La „REPLICA” de la PrimeTV

    

(Partea 1)                                                       (Partea 2)                                                (Partea 3)

Loading Facebook Comments ...

5 Comments

Add a Comment
  1. Iata ce declara Filat”rusofilul”
    Moldova se va conecta în 2012 la rețeaua de gaz din România

    R. Moldova se va conecta până la sfârșitul anului 2012 la rețeaua de gaz românească. Despre aceasta a vorbit premierul Vlad Filat în cadrul unei întruniri cu jurnaliștii, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute la Varșovia, Polonia.

    Potrivit oficialului moldovean, astfel, din 2013, țara noastră ar putea avea furnizori de alternativă pentru gazul natural. „Către sfârșitul anului 2012 este planificată conectarea R. Moldova la rețeaua de gaz românească. Nu pot spune nimic despre preț deocamdată. Ceea ce trebuie să înțeleagă oamenii simpli este că din 2013 vom avea furnizori de alternativă. Vom fi în starea în care să putem primi gaz permanent, dar nu în dependență de situația politică din țară”, a spus Vlad Filat.

  2. Rusia ridică miza în spionaj. A autorizat eliminarea inamicilor din străinătate

    Agențiile de informații rusești au autorizat „eliminarea indivizilor din străinătate” considerați a fi un pericol pentru Rusia, potrivit unui document obținut de The Daily Telegraph.
    Litvinenko a criticat Kremlinul si a platit cu viata

    Mai mult, a fost ordonată crearea de unități speciale pentru astfel de operațiuni. Aceste misiuni ar fi trebuit începute înainte de 1 mai 2004.

    Directiva se referea în special la statele Uniunii Europene și cele din vestul Europei și ar fi semnată de șeful serviciilor de contrainformații, FSB, succesorul KGB-ului.

    Documentul pe care se specifică „Strict secret. Numai pentru uz intern, nu copiați!” este datat cu 19 martie 2003, cu patru ani înainte de uciderea spionului rus Alexander Litvinenko în Londra.

    Săptămâna viitoare va avea loc o audiere în urma căreia se va stabili dacă se vor extinde investigațiile în dosarul morții lui Litvinenko, în timp ce Rusia refuză extrădarea principalului suspect în acest caz, fostul bodyguard KGB Andrei Lugovoi.

    Actul se referă la o lege a guvernului rus aprobată în 2002, de combatere a activităților extremiste inamice, dar care nu conține referiri la folosirea forței.

    Obiectivele principale sunt observarea și identificarea țintelor și, cu directive speciale, eliminarea lor chiar în afara Rusiei, în foste țări sovietice și în Uniunea Europeană. Țintele sunt „liderii grupurilor și organizațiilor teroriste, ai organizațiilor extremiste sau persoane care au părăsit ilegl Rusia și sunt căutate de agenții federali”.

  3. For Pavlicenco:

    Возможно, как политику, это Вам будет интересно.
    http://www.echo.msk.ru/blog/gagman/817312-echo/

  4. Petru Bogatu: E nevoie de un nou proiect unionist . Basarabia e România

    04 Oct 2011.

    În aceste zile am întâlnit la Bucureşti o mulţime de tineri antrenaţi în Acţiunea 2012. Ceea ce m-a frapat este faptul că o mare parte dintre ei sunt români din dreapta Prutului.

    Basarabia e România

    Fără a neglija rolul basarabenilor care este enorm, fireşte, ai impresia unei implicări masive a Vechiului Regat şi a Transilvaniei. S-a pus în mişcare şi diaspora. Acţiunea lasă semne în tot spaţiul românesc, dar şi dincolo de acesta. De la „Nistru pânʼla Tisa”, drumurile naţionale, localităţile, clădirile şi staţiile publice sunt împânzite cu inscripţia „Basarabia e România”. Această sintagmă poate fi întâlnită, de altfel, şi la Roma, şi la Madrid, şi la Paris.

    Dar lucrurile nu se limitează, bineînţeles, doar la proliferarea de sloganuri şi simboluri unioniste. Apar cărţi şi site-uri, au loc dezbateri televizate şi colocvii ştiinţifice pe o singură temă: „Basarabia, pământ românesc”. Recent, la Chişinău, de exemplu, a trezit ecouri vii articolul lui Val Butnaru „Avem „ţară”. Ce facem cu ea?”. Dintr-o idee care plutea în aer e pe cale să se nască, pare-se, o mişcare populară. Oriunde sunt români în număr relativ mare, acţiunea „2012” prinde aripi.

    De unde şi concluzia că se creează o nouă situaţie politică. Unionismul a mai încetat să fie apanajul unor grupuri răzleţe şi marginale de la Chişinău. Tot mai mulţi români încep să-şi amintească, în sfârşit, că au un vis existenţial care poate fi împlinit. Niciun neam nu creşte doar din interese meschine. Sau din goană după avere. Popoarele care au izbândit au avut şi mai au încă un vis general. Un proiect cultural şi politic care conferă naţiunii sens şi perspectivă istorică.

    Visul românesc

    Proverbială este, bunăoară, sintagma „visul american”. Multă lume aspiră la noua ţară a făgăduinţei numită SUA. De unde a pornit acest termen? Încă de la primii colonişti care veneau din Europa pentru a se afirma peste ocean.

    Pentru prima dată, totuşi, „visul american” a fost definit de James Truslow Adams în cartea sa „Epica Americii”, scrisă în 1911. Potrivit lui, „visul american este acel vis al unei ţări în care viaţa ar trebui să fie mai bună, mai plină, mai bogată pentru toţi, cu posibilităţi pentru fiecare în funcţie de abilităţi și rezultate”. „James Truslow Adams preciza ca „visul american nu se referă la maşini şi venituri mari, ci mai curând la o ordine socială în care fiecare bărbat sau femeie are dreptul să-şi obţină statutul social pe care-l doreşte dacă este capabil, astfel încât să-i fie recunoscut meritul indiferent de condiţia socială din care provine”.

    La 1 decembrie 2010, dincolo de Prut a fost lansat un proiect artistic „Visul românesc”. Pare un amănunt derizoriu. Eu unul însă îl consider simptomatic. Şi vă spun de ce. Românii încep, treptat, să aibă apetit pentru visul lor naţional. Pentru aspectele spirituale ale vieţii. Tot mai mulţi dintre ei îşi dau seama că numai astfel viaţa poate să-şi recâştige rosturile ei adevărate.

    Dar ce este „visul românesc”? Mai întâi de toate, ideea de unitate naţională, spuneau marii noştri înaintaşi, coroborată cu obiectivul afirmării românilor la ei acasă în cadrul unui stat întregit. Privită din acest unghi, România se trezeşte. Iar Basarabia se conectează la energiile naţionale ale românilor de pretutindeni. Încă niciodată de la revoluţia din decembrie 1989 şi proclamarea independenţei Republicii Moldova în 1991, ideea unionistă nu a luat amploarea pe care o cunoaşte astăzi.

    Dar ca visul românesc să nu degenereze într-o moară ce macină vânt, este nevoie de un proiect unionist. Acesta până acum a strălucit prin absenţă. Nici măcar Frontul Popular din perioada marilor adunări naţionale nu l-a avut, chit că declaraţii unioniste se făceau pe atunci cu nemiluita. Ulterior, până şi formaţiunea numită PPCD a eliminat din statutul său toate referirile unioniste.

    Astăzi, PL şi PLDM, din considerente electorale, pesemne, se ascund şi ele îndărătul diverselor eufemisme pentru a evita tema unirii. Şi asta în condiţiile în care în ultimii ani a apărut un viguros curent de gândire unionistă. O mare parte a tineretului studios şi a spiritelor de acţiune cu o bogată experienţă europeană îşi trăiesc deja visul românesc. Numai că aceşti oameni, al căror număr creşte, nu se mai regăsesc în platformele electorale ale liberalilor şi liberal-democraţilor.

    Partidul unionist

    Aşa fiind, astăzi e momentul potrivit pentru apariţia unui partid efectiv unionist. Nu-i nevoie ca acesta să-şi propună unirea imediată. El urmează să vină cu un proiect politic pragmatic, dar bazat pe „visul românesc”. Pe conştiinţa celui de-al doilea stat românesc. Să demonstreze că lumina de la capătul tunelului este românească şi alta nu poate fi. Să arate că Republica Moldova, pentru a rezista în lume, trebuie să fie mereu solidară cu România. Să-şi sincronizeze viaţa cu România pe toate planurile. Să arunce punţi între români, unindu-i în cuget şi-n simţiri.

    Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât de la o vreme, dincolo de marionetele „moldoveniste” manevrate de serviciile secrete ruse, se întăreşte şi o rezistenţă antiunionistă de natură birocratică. În ciuda evidenţelor şi a interesului naţional, există numeroşi funcţionari în administraţia centrală şi cea locală, precum şi destui politicieni democraţi şi proeuropeni care, deşi se consideră români şi chiar au paşaport românesc, şi-ar dori să păstreze status quo-ul.

    Cu un discurs inteligibil şi cu lideri carismatici, cu rădăcini într-o mişcare populară precum Acţiunea 2012, un astfel de partid ar avea sorţi de izbândă. Prezenţa lui va contribui şi la destuparea celorlalte formaţiuni democratice care deocamdată nu au capacitatea de a se desprinde de paradigma perpetuării „statalităţii moldoveneşti”. Sterilă şi lipsită de orice orizont, aceasta e falimentară şi nu duce nicăieri. E timpul ca românii să ridice fruntea sus şi să-şi trăiască visul.

    http://www.jurnal.md/ro/news/petru-bogatu-e-nevoie-de-un-nou-proiect-unionist-211116/

  5. Nicolae Negru: Parteneriatul Estic? Un început de dezamăgire. RM mai are o şansă de a intra în UE prin România.

    04 Oct 2011 .

    Să privim adevărul în faţă şi să spunem lucrurilor pe nume: summitul Parteneriatului Estic, desfăşurat la finele săptămânii trecute la Varşovia, este o mare dezamăgire. Oricâtă satisfacţie ar afişa Filat şi ceilalţi colegi ai săi din statele membre ale PE, adevărul e că UE nu ne doreşte în cadrul ei, ci ne lasă definitiv dincolo de zidurile cetăţii sale, într-o zonă tampon care să ţină la distanţă Rusia tot mai agresivă în efortul de recucerire a spaţiului postsovietic.

    Declaraţia finală a summitului nu conţine vreo menţiune privind şansele de aderare a statelor PE la Uniunea Europeană, documentul a fost redactat în aşa fel încât să se evite orice interpretare în favoarea unei asemenea perspective. Se poate spune că prin declaraţia de la Varşovia, UE pune de fapt punct „aspiraţiilor europene” ale statelor postsovietice. Aceste aspiraţii sunt doar confirmate, dar nu li se dă niciun răspuns, oricât de vag. Rămâne neclară chiar şi posibilitatea ridicării regimului de vize, stipulat în documentele iniţiale drept un obiectiv pe termen lung. Luminiţa de la capătul tunelului pe care o zăream până la summit, nu se mai vede acum.

    Cu un an în urmă, viitorul părea mult mai promiţător. La 6 octombrie 2010, miniştrii de externe ai Poloniei şi Suediei, Radek Sikorski şi Carl Bildt, adresau o scrisoare comună către Catherine Ashton, responsabilă de politica externă, şi lui Ştefan Fuele, înalt comisar pentru politica de vecinătate a UE, în care expuneau o altă viziune strategică asupra relaţiilor cu statele vecine ale UE. Sikorski şi Bildt considerau că Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, fiind ţări europene, trebuie să beneficieze de un statut special şi să devină în perspectivă membre ale UE, spre deosebire de ţările din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, care vor rămâne „vecine ale Europei”.

    Azi, uşa pe care ei încercau să o întredeschidă a fost zăvorâtă demonstrativ, ca nici măcar să nu ne vină prin cap ideea că într-o bună zi am putea intra pe ea. În acest context, devine mai clară insistenţa lui Traian Băsescu de a ataşa „vagonul” RM la „eşalonul” din Balcanii de Vest în procesul de integrare europeană. Băsescu era mai bine informat decât dl Iurie Leancă, ministrul moldovean de Externe, care a vorbit cu condescendenţă despre efortul preşedintelui român.

    Ce s-a întâmplat de fapt? De ce nu a fost auzită vocea Poloniei, care a preluat conducerea preşedinţiei UE, şi a Suediei? Fireşte, prima cauză care îţi vine în minte este cea economică, „oboseala”. Criza financiară care sufocă UE poate ucide orice gând de extindere. Şi, totuşi, nu le ucide pe toate. Chiar dacă este reţinut în gară, „trenului balcanic” i se promite lumină verde imediat ce Macedonia, Albania, Muntenegru, Serbia îşi vor face riguros temele pentru acasă, îşi vor pune în ordine relaţiile cu vecinii. Croaţia va semna acordul de aderare chiar la finele acestui an. De ceva timp, puterile decizionale din UE descurajează ideea de extindere spre est.

    Articolul 49 al Tratatului Uniunii Europene stipulează că orice stat european care respectă un anumit set de principii stabilite de art 6 (1) poate deveni membru al UE. Documentul final nu face referire nici la acest articol, pentru a nu admite, probabil, nici măcar ideea că PE ar fi „anticamera Uniunii Europene”. Fără perspectiva de a putea deveni membru, relaţiile UE cu statele PE se transformă în pur exerciţiu geopolitic.

    Şi aici volens-nolens, te gândeşti la relaţiile speciale ale unor ţări ale UE cu Rusia. Este vorba de Franţa în primul rând care nu îşi ascunde opoziţia faţă de lărgirea UE spre est. Orice s-ar spune, Moscova este cea interesată în primul rând ca uşa UE să fie închisă cât mai mult timp pentru noile state independente şi, în primul rând, pentru Ucraina şi RM. Pe de o parte, Rusia a căpătat astfel răgaz pentru elaborarea şi realizarea unor acţiuni de recuperare a teritoriului pierdut după prăbuşirea UE, iar, pe de altă parte, atitudinea Bruxelles-ului încurajează forţele antieuropene din statele respective.

    Din fericire, în afară de trenul balcanic, RM mai are o şansă de a intra în UE prin România. Tot mai mulţi cetăţeni moldoveni devin cetăţeni UE prin intermediul României. Numărul lor va creşte după acest summit. Cu siguranţă, comportamentul UE care stimulează forţele revanşarde din Rusia şi din RM va impulsiona tendinţele unioniste din RM. Unele forţe politice care au renunţat la idealul reîntregirii s-ar putea să-şi revadă strategia. Dar ar putea apărea şi forţe politice noi care vor dori să intre în parlament sub steagul unirii.

    http://www.jurnal.md/ro/news/nicolae-negru-parteneriatul-estic-un-inceput-de-dezamagire-211113/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *