat cele mai multe credite de la Guvernul Rusiei.

15. LEGIONARI MODERATI?

I.Rosca ma invinuieste ca as fi mai extremist decit el. Dar cine timp de mai multi ani a facut o apologie deschisa a Legionarismului pe paginile publicatiilor sale? Cine foloseste terminologie si metode legionare si cine a inaugurat intr-un ziar neliterar rubrica de poezie legionara „Cit inca-n noi Ierusalimul cinta”, care pe parcursul anilor 1999-2000 a publicat cele mai cunoscute imne legionare: (Un singur citat din poezia „Verde” de Sergiu Mandinescu: „Ostirea voievodului April Va dezrobi si de-asta data tara. Iata-l venind cu palosul ca para, Precum Arhistrategul Mihail etc.”, in care prin „voievodul April” ce urma sa dezrobeasca tara e simbolizat Capitanul Corneliu Zelea Codreanu, Verdele fiind culoarea camasilor ostilor Legiunii, care-si zicea „Arhanghelul Mihail” s.a,).

16. LEGEA LUSTRATlEI

V.Cubreacov afirma perfid ca „Legea Lustratiei”, inaintata de PPCD, n-a devenit lege in fostul Parlament multe luni de zile, pentru ca textul sa-i fie furat din calculator si sa apara prezentat -cuvint cu cuvint – ca initiativa deja a PPCD.

In Parlament Legea a intrunise 39 de voturi. PPCD avea doar 9 deputati. De unde s-au mai luat atunci inca 30 de miini ridicate?!

Tocmai ca ea a fost votata de deputatii fractiunii PFD si partial, de cei din fractiunea Conventiei Democrate, condusa de M.Snegur. A minti chiar in halul acesta e necrestineste, totusi.

17. UN FALS CRESTIN

Cubreacov se bate cu pumnul in piept ca e crestin, ca lupta pentru Mitropolia Basarabiei, pentru credinta. Nimic mai fals. Citeva exemple.

La 30 decembrie 1998 Parlamentul Republicii Moldova a votat Legea Culte¬lor Religioase, acestea urmind sa fie inregistrate la Ministerul Justitiei, si nu la Guvern, ca pina atunci. Se daduse, astfel, unda verde pentru inregistrarea Mitropoliei Basarabiei. Ministrul Justitiei Ion Paduraru facuse imediat un aviz favorabil inregistrarii Mitropoliei Basarabiei. Dar Legea n-a fost promulgata de catre presedintele Lucinschi si ea a revenit in Parlament pentru a fi revotata. Daca intrunea 51 de voturi, intra automat in vigoare.

In ziua cind a fost inclusa in ordinea de zi, insa, I.Rosca a gasit un motiv, unul fara nici un temei, ca sa se certe cu Diacov si sa paraseasca in semn de protest, impreuna cu toata fractiunea sa, sala de sedinte, il rugam pe Cubreacov: „Vlad, nu parasiti sala, ca se va revota Legea despre Culte, ca sa poata fi inregistrata Mitropolia Basarabiei”. Dar Cubreacov a fost de neinduplecat: „Cum sa nu iesim, cind banditul acesta de Diacov…” Si a iesit cu toata fractiunea lui, iar la revotarea Legii n-au ajuns citeva voturi, exact ale lor, care sedeau in bufetul Parlamentului, cultele religioase urmind a fi inregistrate si de atunci incolo tot de guvern, care avea o atitudine ostila fata de Mitropoliei Basarabiei.

Deci PPCD n-a dorit inregistrarea Mitropoliei Basarabiei la inceputul lui 1999.

 

La 19 noiembrie 1999, cind in ordinea de zi fusese inclus „Proiectul privind modificarea Legii invatamintului, referitor la introducerea religiei in scoala”, comunistii propun ca Legea sa fie scoasa din ordinea de zi. Secareanu iese la microfon si zice: „Noi sustinem propunerea comunistilor”.

Il strig de pe loc pe Cubreacov, care mi se paruse ceva mai crestin-democrat: „Vlad, e vorba de religia in scoala”, la care dinsul mi-a replicat: „Cine o s-o introduca, Grimalschi?” „El”. „Decit el, mai bine deloc”.

A.Grimalschi era ministru din partea PFD. Daca proiectul de Lege ar fi fost inaintat de catre comunisti ar fi fost bun, iar daca era elaborat de unul de-ai nostri, mai acceptabil pentru ei ateismul in scoli.
Logica necrestina!

18. ROSCA CONTRA EUROPEI

Rusinoasa coalitie cu comunistii in Parlamentul din perioada 1998-2001, cind Rosca cu Voronin au creat o stranie Alianta Comunist-Crestina, nu are nici o scuza.

Aceasta a dat jos Guvernul Sturza, ca sa nu putem intra vreodata in Uniunea Europeana.

Timp de zece ani de zile munciseram cu totii sa intram in Uniunea Europeana. Ca o consecinta a unor demersuri din partea Aliantei pentru Democratie si Reforme (ADR) – la summitul de la Helsinki care urma sa aiba loc la 10 de¬cembrie 1999 Republica Moldova avea sa fie primita ca observator in Pactul de Stabilitate din sud-estul Europei. Aceasta e prima etapa de integrare in Uniunea Europeana, in acest sens primul-ministru al republicii de atunci, I.Sturza, fusese invitat pentru consultari cu seful cabinetului de ministri al Belgiei la Bruxelles (la 16 noiembrie), cu ministrul de externe al Germaniei, la Berlin (17 noiembrie), cu Al Gore, vicepresedintele SUA, la Washington (28 noiembrie), care ne promisesera din timp sustinere ferma, inca la intrunirea de la Praga a tarilor Uniunii Europene, care avusese loc la 5-6 noiembrie 1999, primul-ministru al Italiei a propus ca in Documentul de la Helsinki sa fie inclus urmatorul alineat: „Republica Moldova devine o Tara eligibila pentru procesele de integrare europeana”.

Asta insemna o orientare clara spre integrarea europeana si abandonarea zonei CSI. Si atunci Moscova s-a speriat ca ne pierde. Cu jocuri de culise numai de ea cunoscute Guvernul Sturza e demis, ca sa nu aiba cine se prezenta la Helsinki. Acest lucru s-a facut cu concursul comunistilor lui Voronin si cu frontistii lui Rosca. Urma, intr-un plan al UE, sa ne integram in Europa Occidentala prin Romania si impreuna cu Romania. Din surse sigure stiu ca presedintele Romaniei Emil Constantinescu s-a umilit ca sa-i telefoneze lui I.Rosca, rugindu-l sa demita Guvernul Sturza, dar sa-l demita dupa summitul de la Helsinki. Dar Rosca nu l-a ascultat. Se vede ca a avut alte sugestii ceva mai autoritare din alta parte.
L-am rugat atunci si noi pe I.Rosca: „Il demitem dupa Helsinki”. „Nu, acum, ca-i corupt”. Daca era corupt, Voronin il aresta de mult. Si apoi noi i-am reprosat: „Esti vicepresedinte al Parlamentului. Ai acces la orice document, prezinta-ne macar unul, ca sa ne convingem si noi”. Dar nu ne-a prezentat nici unul.

Guvernul Sturza e demis la 9 noiembrie 1999, astfel ca la summitul de la Helsinki, la masa cu steguletul Republicii Moldova, nu se afla nimeni, pentru ca Republica Moldova nu avea Guvern la acea ora.

Daca nu era demis Guvernul Sturza atunci, azi eram cu un picior in Uniunea Europeana. Dar asa sintem cu capul bagat in juvatul CSI.
Acest detaliu vorbeste ca Rosca nu vrea integrare in Uniunea Europeana decit in vorbe, in fapte el a facut jocul Moscovei.

19. ALIANTA COMUNIST-CRESTINA

Ce-a mai insemnat caderea Guvernului ADR?!
1) Sistarea alocarii a 37 milioane de dolari pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.
2) Blocarea unui credit de 35 de milioane de dolari promis de B.M. Renuntarea finantarii din partea Comunitatii Internationale, dinsii insemnind de fapt izolarea Republicii Moldova de Comunitatea Internationala si plasarea fara alternative pe orbita CSI-ului Economic, Politic si Militar.

Rosca cu Voronin au mai avut si alte actiuni comune:
Destramarea Aliantei pentru Democratie si Reforme;
• Debarcarea lui Valeriu Matei, din functiunea de vicepresedinte al Parlamentului, si inlocuirea lui cu sovinul V.Misin.
– Inaintarea Legii despre Republica Parlamentara cu alegerea Presedintelui Tarii de catre Parlament, care inseamna lipsirea drepturilor poporului de a-si alege presedintele;
– Inlocuirea democratului Arcadie Gherasim de la televiziune cu un comunist
– Debarcarea lui Grimalschi si substituirea lui cu comunistul Vancea, si tot asa…

Toate acestea n-au fost jocuri nevinovate „de-a tara”, ci lucruri mult mai grave… Sa fi uitat lumea noastra cine i-a adus pe comunisti la putere, cine a denigrat cel mai mult notiunile de „democrati”, „democratie”, „reforme” etc.?! Publicatia „Jurnal de Chisinau” formula Bizareria Anului 2000 astfel: „ Democratii care ii aduc la putere pe comunisti”, creind Alianta numita „comuno-frontista”.
De aceea, saltul sportiv mai recent al lui Rosca de pe gloaba filocomunismului (el declarind atunci ca nu are „alergie de la ideea comunista”) pe armasarul anticomunismului este nesincera.

Rosca si Voronin, din pacate, fac parte din aceeasi echipa. Numai cine nu are ochi nu poate vedea acest lucru. Doar uneltele lor sint altele (unii striga: „jos comunistii”, ceilalti: „jos fascistii!”), dar scopurile lor sint aceleasi: distrugerea in continuare a dreptei democrate, a partidelor nationale, consolidarea partidei filoruse etc.

Rosca ii convine lui Voronin. Pentru ca de vreo citiva ani el reprezinta o „sperietoare” pentru alegatorii sai rusofoni („Daca vin acestia, va spinzura a doua zi”), care se consolideaza si mai mult in jurul lui, dar si pentru Moscova („Daca nu ma sprijiniti pe mine, Rosca va uni R.Moldova cu Romania”).

20. PRIETENII AU DUSMANI COMUNI

E straniu faptul ca toti dusmanii comunistilor devin, brusc, si dusmanii lui Rosca. Este foarte important sa fie creata in preajma alegerilor din 2005 o Alianta larga, dar pe care Rosca n-o vrea decit in declaratii. El viseaza in voce: – in viitorul Parlament comunistii vor avea 93% si noi 7%.

Dar acest 7 la suta, pe care-l are partidul lui Rosca de 10 ani incoace, nu va rezolva nici una din problemele cu adevarat ale noastre. Iar Rosca nici nu vrea mai mult. Pentru el nu e important sa cistige dreapta nationala (doar ea a avut in Parlamentul trecut 61 deputati din 101), ci el sa acceada in Parlament cu citiva oameni de-ai sai fideli nu Cauzei, ci lui personal.

Acum Rosca s-a apucat si de capul lui Urecheanu, pe care Voronin ii considera concurentul sau numarul unu. La sedinta CAIC de la inceputul lui martie, la care am fost prezent din partea PSL, si unde a fost lansata fraza: „Urecheanu si Miscarea „Moldova noastra” sint mai periculosi ca comunistii”, Rosca l-a atacat incalificabil pe Urecheanu, ca e omul Moscovei, ca la Moscova s-a intilnit cu Lujkov intre patru ochi si iata ce-au pus la cale, apoi ca s-a vazut cu un consilier al lui Putin si in limuzina iata ce-au discutat… A relatat vreo jumatate de ora despe toate miscarile pe care le-a facut la 25 februarie Urecheanu la Moskova si nimeni n-a pus intrebarea: „Stai, domnule, da de unde cunosti dumneata toate acestea?!”

Fruntasii PPCD si cei de la „Flux” stiu cind se duce Urecheanu la Moscova, cind vine; cunosc ce-a discutat acesta cu Lujkov intre patru ochi, stiu cind pleaca Braghis si unde pleaca, cind vine si cit se va retine, stiu ce vorbeste Diacov in fata oglinzii din camera sa de la Ambasada Moldovei de unul singur… Cine ii informeaza? Sa aiba ei imprastiate aparate de ascultare prin toata Moskova? Sa fi implantat dinsii in papucul lui Braghis aparate de interceptare? Sa se afle KGB-ul moscovit la dispozitia PPCD-ului nostru?! Sint intrebari pe care orice om normal si le pune, dar raspunsul il cunoaste, banuim, numai Rosca.

21. URA DE ORIGINE CRESTINA?!

I.Rosca le cere de ani de zile „cinci minute de ura” obligatorii „crestinilor” sai, atunci cind acestia se intilnesc cu electoratul. De ce nu cinci minute de iubire?! Dar, se stie, nu se poate edifica nimic durabil pe ura. Dinsii apreciaza oamenii nu dupa fapte, ci dupa zvonurile difuzate tot de ei despre acestia. Ei dezbina, distrug, urasc si pretind ca o fac in numele lui Dumnezeu. Nimic mai gresit. Iar eu cred ca oameni capabili de atita ura precum sint Rosca sau Cubreacov, daca ar pune mina pe putere ar fi capabili de orice, in primul rind i-ar extermina pe ai lor. Apoi – pe ceilalti.

22. INTERESELE PERSONALE MAI PRESUS!

Eu am crezut si cred ca in Miscarea de Eliberare Nationala e nevoie de fiecare om. Rosca crede ca e nevoie numai de el. (Si de citiva lingai, care sa umble sa pindeasca, noptile, cu bitele de bassebal adversarii lui personali la scarile blocurilor). Rosca si-a pus interesele personale mai presus decit cele de partid, iar pe cele ale partidului -mai presus decit cele Nationale. El vrea sa dea mereu de inteles ca Basarabia are un singur patriot: I.Rosca. Vrea sa lase impresia ca vrea sa faca Unirea de unul singur.

Dar Unirea nu-l preocupa cu adevarat pe Rosca. El are alte misiuni. Pentru ca Unirea cu Tara va putea fi facuta numai prin preluarea puterii, iar dinsul distruge din timp orice alianta posibila. „Din infringere in infringere, asa inaintam spre marea victorie”, aceasta spusa a lui Mao ii caracterizeaza si pe actualii lideri ai PPCD, care au adus Miscarea initiata de scriitorii, savantii, intelectualii Basarabiei, si nu de „muzeistii” ei, pe o linie moarta.

23. PPCD – UN PARTID ANTIUNIONIST

I.Rosca aproape ca are pretentia ca ar trebui sa-ti ceri voie de la el ca sa-ti iubesti tara, ca doar el are dreptul sa elibereze adeverinte de roman, monopolizind o cauza contra careia lupta, de fapt. Cine a fost atent poate descoperi ca Rosca a luptat eficient doar contra unionistilor, contra celora care fac cu adevarat cite ceva pentru cauza romaneasca. Si aici intreb: poate fi numita unionista o formatiune politica ce lupta contra altor unionisti?! Poate fi numit unionist un partid care – inventind mai degraba pretexte (coruptie etc.) – a distrus miscarea unionista din Basarabia?!

Poate fi numita crestina o formatiune, ai carei fruntasi colcaie de ura patologica fata de alti crestini?! Vrea sincer cineva Unirea cu Tara, care nu lupta atit pentru Unirea cu Tara, cit impotriva celor care pledeaza pentru Unirea cu Tara? Se stie ca cel mai subtil antiromanism este romanismul tipat. Isteria lui Rosca a avut un efect invers: lumea s-a indepartat de Ideea Unirii. Tot el a compromis notiuni sfinte ca Romania, roman, Unire, Basarabia etc.
Interziceti-i sa mai rosteasca aceste cuvinte, daca doriti ca visele sa vi se implineasca!

Cu fraze unioniste, Rosca a distrus Miscarea Unionista din Basarabia.
Cu sloganuri unioniste, I.Rosca ne duce spre Moscova. Cu sloganuri unioniste, I.Rosca ne duce spre Moscova. Cu fraze de Unire, ne-a razletit si pornit pe unii contra altora. Cu fraze de dragoste de romanism, Rosca a adus comunistii la putere. Pentru multi ani inainte. O formatiune care lupta contra celor care lupta pentru Tara, lupta, de fapt, contra Tarii. Si, totusi, nu vreau inca sa cred ca lupta lui Iurie Rosca contra Miscarii de Eliberare Nationala s-a incununat cu succes. Mai cred ca aceasta poate reinvia.

24. IN FATA ISTORIEI

Pentru ca a distrus Miscarea de Eliberare Nationala, pentru ca a adus Partidul Comunistilor la putere (care poate face ca lucrurile sa devina ireversibile: federalizarea republicii, rescrierea Constitutiei, includerea R. Moldova in Uniunea Rusia-Belarus etc.) Iurie Rosca va trebui sa dea seama in fata Istoriei. Si el, dar si colegii lui din fruntea acestei miscari antinationale, antiunioniste si anticrestine. Dar si cei care-l tot voteaza ca Rosca sa ajunga deputat, care, orbiti de sloganurile lui unioniste, nu vad ca dinsul doar in vorbe este cu ei, in fapte fiind contra lor.

25. INTRE LUPI M-AS SIMTI MAI OM

Cind vad atita discordie si atitea ambitii, care fac numai rau neamului nostru, de-mi vine, vorba cintecului, „sa dau cu cutitul in piatra”, sau cind efortul imi este interpretat pervers, de multe ori ma gindesc, vorba marelui Eminescu, „sa-mi spinzur lira in cui” si sa ma retrag la o stina sau la o manastire, unde m-as simti, intre cartile cu iz de vechime, sau intre oi si lupi, mai om. Caci – pentru cine muncesc?! Nu recruteaza „L.A.”, de cind am venit la cirma ei, sau cartile mele, manualele scolare, la care am trudit ani de zile, articolele de istorie etc.- unionisti, inclusiv pentru partidul lui Rosca? De ce atunci liderii acestia lovesc in cei care muncesc pentru posibila glorie viitoare a formatiunii lor? Pentru ca, banuiesc, alta este misiunea lor. Iar in privinta articolului „Rusoaicele-2″ – va trebui sa treaca niste ani, poate douazeci, poate cincizeci, dragi cititori, ca sa vedeti, totusi, cita dreptate am avut. Pina atunci, sa ne auzim de bine! 

Nicolae Dabija