C.Tanase: „Raul si Speranta au nume proprii: Filat, Ghimpu, Lupu si Urecheanu”

Am constatat cu placere ca, in acest an scurs dupa 29 iulie 2009, de foarte multe ori pozitiile mele si ale lui Constantin Tanase au coincis. Daca interesul nostru este acelasi – sa nu permitem raminerea R.Moldova in zona comunista, pe orbita ruseasca si in zona gri, determinata de primele doua realitati nedorite, -acestea ar fi considerentele ce fac sa avem aceeasi abordare. Nu se va supara autorul acestui articol daca voi spune si ca, de multe ori, eu am anticipat lucrurile, in privinta unor abordari si puncte de vedere,  el venind sa confirme si sa completeze pozitia expusa de mine. As putea aduce unele exemple, dar voi invoca doar unul, ultimul – cazul Mocanu. Si, aici, ii compatimesc pe jalnicii nostri „analisti politici” de la o televiziune privata, nelibera…

CONSTANTIN TANASE

„Asa a fost sa fie dar am o anumita experienta in – cel putin! – a urmari cu atentie campaniile electorale din RM. Va rog sa fiti atenti: nu ma dau expert in tehnologii electorale, ci pretind a mi se recunoaste doar simpla calitate de a fi observator cu experienta al acestor campanii. In respectiva modesta si nobila calitate, imi permit sa meditez in glas despre situatia creata in prag de noua campanie electorala…

Mizele electoralei 2010

In fiecare campanie electorala analistii politici si ziaristii pun una si aceeasi intrebare sacramentala: pe ce (cine) mizeaza actorii electorali in actualul scrutin? Mizele enumerate sunt de doua feluri – interne si externe. Din cele interne fac parte, bineinteles, electoratul propriu-zis (de dreapta, de stanga, de centru), dar si unii factori „complementari” – Biserica, uniunile de creatie, Academia de Stiinte, Armata Nationala s.a. Mizele externe traditional sunt Moscova, Bucurestiul, Bruxellesul… Dupa fiecare campanie electorala se dovedeste ca, in linii mari, mizele externe au fost false, pentru ca pana la urma se voteaza aici, in Moldova.

Si anul acesta, in pragul noii campanii electorale, trestiile (mai mult vorbitoare decat ganditoare) de pe la televiziuni si ziare incep a ghici pe cine mizeaza in exterior Lupu, Filat, Ghimpu si Urecheanu, si invers – pe cine dintre acesti patru mizeaza Moscova, Bucurestiul si Bruxellesul? Se scrie si se vorbeste atat de mult despre aceasta, incat nu doresc sa obosesc si eu cititorul. Celalalt subiect e pe ce electorat (presa, lideri de opinie, organizatii s.a.m.d.) mizeaza in interior Filat, Lupu, Ghimpu si Urecheanu? (Apropo de Urecheanu. Bazandu-se pe datele ultimelor sondaje, dar si pe tainicele lor dorinte, cei trei lideri ai Aliantei i-au pus cruce lui Urecheanu, lasand sa se inteleaga ca netrecerea de catre Urecheanu a pragului de patru procente e un fapt savarsit. „Profetia” a fost preluata de unele oracole din presa. Eu zic sa nu ne grabim. Nu doresc s-o fac pe Cassandra de pe Bac, dar partida inca nu e jucata si RM, se stie, e tara surprizelor electorale…).

Asadar, pe cine sau pe ce mizeaza in actuala campanie cei patru lideri ai Aliantei? Raspunsul e genial de simplu: ca totdeauna, pe prosti. Adica pe noi – o masa stabila de electorat anticomunist care, desi dupa fiecare ciclu electoral ne pomenim tradati de cei pe care i-am votat, totuna ii mai votam o data. Bag mana in foc insa ca, de data aceasta, cei dezamagiti si nemultumiti de comportamentul actualei guvernari nu vor mai vota ca prostii. Exista semnale alarmante ca acestia, pur si simplu, nu vor iesi la votare. Visurile unor partide din Alianta ca vor lua chiar mai mult decat anul trecut nu au nimic cu realitatea, realitatea fiind alta: toate partidele din Alianta au „sansa” sa ia cu doua-trei mandate mai putin decat in 2009.

Pe ce se bazeaza calculele optimiste al liderilor AIE? Pe lipsa noastra de alternativa – cu comunistii nu putem vota, iar in afara Parlamentului nu exista niciun partid democratic si proeuropean ce ar avea sansele Aliantei. Iar dupa ce am ars de atatea ori, noi, „prostii”, am invatat cate ceva si nu ne vom arunca voturile pe geam in numele unui partid fara sanse electorale… Liderii Aliantei, fiind baieti destepti, inteleg situatia in care ne-am pomenit si o exploateaza cu mult talent: facem ce ne trasneste prin cap, judeca ei, pentru ca prostii oricum pe noi ne vor vota. Daca nu vom lua majoritatea, vom ajunge la guvernare prin aliante constituite… in numele interesului national, ca la 4 aprilie 2005… Si, totusi, repet, avem de-a face cu un sofism, cu un calcul gresit. Noi, cei multi si prosti, votantii de ieri ai partidelor din Alianta, bineinteles ca nu ne vom da voturile comunistilor, ci, pur si simplu, in ziua „zero”, vom cadea adanc pe ganduri si, tot gandindu-ne adanc la interesul national, nici nu vom observa cand se va face seara si se vor inchide sectiile de votare…

Principalul inamic al Aliantei

Pariez ca principalul inamic al Aliantei in viitoarea campanie electorala nu-i nici Voronin (cu partidul sau), nici efemeridele luptatoare impotriva mafiei, nici fiintele logoreice de pe bloguri, ci indiferenta noastra, a celor care am fost „mranita” tuturor guvernarilor de pana acum, patul germinativ in care s-au nascut toti filfizonii, panglicarii si napoleonii politicii noastre nationale. Foarte nationale! Liderii Aliantei, care nu s-au trezit din betia propriei importante si maretii nici dupa austrelitzul din 5 septembrie, cand au pierdut referendumul, fiind batuti mar sub semnul gloriei apuse, nu inteleg ce se intampla si nu intreprind nimic pentru a frange situatia, a prelua initiativa politica si a merge in alegeri cu propria agenda.

Eu inteleg ca-mi racesc gura degeaba. Am observat un fenomen extrem de ciudat: cand nu-s la putere, politicienii sunt aproape la fel de destepti ca si noi, jurnalistii. Cum acced insa la putere, brusc, peste noapte, ei devin geniali, ii surclaseaza pe jurnalisti la toate capitolele, incepand cu politologia si terminand cu ortografia. Calca altfel, mai triumfal, ca un cocos dupa ce calca gaina, in ochi au luciri de metal si mereu par plictisiti de propria genialitate. Din acest moment ei devin purtatorii de adevar in ultima instanta si nu are rost sa mizezi pe intelegerea lor. (D-aia am zis ca-mi racesc gura degeaba…) Si totusi, ceva va ramane, se va gasi poate un politican-doi care sa-si aplece urechile spre vorbele noastre proaste…

Astazi, electoratul Aliantei traieste o stare de nemultumire, provocata de asteptarile neimplinite, si deziluzii. Cine-i vinovat? Poate au gresit liderii AIE ca au promis prea multe, poate am gresit si noi cand i-am crezut si am vrut prea multe. E clar ca si noi, si politicienii am subestimat trainicia SISTEMULUI edificat de comunisti, crezand ca acesta se va prabusi odata cu plecarea lui Voronin. Iata ca Voronin a plecat, dar SISTEMUL a ramas. Ierte-mi-se nemodestia, dar eu am avertizat Alianta despre acest fenomen in chiar primele luni dupa preluarea Puterii. Insa era deja tarziu: toti, peste noapte, devenisera geniali si nu se puteau cobori la nivelul gandirii unui jurnalist carcotas. Cel mai periculos si mai reprobabil lucru care i-a reusit AIE intr-un an de guvernare e sa anestezieze reactia fireasca, sanatoasa a unei bune parti a societatii fata de pericolul comunist. Ni s-a indus convingerea ca comunismul a fost ingropat (de doua ori – pe 7 aprilie si pe 29 iulie?). Astfel, astazi traim intr-o societate patrunsa pana la varful unghiilor de comunism, dar cu iluzia periculoasa ca traim intr-o societate democratica. Cu ce mesaje electorale vor veni partidele din Alianta in actuala campanie electorala daca… „comunismul e mort”?

Presa sub presa Aliantei?

Un alt lucru periculos care i-a reusit Aliantei este „anihilarea” spiritului militant al fostei prese de opozitie. Vina, bineinteles, e mai intai a presei si apoi a Aliantei, fiindca atunci cand e vorba de Putere, nu ai dreptul sa gresesti din dragoste. Echipa noastra a incercat chiar din primele zile dupa instalarea noii Puteri sa-si pastreze independenta si vocea critica, lucru care – cititorul nu are de unde sti! – nu ni s-a dat atat de usor. Un an intreg am lucrat „sub tensiune”, zilnic eram martorii unor scene de gelozie, zilnic ni se transmiteau „mesaje” din diferite „centre de putere”, pline de reprosuri, doleante, nedumeriri… – cum, atacati Alianta, turnati apa la moara comunistilor?! Din pacate, si cititorii nostri, care ne cer sa fim independenti, percep orice critica la adresa Aliantei drept o actiune subversiva de turnare a apei la moara comunistilor. Astfel, nu a fost atat de simplu sa gasim „media de aur”, intre Alianta de la putere, cititorii nostri si obligatia de a ne face profesionist datoria. Nu pot sa nu recunosc deschis ca Alianta n-a „beneficiat”, totusi, din plin de critica noastra, dar si a acelei prese care a sprijinit fosta opozitie anticomunista. Aceasta pe de o parte. Pe de alta parte, presa care a criticat si critica Alianta de pe pozitiile PCRM nu este eficienta si nu si-a atins scopul datorita faptului ca, prin felul partizan si sangeros in care ataca guvernarea, nu a fost si nu este credibila.

Razboiul inca nu-i pierdut

Am pus problema presei fiindca anul trecut presa cu adevarat a „tinut in sah” opozitia anticomunista si, in epoca luptei pentru „votul de aur”, nu le-a permis liderilor AIE sa se joace cu focul. Astazi, din pacate, mi se pare ca presa nu mai are aceasta forta. Dar nu-i tarziu inca sa se mobilizeze. Razboiul inca nu-i pierdut. Nu e obligatoriu ca ea sa se transforme in terminatorul Aliantei; dar trebuie sa devina partenerul ei critic. Ca una dintre principalele forte care se afla in serviciul publicului, presa poate inainta Aliantei niste conditii-propuneri. Prima si cea mai importanta ar fi incheierea intre componentele Aliantei a unui Protocol de intentii privind guvernarea оn comun, dar fara comunisti, dupa alegerile anticipate. In aceasta ordine de idei, subscriu Apelului lui Veaceslav Untila, liderul MAE, privind necesitatea semnarii unui protocol politic de colaborare intre componentele AIE, acesta servind drept un semnal de unitate dat electoratului de catre formatiunile democratice si cu eliminarea oricarui pericol de revenire la dictatura comunista.

Suntem moldoveni si nimeni nu ne poate schimba, de aceea, este absurd sa cerem ca liderii Aliantei de guvernamant sa se iubeasca. Si apoi, in politica nu exista iubiri, ci interese, uneori foarte personale… Si totusi, oricat ar fi de diferiti si oricat de greu s-ar suporta unii pe altii, cei patru lideri ai Aliantei, macar in ceasul al doisprezecelea, trebuie sa se solidarizeze in jurul unor lucruri care ii unesc. Nu le voi enumera, ci ma voi opri la unul despre care nu s-a vorbit in presa noastra.

Anul acesta Raul nu e ceva abstract

Daca, pana acum, infrangerile electorale ale partidei proeuropene si democratice din RM erau puse pe seama unor factori politici, geopolitici, etnoculturali s.a.m.d. abstracti, virtuala infrangere din acest an va avea un nume concret: Filat-Lupu-Ghimpu-Urecheanu. Daca pierdem anul acesta alegerile anticipate, de vina nu vor fi nici ostasii lui Stefan cel Mare, care s-au imbatat inainte de lupta, nici moldovenii de pe Ithaca, care s-au vandut lui Ulisse, nici arsita de asta-vara, nici blocada economica din partea rusilor, nici partidele mici, nici Voronin si Klimenko, nici NIT-ul, nici inundatiile s.a.m.d., ci, concret, patru oameni reali, toti moldoveni de-ai nostri, pe care-i vedem in fiecare seara la televizor. Repet numele lor, ca sa nu iasa vreo confuzie: Vlad Filat, Marian Lupu, Mihai Ghimpu, Serafim Urecheanu. Din cauza lor comunistii vor reveni la putere si RM va fi reintoarsa din drumul ei firesc spre Europa si remorcata la saniile rusesti, trase de reni. Da, nu toti acestia sunt vinovati in egala masura, dar pe cine ii vor incalzi nuantele? Un lucru trebuie sa inteleaga toti patru: daca pierdem alegerile, nu noi, alegatorii, vom fi vinovati, ci ei, si nu noi va trebui sa parasim aceasta tara, ci ei. Evident, huiduiti de noi. Si fara valize.

Acest material este un foc de arma si un semnal de alarma tras ca sa se trezeasca generalii, nu armata. Armata, slava Domnului, ii treaza si e gata de lupta…

MAI E O ULTIMA SPERANTA!”