http://www.inpolitics.ro/mica-publicitate-cotrocenista-schimb-spatiu-schengen-contra-voturi-in-2014-art63515.aspx
Bogdan Tiberiu Iacob: Mica publicitate cotrocenista: schimb spatiu Schengen contra voturi in 2014
În ultimele săptămîni, problema admiterii României în spațiul Schengen a fost mai viu disputată ca oricînd, în UE apărînd reacții de la cel mai înalt nivel оmpotriva noastră. Cam în aceeași perioadă, însă, România a accelerat substanțial acordarea cetățeniei pentru moldovenii de peste Prut, ceea ce e straniu, dacă ne gîndim că exact ăsta e principalul motiv pentru care occidentalii au rezerve față de noi. Aproape îți vine să te întrebi dacă nu cumva calculele electorale ale lui Băsescu pun alegerile din 2014 mai presus de interesele românilor.
Într-un interviu acordat zilele trecute ”României libere”, Băsescu informează că procedura de acordare a cetățeniei moldovenilor a fost accelerată prin deschiderea a noi consulate. Astfel, că ritmul de 70.000 de dosare aprobate anul acesta, conform aceluiași Băsescu, va fi sensibil sporit în anii următori. Întrebat ce se va întîmpla în momentul în care jumătate din populaţia Republicii Moldova va avea cetăţenie română, șeful statului a răspuns, sec: ”Nu se va întâmpla nimic: vom fi mai mulţi români”.
Ce nu spune explicit, președintele, e faptul că vor fi mai mulți români cu drept de vot în alegerile viitoare și care vor purta o vie recunoștință celui care le-a pus în mînă cetățenia și dreptul de a umbla mai lejer prin Europa. Dacă ritmul actual va ajunge, să zicem, la peste 100.000 de moldoveni ”românizați” pe an, în 2012, la alegeri, va exista un electorat suplimentat cu cca.3-400.000 de moldoveni, iar în 2014 cu peste jumătate de milion, adică o sumă care poate tranșa lejer soarta alegerilor.
Tocmai acest lucru îngrijorează, însă, cancelariile occidentale. În noiembrie, secretarul de stat francez pentru Afaceri europene, Pierre Lellouche, a anunţat în faţa Comisiei pentru afaceri europene a Adunării Naţionale, că Franţa se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen în martie 2011. În viziunea oficialului francez, această problemă nu este generată de lipsa infrastructurii tehnice de supraveghere a graniţei, ci de politica Bucureştiului privind acordarea cetăţeniei române moldovenilor, care primesc astfel şi paşaport UE. Nici Olanda nu vede altfel lucrurile și probabil, nici alte state cu un cuvînt greu de spus.
În România, autoritățile încearcă să arunce rezervele occidentale strict în cîrca țiganilor, vezi declarația din vară a lui Cristian Preda dată Liberation, ”Amânarea intrării României în spaţiul Schengen din cauza romilor ar fi o absurditate”. Numai că țiganii sunt deja în Europa și, de bine, de rău, efectul ”invaziei” lor a putut fi cuantificat, în timp ce moldovenii sunt amenințarea care va să vină.
Presa occidentală a acordat anul acesta – ca de altfel și în ultimii trei ani – spații ample acestui potențial fenomen. Daily Telegraph titra că un milion de moldoveni cu paşapoarte româneşti pot ajunge în Marea Britanie, Der Spiegel spunea că generozitatea preşedintelui Traian Băsescu ajută sute de mii de moldoveni să intre „pe uşa din dos” în paradisul Economic al UE, Il Giornale relata că Băsescu „păcăleşte” UE oferind paşapoarte moldovenilor.
E mai mult ca sigur că opoziția tot mai sesizabilă la admiterea României în spațiul Schengen în martie 2011 – care va permite cetățenilor români să circule nestingheriți și necontrolați la frontiere prin toată Europa – este determinată în proporție zdrobitoare de fenomenul acordării pe bandă rulantă a cetățeniei pentru basarabeni. Pentru a îndulci această atitudine, ar fi de așteptat ca regimul de la București să o lase mai moale, măcar pînă trece pîrleazul Schengen, cu cetățeniile pentru moldoveni. În loc de asta, cum am arătat deja, Băsescu face tot posibilul să apese pe accelerator.
O dovadă că actualul președinte e mai interesat de felul cum își va promova în 2014 succesorul la președinție ori de alegerile din 2012 decоt de intrarea românilor cu drepturi depline în marea familie europeană. La urma-urmei, însă, dacă șeful statului român nu călătorește prin Europa, pentru că nu prea îl invită nimeni, de ce ar face-o românii de rînd?
iaca……vitalia…asta este adevarata ta fata, tu nu vrei unirea,tu vrei dezbinare,ura,si nustiu ce soarba ta eu mai vrei,dar acei care fac lucruri reale pentru a inplementa unirea pentru voi sint dusmani….si etc….tine-o tot asa….
ce articol prostesc. Chiar ma bucur ca n-ai intrat in parlament.
Daca tu ai primit deja pasaport romanesc inseamna ca dupa tine macar potopul? Eu si multi altii inca asteptam. Voi vreti totul si la altii nimic?
De cind terbuie presedintele francez sa ne dicteze noua cine suntem.
Mai multa verticalitate Bogdane si Vitalia.
Doamnă Pavlicenco,
Lasă-l pe nea Traian în pace…
Scrie-ne ce ne va da homosexualul cu ochii roşi – Crin Antonescu ?
Mie mi-a placut mult primul comentariu de pe acel link
„Laurentiu: Pe de altă parte … dacă moldovenii ne sunt fraţi … şi putem să le dăm o şansă … de a ieşi din Gulag … pentru a călători … şi munci … de ce să fim … egoişti ? ;)”
Si eu sincer sunt de aceiasi parere cu dumnealui.
Acum nu stiu sincer daca dl Basescu chiar mizeaza doar pe voturile respective, dar pana la urma intradevar ca om politic incearca sa stranga cat mai multe voturi.
Pe de alta parte, mai bine ca Romania nu intra in Schengen si sa dea totusi pasapoarte si est-moldovenilor.
mai bine ne ajutam fratii si apoi mai vedem noi ce facem.
Oricum intrarea in Schengen este si datorita problemei tiganilor, dar de integrat cum cere UE e mai greu, pentru ca au anumite mentalitati, au anumite datini (mai mult sau mai putin pozitive).. si pana la urma integrarea se face si pe baza de vointa… .. . nu poate Romania sa ii integreze cu forta. Nici nu ii normal. Trebuie sa isi doreasca si tiganii asta.
la peste 100.000 de moldoveni ”românizați” pe an, în 2012, la alegeri, va exista un electorat suplimentat cu cca.3-400.000 de moldoveni, iar în 2014 cu peste jumătate de milion, adică o sumă care poate tranșa lejer soarta alegerilor.
la peste 100.000 de moldoveni ”românizați” pe an, în 2012, la alegeri, va exista un electorat suplimentat cu cca.3-400.000 de moldoveni, iar în 2014 cu peste jumătate de milion, adică o sumă care poate tranșa lejer soarta alegerilor.
SI CE DACA : pcrm va lua mai putine voturi.
In plus ar fii foarte util sa se acorde 100.000 de cetatenii rusiilor, ucrainienilor si altor minoritatii sa vada ca Romania nu este sperietoarea pe care unii o arata.
Dna Pavlicenco,
Chiar daca dv. lasati sa se intrevada dispretul si dezacordul dv. pentru alegerea facuta de dnul Traian Basescu, asta ma face de fapt, sa-l stimez mai tare. Chiar daca dumnealui risca sa piarda din voturi in Romania pentru aminarea intrarii Romaniei in spatiul Schengen, dumnealui le ofera romanilor basarabeni o sansa in viata. De ce intr-adevar sa fim egoisti. Oricum, mai devreme sau mai tirziu, vom adera la spatiul Schengen, dar pentru o jumate de an sau un an, ar trebui sa lipsim vreo 2-300000 basarabeni de pasaportul UE?
Il vad pe Traian Basescu ca un tata care cu pretul propriei vieti isi scapa copilul din casa cuprinsa in flacari…
Dv. il vedeti doar profitor? Si, daca ipotetic vorbind, a-ti fi acum presedinte al Romaniei, dv. a-ti stopa procesul de acordare a cetateniei pentru basarabeni? Daca da, atunci imi pare rau pentru dv. si ma bucur ca nu ati ajuns in Parlament. Dar sper sa mai meditati.
O seara buna,
Pt toti
Articolul postat despre Basescu nu are nici o atitudine din partea mea. L-am pus pentru discutii. De aceea nu voi raspunde la intrebarile impropii.
Da, intr-adevar, doamna Pavlicenco nu si-a exprimat propria parere; asa ca nu trageti asemenea concluzii…
Ei chiar aşa Vitalia !
Ne consideri de proşti ?
Atunci la braţ cu pederastul cu ochii roşi şi fă valea…
Pavlicenco parca ar crea special situatii pentru a directiona opinia publica in sens negativ unirii cu Romania
Indiferent ce se va face in politica la varf mai multi moldoveni vor avea cetatenie romana si se vor putea misca unde doresc fara a mai fi umiliti si mereu chinuiti cu pasapoarte ,taxe etc.
Pana la urma Romania va intra si in spatiul Schengen ,dar cuvantul dat de Basescu va fi respectat fata de basarabeni si Romania nu va mai putea fi acuzata ca este indiferenta fata de cei pe care-i considera frati.
Acordarea cetateniei este proba de foc pentru cine se declara unionist si este o cale f. buna de apropiere fara a deranja pe asa zisii moldoveni suspiciosi ca-si pierd tara.
Cine va calatori in Romania va da piept cu fiorosii fascisti si imperialisti romani de la Tecuci, Galati sau de pe dealurile Husilor si Vasluiului care fac vinul de Bohotin sau Zghihara ca si comunistii de prin viile de la Hincesti din Basarabia
Daca Basescu va castiga voturi vom vedea. Basarabenii sunt oameni cu bun simt si nu intorc spatele celui ce-i ajuta.
Aista sa fie pretul si merita
liescu care este suspectat a fi fost spion sovietic si comunistii lui vopsiti ulterior in social-democrati nu au vrut sa faca nimic sau asa li s-a ordonat.
Constantinescu ,legat cumva de Basarabia nu a avut acest curaj.
Basescu o face ,sa vedem pana unde poate dar trebuie profitat din plin de sansa . Nu se stie ce va urma
Este si asta o forma de unire .Ce-ati zice sa-si aleaga basarabenii senatori si deputati in parlamentul Romaniei ? Asta ar fi unirea in fapt fara a putea fi impiedicati de nimeni.
D-na Pavlicenco – una este sa fii PNL-ist in Romania si alta in Basarabia . Electoratul din Basarabia nu trebuie zapacit cu lupta politica din Romania. Este mult prea devreme si fara folos.
Ce va napustiti asa asupra D-nei Pavlicenco? Presa din Romania era plina acum vre-o 3-4 saptamani si poate si azi, de asemenea stiri referitoare la « posibilul » insucces al aderarii Romaniei la spatiul Schengen. Ca ar fi tiganii, justitia corupta, acordarea cetateniei basarabenilor sau mai stiu eu ce. Principalul impediment il constituie aspectele pur electorale din anumite tari (Franta are anul viitor alegeri si mai are si imparatul gol), Olanda nu are nimic dar trebuie sa fie impotriva, ca asa e ea invatata. Sigur ca si acordarea cetateniei romane basarabenilor reprezinta o piedica, poate o fi cea mai importanta, dar pe romani ii cam doare la basca de intrarea in spatiul Schengen din moment ce oricum calatorim unde vrem si cat vrem. Nu am nici un impediment de a merge oriunde si oricum si fara intrarea in spatiul Schengen.
Alta e problema : Ca roman din tara, eu nu inteleg cum poate ajuta romanismul in Basarabia prin acordarea cetateniei romane? Sincer nu pricep.
Totodata mi se pare imoral sa iti cumperi voturi prin acordarea de cetatenii. Daca vrei voturi fa tot ce-ti sta in putere sa ajuti oamenii si sa iti castigi increderea in mod onest. Chiar de sunt in aceeasi tabara « electorala » cu cei care recurg la asemenea mijloace, nu pot spune ca ceea ce fac este si corect.
Daca vrei sa fii apreciat pentru ceea ce esti, trebuie sa fii demn atat fata de cei de la care vrei favoruri cat si celor carora pretinzi ca le faci favoruri.
Votul romanilor dintre Nistru si Prut nu este si nici nu va fi unul determinant. Chiar sa fie 400.000 de votanti in 2014, prezenta la vot e foarte mica. Si nu e obligatoriu ca toti vor vota PD-L.
La prima vedere s-ar parea ca e un articol anti-Basescu. Dar de fapt e unul antinational, prorus. Sa stam noi basarabenii cuminti in Palestina creata de rusi. Or mai bine zis in sectorul Gaza dintre Nistru si Prut. In asteptarea sacilor de faina aruncate din elicoptere sa nu murim de foame.
Luca -votul basarabenilor la ultimile alegeri prezidentiale din Romania a contat f. mult la alegerea lui Basescu. Dar cand vor fi mai multi ?
In democratie voturile au valoare si se aduna
Doamna Pavlicenco are dreptate. Basescu sacrifica Romania de dragul voturilor la urmatoarele alegeri, pt ca stie ca e singura sansa ca PD-ul sa mai intre vreodata in parlament. Din pacate vad ca multi basarabeni sunt inca hipnotizati de Basescu, si nu ii intereseaza soarta romanilor. Pt ei e mai important ca Basescu le da pasapoarte romanesti rusofonilor, fara test de limba romana, ceea ce arata ca basarabenii respectivi au ramas inca cu aceeasi mentalitate de tradatori de neam si de slugi sovietice. Prefera sa se duca Romania naibii, numai sa le fie usor rusofonilor. Din pacate pt basarabenii cu capul pe umeri, care nu merita sa aiba de suferit din cauza unor lichele, comportamentul iresponsabil al lui Basescu si cel al basarabenilor basescieni si rusofili va face ca opinia publica romaneasca sa devina din ce in ce mai ostila ideii de a ajuta Basarabia.
Dar ce conteaza ce voturi va avea PDL din Romania ? Importanta este cetatenia si posibilitatea ca sa profite de ea cat mai multi
Andrei R- Si rusii sunt cetateni basarabeni. Ungurii din Romania stiu toti romana ? Daca va urma integrarea trebuie sa se integreze si rusii din Basarabia. Fiti calm . Vad ca Basescu e greu de suportat dar acordarea cetateniei este un lucru corect ,asteptat.
Oricum Basescu mai are 3 ani la presidentie si trebuie suportat
p-tru Andrei R
De aia si apar asa articole ca sa dezbine romanii de pe doua maluri ale Prutului si sa indeparteze Unirea.
Dar Basescu orcum nu mai are sanse. E rasuflat. S-a acrit butoiul.
Discursul Shengen vs Pasapoarte basarabenilor este steril din start. Nu acest lucru ii va determina pe europeni sa voteze or nu intrarea Romaniei. Problema e ca dupa 1940 incoace Romania nu mai are aliati. Romanofobia rusilor e bine cunoscuta. Sunt ei care isi baga coada la Bruxelles
D-na Pavlicenco
Daca doriti ca PNL sa ajute populatia interveniti singura sau cu d-l Crin Antonescu la consulate sa se urgenteze acordarea cetateniei .
Eventual cineva din PNL sa aiba in raspundere acest lucru . Sunt convins ca PNL va fi apreciat daca va ajuta.
Merkel, Sarkozy, Berlusconi si alti DEPENDENTI ai Gazului rusesc (care nici macar rusesc nu mai este ci al poparelor cotropite de dupa Ural) aspira vaporii acestui gaz. Cand il vad pe banditul Pukin, le pare ca a coborat Messia.
Asta este Europa ipocrita
Basarabene,
PNL nu poate ajuta pe nimeni, eu m-am convins…
Basescu nu are cum sa candideze la presedentie. are deja 2 mandate si numai poate candida pe al treilea conform constituiei Romaniei.
Cat despre sansele partidului lui Basescu la urmatoarele alegeri, sunt destul de mici si el chiar stie asta foarte bine, asa ca numai cautati nod in papura, poate chiar omul este bine intentionat.
De ce „acordarea cetateniei romane basarabenilor” este un lucru corect? Cu ce ajuta asta Romania?
Andrei
Presupunand ca tot ce face Basescu este gresit si trebuie renuntat.
Cum rezolvati sperantele zecilor de mii de basarabeni care lupta din greu pentru cetatenie ? Ce puneti in loc. Si eu sunt antibasescu dar ce face bine nu pot nega . Romania nu este un stat de handicapati dusi de mana de altii . Prietenia in politica nu exista ,exista doar interese. Indiferent ce vor altii noi sa ne vedem de ale noastre . Politica nu-i un spectacol la care noi sa fim apludati ce grozavi suntem. Mai ales cu elitele police de la Bucuresti nu vad ce mari pretentii pot fi.
George –
Este corect pentru ca asa se poate face un pas peste nedreptatile la care au fost supusi in istorie romanii de peste Prut. Este un pas pentru reunificarea familiilor despartite la razboiiul al doilea.Ce castiga Romania ? Exact ce au castigat moldovenii si muntenii in 1859 cand au hotarat unirea si in 1918 cand s-au unit si celelalte provincii . Sunt multe argumente dar nu-i locul
Tot pentru George
Bsarabenii ar reprezenta cel mai mare castig pentru Romania prin numarul mare de oameni care cunosc spatiul estic, limba rusa.
Moderarea Rusiei prin oameni mai apropiati de ei,schimburi economice , stiintifice pot ajuta enorm Romania din punct de vedere economic in tot spatiul estic
VP , alt articol mai fariseic n-ai gasit ? Dar ce ma mir , ca mata esti mestera in intriga , dezbinare si minciuna… Ce bine ca moldovenii , totusi , s-au dezmeticit ca vorbaraia dtale despre UNIRE este o farsa , pusa la cale de Cremlin si nu te-ai ales in Parlament !! DE CIUDA TE-AI NAPUSTIT ASUPRA LUI FILAT CU POVESTEA DESPRE „DIVERSIUNE SI FRAUDA „.. ACUMA CRED CA ESTI BUCUROASA CA NU LE AJUNG 2 VOTURI SA IASA DIN CRIZA POLITICA.. Asta este „lucrarea „dtale pentru UNIRE !
IATA CE FACE BASESCU PENTRU UNIRE E CEVA CONCRET…SI BRAVO LUI ! NU-L INTERESEAZA VOTURILE , CI MOLDOVENII !!
Moldoveni , mai informati-va si cine este autorul acestui articol , care ne dezbina…
AUTORUL ACESTUI ARTICOL , PE CARE L-A PUBLICAT DOAMNA / CA SA-SI MAI VERSE FIEREA PE AICI CONTRA LUI BASESCU../ ESTE UN JURNALIST ROMAN DE CANCAN.., ZIAR DE BARFE SI MIZERII ROMANESTI…
Basescu joaca la doua capete,vrea in marie 2011 in schengen, dar vre si sa dea cetatenie moldovenilor.Din ce-a declarat cred ca vrea granita UE pe Nistru,sa lase ca zona tampon intre Rusia si UE Transnistria.Daca Moldova vrea sa intre repede in UE ar trebui sa renunte la Transnistria,sa securizeze vamile pe Nistru conform standardelor Schengen, sa se uneasca cu Romania.
În Bucureştii anilor ’80, pentru a se caracteriza şi clasifica imigranţii în capitală, se utiliza abrevierea „ŢŢM” adică: ţărani, ţigani, moldoveni; moldoveni din România nu basarbeni. Articolul în discuţie e idiot (şi nu e singurul de acest fel), asta neînsemând nici pe departe că T. Băsescu nu este un caz clinic.
pt basarabean: eu cred ca am fost destul de explicit, dar daca e nevoie formulez si mai clar. Normal ca nu am nimic impotriva acordarii cetateniei romanesti pt ROMANII din Basarabia. De aia se numeste cetatenie ROMANA. Inainte de Basescu, era necesar un test de limba si istorie romana pt a obtine cetatenie romana. Dar si inainte se faceau abuzuri, exista coruptie, si o gramada de rusofoni si de comunisti au luat pasapoarte romanesti. Basescu a eliminat necesitatea cunoasterii limbii. Sa-mi spuna si mie cineva, ce drept are un imigrant rus, ucrainian sau gagaut, care nu stie o boaba de romana, care voteaza cu PCRM, si care uraste tot ce e romanesc, sa obtina pasaport romanesc? Ca ce chestie? Romanii au facut sacrificii mari pt a fi in UE. De ce trebuie sa profite niste alogeni de pe urma sacrificiilor romanilor?
Eu consider ca Basescu este un om just,
si acorda cetatenia multor basarabeni pt.
a inlatura o nedreptate istorica
si a apropia mare Re-unire !
Restul- e vorbaraie goala, baliverne si palavre-
spatiul Schengen, voturi, alegeri, etc.
Iar Europa, este orbita de manipularea ruseasca,
/aminititi-va de articolele din ziarele occidentale din vara trecuta/
cica de invazia moldovenilor. Care milioane?
Avem circa vreo 3 milioane,
plus batrani de la sate, care niciodata nu vor invada Marea Britanie,
asa ca cei mai mari colonizatori din lume,
sa doarma linistiti in ceata lor albionica.
Dar ce ziceti de admiterea Turciei in Uniunia Europeana cu cele 80 de milioane de locuitori ?
Si Merkel Angela si toti ceilalti nu prea adora Romania, d
ar noi vom face ce va fi bine pentru noi, fara a le face lor nici un rau:
Re-Unirea este a noastra, si nu a lor !
Eu am constatat si constat inca ca basarabenii nu sunt agreati de romanii din partea de est a Romaniei (cel putin), adica din judetele moldave. Limba rusa vorbita provocator de basarabeni prin Iasi, Suceava si alte orase romanesti este suparatoare pentru o ureche romaneasca. Apoi injuriile adresate romanilor si Romaniei de numeroasele publicatii comuniste si antiromanesti gen Moldova suverana, Saptamina etc, etc, precum si de foarte multi forumisti basarabeni, au starnit si starnesc inca antipatia si chiar ura romanilor fata de locuitorii dintre Prut si Nistru. Iar unul din motivele pentru care PDL, Basescu si Boc sunt dezagreati de romani este si ajutorul dat locuitorilor rusificati dintre Prut si Nistru. Se stie ca in Basarabia sunt doar cam 1% romani, deci ajutoarele si bursele date basarabenilor saracesc pe romani si se indreapta spre o populatie dusmanoasa si periculoasa pentru romani. In acelasi timp, Basescu nu rezista mai mult de 1 – 2 ani. Cu siguranta ca la urmatoarele alegeri PSD va prelua puterea si va face ravagii din Basescu si PDL, iar una din acuzatii va fi si sabotarea natiunii romane prin acordarea de fonduri si alte ajutoare strainilor, inclusiv cei din Basarabia, ajutoare care contribuie la saracirea Romaniei si romanilor si ajutorarea dusmanilor Romaniei. Veniti doamna Pavlicenco in Iasi, prin cartierele Socola, Copou, Tudor de exemplu, sa vedeti comportamentul compatriotilor dumneavoastra! Sper sa va „placa”!
doamna pavlicenco tu spune terog cine iti cinta si tu joci .pe mine ma mira faptu de ce tu faci lucru ista critici pe basescu critici moldovenii ca vor pasapoarte romanesti s .a. m. d. eu vreau sati spun un lucru la toate cele ce tu ai scris .nu rascoli rahatu ca pute. de ce tiganii au voie sa detina pasaport romanesc .si rominii in tara lor nu au voie .domnu basescu e mai mult decit corect ce faceti dumnevoastre pentru rominii de peste prut .dintii trebui de unit toti rominii de pretutindeni sapoi sa le spunem demnitarilor europeni cine e mai european .sarcozi ati vazit si stiti ce ia spus domnu berlusconi. mai mult de cit atit europa trebui sa ajute moldova dar nu cu beti in roate noi sintem un popor cum eii nu pot inteleje .pasaportu romanesc ar fi bine sal primim in oficiile moldovenesti la locu de trai cred si sunt convins ca asa fa fi mai corect si mai akcelerat .si fara ingesuiala pe la ambasade.lucru acesta ar trebui de facut azi si nu mine.atunci nu vor mai fi probleme de tip unire frati romini.intrebati ori cine vrea un pasaport romanesc .nu veti auzi ca nu si atunc suntem o tara.
As vrea sa spun ceva dle Iustin Pavelescu:
este bine! Este bine ca acesti tineri basarabeni care chiar daca vorbesc rusa si creaza nervozitate si ura (da, vest-moldovenii urasc cand est-moldovenii vorbesc ruseste pentru ca vest-moldovenii din Romania vad rusa si Rusia dusmanul care le-a taiat in doua Moldova istorica, aceasta Moldova istorica unde se vorbea numai romaneste si nu se vorbea deloc ruseste initial nu-i asa)
dar ASA SE REALIZEAZA IMPACTUL SOCIAL, contactul intre ei si noi !
Ciocnirea civilizatiilor!
Este cu mult mai esential, indiferent de diferentele dintre vest-moldoveni si est-moldoveni, SA PUTEM AVEA O LEGATURA, SA NE INTALNIM, ca sa putem SA NE CUNOASTEM !
Adevarul este ca si eu cand in tente negativiste, mai ales dupa rezultatele electorale nu asa de minunate, dar dna Pavlicenco, dl Constantin Tanase au dreptate cand spun ca nu prea este vina lor ca vorbesc ruseste. (De ce basarabenii nu (se mandresc ca) sunt romani?)
Mie imi pare rau ca mai multi romani si mai ales vest-moldoveni nu pot vizita Rep.Moldova!
Doar ca romanii pot sa viziteze Franta cu buletinul, dar pentru Rep.Moldova le trebuie pasaport, si de aceea vest-moldovenii nu prea viziteaza Rep.Moldova.
Ca masura de contrapondere din partea Rep.Moldova a acordarii cetateniei romane pentru est-moldoveni, ar trebui ca guvernul Rep.Moldova sa ofere un accord Romaniei pentru circulatia doar cu buletinul a cetatenilor romani in Rep.Moldova.
Si atunci contactul dintre fratii din vest cu cei din est ar fi mai mare, oamenii ar CUNOASTE ce inseamna unii ce inseamna altii si FRICA ar dispare.
Deci o solutie ar fi depunerea unei propuneri de legi pentru circulatia doar cu buletinul al cetatenilor romani in Rep.Moldova.
Macar ca ar aduce beneficii economice, pentru ca ar creste turismul in Rep.Moldova.
Domnilor si doamnelor,
Articolul instituie o falsa problema. Constitutia Romaniei stipuleaza foarte clar ( la fel ca si Constitutia Republicii Federale Germania ): Este cetatean de drept al Romaniei orice cetatean al lumii care a avut aceasta cetaenie si care, impotriva vointei lui, i-a fost ridicata, precum si urmasii acestuia. Actualul Ministru al Justitiei, care a profesat meseria de jurist in Romania si care cunoaste legislatia romaneasca foarte bine arata urmatoarele: Populatia din teritoriile anexate de Uniunea Sovietica, romani, ucraineni, rusi, gagauzi, germani, evrei, nu si-a pierdut niciodata cetatenia romana pentru simplul fapt ca autoritatile sovietice au omis sa faca acest lucru. Cand in 1946 au inceput deportarile din Romania, celor vizati de deportare li s-a cerut sa demonstreze ca pana in 1940 au fost cetateni romani si au locuit pe teritoriul Romaniei de dinainte de ocupatie. Deci procedura ar trebui sa fie una de constatare a cetateniei si nu una de redobandire. Acelasi ministru spunea ca imediat dupa 1990 acesta procedura dura 3 zile. Faptul ca atunci, pe vremea lui Iliescu si Constantinescu nu au obtinut multi acesta recunoastere s-a datorat faptului ca, pe vremea aceea, pur si simplu, cetatenii RM nu au fost interesati de acest lucru. Abia dupa ce Romania a devenit candidata NATO si UE, basarabenii si-au adus brusc aminte de cetatenia romana. De alt fel, unul din cei doi presedinti mai sus amintiti au si prevazut acest lucru: „Cetatenia romana va deveni interesanta pentru moldoveni can Romania va deveni interesanta pentru ei”… si asa s-a intamplat. Nu acordarea in sine a cetateniei romane pentru basarabeni este ceea ca deranjeaza pe occidentali ci faptul ca acest lucru este clamat cu voce tare si in scopuri propagandistice. Cine l-a pus pe actualul presedinte al Romaniei sa declare ritos ceea ce face, ca un fel de sfidare a a Occidentului? Mai ales ca promisiunile mult trambitate nici nu pot fi onorate pentru simplul motiv ca Romania nici nu are capacitatea de onora aceste promisiuni tocmai datorita legislatiei actuale extrem de stufoase si a procedurilor la fel de complicate pentru punerea in practica a acestei legislatii. La fel s-a intamplat si cu permisul de libera trecere din zona de frontiera, unde legislatia este ridicol de complicata in raport cu aceeasi procedura aplicata in alte zone ale UE si presupune chemare facuta de catre un cetatean roman. Totul este doar gargara demagogica politica zgomotasa facuta de catre autoritatile de pe cele doua maluri ale Prutului, care au alertat inutil autoritatile comunitare. Daca lucrurile ar fi fost facute pe tacute, cum s-a intamplat pe vremea primilor doi presedinti ai Romaniei, Occidentul nici nu ar fi siut de toata ceasta poveste. Naivii nu au decat sa creada in continuare in aceasta manipulare de doi lei si sa debiteze, fanatizati aceste prostii inepte. Realitatile sunt cu totul altele si ele sunt confirmate de rezultatul rusinos al alegerilor din RM si de cei 9% cota de popularitate a actualului presedinte al Romaniei, care este pur si simplu ignorat de catre autoritatile europene. Si nu vad ce rol are Bulgaria in aceasta salata romano-basarabeana. Deci totul este o prostie cu iz provincial basarabean.
Scuzati greselile. Sunt foarte nervos si ma grabesc foarte tare.
asteptam cu interes o noua putere la bucuresti . din care sa faca parte chiar si pnl-romania . in 24 de ore sisteaza acordarea de cetatenie romana pentru cei in drept din r.moldova . basescu a facut ceva si asta fara drept de apel … ca or fi si chestiuni electorale poate . intereseaza ce ramine in urma …
nu basescu e problema … ci chiar basarabenii . pentru ca din cei 39% ce au votat pcrm sunt si foarte multi romani moldoveni sau basarabeni . asta-i adevarul …vedeti lista celor 42 de parlamentari comunisti … destui romani veti intalni acolo .
iar ca sa vii sa te legi de un om hodoronc-tronc dovedeste o lipsa de buna crestere . cred ca nu e nevoie sa facem o lista cu cei care-l ataca pe basescu … comunistii , rusofonii in general si apoi rusia .
In primul rand Basescu este la al doilea mandat si nu o sa mai candideze pentru presidentie. Poate o sa se intoarca in PDL, poate nu. El ajuta republica Moldova din principiu si nu din interes. La fel se intampla cu majoritatea romanilor – prefera sa-si ajute fratii, chiar daca au si ei greutatile lor.
Romania intra cu siguranta in Schengen (cu sau fara intarzieri). Din pacate, unii jurnalisti fac jocul Moscovei si incearca sa-i dezbine pe romani intre ei prin orice metode. Iar politicienii din RM nu fac exceptie la aceasta regula (chiar si unii care nu-s in PCRM – sau care n-au fost comunisti).
Unire fratilor!
pt a se acorda cetatenie romaneasca nu e nevoie de cunoasterea limba, dar trebuie sa dovedeasca ca au stramosi Romani…cel putin un bunic. as ca nu va mai dati cu parerea aiurea despre cine primeste cetatenia.
P/u Andrei R
” Sa-mi spuna si mie cineva, ce drept are un imigrant rus, ucrainian sau gagaut, care nu stie o boaba de romana, care voteaza cu PCRM, si care uraste tot ce e romanesc, sa obtina pasaport romanesc?”
Muncesc alaturi de rusofi care voteaza p/u PCRM, toti din ei s-au interesat si s-au dezghetat inaintea romanilor-moldoveni p/u asi face cetatenie romana!
Si ghici citi din ei au cetatenie romana? NICI UNUL!
P/u ca CONDITITA necesara p/u a primi pasaportul romanesc e ca TU INSUTI sa fii ROMAN! Cetatenia Rep. Moldova NU TE face roman daca nu ai cel putin un bunic roman (in cazutl ca ai pina la 25 ani) sau parinti romani (daca ai dupa 25).
Rusii sau Rusoicele, care au soti romani deasemenea pot predinte la cetatenie, dar aici procesul a FOARTE complicat, si necesita resedinta in Romania!
Deci nu e chiar asa cum spui tu: ca toti rusofonii si gagauzii primesc cetatenie romana p/u ca sunt cetateni ai R. Moldova. PE DRACU! 🙂
Lucifer.
dezonorant articol si dezonoranta atitudine a unor romani din Tara fata de acest subiect delicat, inclusiv a autorului articolului, care nu a stiut, a uitat sau a omis sa spuna, ca Basescu NU FACE CADOU si NU ACORDA cetatenie romana basarabenilor; acesta le este RESTABILITA celor, care au fost DEPOSEDATI ABUZIV de ea, inclusiv prin actul de tradare din partea Romaniei, indiferent de motive si circumstante, ramane un fapt istoric incontestabil.
Redobandirea cetateniei romane de catre basarabeni este un proces la fel de firesc, ca cel de redobandire a proprietatii sau altor drepturi, pe care le reclama Statului Roman foarte multi cetateni ai sai din tara, de ce s-ar nega atunci dreptul basarabenilor la REDOBANDIREA cetateniei romane? este o mare diferenta intre a ACORDA cetatenie cuiva si a o REDOBANDI, doar ignorantii si rau intentionatii nu vad sau se fac a nu vedea diferenta.
In afara de aceasta, NU romanii basarabeni fac imagine prosta Romaniei peste hotare…
pentru George
„George spune:
4 December 2010, la 00:12
De ce “acordarea cetateniei romane basarabenilor” este un lucru corect? Cu ce ajuta asta Romania?”
Draga KGB-istule, cetatenia le-a fost luata abuziv si este dreptul lor sa si-o recapete. Ca e bine sau nu pentru KGB, ca iti place tie sa nu, ca il ajuta pe Base (care nu mai poate candida in 2014) etc, asta mai putin conteaza.
Nu va mai consumati putinele sinapse pentru a comenta impotriva romanilor. Unirea e doar o chestiune de timp. Numarul basarabenilor ce studiaza in Romania s-a dublat, iar cand TVR se va retransmite pe plaiurile Basarabiei si taranii vor afla adevarul despre tara mama, unirea va fi mai inevitabila ca niciodata.
Doamne, dumnezeule!
Iti vine sa iti pui mainile in cap si sa nu te mai intereseze in viata vietilor tale nici Basarabia nici soarta ei!! Se observa de la o posta nivelul extrem de scazut al judecatiilor, al informatilor…. Totul, dar absolut totul este o vorbaraie ca te doare capul.
Nu aveti clarificat niciun element din ceea ce inseamna sistem politic, politica externa, politica interesului national, sistem constitutional, mecanism de implementare al hotararilor, sistem juridic si cetatenesc etc.etc…. Nimic, nimic , nimic!! doar vorbe, vorbe, vorbe prostesti!! Nici macar opinii libere nu le poti considera. Pt a fi considerate asa ar trebui sa vezi cat de cat ca sunt formulate in baza unor cunostinte elementare despre cele enumerate mai sus. ori ele lipsesc aproape cu desavarsire!! De fapt , reduc lucrurile la cel mai simplu nivel: ati micsorat prin votul vostru procentul elementului romanesc prezent in ponderea totala a voturilor exprimate? Ati micsorat!! Stei careva macar procentele obtinute de PL la alegeri? Dar ale PNL? Dar ale MAE , AMN? Stie cineva sa explice pt ce in Chisinau nr votantilor comunisti a crescut mult fata de nr votantilor pro -ROMANI? A incerca carva diontre voi sa-si dea un raspuns adecvat? Vorbim de politica, domnilor , nu de cersetorii, donatii, mila, pomana care nu inseamna bimic! Dar absolut nimic!! Politica nu este filantropica, mai baieti si fete. Este putere si lupta pentru putere. Interese , in primul rand interese obtinute prin putere!! Am spus Putere si nu Razboi! Votul este arma cu care obtii mPuterea , nu tancul! Ce ati facut acum cu votul vostru? L-at aruncat in vant !! Romanilor, celor care va considerati asa, NU L-ATI DAT!!
Cititi Programul politic al PNL!! Este cel mai bun program politic pe care l-am intalnit la partidele voatre!! Pot sa urle toate ziarele si toti „specialistii” vostri despre agresivitate, despre „nu e momentul” si nu mai stiu cate alte deformari. El tot asa ramane!! DE LA UN PROGRAM CLAR SI FARA ECHIVOCURI incepe totul!! ESTE PROGRAMUL INTERESULUI ROMANESC , in unele privinte chiar peste intersul politic ca apanaj unic al unui partid!!
Nu voi inceta niciun moment sa sustin acest adevar!! Sigur ca da, el cere o tactica, o strategie, un stil , o insufletire,o cadenta si o dinamica!! De ce ati lasat , voi care declarati ca sunteti romani si cereti cetatenii, de ce ati lasat de izbeliste acest program? Nu pe d-na Pavlicenco in carne si oase. PROGRAMUL!! Daca l-ati citit si credeti in el, de ce nu l-at aparat cu votul vostru? Nu Pavlicenco singura a facut Programul!! L-a facut un intreg partid, un nucleu de oameni care l-au gandit ,l-au cizelat, l-au expus si l-au sustinut!! Voi ce faceti, ce ati facut? Chibitati de pe margini? Ca atunci cand in caz ca iese… pasienta , sa beneficiati cu totii asa , de ochi frumosi si cu mana intinsa? Cetatenia?Ce tot vorbiti baliverne comuniste ? Cetatenia presupune DREPTURI,DAR SI OBLIGATII!! Indiferent de tara, de timp chiar de sistem politic!! Voi vorbiti despre cetatenie de parca ati fi picat din pom, mai oameni buni!!In Romania s-a varsat sange ca sa iesim din comunism!! Nu ne-a facut Gorbaciov cadou democratia cum a facut-o cadou Germaniei pantru a se putea reuni!! Dimpotriva!!
Cum , doamne dumnezeule , puteti bate campii cu atata usurinta si lipsa elemenatra de logica!!
Basescu? Da, Basescu este foarte bine orientat in politica externa a Romaniei!! De fapt a interesului national!! Va dispare? Sigur ca da, nu va deveni un alt Ceausescu , sigur!! Curentul de gandire insa care il lasa in urma sa va fi pentru o lunga perioada de timp urmat in Romania. Cine se va indeparta de el prea mult va aneantiza un neam si o natiune.Nu este curentul iliesciano-gorbaciovist care a facut atata rau in Tara Mea.Democratia are si cere o disciplina a ei specifica si intrinseca. Este disciplina gandului si a sufletului, nu e anarhismul lui Buharin sau al narodnicilor rusi- vestibulul invaziei comuniste in lume.Romanul nu are croita mintea si sufletul pentru astfel de „exorcisme” de stepa rusa. El este mult mai rational si mai adancit in el insusi
Pentru Radu,
Intr-adevar nu este deloc nevoie sa intocmim o lista cu cei care il ataca pe actualul presedite al Romaniei, pentru ca ei reprezinta 91% din populatia Romaniei. Si apropo de cine a dat si cat a dat, voi basarabenii v-ati obisnuit sa stati numai cu mana intinsa? De facut ceva de capul vostru nu sunteti in stare?