Complotul Presedintilor-aiatolahi ai antiromanismului

Introducere

Admit ca senzatia, pe care o am, o fi avind-o si altii. De mai multa vreme vad niste coincidente de interese ale fostilor Presedinti – Mircea Ivanovici Snegur, Piotr Kirillovici Lucinski si Vladimir Nikolaevici Voronin. Acesti oameni, in loc sa se retraga, sa se linisteasca si sa se mai pocaiasaca pentru ca au fost nomenclaturisti comunisti sovietici, aducind statul, creat de unii dintre ei, la pierzanie, in loc sa se multumeasca doar cu a-si scrie memoriile – asa mincinoase, ca pentru altele nu au curaj -, ei trag sfori, direct sau indirect ori prin copii. Fiecare are fiice si feciori prosperi si, sa nu se supere, – dar de pe spinarea celor pe care i-au insaracit adesea cu buna stiinta.

Mircea Ivanovici

Snegur, cind a primit „dobro”-ul (romaneste: “acceptul”) CC al PCUS sa devina presedinte de Soviet Suprem al RSSM, a promis sa nu uite cine l-a pus (ca Moscova l-a ales ca “mai national”, adica mai bun de prostit multimea moldoveneasca) si incotro trebuie sa priveasca mereu. Adica spre Est, ca, asa ne-au invatat – de acolo vine Lucoarea… Apoi, dupa ducerea noastra in CSI, contrar vointei Parlamentului, si dupa “Casa noastra – Republica Moldova”, mai ca si cu un referendum “Antiunire cu Romania”, a facut niste jocuri pe la Slanic-Moldova sa para putin roman si chiar a promis sa ne spuna si cind ne vom uni cu Romania. Probabil a uitat sa o faca, pentru ca a avut mereu preocupari sa le mearga bine copilasilor – din fasa diplomati. Eu nu am citit, dar cineva mi-a spus ce memorii a scris (mai scrie? din cite se spune – finantate de Filat), ca sa ajunga in buzunarul acestuia, ca si manipulatorii, rasplatiti tot de ala verde, care vor sa ne faca sa ne-o dorim, “in cel mai rau caz”, pe Natalia Gherman sef peste al doilea stat romanesc (“sta-le-ar in git romanasilor acest punct de vedere”)… Si pe ginere vroia sa il puna sef de care depinde ceva mai mult pe undeva, dar nu i-a reusit decit partial, inclusiv din cauza subsemnatei. Acum Snegur sta cuminte, inscris in hora ruseasca antiAIE-2 a lui Filat. Nu spune nici „da”, nici „ba”, asteapta sa ii pice fiicei laptele in pasat.

Piotr Kirillovici

De Piotr Kirillovici Lucinski am mai  spus. Omul aproape ca a recunoscut, intr-un interviu la o televiziune, controlata de politicienii verzi, ca ii consiliaza, ca e un fel de eminenta cenusie a intregii AIE-2, pentru ca el i-a generat pe toti falsii democrati, liberali – toti antiromani, asa cum ii cunoastem pe soriceiii iesiti din pisica doctrinara centrista a lui Lucinski.

Eu l-am numit “aiatolahul centristilor antiromani,” dar toti trei ex-Presedinti sint asa. Poate nu toti stiu, dar multi dintre “analistii” de pe la Publika TV sint produsul lui Lucinski, au obligatii fata de el, dar si de Voronin, adica – de Moscova. Ca si de Filat – de aia sint invitati atit de des si ziua, si seara. De Lucinski, sa nu ramina sarac si sa aiba averi copiii lui, unul dintre ei considerindu-ne robi pe “mosia lu’ papiku” (asa a scris un ziar rusesc de la noi, preluind declaratiile ale din presa moskovita), a avut grija Dumitru Braghis, care i-a dat un cartier in centrul Chisinaului. Acum feciorii o fi fiind milionari si ajung deputati, controleaza media, adica, „la timpuri noi – tot ei”. Lucinschi, se pare, a ramas dezamagit (dupa ce i-a sprijinit in 2009), de PL-isti si PD-isti, pentru ca nu i-a putut manipula cum si-a dorit, de aceea acum e doar cu Filat/PLDM, nu cu AIE. Da, cred ca, “pe alocuri”, vorba premierului, mai prieteneste cu “liberalii” Hadarca, Ghimpu, de care ii leaga amintiri geopolitice din primul Parlament democratic, dar si diversiunea cu cetatenia “varianta zero”, daruita generos si pe nemerit, tuturor rusolingvilor antiromani. Actualul ministru Salaru, care a lucrat la ASCOM, la Stati, tatal nasului lui Ilan Shor (cu “nunta anului” Ilan/Jasmin) si dator pe viata lui Lucinski, de care asculta, – toti acestia sint direct sau indirect legati intre ei.

Supararea lui Lucinski pe Diacov si PD e de prin 1998-99, cind cineva nu l-a mai vrut Presedinte atotputernic (asa cum s-a vrut si Snegur), si asta Lucinski nu le-o iarta, de aceea, probabil, il incurajeaza pe Filat sa o rupa cu PD, adica, de fapt, cu AIE-2. Apropo, probabil din prietenia Salaru-Stati-Lucinschi s-a luat contractul de construire a drumurilor, cistigat de o firma a politicianului „promitator” Kirill Petrovici Lucinschi, juniorul fara lopata, dar cu „un grijuliu” (ca are de unde) tata. Ce ii poate uni pe PL-istii, care se vor perceputi “pe alocuri” unionisti, cu un Lucinschi-renegat, avind o matusa romanca uitata? Corect – “romanismul, de care le e in cot”.

Cred ca Lucinski a fost cel care a oprit in 2007 si dialogul dintre Filat si PNL, sfatuindu-l pe „discipol” sa nu se incurce cu “nationalistii” nesantajabili. Ca ceea ce ii mai uneste pe toti vizatii in acest articol e si ca sint santajabili de Tiraspol si Moscova, de KGB-ul “nostru” de la Chisinau. Aici ii chiar spunem „mersi” lui Lucinski, pentru ca ne-a dezbaierat de Filat, desi in acel moment eram siderati de asemenea comportament al actualului premier, devenit, peste noapte, liberal-democrat. Lucinski spunea ca el cunoaste multe despre intelectualii nostri nenorociti, care au colaborat cu securitatea antiromaneasca.

Vladimir Nikolaevici

De Voronini, de tatal, fiul si anturajul, am scris tone de hirtie in anii cit a condus „semet” cel de-al doilea stat romanesc spre pierzanie, ca asta a fost dintotdeauna misiunea data de Moscova sefilor de stat antiromani de la Chisinau. Voronin a colaborat cu Rosca, si cu Lucinski, acum – si cu Filat. Nici Snegur nu e pentru el cel mai rau moldovean, pentru ca nu e roman. Si iata-i pe toti impreuna, care dau foc mereu situatiei politice, numai sa nu iasa nimic bun spre Europa si spre Romania. Ca asa vrea Rusia antiromaneasca. Da, se poate vorbi doar de Europa, ca totuna perspectiva e “la sfintul asteapta”. Cu Romania nu se poate pacatui nici in vorbe. Animati de dorinta nesabuita de inavutire si de obtinere a controlului asupra bantustanului RM, pretinsii democrati si liberali, care cocheteaza cu Voronin, ii dau puterea sa isi stearga, in continuare, picioarele de noi, romanii, care am ramas toata viata cobai ai Moscovei si ai slujilor lor criminale.

„La timpuri noi – tot ei”

Nu am fi spus asa, daca vedeam o reorientare a politicii externe de facto, nu in vorbe, a statului. Daca aceasta politica externa s-ar coordona cu cea a Bucurestiului. Pentru ca „ce iese din pisica, soareci prinde”, se stie, adica ii persecuta pe basarabenii romani si le distruge viata. Asta s-a intimplat pina acum, ma tem ca asta se va intimpla inca o haba de vreme. Azi prin Filat, mine – prin Pilat, poimiine – prin Rilat si tot asa. Se dau milioane si se trag sfori de miliarde sa ajunga la noi la conducere un Presedinte antiroman.

In acest fel, consider ca  interesul personal al celor trei Presedinti, pentru avutia si soarta copiilor lor, care ne dispretuiesc pe noi, romanii, interes care coincide cu interesul geopolitic si criminal constant antiromanesc al Moscovei, ne tine mereu in saracie si mizerie, fara perspectiva, sau ne alunga de acasa. Avem cu totii copii si cunoastem acest lucru.

Vadit complot antiromanesc

Asta chiar si in conditiile cind, recent, Traian Basescu declara ca Romania are probleme cu Rusia din cauza atitudinii sale fata de Republica Moldova. Sigur, Basescu trebuia sa adauge ca asa va fi mereu si ca asta e datoria clasei politice romanesti, daca are bun-simt, demnitate si constiinta Istoriei Romanilor, din care face parte si calvarul basarabenilor. Declaratiile lui Basescu privind adevarul despre razboiul al doilea mondial in partea ce tine de alierea Romaniri cu Germania pentru salvarea teritoriului rapit de URSS, este o palma data nesimtitilor din AIE-2, care calca in picioare memoria si suferinta romanilor basarabeni.

Eu nu stiu ce decizie va da Curtea Constitutionala. Personal consider ca e mai bine sa avem alegeri anticipate decit o alianta sau votare PLDM-PCRM, prin care ar putea fi readusi la putere comunistii. Dar cred ca cei trei Presedinti vizati astazi aici procedeaza toti ca unul de o maniera condamnabila cind stau la cheremul antiromanismului si ii incurajeaza si pe cei mai tineri sa continue aceasta politica profund injusta si criminala. Astfel, in opinia mea, sintem victima a inca unui complot antiromanesc.

Vitalia Pavlicenco

Loading Facebook Comments ...

23 Comments

Add a Comment
  1. Probabil a-ti utat , d-a Pavlicenco sa mentinati ca Mircea Snegur,a fost si la Putna, la mormintul lui Stefan cel Mare.Oare ce i-a promis marelui domnitor,reunirea cu intreaga suflare romaneasca,s-au ceia ce avem si azi .

  2. Ma intreb timp de 2 ani : -De ce oare nu se pun astfel de acuzatii la nivel de stat de catre ,,sefii”AIE-2 si partidele ,, democratice-promitatoare”-catre comunisti.Ar trebui zilnic sa mearga o propaganda de demascare a hotilor corupti din PCRM.AIE are toate pirghiile si toata puterea.Ca urmare cetatenii nici nu vor dori sa auda ori sa vada nici pe simpatizantii PCRM, si faptasii vor fi huduiti la orice colt.Nimic nu se face pentru ca oamenii constienti sa se teama ca de ciuma” cind aud PCRM
    De ce nu folosesc aceliasi sajeti otravitoare ale PNL pentru a zdrobi draconul PCRM
    Ceva nu e curat cu AIE.
    Datile voe PNL si ei vor infaptui cea ce nu puteti voi-AIE

  3. "ALGIRDAS PETROSIUS"

    NUMAI RE-FACEREA MARII DACII STRABUNE, IN VECHILE HOTARE,
    DE LA NISTRU LA TISA – ESTE SALVAREA NOASTRA !

  4. In Rusia la putere sunt CLEPTO-CRATII. La noi CLEPTOMANII se lupta pentru putere.

    DEX. CLEPTOMANÍE s. f. Manie caracteristică prin impulsul patologic de a-și însuși prin furt bunuri străine fără a avea nevoie de ele și fără a urmări vreun profit material. – Din fr. cleptomanie.

    …………………………………….

    Путин страдает от имперского комплекса в особо тяжелой форме
    Время публикации: 18 сентября 2011 г., 22:45

    Глава русской демократической оппозиции, бывший заместитель премьера России Немцов в интервью литовским СМИ рассказал о России и ее вожде Путине. Он в частности отметил:

    «Пока Путин у власти – отношения будут проблематичными. Вы можете делать все что пожелаете – ездить с визитами и пытаться убеждать его в своей лояльности, убеждать его в его величии, тем не менее, доверия не будет.

    Причины конфликта не в той модели отношений, которую выбрала ваша власть, а в том, что вы представляете совсем другие ценности. Допустим, вы думаете, что независимость важнее, чем газ, а Путин думает, что всех можно купить. Вот поэтому вы никогда и не договоритесь. Путин договорился со Шредером, так как его можно подкупить, или с Берлускони, так как они развивают общий бизнес, а как договориться с вами?

    Путин страдает от имперского комплекса в особо тяжелой форме и в этом причина того, почему отношения с большинством страна у России – плохие. Отношения с Латвией и Эстонией у России хуже, чем с Литвой, а также с Украиной и Лукашенко. О Грузии вообще лучше не говорить. Он пропитывает свой империализм антибалтийской пропагандой.

    Медведев постоянно сидит в своем блоге или в Twitter и реальной власти не имеет. Что бы он ни говорил, это не будет иметь реального смысла

    В отношениях с Россией можно обойтись только исключительно экономическими вопросами: договариваться очень конкретно «ты мне – я тебе». Строй России коррумпирован, «демократия бизнеса», а власть – бизнесмены, продающие нефть, газ и зарабатывающие себе капитал.

    Во власти находится клептократия. Ценности путинской России: воровство, коррупция, уничтожение прав граждан и т.д. У власти правительство путинских воров», — засвидетельствовал Немцов, принявший участие на этой неделе в парламентарном форуме Демократических общин в Вашингтоне, председателем на котором был представитель Литвы.

  5. Pt tatiana

    Nu mi-am propus sa le cuprind pe toate. Voi puteti completa, ca e cu ce…

  6. Multe din ce scriţi, a-ţi sris, este corect. Am fost şi suntem ocupaţi de Rusia nu doar economic, teritorial, dar şi politic.
    E înţeles cine au fost aceia şi sunt Snegur, P.Lucinschii şi Voronin. Politicienii „mai tineri” Diacov, Filat au llucrat şi educaţi de P.Lucinschii, dar Lupu, Plahotniuc – de Voronin. Toţi împreună şi-au făcut şi averi frumuşele, în acelaş timp cetăţenii RM devenind cei mai săraci din Europa.
    În acelaş timp doar a striga că eşti pentru ReUnire şi a critica politicienii proruşi este de ajuns? Este credibil!?
    A strigat şi Roşca lozinci proromâneşti şi antiruse, anticomuniste, dar în acelaş timp s-a luptat împotriva altor politicieni proromâni. Şi pînă la urmă „s-a developat”
    A strigat şi Filat „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”, dar nu a dorit nici în AIE-1 şi nici în AIE-2 să conlucreze cu partenerii din AIE declaraţi anticomunişti. Şi pînă la urmă avea întîlniri secrete cu Voronin şi Putin este „fanul”lui Filat.
    Sunteţi de mulţi ani în politică. Declaraţi că sunteţi proromână şi anticomunistă. Dar tot atăcaţi PL, Dnii Ghimpu şi Chirtoacă, care prin fapte concrete au dovedit că sunt proromâni şi anticomunişti; şi sunt susţinuţi de personalităţile şi cetăţenii simpli cu viziuni proromâne şi anticomuniste. Nimeni nu este ideal, au şi ei neajunsurile lor.
    De ce socotiţi că sunteţi ideală? Oare nu este şi vina Dstră că forţile proromâne de 20 ani pierd? Oare nu vedeţi că dezbinaţi forţele proromâne, în loc să le uniţi – aşa cum ele sunt cu diferite particularităţi. Oare acesta este scopul Dstră de a dezbina forţile proromâne şi ca cetăţenii să se orienteze spre politicienii proruşi!?
    Ca pildă. Cu cîtî înverşunare a-ţi luptat împotriva lui D.Chirtoacă!!! Aşa a făcut şi propaganda Rusiei şi a comuniştilor. A-ţi dorit cîştigul Primăriei de către Dodon şi în CMC cîştigul comuniştilor!? Parţial aveţi „victorie” – în CMC au cîştigat comuniştii.
    Pare-se că totuş vor fi alegeri anticipate parlamentare. Oare PNL din nou va fi din aceiaş parte a baricadei politice cu politica Rusiei de a se ataca receproc forţele proromâne, sau PNL se vor orienta la neagresiune a forţelor proromâne şi chiar susţinere. Nu cred că dupa ce Dna Pavlicenco a aruncat atîta murdărie asupra posibilior Aliaţi (cel puţin PL) ar mai dori liste comune cu PNL

  7. Republica Moldova, Uniunea Europeană și homosexualii
    http://www.acum.tv/articol/38663/

  8. Moneda unui stat de lângă noi se apropie de colaps …

    Instabilitatea economiei mondiale îi mână pe vecinii noştri ucraineni la casele de schimb valutar. Ucrainenii cumpără masiv valută, încercând să scape cât mai rapid de grivne, de frică să nu se devalorizeze. Însă dacă vor continua să cumpere valută în ritmul actual, nu vor face decât să devalorizeze grivna, moneda locală, cu 50%, avertizează economiştii.

    Numai în luna august, populaţia din ţara vecină a cumpărat 2,21 miliarde de dolari de la casele de schimb valutar şi de la bănci. Dacă din acestă sumă scădem valuta vândută de populaţie, rezultă un net de 824,2 milioane de dolari care au ajuns în buzunarele ucrainenilor, transmite publicaţia ucraineană „Economiceskie Novosti”.

    Datele Băncii Naţionale din Ucraina arată că volumul operaţiunilor cu valută ale populaţiei au crescut puternic de la începutul anului până în prezent. În total, timp de 11 luni, din septembrie 2010 până în august 2011, ucrainenii au cumpărat valută străină în sumă de circa 34 miliarde de dolari şi au vândut în valoare de 19 miliarde de dolari, soldul fiind de aproape 15 miliarde de dolari.
    Advertisement

    Din informaţiile caselor de schimb valutar, în perioada ianuarie-iulie 2011, volumul valutei cumpărate de populaţiei l-a depăşit pe cel al valutei vândute cu 7 miliarde de dolari. O parte din aceşti bani s-au întors în sistemul bancar sub formă de depozite în valută (1,65 miliarde de dolari) sau sub forma achitării creditelor în valută (1,29 miliarde de dolari). O mare parte din valută nu ajunge la bancă, fiind păstrată „la ciorap”.

    Câtă valută cumpără ucrainenii

    „În ultimele şapte luni, ucrainenii au cumpărat valută în sumă de 7,8 miliarde de dolari. Şi acestea sunt doar datele oficiale, care nu cuprind tranzacţiile care au loc pe piaţa neagră, care are volume foarte mari. Şi acest proces continuă. Ucrainenii cumpără activ valută, în acest fel apropiind momentul căderii grivnei”, consideră economistul ucrainean Oleg Soskin.

    Conform acestuia, „până la sfârşitul acestui an, ucrainenii vor cumpăra valută în valoare de cel puţin 13-14 miliarde de dolari”.

    Economistul spune că, potrivit datelor neoficiale, populaţia păstrează „la ciorap” valută echivalentă cu 64 miliarde grivne (aproximativ 8 miliarde de dolari). „Acest proces se prelungeşte de ani de zile, doar că s-a accentuat în ultimii doi ani. Oamenilor le este frică de deprecierea grivnei, care este pregătită de Banca Naţională şi de Guvern pentru a stinge deficitul Naftogaz”, comentează expertul.

    Conform statisticilor băncii centrale din Ucraina, depozitele oficiale în dolari ale populaţiei erau, la finele lunii mai, 104,8 miliarde de grivne, cele în euro de 36,5 miliarde de grivne, la care se adaugă cele în alte valute străine de 2,6 miliarde de grivne. În total – 144 miliarde de grivne, echivalente cu circa 18 miliarde de dolari.

    Urmează o devalorizare puternică

    Ce va urma? Oleg Soskin spune că, pe termen mediu şi lung, această tendinţă va avea efecte foarte negative pentru economie. „Grivna se va ieftini şi nu vom putea evita o devalorizare în lunile octombrie-noiembrie. Cumpărarea valutei s-ar putea să nu-i poată salva pe ucraineni. S-ar putea repeta scenariul din Belarus, unde a fost interzis schimbul valutar pentru o perioadă sau va fi introdus un curs fix”, explică acesta.

    Potrivit specialistului, „este foarte probabil ca devalorizarea grivnei va ajunge la 50% în noiembrie, iar cursul va ajunge la 12 grivne pentru un dolar, de la 8 grivne pentru un dolar, în prezent”.

  9. Stolipiniada, o ALTA NEBUNIE DE-A RUSILOR!!!

    Rusii ne mai avand alte IDEI cum sa iasa din criza morala, psihologica, politica si economica, cauta in trecutul TARIST si si-au adus aminte de experienta esuata a lui Stolapin, iar acum vor sa o probeze dinnou. Nebunii!!!

    Dar se stie ca Stalapin a fost un criminal sangeros si pe aceasta cale venise la putere in Rusia.

    XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX

    Чекисты организовали столыпиниаду и прославили обер-вешателя Столыпина

    Время публикации: 18 сентября 2011 г., 14:20

    В рамках «поиска русской идеи» чекистская хунта прославила кровавого палача при Николае Романове, предтечу чекизма П. Столыпина, которого Ленин-Бланк охарактеризовал как «обер-вешателя, погромщика, который подготовил себя к министерской деятельности истязанием крестьян, устройством погромов, умением прикрывать эту азиатскую практику — лоском и фразой».

    Бланку, который переплюнул Столыпина по части истязаний и погромов крестьян, такие вещи лучше знать.

    17 сентября русский обер-убийца Путин озвучил свое суждение об обер-вешателе Столыпине, которого русские намереваются использовать для нового захвата и порабощения украинцев,

    так как тот был уничтожен 14 сентября 1911 года мужественным русским революционером Дмитрием Богровым в Киеве, порабощенным в то время русскими.

    Обер-чекист Путин заявил:

    «Значение и масштаб яркой, талантливой личности Петра Столыпина, выдающегося исторического деятеля, выходят далеко за рамки одной эпохи…

    Между тем Советский энциклопедический словарь (Москва 1980) ретроспективно предупреждает в статье «Столыпинские реформы» зарвавшегося кремлевского мечтателя-2 Путина: «Реформа на создание в лице кулачества дополнительной опоры самодержавию потерпела неудачу».

    Для реализации идей Путина по столыпинизаации России ФСБ направила в Киев из Москвы чекистов-патриотов Н. Михалкова-Кончаловского и М. Шевченко. Они призвали украинцев к новому русскому рабству в рамках «единения с Россией».

    Тем временем чекисты не пожалели дефицитных в условиях путинского кризиса денег на своего предтечу и развернули столыпиниаду, по модели лениниад в коммунистической России. Среди прочих мероприятий Лубянка организовала пока следующее (список непрерывно расширяется с каждым днем):

    — международная конференция «Реформы Столыпина. История и современность» в Киеве, с «приветствием» от агента Москвы, «премьер-министра Украины» Азарова.

    — выставка в «государственном центральном музее» в Москве под названием «Петр Аркадьевич Столыпин. Жизнь за Отечество». «Эта экспозиция открывает цикл других мероприятий», грозятся чекисты дальнейшей столыпинщиной.

    -переполнение русско-чекистских СМИ столыпинианской пропагандой, типа статьи сионистского журналиста С. Смирнова под веским названием «Столыпин — русский исполин» в интернет–издании ФСБ «Русская народная линия»

    — «крестный ход» из представителей «скорбящей» пятой колонны Москвы в Киеве

    — «международная научная конференция» «Столыпинские чтения. П.А. Столыпин: традиции реформирования России» в Саратове, в «большом зале заседаний правительства области»

    — в «планах правительства саратовской области» — создание нового культурного центра — музея Петра Столыпина, в доме, «где жил Петр Аркадьевич, когда был саратовским губернатором»

    и т.д. и т.п. по калькам коммунистических «лениниад».

    Тем временем немногочисленные здравомыслящие россияне пытаются урезонить зарвавшихся чекистов.

    «Голосование на РСН. 61% против появления нового Столыпина. Если Путин и Михалков за, то народ будет против!», пишет «Правдоискатель» в Твиттере, забывая, что Путину и Михалкову на это плевать.

  10. Vladimir Putin tratează Transnistria ca pe un stat aflat sub protecţia Rusiei …

    Premierul rus Vladimir Putin consideră regiunea secesionistă Transnistria stat aflat sub protecţia Federaţiei Ruse. Cel puţin asta reiese dintr-o scrisoare de salut a lui Putin adresată, la finele săptămânii trecute, congresului partidului transnistrean „Obnovlenye”, care l-a desemnat pe spicherul Anatoli Kaminski în calitate de candidat la funcţia de preşedinte al regiunii.

    Putin scrie în epistolă că „recent a fost consemnată cea de-a 21-a aniversare de la crearea Republicii”.

    „În aceşti ani au fost realizate multe lucruri în sensul formării institutelor societăţii civile, în soluţionarea problemelor social-economice. Rusia a fost întotdeauna alături de transnistreni, a ajuta să fie stabilită pacea şi stabilitatea, precum şi securitatea în regiune”, scrie Vladimir Putin în calitate de lider al partidului de guvernământ din Rusia – „Edinaya Rossia”.

    Premierul rus notează, între altele, că „activitatea partidului „Obonlenye” este axată pe dezvoltarea Republicii Moldoveneşti Nistrene”… ASTA E „INDEPENDENTA” REALA A R.MOLDOVA . VORBA COMUNISTILOR … ” SA APARAM INDEPENDENTA,SUVERANITATEA SI INTEGRITATEA TERITORIALA A MOLDOVEI ” … E DE AJUNS SA REPETAM CE SPUNE PUTIN : „Premierul rus notează, între altele, că „activitatea partidului „Obonlenye” este axată pe dezvoltarea Republicii Moldoveneşti Nistrene” . ASTA INSEAMNA O RECUNOASTERE OFICIALA A RMN DIN PARTEA RUSIEI . CE SA MAI VORBIM DE O INTERVENTIE BRUTALA IN AFACERILE INTERNE ALE ALTUI STAT ?

  11. pt. Petru Clej:
    Bravo pt. articolele Dvs. foarte binevenite
    in confruntarea de idei despre destinele Moldovei de Est !
    ————————————————————————-
    PRELUARE:
    http://www.acum.tv/articol/38136/comment-page-1/#comment-20869

    Stefan Caliga: (12-9-2011 la 05:10)
    O revenire a Basarabiei cu Romania ar marca teoretic sfarsitul procesului istoric declansat de revolutiile europene care au alungat comunismul din Europa. Basarabia (redenumita Republica Moldova) este ultimul teritoriu in care Rusia mai are o influenta considerabila. Din nefericire pentru locuitorii ei Basarabia a fost rusificata cu succes iar locuitorii ei (in cea mai mare parte) nu se considera romani ci “moldoveni”. Ei resping de fapt ideea unei reunificari cu Romania dictata de interese nationale romanesti. Ideea reunificarii surade doar din perspectiva apartenentei Romaniei la U.E. Cu alte cuvinte accesul la libera circulatie in Europa si pentru basarabeni. Europa se teme astazi de un nou aflux de cetateni veniti din Est. Nu se stie ce va fi “mâine” si din acest punct de vedere vesticii au dreptate. Umbra Rusiei imperiale planeaza bine mersi si provoaca un disconfort vizibil pentru oricine.

  12. Fiindca este o TOAMNA FRUMOASA va ofer tuturor un poem in imagini foarte frumoase… Sa ne mai amintim si de suflet!

    http://gloria.tv/?media=188984

  13. IN ACESTE CONDITII NU PUTEM DECIT SA SALUTAM ASEZAREA TRAINICA A SCUTULUI ANTI-RACHETA AMERICAN IN ROMANIA … DOAR O ROMANIE PUTERNIC INARMATA VA ASIGURA O INDEPENDENTA REALA SI R.MOLDOVA .

  14. Da, Marian.
    Bine ca avem o Patrie – ROMANIA -si NATO care ne va ocroti. Caci Rashca inca nu se linistete.

  15. CAND POPORUL NU MAI CREDE IN JUSTITIE, caci institutiile statului sunt in mainile mafiotilor, iata ca se inmultesc crimele… strigator la cer, ziua in ameaza mare, in centrul capitalei, romanii basarabeni sunt asasinati!!!!!!!!!!!!

    Ce stat de drept este acesta, daca Procuratura, Judecatoriile etc… sunt pe mana uni PARTID? a unui mafiot??? De nu-s sub conducerea statului? Unde ne aflam? In Africa??? Or Europa???

  16. marian spune: 19 septembrie 2011, la 10:10
    „Vladimir Putin tratează Transnistria ca pe un stat aflat sub protecţia Rusiei …”

    – Încă o dovadă că Rusia a ocupat teritorial (inclusiv politic şi economic) R.Moldova!
    – Pînă cînd doar D. Chirtoacă (Primarul General al Chişinăului şi Vice-Preşedinte a PL) a reacţionat la scrisoarea lui Putin: „Am fost scuipați în față de ruși”
    – DE CE OARE NU SE ÎNŢELEGE CĂ TREBUIE DE FĂCUT FRONT COMUN ÎMPOTRIVA POLITICULUI RUSIEI ŞI PARTIDILOR PRORUSE???????? Sau cel puţin să nu lupte partidile naţionale între dînsile. Este duşmanul comun – politicul Rusiei şi agenţii lor aici în RM

  17. Marian,
    Avem nevoie de un SAAKASHVILI, care sa fie viteaz si devotat natiunii, destept si de nebiruit!!!!

    Chirtoaca bine ca a replicat lui Pukin, dar nu mi-a placUt expresia: „Mi-a scuipat in fata” – pai, acestai limbaj DIPLOMATIC? Rusii rad de noi, asta si vor sa ne umileasca.

    De ce Chirtoaca n-a raspuns intr-un limbaj ELEVAT, cu demnitate, clar si sa le scuipam noi in fata rusilor, ca ei sa se simta umiliti si „scuipati”???

    Cand o sa fim TARI pe verticala?

  18. DAR VREAU SA VA BUCUR PE TOTI: Rusia e in prag de agonie! CITITI:
    .

    //////////////////////////////

    Законы „русской матрицы”, наложенные на фобии …
    .

    Центр Карнеги:

    «Агония России приближается быстрее, чем осознание её неотвратимости»

    Время публикации: Сегодня в 16:05

    Член Бильдербергского Клуба московский политолог, ведущий сотрудник Московского Центра Карнеги, профессор Лилия Шевцова рассказала на «ритуальную дату», 11 сентября, на страницах издаваемой генералом КГБ-ФСБ Лебедевым «Новой газеты»

    о предстоящей неотвратимой смерти России.

    Статья тут же была перепечатана в СМИ Украины (13 сентября) (и Армении (18 сентября).

    Шевцова в частности пишет:

    «Демонстрацией хрупкости российской государственности стала цена, которую Кремль платит за
    „усмирение” Чечни и Северного Кавказа в целом.

    Согласие Кремля на формирование там неконституционных режимов становится отражением атрофии государственности.

    Существующий в Чечне режим является антиконституционным переворотом с ведома и санкции самого Кремля.

    Невозможно себе представить длительное сохранение конструкции, которая противоречит здравому смыслу…

    Такая конструкция содержит в себе источник взрыва изнутри либо разложения.

    Причем угроза распада слепленных из несовместимых кусков государственной конструкции возникнет в любом случае — и в случае либерализации режима, и при усилении единовластия.

    Российское статус-кво — только ускоряет смерть системы и окормляющей ее государственности.

    На пути к неизбежности

    Есть и конкретные факторы, которые ускоряют конец системы. В первую очередь это несменяемость правящей команды.
    Путин, являясь отражением определенности (мы знаем, чего от него ожидать), может ускорить процессы разложения.

    В свою очередь, Медведев с его размытостью позиции и склонностью к мимикрии может их замедлить. Но что лучше для России: быстрое либо медленное загнивание?

    Впрочем, медведевский сценарий будущего является уже исключительно игрой воображения.

    Оформленный Путиным режим, который опирается на силовые структуры и их контроль за собственностью, является генетически репрессивным, неспособным к модернизации. Такого рода режимы не только обречены сами, но и тянут за собой в пропасть государство, которое они олицетворяют.

    Еще одним фактором упадка является зацикленность аппарата власти, и в первую очередь силовиков, на собственное обогащение.

    Все цивилизации погибали, когда их элиты начинали думать о своем кошельке. Более того, падение ускоряли именно силовики, если они отвлекались на осуществление своих экономических интересов и уже не могли защищать систему.

    Отражением упадка становится обвал советской технологической инфраструктуры.

    Очередная ирония: до сих пор мы выживаем благодаря СССР!

    Но теперь самолеты, поезда, корабли, шахты, дороги, предприятия — всё это советское наследие становится не просто обузой, но и угрозой жизни населению.

    „Кущевский синдром”, многажды повторенный по всей России, то есть переплетение криминала, бизнеса, власти и репрессивных органов, является еще одним подтверждением деградации системы — она не может функционировать даже по своим правилам.

    Почему власть не может расчистить свои конюшни и остановить беспредел? Почему верхи спасают „шестерок”, которые засветились в деле Магнитского, даже ценой огромных репутационных потерь для режима?

    Дело не в том, что верхи замешаны в каждом преступлении, и потому власть опасается начать распутывать клубок. Дело в другом: любая чистка подрывает „вертикаль”. ”

    Нарушается принцип: лояльность аппарата гарантируется его безнаказанностью. Сегодня этот принцип дополнен криминальной круговой порукой власти и обслуживающих ее структур, что означает вступление системы в завершающую стадию деградации.

    „Дело Ходорковского — Лебедева” говорит о существовании другого закона системы: „Демонстрируй кулак!”

    И поэтому Путин, сделав Ходорковского с Лебедевым системным критерием своего всевластия, не может их освободить: их освобождение будет воспринято как конец путинской эпохи.

    Законы „русской матрицы”, наложенные на фобии и ущербность правителей, делают саму систему и античеловечной, и антиобщественной, и антинациональной.

    Сегодня Россия не знает, что делать с милитаризмом, который является составляющей генетического кода системы. Элита, интегрировавшая себя в Запад в личном качестве, не хочет столкновений со своим старым оппонентом.

    Но, не имея другого механизма консолидации общества, ей приходится продолжать милитаристско-державническую мантру и поиск врага.

    Покупка французских авианосцев „Мистраль” (для отпора кому?), антинатовская риторика (превращение ОДКБ в противовес НАТО), бряцание ядерным щитом, милитаризация бюджета (рост расходов на оборону и репрессивный аппарат в 2012-м составит 57,7%) — всё это из старого арсенала выживания.

    Воссоздание „фронтового” духа внутри страны перед выборами — еще одно проявление милитаристского мышления власти (которое пытаются воспроизводить и другие общественные силы).

    Между тем обращение к милитаристскому духу всегда было толчком к самоубийству наций.

    О тупиковом векторе говорит и страсть власти к мегапроектам — от олимпиады в Сочи до саммита АТЭС и мирового футбольного чемпионата.

    Ни одна страна с ответственной властью не пошла бы на это, не решив жизненных проблем своего населения.

    Процитирую Тойнби: „Когда общество, переживающее упадок, стремится отодвинуть день и час своей кончины, направляя свою жизненную энергию на проекты гигантского размаха, это есть не что иное, как стремление обмануть неизбежную судьбу…”

    Тем временем российская элита пытается сохранить в стране равновесие за счет создания фантомных вызовов и имитации ответа на них.

    Вместо того чтобы формировать условия для подъема благополучия общества, российская элита борется с НАТО, готовится к отражению ядерного нападения и даже к ядерным войнам (смотри Военную доктрину),

    стремится держать под контролем окружающие государства,

    вычищает собственную сцену от оппонентов и при этом тратит огромные средства на то, чтобы создать имидж цивилизованной страны.

    Российский правящий класс не только лишает общество жизнеспособности. Он строит западню для себя.

    Тот факт, что российская правящая команда пытается обеспечить для себя нескончаемую (пожизненную?) монополию, свидетельствует о ее неуверенности и неспособности управлять свободным обществом.

    Монополия означает необходимость ее постоянно защищать и невозможность спокойно покинуть власть, не опасаясь за свою жизнь.

    Это замкнутый круг, и вырваться из него без страха за личную безопасность удалось пока только Горбачеву.

    Судьба арабских правителей, потерявших власть либо вынужденных ее отчаянно защищать, не может не вызывать у российских правителей тревожных мыслей.

    Если они надеются, что им удастся избежать участи других „единодержцев”, то придется их расстроить: за последние 20 лет не было примера удачного конца единовластия.

    Кремлевские хозяева уже упустили шанс кончить так, как, скажем, филиппинский президент Маркос и тунисский президент Бен Али, которые нашли убежище за пределами своих стран.

    Правящая команда решила играть до конца, тем самым обрекая страну на драматический сценарий.

    Далеко ли до конца?

    Всё начинает рассыпаться. Теряет влияние всесильный некогда институт лидерства. Среди политического класса зреет понимание, что опора на Путина как гаранта безопасности вскоре может создать угрозу выживанию этого класса.

    Государство и его силовые структуры воспринимаются населением как враждебная народу сила.

    Когда 73% респондентов считают, что за последние десять лет увеличился разрыв между богатыми и бедными;

    52% полагают, что в руководстве страны больше воров и коррупции, чем в 90-е годы;

    и, наконец, больше половины опрошенных уверены, что приближающиеся выборы будут нечестные — это признак отчуждения населения от власти.

    Даже системные люди признают: катастрофа приближается! Спорят лишь о дате конца и о том, как он будет выглядеть.

    Между тем ставшее массовым навязчивое предсказание грядущего апокалипсиса не может не обрести политического значения: обычно его следствием бывает либо диктатура, либо агония.

    Тем временем 22% (!) взрослого населения хотят уехать из страны и 28% молодежи готовы уехать из России „навсегда”. Следовательно, наиболее динамическая часть общества не намерена бороться за возрождение страны.

    Это самый тревожный симптом, который может означать, что Россия приблизилась к точке невозврата.

    Система не может гарантировать безопасность правящего класса. Именно поэтому его многочисленные представители поспешили обеспечить себя запасными парашютами на Западе.

    Дальнейшее загнивание станет для общества драматическим испытанием. Агония приближается быстрее, чем осознание ее неотвратимости”.

  19. SPERAM ca Rusia nu va mai fi interesata asa de tare de Transnistria, pentru ca o asteapta MARI PROBLEME interne, inclusiv cu musulmanii atat din interior, cat si din exterior, in special cu grupele de mojahezi din Cecenia, dar si cu talibanii din Afganistat care si-au reluat revansa si nu se vor opri, ci vor inainte in Turkmenistan, Uzbekistan…

    Acestea sunt temerile mari ale oficialilor rusi. ASA SCRIE ZIARUL FRANCEZ Le Figaro.

    ………………………….

    Россия: НАТО должно остаться в Афганистане

    Время публикации: Сегодня в 14:27

    Россия заявляет, что после вывода войск НАТО из Афганистана Джихад распространится по странам региона.

    Об этом Представитель России в НАТО Дмитрий Рогозин сказал в интервью французскому изданию Le Figaro, выразив озабоченность последствиями ухода НАТО из Афганистана.

    По его словам, уход войск НАТО и США будет угрожать не только стабильности в Центральной Азии, но и в России.

    «НАТО поставила перед собой задачу, и должна довести ее до конца. Мы не хотим, чтобы, растревожив муравейник, НАТО ушла и оставила нас лицом к лицу с шакалами войны. Сразу же после выхода НАТО, они распространятся на Таджикистан и Узбекистан, и это станет уже нашей проблемой», — сказал он.

    Напомним, что в июле этого года США объявили о начале вывода войск из Афганистана.

    Подразделения моджахедов Исламского Эмирата Афганистан развивают успех и отвоевывают все новые и новые территории страны.

  20. Incet, dar sigur problema Basarabia se internationalizeaza tot mai mult. Unii politicieni de la dv. mizeza mult pe fatul care sta se implineasca. Mizeaza duplicitar, fireste. Altii au o alta miza, mai subtila ,mai perversa. Cuvantul de ordine care s-a impus pentru toti, dupa cate s-ar putea vedea este… asteptarea. Oescuirea in ape tulburi a inceput cu ceva vreme inainte. Urzeala s-a pritocit prin cele franco-germanii carora le surade gratios Rusia. tentatie , fireste e f mare. Semnarea si baterea in cuie a scutului NATO din Romania insa .le-a cam retezat avantul. Nu se vede cu ochiul liber? Se vede , daca privesti cu putina atentie.Cancelariile cu pricina tac. Tac , preocupate de alte daraveri mai complicate economic. Dar tacerea este falsa. Chiar daca peste doar doua zile va avea loc … bagarea degetului(scuze pt aluzii licentioase,stiti la ce ma refer!))Scutul le sta in gat si nu-i pot inghiti hapul. Le poate sta in gat mult si bine. Cu greu se pot debarasa de handicapul la care s-a ajuns peste capul si intrigile lor!Peste SUA nu se poate trece cu una cu doua… Toti stiu asta si n-au decat sa-si consume antiamericanismul lor desantat. Romania isi vede de treburile ei si isi va urmari si pe mai departe interesele complcate(de altii, mai mult decat de noi)
    Ei, bine!! pana aici , am schitat o EXPUNERE DE MOTIVE. De aci incolo , iata ce vreau sa spun. Cu-i e frica de alegeri anticipate in „Republica Moldova”? La multi . La cei care nu decanteza suficient fermentul posibil al faptelor aflate intr-un proces de desfasurare dialectic(folosesc termenul, desi unora s-ar putea sa le para demonetizat)
    Ce se poate intampla daca vor fi alegeri anticipate?
    Sunt doua alternative( foarte discutate in presa) 1) castiga comunistii si vine dezastrul!!2) nu castiga comunistii si ramane degajat terenul pentru inca o speranta !! Oare chiar asa stau lucrurile tinand cont de minimul preambul schitat mai sus? Eu sustin ca nu!!! Amandoua cazurile inseamna, pot insemna CASiTGUL! REUSITA!
    Si ce daca vor castiga in alegerile anticipate PCRM-ul? Poate cineva sa ma convinga ca acest castig vremelnic nu va insemna pe termen mediu)ba chiar scurt, foarte scurt) o instabilitate politica mai dezastruoasa decat cea de pana acum? In care comunismul isi va da ultima suflare si va face ultima „demonstratie” ca nu se poate avea incredere in utopia lui monstruoasa? Utopie lipsita iremediabil de fata umana pe care se mai bate moneda de unii,inclusiv de FILAT si cei incremeniti in false idealuri de progres si libertate?
    Sigur ca da, e regretabil ca s-a ajuns la o astfel de situatie. Dar asa arata la chip societatea voastra de azi , care se leapada foarte greu de vechile mentalitati in care s-a format voit sau nevoit. Asa ca ea insasi isi va da singura marea lectie de care are nevoie. Ce conditii se cer insa ca lucrurile cele politicesti sa convearga spre acest final? UNITATE SI INCREDERE IN UNITATE CU ORICE PRET din partea celor care cred cu tarie,responsabilitate si inteligenta in izbanda romanismului democratic,parte a democratiei europene. Puterile, mai mici sau mai mari ,care peste vointa romanilor incearca sa le impuna vointa lor schioapa si nedemna vor fi puse in fata propriilor lor viziuni inguste si impregnate de alte interese injuste. Rezultatele … pozitive sau negative(cu atat mai bine!) cu privire la Transnistria nu au voie sa ne timoreze in niciun fel. Asa ne-a fost dat , noua romanilor, sa traim de secole si asa avem de trait inca multi ani. Imi puteti spune insa vreo generatie de romani care nu si-a sfintit locul sau harazit de Dumnezeu pe pamant?
    Mie mi se pare ca articolul doamnei Pavlicenco tocmai cauta un raspuns la o astfel de intrebare. Si eu odata cu dansa.

  21. Patru moldoveni accidentati mortal de o masina in viteza in RUSIA? Asa, pur si simplu? Cine va crede?

    Si cine este responsabil ca acesti cetateni ai Republicii Moldova nu si-au putut gasi de lucru in tara si au fost SILITI sa emigreze in cautare de lucru?

    Cine este responsabil de viata lor pierduta?? CINE apara cetatenii RM care sunt insistent invitati sa participe la votare???

    CATI MOLDOVENI VOR MAI FI OMORATI IN RUSIA? sau cine le va lua apararea?

    Iata ca Ministerul de Externe din Tadjikistan cere socoteala Rusiei, INTREBAND ACUZATIV: De ce multi tadjici sunt omoriti in Rusia numai pentru faptul ca sunt de alta nationalitate??

    ……………….

    РУССКИЕ ТРАДИЦИИ. МИД Таджикистана наконец обратил внимание на массовые убийства таджиков патриотами России

    Время публикации: Сегодня в 15:03

    МИД Таджикистана 18 сентября наконец соизволил обратить внимание на русские традиции убивать всех нерусских, включая таджиков, и выразил серьезную озабоченность фактами насильственной смерти таджиков в России.

    Как сообщает внешнеполитическое ведомство марионеточного режима Таджикистана, в пятницу состоялась сходка «первого заместителя министра иностранных дел Таджикистана» Собирова с бандпослом России Поповым.

    «Собиров обратил внимание посла на проблемы, связанные с пребыванием трудовых мигрантов – граждан Таджикистана на территории России. В частности, он отметил серьезную озабоченность таджикской стороны фактами насильственной смерти граждан Таджикистана и добавил, что недавнее жестокое убийство в Сергиево-Посадском районе Московской области 24-летнего гражданина Таджикистана Джонибека Косимова вызвало возмущение в обществе», — сказал представитель рахмоновского МИД.

  22. Sa se voteaza in parlament sa putem si noi tineri intre 16 si 18 ani sa votam si sa scadem rangul pcrm.

  23. E adevărat şi mă aliniez la cele spuse dna Pavlicenco. Însă, multe lucruri din cele relatate au fost numai mângâiate pe de asupra. Vizavi de „legile organice a lui Ghimpu”. Cum nu ar învârti ei cu Curtea Constituţională, dar 68 de mâni ridicate ei nu pot reduce prin nici o lege organică. Adică 61 de voturi se modifică numai şi numai prin 68. Alegerile anticipate socotiţi că au luat start.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *