Ziua Independentei va fi urmata, cindva, Ziua Mare a Reunirii

Doamna Vitalia,

ca un specialist in imagine va recomand sa nu va lamentati ca nu sunteti invitata la televiziuni sau la receptiii oficiale. Daca vreti sa construiti un partid serios, incercati sa produceti evenimente care sa capteze atentia electorilor. Asa, insa, solicitati mila. Mila insa n-o puneti in urnele de vot

Ne suparam daca nu ne cheama. Dar daca ne cheama apoi nu mergem caci suntem suparati.

PNL are nevoie de un barbat in fruntea partidului. Logica asta de femeie provoaca zambet 🙂

SONDAJ: În Parlament ar accede cinci partide politice: PCRM 41,9%, PLDM 22,8%, PDM 13,9%, PL 10,5%, AMN 5,8%… BINE … PROBABIL ULTIMUL SONDAJ NU E EXACT , DAR TOTUSI DUPA 20 DE ANI UN PARTID COMUNIST SA DEFILEZE IN FRUNTEA TOPURILOR , ADUCE A FILM DE GROAZA … RSSM S-A FACUT CA MOARE LA ANANGHIE , IN 1991 , DAR E BINE- SANATOASA SI ASTAZI IN REALITATE . DACA DAI JOS POLEIALA SUBTIRE DE PE R.MOLDOVA DE ASTAZI , VEZI RUGINA RSS MOLDOVENESTI . VORBA AIA … RSSM A MURIT , TRAIASCA RSSM !

Stimata doamna Presedinte Vitalia Pavlicenco,
daca mesajul unionist al domniei voastre era unul agreat de Bucuresti (daca era considerat corect si cinstit) nu credeti ca dumneavoastra trebuia sa fiti sprijinita si promovata de autoritatile de la Bucuresti?
Este mai mult decat interesant ca nimeni din autoritatile OFICIALE (altul decat PNL din RO)nu va sprijina, sustine sau agreaza.

Deutsche Welle: Țigările moldovenești de contrabandă merg, plutesc și zboară în țările Uniunii Europene

În Moldova s-au intețit cazuri de contrabandă cu ţigări. Deseori, marfa ilicită nu este reținută la vama Republicii Moldova.

Nu trece o săptămână fără ca în presă să nu apară o știre despre o altă trecere ilegală a ţigărilor prin vama moldovenească. La sfârşitul lunii august, ofiţerii vamali români au oprit un camion cu ţigări de contrabandă în valoare de 1 milion de dolari.

Serviciul Vamal moldovenesc până astăzi nu a dat explicaţii clare de ce mașina nu a fost oprită la frontiera Republicii Moldova, cu toate că de la începutul anului 2010, toate vehicule sunt verificate cu scanere mobile.

Contrabanda cu țigări bate toate recordurile. În rezultatul cercetărilor efectuate de compania de marketing Novel Research, doar în primele două luni ale anului curent cota țigărilor de contrabandă din Republica Moldova a constituit 32%. Majorarea contrabandei este cauzată de creșterea accizelor și respectiv a prețurilor la țigări în România. Astăzi un pachet de țigări în Iași costă de trei sau cinci ori mai mult.

Experții moldoveni consideră că din toată cantitatea de contrabandă se reușește reținerea a nu mai mult de 10%. Persoanele care se ocupă cu această afacere ilegală într-un an se îmbogățesc cu 2 miliarde de lei, iar banii din vânzarea a unui tir plin de țigări de contrabandă se poate de construit o vilă.

D-a Pavlicenco c a politiocian sunteţi o ratată nu faceţi bulbuci retrgeţivă şi ocupaţivă de lucruri utile societăţii. Sau aderaţi la PL unicul patid viabil. Sau aderaţi la PL unicul patid viabil care poate salva ţara. Cu părere de rău rînza DVS e mai mare ca creierul. Nu sunteţi un lider care ar avea priză la electorat. Nu aveţi o echipă de profsionişti care ar putea prelua guvrnarea. Vorbe goale despre unire cu Patria mamă a mai lansat şi IUDA de ROŞCA. Fuzionaţi necondiţionat la PL dacă sunteţi patriot. Doamne ajuto să fie înţeleaptă. Dacă veţi fuziona cu PL veţi demonstra prin fapte că sunteţi ROMÎNCĂ şi doriţi reîntregirea ţării. D-a Pavliceco nu faceţi jocul comuniştilor.

Pentru cea care s-a semnat „din Romania” si nu si-a luat licenta inca, sa nu mai minta ca romanii din Romania nu doresc unire cu fratii lor Basarabeni. Sa puna mana pe carte si sa-si vada de treburile ei in Romania , daca o face asemena studii…

va iubesc frati moldoveni

DIN ISTORIA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA

1921? 1924? 1944? 1948? 1989?

Un sfert, o jumătate, trei sferturi de secol?

Indiferent de epoca de referinţă, de la fondare şi pînă în recentu-i de­ces, există în istoria acestui partid un fir negru care i-a pecetluit geneza, doctrina, evoluţia şi acţiunea politică: trădarea autenticelor năzuinţe ale po­porului român.

Debutînd pe scena politică a Româ­niei (1921) prin afilierea, fără condiţii, la nefastele „21 de puncte” impuse de Lenin „Internaţionalei Comuniste” (Komintern); ilegalizat pentru plat­forma sa antinaţională faţă de inte­gritatea şi unitatea statului român (1924); propulsat spre putere de tra­gica circumstanţă în care. România s-a alăturat coaliţiei antihitleriste (august 1944); cucerind guvernarea ţării prin violenţă şi abuz, cu sprijinul armatei şi consilierilor sovietici (6 martie 1945); adjudecindu-şi silnic sufragiul po­porului român, prin pseudo-alegeri (nov. 1946) şi lovituri de stat (30 dec. 1947); instăpînind dictatura partidului şi conducătorului „unic” după mode­lul stalinist, în persoana lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, apoi a lui Nicolae Ceauşescu; …partidul comunist din România apare, în lumina traiectoriei sale consumate, ca o formaţiune po­litică antinaţională, distructivă şi fără legitimitate istorică în solul acestei ţări.

În perioadă interbelică, a fost or­ganizat şi a activat ca o grupare ex­tremistă conspirativă, subversivă, de­dublat perfid ca mitologicul Ianus. La suprafaţă, cu platforme şi lozinci de­magogice menite să atragă aderenţi creduli din rîndul muncitorilor, ţăra­nilor, intelectualilor, minoritarilor et­nici, pentru nemulţumirile lor reale şi năzuinţele de mai-bine („Pace, pămînt, Iibertate!”; „Stat muncitoresc!”; „Jos dictatura!”).

În adîncurile conspirative, în culi­sele manipulate de Komintern, cu plat­forme şi lozinci antinaţionale, menite deliberat să distrugă fiinţa şi statul naţional al României Mari: atăcîndu-i toate structurile (economice, sociale, politice, culturale, militare, religioase, diplomatice); promovind pretexte de „martiraj” politic (false procese „anti­fasciste”, cu scenarii dictate de Ko­mintern) ; înscenînd conflicte „etnice” care atrăgeau represiunea firească a organelor de ordine („Tatar Bunar” şi „Ghimeş” organizate ca „revolte” ale minorităţilor); atrăgind „solidarităţi internaţionale” concertate de Moscova, sprijinite pe partidele comuniste din alte ţări, pentru deformarea imaginii României în lume.

Este sigur că Revoluţia din decem­brie ’89 a deschis şi poarta libertăţii adevărului istoric şi că, într-un timp scurt, imperios cerut de generaţia care a înfăptuit-o, va trebui să apară mult amînata „Istorie a P.C.R.”! Conside­răm că, şi pentru aceasta, este nevoie de competenţă profesională, probitate ştiinţifică şi scrupul moral, pentru a nu genera alte variante pseudo-istorice, din diletantism (fie el şi de bune intenţii!) sau conservatorism comunist deghizat.

Dintre multiplele unghiuri de abordare posibile, ne-am propus să schiţăm „scenariul” după care s-a ghidat partidul comunist din România în aşa-numita „problemă naţională” (spunem „aşa-numita” pentru a face o preci­zare conceptuală : „problema naţiona­lă” în România nu putea fi decît cea a naţiunii române ; problemele mino­rităţilor etnice din România puteau fi „naţionale” în statele-matcă de care ele se simţeau legale istoriceşte (Un­garia, Ucraina, Bulgaria etc. etc.) ; nimic peiorativ sau diminuant nu rezidă din termenul de „minoritate”, decît exacta delimitare faţă de termenul de „majoritar” condută care i-a atras şi scoaterea în afara legii (1924—1944).

Cu structuri organizatorice conduse de „revoluţionari de profesie”, subven­ţionaţi de forurile Kominternului, printre alte „surse” fiind şi tezaurul României, confiscat de puterea sovie­tică după primul război mondial; cu activişti-conducători, în majoritate, străini nu numai de origine româneas­că, ci chiar cetăţeni ai altor state; cu „congrese” şi „plenare” organizate, cel mai adesea, peste hotare ; cu „re­zoluţii” şi „platforme” elaborate de forurile exterioare, adesea într-o limbă românească stîlcită ; cu presă şi mani­feste propagandistice avînd acelaşi mentor, aceleaşi „directive” transmise ierarhic; …principala cauză a neaderenţei la P.C.R., în interbelic, a fost poziţia sa trădătoare faţă de suvera­nitatea, integritatea şi independenţa României.

Această poziţie era în flagrantă con­tradicţie cu năzuinţele poporului ro­mân, cu Constituţia şi legile ţării, cu răspunderea cetăţenească a exercitării drepturilor şi libertăţilor individuale, cu conştiinţa moral-politică din care, istoriceşte, ele s-au zămislit şi instituţionalizat ca norme de drept…Prin 1931, secretarul-general al P.C.R. de atunci, polonezul Alexandru Ştefanski-Gorn, constata în „Raportul” expus la „Congresul V” (desfăşurat în U.R.S.S., lîngă Moscova): „Partidul este puţin numeros; nucleul proletar este foarte slab ; partidul este foarte slab legat cu o serie de detaşamente proletare hotărîtoare (minerii, pelroliştii, industria militară); partidul nu este aproape deloc legat cu cea mai numeroasă pă­tură /…/ mişcarea ţărănească şi miş­carea naţional-revoluţionară care se desfăşoară în mare măsură în afara partidului”.

(Rog să fiu crezută ! Parantezele cu trei puncte, /…/, care, pînă acum, au fost folosite pentru ascunderea ade­vărului istoric, sînt folosite exclusiv pentru necesităţile impuse de spaţiu).

„Neaderenţa” de care se plîngea Ştefanski-Gorn, accentuată în anii ur­mători, explică faptul că, în august 1944, la legalizare, numărul membri­lor P.C.R. nu depăşeau cifra de 1000.

Toate rezoluţiile, hotărârile, manifes­tele, lozincile lansate de P.C.R. în pe­rioada celor 20 de ani de ilegalitate (1924—1944) au avut ca leit-motiv lozinca centrifugală a dezmembrării statului naţional unitar român, prin falsificarea principiului dreptului de autodeterminare al unor „popoare asu­prite” de „imperialismul român”. In momentele de tensiune internaţională, cu prilejul perfectării unor alianţe de­fensive la care România a aderat sau le-a iniţiat (Liga Naţiunilor, Mica În­ţelegere, Pactul Briand-Kellog, Antan­ta Balcanică etc. etc.), în conjuncturile tragice în care României i s-a ampu­tat teritoriul naţional (vara anului 1940), P.C.R. şi-a exprimat aprobarea, sprijinul, satisfacţia faţă de adversarii şi inamicii care atentau lâ drepturile poporului român.

Să dăm spaţiu (nu glas!) „documen­telor” şi nu frazei istoriografice inter­pretative, deoarece credibilitatea ei a fost profund deteriorată, de minciună şi falsificare.

Prezentăm extrase din documentele de „linie”, adoptate de P.C.R. în anii ilegalităţii.

• CONGRESUL III (Viena, 1924. Secretar general, maghiarul Elek Kobloş)

Rezoluţia în „problema na­ţională” : „România capitalis­tă, prin rezultatele războiului imperialist, mondial, prin «unirea tuturor românilor» şi-a supus însemnate părţi din naţiuni dezvoltate politi­ceşte, economiceşte şi culturaliceşte, şi, in felul acesta, din stat naţional a devenit stat de naţionalităţi. Consti­tuirea României Mari datori­tă tratatelor de pace de la Versailles, Trianon şi Neuilly a fost cumpărată cu preţul renunţării din partea clicii stăpînitoare şi la ultimul rest de independenţă naţională a ţării. România a devenit unul din vasali; cei mai supuşi ai imperialismului vest-european în Europa Centrală şi în Bal­cani”.

/…/ Dată fiind aceste miş­cări separatiste ale naţionali­tăţilor din ţară (Basarabia, Bucovina, Transilvania, Do­brogea aveau paragrafe spe­ciale indicînd aceste tendinţe — n.n.). Partidul Comunist din România are următoarea sarcini :

1. Să înfiereze prin propa­gandă şi agitaţia sa de zi cu zi caracterul antinaţional al burgheziei domnitoare româneşti şi să combată toate tra­tatele imperialiste de pace;

2. Să ia atitudine in nu­mele tuturor asupriţilor şi exploataţilor împotriva tutu­ror asupririlor naţionale şi împotriva principiului naţiu­nii şi limbii dominante. /../

3. /../ eliberarea naţionali­tăţilor este cu neputinţă fără crearea şi întărirea unui front comun revolu­ţionar împotriva bnrgheziei asupritoare româneşti şi a puterii ei de stat, şi pentru cucerirea Guvernu­lui Muncitoresc-Ţărănesc, şi a Federaţiei Repu­blicilor Muncitoreşti-Ţărăneşti din Balcani, liber create, in­dependente şi egal îndreptă­ţite, Partidul Comunist tre­buie să lupte cu hotărîre îm­potriva anexării violente a Basarabiei, Bucovinei, Tran­silvaniei şi Dobrogei si să sprijine în chip practic lupta pentru eliberarea şi indepen­denţa lor naţională”.

• CONGRESUL IV (Harcov, 1928. Secretar general, ucraineanul Vitali Halostence)

Din „Rezoluţia privind pe­ricolul de război”:

/../ Imperialiştii au creat «România Mare» cu peste 8.000.000 populaţie minorita­ră, ca să poată aduce Româ­nia într-o completă dependen­ţă şi stare de vasalitate faţă de ei. …/ Imperialiştii înar­mează România, ca s-o poată utiliza în război contra Uniu­nii Sovietice. /…/ Propaganda sistematică contra războiului popularizarea parolei «înfră­ţire pe front» şi «transforma­rea războiului imperialist în război civil» trebuie să în­ceapă imediat. /…/

6. Mult mai puternic decît pinâ acum trebuie să desfă­şoare partidul leninist parola de «autodeterminare pînă la dezlipire». Numai această pa­rolă /…/ adevărata dezlegare a problemei naţionale in Ro­mânia, in Balcani şi in Eu­ropa Centrală /…/

8. /…/ Social-democratii şi, ca ei, conducătorii naţional-ţarănişti, cu frazele lor paci­fiste, ajută Ia înşelarea poporului. Partidul Comunist trebuie să demaşte această politică criminală. /…/”.

Rezoluţia în „problema na­ţională” de la acelaşi con­gres a detaliat şi trasat ex­plicit, pe provincii istorice, felul cum P.C.R. trebuia să lupte pentru cele două etape ale aplicării lozincii de „auto­determinare” : pe de o parte, dezlipirea de statul român; pe de altă parte, alipirea spre care trebuia să tindă.

Pentru Basarabia:

„3. /…/ Această luptă a ma­selor muncitoare din Basara­bia este concretizată prin străduinţa lor de a se uni cu Republica Autonomă Sovie­tică Socialistă a Moldovei. („Republică” constituită, după 1918, în stînga Nistrului, pen­tru a exista acest embrion de stat „moldovenesc” — n.n.).

Pentru Bucovina:

„4. Sarcina Partidului Co­munist în Bucovina consta în demascarea energică a social-democraţilor ucrainieni care, în alianţă cu burghezia lor naţională /…/ duc o aţîtare în­verşunată împotriva Ucrainei Sovietice, în timp ce masele muncitoare din Galiţia (Polo­nia) năzuiesc spre unirea cu Ucrainn Sovietică.

P.C.R. trebuie neapărat să sprijine în tot felul, în agita­ţia si în munca sa zilnică în rîndurile maselor muncitoare din Bucovina, tendinţele lor de unire cu Uniunea Sovie­tică”.

Pentru Dobrogea :

„5. Burghezia română şi boierii români duc o politică de jefuire şi robire naţională a maselor muncitoare din noua şi vechea Dobroge. /…/ Organizaţia naţional-revoluţionară din Dobrogea ridică în această luptă lozinca «Do­brogea independentă» /…/ o sarcină deosebită a comunişti­lor din Dobrogea constă în a lămuri masele muncitoare bulgare că agitaţia burgheziei bulgare din Dobrogea /…/ pentru alipirea Dobrogei Ia Bulgaria se bazează pe dorin­ţa căpătării dreptului exclu­siv la subjugarea maselor muncitoare ale acestei pro­vincii /…/”

Neexistînd o „Republică Sovietică Bulgărească”, în acea fază trebuia realizată doar dezlipirea de statul român, prin formula Dobrogei „inde­pendente”. Tendinţele ce tre­buiau sprijinite în faza a doua… a „alipirii”, erau lă­sate în suspensie. Care erau ele, s-a văzut mai tîrziu, in­clusiv în incriminările recen­te (1990) care dezvăluie sar­cinile Partidului Comunist Bulgar privind R. Sovietică Bulgară.

Pentru Transilvania şi Banat:

„6. Burghezia română duce o politică de deznaţionalizare şi sărăcire a maselor munci­toreşti şi ţărăneşti din Tran­silvania şi Banat. Masele muncitoare ungare din Tran­silvania, cele sîrbeşti şi ger­mane din Banat duc în spi­nare jugul naţional al boieri­lor şi capitaliştilor români. /…/ Autodeterminarea pînă la despărţire şi deplina neatîrnare de statul român, este lozinca pe care Partidul Co­munist o ridica în aceste ţi­nuturi.”

Ca şi în cazul Dobrogei, inexistenţa unui stat „sovie­tic” în zonă, lăsa în suspen­sie realizarea etapei a doua — alioirea de alt stat. Se pre­ciza, însă :

„8. P.C.R., în agitaţia lui, trebuie să explice muncitori­lor şi ţăranilor de toate na­ţionalităţile din România de astăzi că lupta lor pentru eli­berarea naţională şi social-economică trebuie să fie strîns legată cu lupta asemă­nătoare a tuturor popoarelor din Balcani /…/ şi organiza­rea Federaţiei Balcanice a Republicilor Muncitoreşti-Tărăneşti va aduce deplina dez­robire naţională, economică şi socială”.

In perioada ulterioară, for­mulele şi parolele pentru Transilvania au cunoscut di­verse variante, fondul lor păstrîndu-şi însă viziunea de „perspectivă”.

• CONGRESUL V (lîngă Moscova, 1931)

Secretar-general, polonezul Ştefanski-Gorn, despre care am mai referit. Deoarece, şi în perioada dictaturii ceauşiste, acest congres a fost „me­najat” şi „atenuat” în ce pri­veşte caracterul lui antinaţio­nal (coincidea cu intrarea în mişcarea comunistă a tînărului „revoluţionar” de profe­sie !) iată extrase din Rezolu­ţia în „chestia naţională” adoptată atunci:

„1. România contemporană nu reprezintă prin sine o uni­re «a tuturor românilor», ci un stat tipic cu multe naţiuni, creat pe baza sistemului pră­dalnic de la Versailles, pe baza ocupării unor teritorii streine şi pe baza înrobirii unor popoare străine”.

/…/ „3. Politica claselor stăpinitoare române în provin­ciile ocupate, a avut şi are un caracter vădit imperialist, colonial”.

, /…/ „4. Politica de exploa­tare colonială a provinciilor ocupate şi politica de pregă­tire a războiului antisovietic este întovărăşită de represiuni turbate /…/ împotriva condu­cătorului acestor mişcări — împotriva partidului comunist din România”.

Erau detaliate, şi cu acest prilej, acţiunile de „desnaţio-nalizare”, de „colonizare”, din provinciile româneşti u-nite, cu exemple şi exage­rări, ca minciuni şi calomnii luate din arsenalul propagan­distic atît de bine pus la punct în mişcarea comunistă interbelică, dirijată de Komintern.

În conformitate cu „scena­riul” pe care l-am explicat, nu erau cruţate nici statele revizioniste cu pretenţii la teritorii româneşti — exceptînd, bineînţeles, U.R.S.S. şi „drepturile” sale asupra Ba­sarabiei şi Bucovinei —, nici partidele „burgheze” ale mi­norităţilor naţionale din Ro­mânia (maghiari, germani, ucrainieni, bulgari, evrei sionişti ş.a.) care urmăreau, fie­care In parte, scopuri la fel de „imperialiste” şi „şoviniste”.

În acest scop, printre cele­lalte lozinci care îşi păstrau „actualitatea” (autodetermina­rea — despărţirea — alipirea), se insista asupra uneia, în mod special:

„18. Trebuie demascată în mod energic şi sistematic în faţa maselor largi ale popoa­relor asuprite, politica bur­gheziei lor proprii, înţelegerea ci cu imperialismul roman /…/ pregătirea comună a răz­boiului imperialist contra U.R.S.S. de către burghezia de toate naţionalităţile /…/ îm­potriva maselor populare din Basarabia, Bucovina, Transil­vania, Dobrogea şi Banat”.

„21. În lupta lui pentru eli­berarea naţională a popoare­lor asuprite din România, P.C din România trebuie să popularizeze neîncetat succe­sele construirii socialismului în U.R.S.S. şi în special în Uniunea Sovietică şi în Re­publica Moldovenească, arătînd că rezolvarea sovietică a problemei naţionale este singura pildă a rezolvării jus­te a problemei naţionale /…/”

Ideologia comunistă (şi is­toriografia izvorîtă din ea) a ignorat în mod deliberat abordarea acestei „linii” de conduită a P.C.R., pentru a-şi aroga meritul de a fi fost singurul partid consecvent, în rezolvarea acestei complexe şi delicate probleme.

Chiar şi în anii dictaturii ceauşiste — cînd s-a produs acea «autocritică» şi debara­sare de documente «nefaste» transmise de Komintern, care vizau dezmembrarea ţării, etc. etc. — vechii militanţi ai re­voluţionari de profesie au dat vina, exclusiv, pe „directivele” de la Moscova, pe „străinii” care impuneau acele teze, pe faptul că ei, comuniştii „au­tohtoni”, nu o împărtăşeau, nesocotind-o. Este posibil. Există cazuri şi episoade care probează această realitate. Din acest punct de vedere, cazul primului secretar al P.C.R. ales la Congresul I (1921), cazul lui Gheorghe Cristescu, este elocvent. El s-a rupt de P.C.R., iar după august 1944 a cunoscut „ra­iul” puşcăriilor comuniste.

Intr-o abordare obiectiv-istorică nu se poate porni, în­să, de la excepţii sau cazuri singularizate. Şi, sub acest aspect, iată ce spunea Stefanski-Gorn la acel congres al V-lea (1931):

„/…/ am căutat explicaţii pentru faptul că P.C.R. este deosebit de slab în Vechiul Regat /…/ unul din tovarăşii români s-a pornit să-mi do­vedească că masele munci­toare româneşti, şi în special ţăranii /…/ n-ar avea nimic împotrivă dacă Transilvania, Basarabia ş.a. s-ar desprinde imediat de România Mare”.

Poate, într-un viitor apro­piat, arhivele Komintemului, păstrate la Moscova, vor aduce mai multe lămuriri în această chestiune. Cu atît mai mult cu cit convulsiile poli­tice interne, provocate de Sta-lin în P.C.U.S.(b), au avut consecinţe şi pentru partidele comuniste subordonate.

Cum însă nu pentru atitu­dini în „problema naţională” au fost ele declanşate, cheia pentru justa abordare a aces­teia trebuie căutată, mai ales, în conduita sinuoasă a diplo­maţiei sovietice în interbelic, dovedind alinierea integrală a P.C.R. la „linia” susţinută de Internaţionala Comunistă şi partidele afiliate ei.

Aşa se explică (şi poate fi exemplificat pas cu pas) ati­tudini aparent contradictorii de susţinere :

— contra sistemului trata­telor de pace de la Versailles / apărînd tratatele (deci „revizionism” — „antirevizionism”);

— contra Lgii Naţiunilor/ apărînd Liga Naţiunilor;

— contra statelor „imperia­liste” ale democraţiilor apu­sene / pentru strîngerea legă­turilor cu ele ;

— împotriva fascismului şi hitlerismului / tolerînd şi justificînd politica Germaniei, a lui Hitler.

— împotriva tendinţelor de război / justificînd anexiunile prin război, cerînd pace resemnată, declanşînd război de apărare.

În funcţie de segmentul cronologic sau episodul a-bordat, P.C.R. poate apărea şi în lumini favorabile, din acest punct de vedere. Aşa s-a şi procedat, în funcţie de teza ce s-a dorit susţinută, în prezentarea atitudinii P.C.R. în interbelic.

Cel mai elocvent este anul 1939 (primăvara-vara) In tim­pul căruia, efectiv, P.C.R. sus­ţine, pentru scurt timp, teze mai puţin nocive.

Odată cu semnarea „Pactu­lui de neagresiune” germano-sovietic din 23 august 1939, şi cu linia politică decurgînd din acţiunile U.R.S.S., P.C.R. adopta un ton din ce în ce mai agresiv, relansînd şi susţinînd trădătoarea lozincă a dezmem­brării României. Cum congre­se nu se mai ţin, cităm din presa comunistă.

• „SCÎNTEIA”, 8 septembrie 1939 (secretar general, al P.C.R., bulgarul Boris Ştefanov)

„Încheierea pactului de nea­gresiune sovieto-german este o confirmare în plus a juste­ţei celor expuse de tov. Stalin şi Manuilski /…/ Pactul este o consecinţă a politicii hotă­rî te de pace a statului sovie­tic”.

„Lupta de clasă”, decem­brie 1939:

„Prin pactul de neagresiu­ne /…/ Uniunea Sovietică a salvat ţările Baltice şi sud-estul Europei de măcelul im­perialist”.

Dar, să admitem eazul că, în epocă, nu s-a cunoscut „protocolul adiţional secret” prin care U.R.S.S.-ului i s-au recunoscut de către Germa­nia tendinţele anexioniste la adresa Poloniei, României şi a ţărilor baltice.

O altă mişcare extremistă din România, cea de „dreap­ta”, a pretins că nu a cunos­cut respectivul tîrg, cînd îşi exprima admiraţia faţă de marele succes diplomatic al Germaniei! In orice caz, cît de tare s-au apropiat, atunci, „extremele” vieţii politice de la noi, în aprecierea acelui moment, fiecare adulînd ge­nialitatea „idolului” protec­tor : Stalin, respectiv Hitler.

În schimb, după ce ele au început să prindă „viaţă”, în ceea ce privea România, lu­crurile nu mai erau „secrete” şi s-au consumat sub ochii şi în plin impact cu conştiinţa naţională a poporului. Care a fost atunci „poziţia” P.C.R. ? Iat-o, exprimată în documente oficiale.

• MANIFEST (iulie 1940) al Comitetului regional din Moldova al P.C.R.

Se relatează „eliberarea” Basarabiei şi Bucovinei de către armata roşie: „Armata Roşie a muncitorilor şi ţăra­nilor, care ajută proletariatul din toată lumea, de a se eli­bera de sub jugul imperialis­mului, a intrat in acţiune. Ea a păşit în Basarabia şi Bu­covina de unde izgoneşte ciocoii şi moşierii care au supt singele poporului şi va ajuta muncitorii şi ţăranii să-şi scuture jugul capitalist /…/ în 1918/ după un război de lungă durată, muncitorii şi ţăranii din Rusia ţaristă s-au răsculat contra ţarului /…/ Imperialiştii români care au dus întotdeauna o politică de acaparare şi subjugare a altor popoare, nu au pierdut nici atunci momentul. În frunte cu regele Ferdinand, călăul republicii socialiste ungare, s-au aruncat ca nişte hiene asupra Basarabiei şi au smuls-o de la tînăra Repu­blică Sovietică /…/ şi cu aju­torul baionetelor au subjugat Basarabia. Au fost 22 de ani de teroare sălbatică. Dar au fost şi 22 ani de luptă eroică a poporului basarabean şi bucovinean împotriva călăilor care l-au subjugat”.

• MANIFEST (iulie 1948) al Comitetului Regional Dobrogea al P.C.R.

„Sub impresia isprăvilor războinice germane, prăbuşi­rea imperialismului francez şi eliberarea Basarabiei şi Bu­covinei de nord de către Ar­mata Roşie Sovietică, vîrfurile reacţionare capitalisto-moşiereştl, sub conducerea regelui, au trecut făţiş de partea fascismului germano-italian /…/. Eliberarea noastră nu va veni de la fascismul român, de la iredentiştii bul­gari din Sofia sau de la HitIer şi Mussolini, ci numai de Ia lupta noastră unită sub conducerea P.C.R. /…/ Pentru dreptul de autodeterminare pînă la despărţirea de statul român /…/

Trăiască Armata Roşie So­vietică, care a eliberat popo­rul basarabean şi bucovi­nean !”

Şi iată, un punct de vedere oficial, în numele CC. al P.C.R. la 8 august 1940, în care, pe lingă satisfacţia pen­tru „eliberarea” Basarabiei şi Bucovinei de nord, se enunţau şi „speranţele” privind rezolvarea problemei „naţio­nale” în Transilvania şi Dobrogea.

• MANIFEST al CC. al P.C.R.

„Către muncitorii şi ţăranii români!

Către popoarele asuprite ale Ardealului şi Dobrogeiî!”:

„«România Mare» a deve­nit o temniţă a popoarelor /…/ în măreaţa familie a popoarelor sovietice — egale în drepturi — integrate în mod liber după voinţa şi dorinţa lor în U.R.S.S., Basarabia (în R.S.S. Moldovenească) şi Bu­covina de Nord (în R.S.S. Ucraineană) se transformă din ţinuturi ruinate şi însîngerate, în ţinuturi înfloritoa­re şi înstărite”. Şi, se averti­za, fără echivoc:

«Nu trebuie uitat o singură clipă că mai continuă să dom­nească sîngeroasa asuprire imperialistă asupra popoare­lor Ardealului şi Dobrogei. /…/ Voi, muncitori şi ţărani români, sînteţi datori să sus­ţineţi lupta popoarelor asu­prite pentru eliberarea lor de sub jugul imperialismului ro­mân /…/ popoarele Ardealu­lui şi Dobrogei vor avea şi dreptul de a decide cu cine vor în mod liber să se uneas­că”.

După ce se sublinia, din nou, că aceste „popoare” nu voiau nici exploatarea „im­perialiştilor” români, nici a „iredentiştilor” maghiari sau bulgari, se arăta : :

«Noi, Partidul Comuniştilor vă chemăm la luptă revolu­ţionară sub drapelul roşu al internaţionalismului proletar — steagul lui Marx-Engels-Lenin-Stalin — sub faldurile căruia 193 de milioane de oa­meni au cucerit victoria $o-cialismului în tT.R.S.S. /…/ Sub acest steag, în colaborare cu Eroica Armată Roşie, au fost eliberate popoarele Ba­sarabiei, Bucovinei de Nord şi popoarele Statelor Baltice. Sub acest steag vom învinge şi noi”.

Mai trebuie, oare, adăugată vreo altă explicaţie ? Mai poate cineva susţine că exis­tă alte posibilităţi de inter­pretare ? Mai poate exista vreo rezervă privind justeţea scoaterii în afara legii a P.C.R., în interbelic? Iată, de altfel, o autoapreciere a în­săşi P.C.R. privind ilegalizarea sa, făcută însă cu mîndrie nedisimulată :

„Partidul comuniştilor a suferit el însuşi cele mai grele lovituri din partea im­perialismului şi a fost dizol­vat încă în 1924 /…/ pentru că în programul său a înscris lupta pentru dreptul la audeterminare a naţionalităţilor asuprite, pînă la despărţirea de stat. /…/ Partidul Comu­nist din România declară sus şi tare: /…/ trebuie împiedi­cat ca imperialismul român să calce în picioare drepturile ce aparţin popoarelor Ardea­lului şi Dobrogei”.

Ne oprim cu exemplificările şi co­mentariile. Asigur cititorii că atari do­cumente nu sînt nici puţine, nici sin­gulare, nici selectate tendenţios.

In parte, aceste documente, taxate ca avînd -„teze eronate», -neconforme eu realităţile», etc. etc., au fost deza­vuate in documentele „de linie” ale P.C.R., după 1965, iar istoricii au folo­sit portiţele deschise de conjuncturismul ceauşist.

Numai că… judecarea atitudinii unui partid politic, într-o anumită epocă, nu se face după regrete intîrziate cu decenii, ci după efectiva sa acţiune şi ecoul în conştiinţa contemporaneităţii. Şi aşa cum oamenilor nu li se poate schimba biografia, nici partidele nu-şi pot construi alt trecut, decît cel pe care l-au avut. Cine o face, adaugă la un trecut clădit pe minciună şi tră­dare, o nouă minciună, o nouă tră­dare: a adevărului istoric. Este cazul «documentelor P.C.R.», a «concepţiei preşedintelui», a «precizărilor tovară­şului Nicolae Ceauşescu» (şi a tot ce s-a scris in întunericul născut din ele) — cum se spunea, pînă la 22 decem­brie 1989 — în materie de legitimitate istorică a P.C.R., in perioada ilegali­tăţii sale. Cu atit mai grav cu cît ele au servit la creşterea monstruoasă a cultului „eroului de la Scorniceşti”, din „fragedă copilărie”, dînd gir pseudo-istoric celei mai scelerate dictaturi. Maşinăria de minciuni şi-a pus în funcţiune toate resursele şi metodele experienţei ilegaliste, cu chiar concursul „foştilor” militanţi, dispuşi la mărturii cointeresate, nu pentru vreun examen de conştiinţă, fie el şi tardiv, ci pentru „spălarea pe mîini” — mîini care nu mai voiau să părăsească pute­rea spre care au fost propulsate de un tragic accident al istoriei.

Cat de SLABANOGI suntem !!!!!!!!!!!!!

PCRM arboreaza DISCRET drapelul “” fascist roman “” la sediul partidului !!!!!!!!!!

Domnul GHIMPU arboreaza DISCRET la el acasa ( presupun in bucatarie ) drapelul MOLDOVEI sau al ROMANIEI nu stim care !!!!!!!!!!!!!!

FILATOV,LUPOV,URECHIANOV , silence, nu stim ce au facut, cred ca au arborat drapelul rusesc, caci pragmatismul presupune LASITATE !!!!!!!!!!!!

UN grup de politicieni americani sustin , “” in particular “” ( adica zis incetisor , sub plapuma, nevestelor lor )nu OFICIAL, lupta Moldovei pentru a se debarasa de
presiunile rusiei :::::::::

Stai si sa nu crezi !!!!!!!!! RUSIA a ajuns teroarea lumii prin aroganta si IRESPONSABILITATE :::::::::: TOTI tremura ( cei MICI ) sau se prefac ca tremura ( CEI MARI ) .

Un jurnalist rus insulta PRESEDINTELE MOLDOVEI declarandu- l “” smintit “” !!!!!!!!!! Nimeni nu reactioneaza cu violenta maximala. Ati auzit un presedinte al unei tari din lume ::::::::::: AMERICA, UE, ASIA, sau un stat minuscul de undeva SA PROTESTEZE la o astfel de insulta inimaginabila ?????????

PRAGMATISMUL SI LASITATEA, merg perfect impreuna .

DEPLORABILE si DEBILE aceste discursuri fara cap fara coada,ale politicienilor de la CHISINAU, cu ocazia asa zisei INDEPENDENTE SUB CONTROL RUS, discursuri ANTIROMANESTI, ANTI-UNIONISTE care degaja SERVILISMUL OBSCEN fata de stapanii de ieri.

ALINIEREA ALIANTE la conceptiile PCRM-ului este ,in fine, TOTALA.

Ce ne ramane ????????? DOAMNA VITALIA PNL cu conditia sa ne explice felul cum intelege DOMNIA SA UNIREA cu ROMANIA, caci svonurile care circula privind PNL-ul nu sunt incurajatoare pentru adevaratii UNIONISTI.