Mai intii o precizare. Am fost si eu invitata la Receptia de Ziua Nationala a Romaniei, pe 1 Decembrie, la Ambasada si a Tarii mele, Romania, a carui cetateanca sunt, avind si un Ordin din partea Statului Roman, de care ma mindresc… Nu am mers. Chiar daca nu eram invitata la Publika TV, totuna nu mergeam, desi puteau fi onorate ambele invitatii. (In poza – o nepotica de a mea, ai carui parinti asteapta, deja, peste termen, cetatenia romana)
In primul rind, nu merg la nici un fel de receptii. Sub comunisti, partida democrata era mai unita si dorea sa ii rastoarne, era o cooperare, o bunavointa intre necomunisti. Sub regim democratic, „ai nostri”, care sint „unionisti” si „romani” numai in campaniile electorale, incercind sa capteze voturile „alegatorilor pragmatici/rationali”, isi ies la receptii din piele de aroganti ce sunt. Si nu am chef sa ii mai vad. E de ajuns ca ne suprasatureaza de la micile ecrane.
Un alt motiv ca nu am mers la receptie e ca, din pacate, inca nu avem Ambasadori ai tuturor romanilor aici, in Basarabia. Nu am nimic impotriva lui Marius Lazurca si a echipei sale, sa fie sanatosi, dar am cunoscut si alti Ambasadori… Pe acesta nu l-am cunoscut, ca pe el nu-l intereseaza sa mai discute si cu altii decit cu cei de la Putere. Mai ales ca am criticat Puterea PD-L de la Bucuresti si politica acestuia privind reacordarea cetateniei romane basarabenilor.
Si inca ceva. Deschid o paranteza. La Publika TV de 1 Decembrie nu prea avea cine sa vina sa discute despre Unire. „Romanii” erau la chefuit la Ambasada. Iata asta e – atita timp cit romanasii falsi din Basarabia vor avea nevoie de Romania si de romanism numai sa ajunga la Putere, unde uita de toate, atita timp cit un Basescu ii foloseste pe basarabeni numai ca sa mai cistige, o data, mandatul de sef de stat, dupa care uita de basarabeni si ii asteapta reunificati peste tocmai 25 de ani!, atita timp noi ne vom balaci in mizeria moldoveneasca. Sa stiti, insa, totul depinde de noi! Si ordine national-liberala trebuie facuta si aici, in RM-eaua noastra, si in Romania, dupa care ne vom uni ca doua state romanesti… „Pragmatismul” (citeste „antiromanismul” sau „romanismul limitat”), invocat de „romanasii jmecheri”, cocotati la Puterea de la Chisinau, se numeste foarte clar – „mancurtism” si „interese meschine prorusesti”.
Si – un articol de Constantin Tanase. Desi nu sint de acord intotdeauna cu ce scrie el, atunci, cind imi place si sint de acord, republic articolele sale pe blogul meu.
http://www.timpul.md/articol/de-ce-basarabenii-nu-%28se-mandresc-ca%29-sunt-romani-18270.html
CONSTANTIN TANASE: „(Meditatii cu ocazia Zilei Nationale a romanilor de pretutindeni)
De Ziua Nationala a Romaniei, orice roman sanatos, din tara sau „de pretutindeni”, indiferent daca are pasaport romanesc ori nu, manat de valurile necazurilor cotidiene, nu poate sa nu se gandeasca, macar o clipa-doua, in fuga, cu mandrie sau cu ciuda, la aceea ca este roman, ca exista o tara numita Romania, ca este si el direct sau „indirect” legat de ea. Probabil ca asa se intampla peste tot, si la alte popoare. Nu cunosc folclorul, inclusiv cel patriotic al altor popoare, dar presupun ca putine sunt natiunile care canta cu mandrie identitatea lor etnica. La romani, cantecele de genul „Nu uita ca esti roman” nu sunt o raritate. Nu am auzit cantece de acest fel, de exemplu, la rusi („Nu uita ca esti rus”). Incerc sa explic acest lucru prin faptul ca rusii, popor mare si razboinic, n-au avut timp sa se mandreasca ca-s rusi, fiind ocupati cu cucerirea altor popoare mai mici, astfel mandria de a fi cine sunt au cantat-o popoarele mici, pentru a rezista.
Cu totul deosebita e situatia noastra, a basarabenilor, a moldovenilor din stanga Prutului. Moldoveanul este o fiinta nationala (etnica) aparte, ciudata, chiar foarte ciudata. Exista mai multe tipuri de… moldovean-tip: moldoveanul-roman, adica cel care stie cine este si se considera (deschis) roman, moldoveanul-moldovean, adica cel care stie ca este roman, dar nu recunoaste (deschis) acest lucru, moldoveanul-antiroman, adica acel care stie ca este roman si-i uraste pe romani… Mai exista o specie de moldoveni care, intr-adevar, nu cred ca sunt romani, ii considera pe romani alta natiune, dar ii urasc pe romani cu aceeasi pasiune… Cand vorbesc de ura, nu exagerez, trebuie doar sa precizez ca ura aceasta a lor este amestecata cu un soi nelamurit de frica. „Frica de romani” – iata una din marile performante ideologice ale comunismului rusesc! Dupa aparitia, in anii ’90 ai secolului trecut a romanului lui Cinghiz Aitmatov, noi am preluat cuvantul „mankurt” si i-am numit cu el pe toti moldovenii care nu se considerau romani. Adevarul e ca nu toti acestia sunt mankurti. Si nu acestia sunt cei mai periculosi, ci acei care stiu cine sunt, dar, din diferite motive, nu-si recunosc identitatea si-i urasc pe romani cu pasiune leninista.
Portretul-robot al moldoveanului-mankurt e dureros de simplu. Acest moldovean s-a nascut dupa anul 1940 si a fost fabricat conform unei ideologii diabolice: in scoala a invatat „limba moldoveneasca” cu chirilita, istoria pe care a invatat-o a fost istoria URSS, limba rusa i se baga pe gat din clasele primare, cantecele pe care le invata erau rusesti, care slaveau „viata noua”, Armata Rosie, „prietenia popoarelor”, „comunismul luminos” si, bineinteles, „fratele rus, care lumina ne-a adus”, educatia s-a facut in baza mitologiei sovietice (pionieri-eroi, comsomolisti-eroi, Eroi ai Uniunii Sovietice, stahanovisti s.a.m.d.), romanii erau prezentati drept fascisti, ocupanti, care vorbeau alta limba, limba „mosierilor romani”. La facultate, acest moldovean invata ruseste, o buna parte a cursurilor erau discipline… educative: „istoria URSS”, „istoria PCUS”, „ateismul stiintific”, „comunismul stiintific”, in care romanii erau prezentati drept „ocupanti” si „fascisti”… Acest moldovean facea serviciul militar in „slavita Armata sovietica”, unde se „slujea”, evident, ruseste si era educat ruseste impotriva „ocupantilor romano-fascisti”. Astfel, fiecare tanar moldovean cu cateva clase, in doi-trei ani se intorcea „rus” in sat, „bine potcovit politic”. Existau doua posturi de televiziune – cel central, rusesc, si cel „national”, tot rusesc, comunist, antiroman. Ziarele, desi „moldovenesti”, erau toate rusesti si antiromanesti, ca spirit, si comuniste. Acest moldovean s-a nascut la sat, a trait la sat, n-a iesit mai departe de centrul raional sau Chisinau si a imbatranit la sat, intr-o profunda atmosfera antiromaneasca… Astfel, la noi nu vesnicia s-a nascut la sat, ci comunismul si antiromanismul.
Sa-l acuzi astazi pe acest moldovean de „mankurtism” si de lipsa de constiinta nationala romaneasca este, cel putin, necorect. Acesta e moldoveanul-victima. Spuneam mai sus ca cei mai periculosi sunt moldovenii care stiu cine sunt, dar nu recunosc acest lucru. Acesta e moldoveanul care a facut carte, a mai umblat prin biblioteci, a inteles cine este, dar, facand o cariera mai mare sau mai mica, beneficiind astfel de fostul regim, dar si facand unele… „servicii pretioase” fostului regim, are tot interesul sa ii ramana credincios pana la moarte. Anume acesti moldoveni formeaza „elitele” de dupa 1990, anume acestia ii exploateaza politic, in mod cinic, pe moldovenii-victime. Toata clasa politica de la ’90 incoace a continuat, de fapt, linia ideologica antiromaneasca sovietica, ruseasca si comunista. Anume acestia au impanzit administratia „tanarului stat independent” la toate nivelurile, din randurile acestora se recrutau (si se mai recruteaza) sefii de toate gradele, ambasadorii, laureatii s.a.m.d. Iata de ce, de la ’90 incoace, nu s-a produs acea „revolutie a mentalitatilor”, care trebuia sa se produca, moldovenii fiind tinuti in faza lor „prerevolutionara”, ca un „material electoral” sigur si garantat.
Nici actuala clasa politica, cea venita la putere anul trecut, nu a avut timp sa se ocupe de aceasta problema, fara sa realizeze ca numai emanciparea nationala a moldovenilor ii va deschide usa spre putere. „Lupii tineri” vor puterea, dar uita ca puterea e in mainile celor care voteaza, iar votul academicianului are aceeasi valoare cu votul unui cersetor. Coalitiile care se nasc in chinuri atat de grele sunt rodul acestei stari de lucruri. S-ar putea ca si viitoarea alianta, aflata azi in chinurile facerii, sa se nasca foarte… rosie, platind astfel tribut unei ideologii criminale. Mi se pare ca si aceasta Alianta nu realizeaza adevarul fundamental: un stat ai carui cetateni nu stiu cine sunt (sau stiu cine sunt, dar mint ca sunt altceva si altcineva) nu are cum deveni un stat liber, independent si prosper. Lupta cu saracia nu se va incununa cu succes, daca ii pui sa lupte impotriva ei pe niste oameni cu fiinta nationala contrafacuta. Acestia se simt mai bine cand sunt saraci… Americanii, nemtii, cehii s.a.m.d. sunt prosperi pentru ca stiu (si se mandresc!) ca sunt americani, nemti, cehi…
Ieri, de Ziua Nationala a Romaniei, cati politicieni de elita de la Chisinau s-au felicitat cu ocazia sarbatorii si s-au mandrit ca sunt… romani? Dar cati tarani, muncitori, profesori, scriitori s.a.m.d. au facut acest lucru? Cati si-au amintit ieri cine sunt, macar pe o clipa-doua, pentru ca n-ai cand te mandri toata ziua, ca viata e grea… Cu siguranta ca nici in Romania multi nu si-au amintit de Sarbatoarea lor Nationala, dar lor poate nici nu le mai trebuie atat de mult, ca noua…”
Robin Hud !!!(Hood)
esti un idiot zombat de slavii criminali.
Sint mindru de natia mea formata din : moldoveni,ardeleni,banateni,olteni,dobrogeni,munteni,mai ales maramureseni si de valorile ei materiale si spirituale.Detest manelisti si mancurti ca tine.Pe tiganii din Romania(care au fost acceptati de noi pe aceste paminturi din omenie) impreuna cu UE,avem greaua datorie sa-i ajutam sa se civilizezei.
Esti asa de cretin ca si dupa ce buneii tai au fost deportati,infometati,omoriti,chinuiti,imprastiati in pustiurile si gheata din maica rusie,iar pe tine te-au facut un umanoid fara identitate ,tot le faci jocul rusilor.Ce este rau in faptul ca natiunea romana trebuie sa fie unita intr-un stat puternic si nu dezbinata in regiuni formate din 4-5 judete cum e Basarabia!!!
Pana nu vor „beli …” da ortul popii majoritatea nascuti de prin 1925-1935 si pana 1950-1960 numai cu dealde astia care zic ca ar fi fost aruncate diguri, baraje in aer vom avea parte, sau din acei care ne-au prihvatizat prin 1999.
Sergiu FONDURILE sunt in buzunarul celor care nici pe departe nu sunt cointeresati in viitorul frumos al locuitorilor acestei republici rebentrop&molotov, chiar si din dreapta Prutului, mai este ce si de pe spinarea cui fura !!!
Pt PNLeul
Macar unul recunoaste ce lucru s-a facut pe 28.11.10. Inca veti vedea.
titirez!
eu sunt 100 %de acord cu tine! dar pentru asta trebuie sa inteleaga vreo jumate din populatia petecului asta de pamint pe ce lume traieste, sa-si cunoasca istoria si sa se lepede de fobia asta pt romania…
si te inseli, eu lupt… lupt prin a incerca sa demonstrez celor ce nu stiu care este adevarul, imi invat copiii sa vorbeasca romaneste si sa gindeasca sanatos…
pentru robin.
daca eram obsedata votam pnl. dar nu am votat. sunt obsedata de adevar… asa mi-i zodia… 🙂
Pt John
La sfirsitul preambului este scris
„Si – un articol de Constantin Tanase. Desi nu sint de acord intotdeauna cu ce scrie el, atunci, cind imi place si sint de acord, republic articolele sale pe blogul meu.”
Dar, daca nu vedeti, am mai pus o data numele de familie si prenumele lui Tanase C.
pt.V.P
La sigur un lucru cert. Pe 28 noiembrie a fost un barter orez pentru demnitate, secera si ciocan contra Unire, asta e…
Am mai citit inca odata …. Trist desigur , Foarte trist … DAr ce facem mai departe, stam asa ca moldoveanul – mancurt si antiroman … si ni facem nimic pentru Neam si Tara si Pentru Dreptate si Adevar !!!
Daca asa sa luam, probabil ca si viitoarea conducere va fi la fel cu exceptia celor de PL, si poate mai sunt si in PLDM peste unul …
Pt antiKGB
Repet a mia oara. Nu am avut in viata mea nici o relatie cu nici o securitate.
In general, Unirea o pot promova numai nesantajibilii, probabil de KGB si de Rusia. Noi nu sintem santajabili – restul, toti, sint. Mesajul; privind UNirea nu e al lui V.Pavlicenco, ci al PNL.
Diacov acus o sa ne spuna ca a stat la Bucuresti, si nu a vazut pe cineva sa-i spuna de unire, de parca stind in Ambasada cu rusii venea cineva …
pt VP.
cu votul Comunistilor pe Republica media PNL o.62 fara comunisti 1.0
asta-i vox populi.din 433.923 Chisinau doar 2076.Cifrele arata realitatea.multpreatare cancerul comunismului a afectat grav trupul moldovanului dîndu-i mari complicaţii creierului, prin urmare anihilindu-i tot simtul omensc, demnitatea, cinstea si onoarea. Trebuiesc medici calificati. Dar medicii nu vor. Peste Prut sint platiti mai bine, ori medicul-sef UE le interzice?…
pt VP:am o obiectie mesajul unirii nu e D-ei Pavlicenco,nu este a PNL este un mesaj a Basarabenilor cind „LI-I Rău” dar cînd „LI-i Ghini” apoi uita de demnitate ,neam şi Unire.
PNLeul e asociat cu Don Quhiote în lupta sa cu morile de vint.
NOI luptam pentru Unire… dar cu cine? CU comunistii & co, adversarii deja al doilea an nu mai hotarasc nimic.
DIN AIE NIMENI LA DIRECT NU ÎMPIEDICĂ UNIREA.
La sigur că poporul nu ne vrea( altfel ne-ar vota),atunci reiesa ca treb sa luptăm cu poporu?Absurd.
Poporul e flămînd şi sătul*.Poporul vrea liniste.Poporul vrea nani.
––––––––––––––––––––––––––––
*satul de gălăgie,de vorbe,de drumuri batute la urnele de vot,de comunisti,antihristi,liberali,neliberali , de democrati,rahaţi şi restul mizeriei.POPORUL VREA LINISTE!TSSSSSSSSSS ADOARME.
Onorabile Alex,
A furat sau n-a furat ar trebui sa ne spuna raspicat altii, NU TU!! Mai spune cineva ceva despre foile A4 cu care s-a votat in diaspora? Ia, hai, poate ne spui tu ceva!! Cine a organizat alegerile? Nu Guvernul? Cine a vrut Ministerul de justitie in mana lui? Nu PLDM?A fost o buna organizare sa ajungi in situatia asta? Spune, clar si cu mana pe inimioara ta ce-a …statalista!! E ok? Nu se vede cu ochiul liber ca se face uitata…problema? Domnul C. Tanase tace asupra cestiunii precum…
Si i-a mai spune d-ta dragutule bace: Nu este dl Tanase in conflict de interese cu propriul fiu, ministrul Justitiei, dl A. Tanase?? La voi la Constitutia R. Moldova se stie ce e aceea si cu ce se mananca? Bine, am inteles. Dar in politica nu merge. Neam ca neam ,dar branza-i pe bani!!
Daca ai ceva sa-mi spui, te ascult!! Dar nu la restaurantul”Batistuta” din buricul Chisinaului. Aici, public, in fata tuturor.
Voi tot ca pe vremurile sovieticilor: GURRRRRRRRAAAAAAAA!!
EU SUNT DIN ROMANIA.
IN ROMANIA LOCUITORII DIN REPUBLIC MOLDOVA SUNT CONSIDERATI „MOLDOVENI” NU ROMANII………….si ca vorbesc totusi limba romana.
pentru kate.-fii cine esti si ce doresti , mumai nu le baga si altora cu sila dorintza ta. sa fii sanatoasa.
pt.lauri asa te numesc acolo sa nu te-ncurce cumva cu aredealean,oltean,muntean etc.
EVENTUAL DUPĂ O UNIRE ÎNCĂ NU SE ŞTIE CINE ARE DE CÎŞTIGAT SAU DE PIERDUT ÎN URMA ACTULUI ISTORIC.nu este calculat de masoni
Nu spun că Rusia ar fi trebuit să vină şi să ne ajute să câştigăm. Doamne fereşte! Noi alegem parlamentul unui stat suveran. Dar noi suntem parteneri strategici, avem 22% de cetăţeni vorbitori de limbă rusă. Rusia nu poate şi, cred că, nici nu va fi indiferentă de ceea ce se întâmplă în Moldova. Indiscutabil, Rusia trebuie să fie prezentă aici, chiar dacă unora nu le place”, a menţionat liderul comunist.
ŞI DUPĂ VB ĂSTEA NU-I …DERAST oMUL ăsta.
STOP! M-aM GREŞIT- nU E oM
robin.
nimeni nu baga nimanui nimic cu sila.
traim intr-o tara democrata si am dreptul sa spun ce gindesc… cu atit mai mult ca asta coincide cu adevarul…
Doamna Pavlicenco,abia acum imi dau seama cit am fost de naiv crezin-d in dumneata.Dupa numele dvs.trebuia sa-mi dau seama ca sinteti falsa.De fapt lucrati pt.cineva,cred ca pt.Moscova.Scopul dvs.era sa injumatait-ti voturile liberalilor,a unionistilor.Ati reusit sau nu,asta ne va arata viitorul pe care dvs.a-ti reusit sa-l amanati doar.Daca era-ti o romanca adevarata atunci cunostea-ti faptul ca unde-s doi puterea creste si dusmanul nu sporeste si ati fi facut alianta cu Ghimpu.Sper din tot sufletul sa ajunge-ti la lada de gunoi cu tot cu ,,partidul,,pe care il reprezenta-ti.
Votul etnic este votul dat comunistilor(cit Kremlinului).
Stiti cine a votat p-tru comunisti peste hotare? Rusii din RM. Daca si astia, fiind peste hotare nu mai voteaza altceva decat pro Kremlin, va dati seama cata ura au ei fata de populatia autohtona. De parca noi i-am ucis, desnationalizat si i-am trimis in Gulag-uri. Nu ei. E ceva diabolic se intampla cu conationalii nostri
pentru kate. tu crezi??
D-na Pavlicenco. Eu am citit doar titlul, si nu am vrut sa mai vad si continutul. Si apoi am hotarat totusi sa arunc o privire in continut. Preambula e cam mai mult de jumatate din articolul care urmeaza. Deci asta nu mai e o preambula, ci e un articol, cu denumirea scrisa deasupra. Iar partea dvs a articolului, fie „preambula”, botezati-o cum doriti, e doar o petarda, balon de sapun pentru a mari numarul de vizitatori. Iar subiectul la drept vorbind e scos din deget.
E ceva similar cu reclama aceasta:
http://www.adme.ru/files/news/part_0/1678/eldorado_sosu_pyl.jpg
interesant cum moderatoarea IMEDIAT OPREA discutia cand dna Pavlicenco incerca sa spuna despre solutia Unirii Rep.Moldova cu Romania.
Asa au fost toate alegerile din Rep.Moldova, prin care PNL a fost oprit cu orice pret de a ajunge in MEDIA cu mesajul sau.
Reclamele de pe troleibuze interzise, de pe blocuri, trimisi la televiziuni mai mici sau la ore de minime audienta, este jignitor.
Ed, si altii va povestesc o simpla intimplare – de unde clar reiese unde e demnitatea moldovenilor, basarabenilor: Acum citeva zile eram la o intilnire de serviciu vreo 7 persoane toate cunoscute intre ele (adica ne permite-am si niste glume mai piparate intre noi) insa nu prieteni, dintre care toti cetateni ai RM insa 4 vorbitori de limba rusa – matenra only (2 evrei) si 3 eram vorbitori de limba romana – materna, rusa, engleza – nu conteaza, cert e ca 1-ul din aia 4 (evreu) il lu-a tare peste picior pe unnul vorbitor de limba romana ca e – roman, tigan s.a. cica in gluma, ala ca majoritatea „bidlelor” a scos buletinul cica uite ca sunt moldovean, nu roman, INSA CU JUMA DE GURA – se observa destul de clar ca ii este rusine sa recunoasca ca este roman de nationalitate INTREBAREA E ? : NU DOREA SA SE „PUNA” CU PROSTII CUM SA EXPRIMAT EL? SAU II ESTE RUSINE SA RECUNOASCA CA E ROMAN?.
Nu ma laud, insa cind i-am luat la 2-3 parale pe evrei si nu in rusa ci in romana – limba noastra de stat, nu stiau unde sa se ascunda, ca evident inteleg tot insa de vorbit nu doresc sa vorbeasca in romana.
Din pacate cu aceste rezultate la alegeri am fost cam trist,
mai ales ca a fost foarte ciudat, comentarii care le mai scriam pe Unimedia au fost sterse (le-am scris si email dar mi-au spus diferite pretexte, ma rog) apoi interesant cum blogul dvs disparea /aparea de pe Unimedia chiar in ziua alegerilor.
Cand am vazut emisiunea TV aici pe blogul dvs, ca erati totusi la fel de proaspata si plina de energie, mi-am dat seama ca ma amarasc degeaba, si sa imi dau seama ca va apreciez din nou. Un om care reuseste sa treaca peste greu si sa continue sa fie verticala, are toata aprecierea mea.
In plus la povestirea care ati spus-o demonstrati in continuare demnitate. Se pare ca singura solutie este cea care o exercitati, ca ceilalti care nu stiu sau le este frica sa invete de la ceilalti doar prin puterea exemplului,
asa cum faceti dvs, comportandu-va in mod demn redati increderea acelora care au aratat buletinul moldovean sa inteleaga ca a fi roman este un lucru demn si normal.
Pt John
Nu „preambulla”, ci „preambul”. In rest – aiureli.
Referitor la „In rest”, eu totusi eram de parerea ca aveti capacitate elementara de a argumenta. Dar de fapt, eram sigur ca n-o sa va placa replicile mele.
Si apropos, am citit chiar nu demult un articol despre demagogi pe lurkmore.ru. Acolo la punctul 22 scrie „atunci cand se epuizeaza toate argumentele, sa treci la o analiza sintactica riguroasa, si sa te anini de greseli ortografice, sau de greseli de punctuatie”:
http://lurkmore.ru/Демагог
Urmeaza sa-mi spuneti ceva gen ‘refuzati sa cititi in rusa’, sau sa cenzurati replica mea.