Joi seara am fost invitata la emisiunea Chestiunea Zilei, cu Mariana Rata. M-a uluit sa aflu ca membrii AIE refuza de mai multe ori sa vina la Jurnal TV. Eu asta, pur si simplu, nu inteleg. Inseamna una din mai multe – se tem sa spuna ce cred, nu stiu ce sa spuna, li se interzice sa spuna ceva sau le e totuna. Cred ca varianta a treia e cea plauzibila.

Emisiunea a fost despre afirmatiile lui Sergiu Mocanu expuse intr-un articol, in special, contra omului de afaceri Vlad Plahotniuc. Sint recunoscatoare Jurnal TV ca m-a invitat macar la o  asemenea emisiune, mai grea. Pentru ca putini au curajul sa dezbata teme sensibile, care stau la limita perceptiei si a adevarului, la limita vinovatiei si a prezumtiei nevinovatiei.

Ce cred eu despre articol, despre situatia politica si motivele subterane ale cazului? Am cooperat in ultimul timp cu Sergiu Mocanu in probleme importante si utile, una fiind sprijinul moral al celor din Comisia Cojocaru, care optau pentru definirea perioadei sovietice ca ocupatie si pentru condamnarea univoca a regimului comunist. Indraznesc sa afirm ca am avut senzatia unei anume stari de spirit a lui Sergiu Mocanu, care nu agrea nici AIE, nici pe fiecare in parte, spunind lucruri adevarate, in opinia mea, despre ce se intimpla. Insa articolul vizat a aparut prea brusc, denotind o redirectionare a perceptiilor sale si ma intreb ce s-a intimplat. (mai mult…)

Am privit marti seara la Jurnal TV o emisiune cu particparea femeii de afaceri Eugenia Duca, victima a faradelegii, a coruptiei si a intereselor clanurilor mafiote – si in regimul comunist, si in regimurile democratice. Este o situatie uluitoare ca Doina Duca, fiica Eugeniei, avind o decizie CEDO IREVOCABILA, nu poate, timp de un an de guvernare democratica, pentru care am votat cu totii, sa obtina executarea.

Jurnal de Chisinau a scris despre demersurile, interpelarile si implicarea mea, ca deputat, in “cazul Duca”, asa cum am facut-o si in “cazul Heroina”. Cind, in 2006, doar in baza unei simple cereri depuse la CEDO de Andoni, in fata caruia Familia Duca a cistigat, Plenul CSJ si-a anulat o decizie irevocabila, toti s-au temut sa puna problema in Parlament. Desi Dumitru Diacov mi-a recunoscut ca era vorba sa o abordeze un deputat din Fractiunea sa, se pare era vorba chiar de Vlad Filat, care a refuzat. Atunci inca nu se lupta nici impotriva comunistilor, nici impotriva coruptiei in justitie. Sau le-a fost la toti in cot. Eu am facut-o si am primit raspuns despre incalcarea securitatii raporturilor juridice. A fost uluitor ce s-a intimplat atunci, ramine uluitor ce se intimpla si acum.

Am luptat in Parlament si pentru finantarea, conform legii, a justitiei, am si un raspuns exhaustiv din partea CSJ si CSM, care demonstreaza ca justitia nu era finantata conform legii, dar nici nu se opunea Guvernului si Parlamentului apartinind PCRM si, astfel, devenea tot mai corupta. Si-atunci – ce vrem de la o asemenea justitie? Ea considera ca are dreptul sa ia mita. Si daca nu le dai salarii, atunci trebuie intreprinse alte masuri. AIE nu poate invinge sistemul judecatoresc – cel care – cu mici exceptii – este total corupt.

In editia de marti a Chestiunii Zilei cu Mariana Rata asupra cazului, pe care am postat-o aici si, daca o veti privi, nu veti regreta, Eugenia Duca a spus clar – “cazul Filat si cazul Duca sint asemenatoare, ba chiar in cazul meu s-a pronuntat deciza mai devreme. Insa, in timp ce cazul lui Filat s-a executat, cazul Duca – nu se executa. Oare trebuie sa fii prim-ministru ca sa obtii executarea unei decizii CEDO definitive?”

O prestatie buna a avut si Gheorghe Susarenco, ministru-adjunct al justitiei. Este adevarat, el este om de stat, insa e neputincios, ceea ce il enerveaza si il face sa spuna chiar ce crede. Sa ascultati cum invinovateste clasa politica de ce se intimpla azi in societate. Pentru ca aceasta clasa politica trebuie sa isi ia mina de pe gruparile de interese si clanurile mafiote pe care le “krisuieste”.

CONCLUZIA: “AIE NU A INVINS SISTEMUL CORUPT, CI IL PREIA, CU SUCCES, SAU SE CONTOPESTE RAPID CU EL”.

Sa-mi demonstreze cineva ca nu este asa.

Vitalia Pavlicenco

S-ar putea sa il deranjeze pe Constantin Tanase ca ii promovez articolele. Dar nu cred ca e ceva rau ca avem idei si opinii comune. Dimpotriva. Cred ca e bine. Indiferent de relatiile pe care consider EU ca le am cu EL, indiferent de perceptia lui Tanase asupra relatiilor pe care EL nu le are cu MINE, conteaza ideile emise si ma bucur sa vad articole pe care eu le consider curajoase si spuse verde-n ochi. Adica, este important sa nu te ticalosesti si sa raspunzi degeaba pentru cineva. De aici vine distantarile…

In acest articol este o idee foarte clara – cine va fi vinovat de o intoarcere la putere a comunistilor. Adica, nu Tanase, care scrie, nu Pavlicenco – “spurcaciunea” asta, careia nu ii mai tace gura -, nu Cheianu, care scrie si face scenete, sau alti bloggeri, lideri de opinie, ong-isti, CI CEI CARE DECID.

De ce unii ziaristi scriu mai pertinent in ultimul timp? Corect – pentru ca nu vor sa-si piarda credibilitatea, care e foarte greu, daca nu imposibil, sa ti-o restabilesti. Si bine fac. Prin acest articol, Tanase si-a declinat raspunderea ca ziarist pentru lipsa efectului criticilor sale si pentru efectul trecerilor unor lucruri sub tacere…

Zilele trecute, linga “pticika” – “piata de pasari”, unde mai cumpar fleacuri pentru necesitati cotidiene, m-a oprit o femeie si imi spune: “Dna, dumneata ne chemai sa votam pentru liberali! Noi sintem dezamagiti – ce ne spuneti acum? E tot mai greu, e tot mai rau, justitie nu exista, copiilor nostri nu li s-a facut dreptate dupa 7 aprilie, comunistii nu sint pedepsiti, totul e pe vechi si e depresie, preturile cresc, locuri de munca nu sint, politia nu e cu omul simplu si cu legea – incotro mergem?

Am hotarit – nu mai chem niciodata sa voteze cineva pentru altcineva. Numai pentru noi, PNL si reprezentantii PNL. Pentru ca nu poti purta raspundere pentru cei pe care nu-i poti influenta. Ceea ce putem face e sa adoptam declaratii, sa facem – in van!, este adevarat! – sugestii liberal-democratilor si sa criticam starea de lucruri prin atitudinile noastre.

Intre altele, Partidul National Liberal este primul partid inregistrat ca doritor de a participa la dezbaterile de la Radioteleviziunea publica privind referendumul. Ne-am cam mirat sa auzim una ca asta, dupa ce nu am fost inregistrati printre primele noua partide la CEC. Asa ca devine tot mai clar – partidele “bogate” au bani sa cumpere voturi, dar nu au bani sa le explice oamenilor de ce e nevoie de referendum. Treaba lor.

Revin, in curind, cu o pozitie fata de cazul femeii de afaceri Eugenia Duca, postind aici si emisiunea, care m-a impresionat, de la Jurnal TV, caz ce arata ca

“AIE NU A INVINS SISTEMUL CORUPT, CI IL PREIA, CU SUCCES, SAU SE CONTOPESTE RAPID CU EL”.

“Constantin Tanase: Referendumul, “copilul” nedorit al Aliantei

Metaforic vorbind, se poate spune că preconizatul referendum pentru 5 septembrie este „copilul” nedorit al Alianţei. Niciunul dintre „părinţii” Alianţei nu l-a dorit, dar deoarece aşa se crease situaţia (politică) şi, fiind prea târziu, nu se mai putea face nimic, l-au acceptat, însă cu de-a sila şi fără dragoste. De aceea şi campania pre-referendum va fi una a lehamite, nesinceră şi, drept urmare, neconvingătoare.

Să dea Dumnezeu să nu am dreptate! O campanie de acest gen nu va aduce prea mulţi moldoveni la urne. Da, ne putem mângâia cu gândul că pragul de participare la referendum fiind coborât atât de jos, rezultatele lui oricum vor fi validate. E o mângâiere proastă însă, fiindcă o participare sub cincizeci la sută ar însemna un câştig al comuniştilor. Iată de ce, nedorit cum este, „copilul” Alianţei trebuie tratat cu respect, ba chiar să i se cumpere şi bomboane, ca să nu facă nazuri… Referendumul din 5 septembrie nu va fi o simplă repetiţie generală, ci prima etapă a electoralei pentru parlament şi preşedinţie.

Înţelegem că, sub aspect moral, politic şi organizaţional, nu va fi simplu ca cele patru partide din Alianţă, rivale prin logica lucrurilor, să-şi sincronizeze mesajele pe o singură partitură în care dau în pârg notele de dragoste reciprocă. Dar altă soluţie nu există! Dacă este compromis referendumul din 5 septembrie, peste două luni, pe 14 noiembrie, liderii Alianţei vor trebui să meargă la sediul PCRM cu pâine şi cu sare pentru a-i felicita pe învingători. Când afirm aceasta, nu exprim o opinie parti-pris, cum zic bătrânii de la ţară, şi nici nu cobesc, ci gândesc. Gândesc responsabil şi critic.

În timp ce liderii Alianţei îşi trag reciproc preşul de sub picioare şi nu ştiu cum să împartă vertaliotul, comuniştii calcă satele de-a mărunţelul, ulicioară cu ulicioară, „bat la pătrat”, precum Katiuşele. Dacă, ferească Dumnezeu, pe 14 noiembrie alegerile parlamentare, dar şi cele prezidenţiale, vor fi câştigate de comunişti, vina vor purta-o – integral şi fără rest – nu presa, nu alegătorii, nu inundaţiile, nu Decretul Ghimpu, nu soldaţii moldoveni care au mărşăluit la 9 mai pe Piaţa Roşie din Moscova, ci personal cei patru părinţi-fondatori ai AIE, pe care-i enumăr, cu majuscule, în ordinea puterii reale pe care o deţin în stat: FILAT, GHIMPU, LUPU, URECHEANU. Dacă, Doamne fereşte, cineva dintre aceştia crede că după alegerile din 14 noiembrie se va putea găsi o formulă de „CONSENS NAŢIONAL” cu comuniştii, iar electoratul, prost şi iertător fiind, va înghiţi-o şi pe aceasta, precum a înghiţit-o pe cea din 4 aprilie 2005, treaba va fi slută de tot. De ce? Pentru că o guvernare de coaliţie, liberal-democrată-comunistă, nu va aduce liniştea în această ţărişoară. Un lucru elementar trebuie să realizeze liderii Alianţei: dacă doreşti să te menţii la putere, nu o împărţi cu alţii, ci ia toată puterea. (mai mult…)

De cind Filat si-a injghebat partidul, numit, recent, de un fost fan, “partid al celor de unica folosinta”, dar, mai ales, de cind a lansat niste slogane simple, dar fariseice, dupa ce l-a votat pe Voronin pe 4 aprilie 2005, ma tot intreb cind va buhni minciuna.

Cred ca exista suficiente simptome si semnale referitor la trei lucruri: 1. PL ramine cel mai nedorit pentru Filat, mai ales dupa ce a fost nevoit sa fie cu PD si AMN impreuna pe 9 mai, pe 22 iunie si pe 28 iunie (pe 22 iunie PL a clacat!). 2. Filat i-a folosit pe oameni si, poate, va mai reusi sa amageasca lumea cu faptul ca “atrage oameni de calitate”, insa oamenii incep a pricepe ca el e bun cu ei cind sa ii atraga, dupa care, devine “pragmatic”, “ocupat”, nu mai are timp pentru toti, ei devenind “jetabili”. 3. Pentru a-si atinge scopul de a deveni mesia pe pamintul moldovenesc, Filat e capabil sa colaboreze mai curind cu PCRM; decit cu PL.

Este curios ca, in comentariile la articolul lui Cheianu, postat pe blogul meu, se induce opinia si chiar se aduc argumente ca PCRM nu ar dori sa coopereze cu PL in viitorul Parlament. In acest caz – ce fel de combinatie si majoritate parlamentara se va face?  Adica, mai exact – PCRM ar coopera cu PLDM, ca de PD nu mi se pare chiar imposibil. Si-atunci – cum ramine cu “Moldova fara Voronin” sau “Moldova fara comunisti”? S-o fi invechit lozinca, devenind si ea “jetabila”? (mai mult…)

“Aş vrea să mai insist un pic asupra unei idei a colegului Constantin Tănase dintr-un editorial de săptămâna aceasta. Nu ne putem permite luxul să spunem tot ce credem despre oamenii din AIE, sugerează reputatul publicist, întrucât le pavăm astfel comuniştilor drumul spre guvernare.

Într-adevăr, ne aflăm într-o situaţie delicată. Dacă am critica acum Alianţa, nu am fi înţeleşi de opinia publică democrată şi, totodată, am face un serviciu comuniştilor. Mai grav însă mi se pare altceva.

Problema este că toate criticile de după alegerile din toamnă nu vor avea absolut nicio valoare, întrucât nimic din ce vom spune atunci nu va mai conta pentru învingători. Moravurile şi reflexele celor care ajung la guvernare, indiferent de culoarea politică, sunt izbitor de asemănătoare.

Atunci vocile ni se vor pierde în noua armată a jurnaliştilor şi mass mediei înhămate la carul noii puteri.

Prin urmare, acesta mi se pare handicapul cel mai grav – acum nu putem (şi nu vrem) să criticăm, atunci critica noastră nu va conta. Mai rău, critica tot pe noi ne va dezavantaja, întrucât vom putea fi uşor învinuiţi de inconsecvenţă.

Există însă şi o consolare. Se pare că se va produce în sfârşit şi în politica noastră ceea ce s-a întâmplat demult în alte ţări ex-comuniste – tranziţia de la faza „ideologică” la cea „pragmatică”. Vin la guvernare nişte lupi pragmatici, care sunt gata să îmbrăţişeze orice idei şi orice ideologie – ori să nu împărtăşească niciuna – numai ca să guverneze.

În acest sens, scenariile postelectorale mi se par uşor de ghicit. Cred că alianţa cu Mihai Ghimpu nu va mai fi agreată de nimeni şi nu doar din cauza ideilor sale unioniste, ci şi pentru că el este făcut un pic din alt aluat, el mai ţine de faza „ideologică”, este un „nepragmatic” incurabil. În acest sens, nu mi se pare exagerat să admitem că oricare dintre componentele AIE (cu excepţia PL, bineînţeles) se va alia cu comuniştii. Cu o singură condiţie: Voronin să fie scos pe tuşă. Şi cred că lupii din PCRM vor izbuti asta, ei au nevoie de Voronin doar ca locomotivă electorală, pe care, după alegeri, o vor trimite pe linie moartă. Numai dacă Tkaciuk nu-l învaţă pe Voronin să bage în lista electorală mai puţini „lupi” şi mai mulţi indivizi anonimi şi obedienţi.

Şi lupii din PCRM se vor uni cu lupii din celelalte partide…

Şi vom ajunge în sfârşit la normalitatea unei clase politice pur şi simplu corupte, fără „fumuri” ideologice. Abia după ei vor accede la guvernare oameni care vor semăna cu cei din Occident, adică vor îmbina „pragmatismul” cu o minimă moralitate.

Iată de ce spun că situaţia noastră, a jurnaliştilor, nu este de invidiat.”

http://www.acum.tv/articol/15432, de Alex.Timoschenko, 25.7.2010

Nu m-aş fi apucat să scriu aceste rînduri dacă nu mi-ar fi căzut în faţa ochilor un articol în numărul din 12 iulie al săptămînalului „Der Spiegel“ intitulat „Pe uşiţa din spate în ţara făgăduinţei“ („Hintertürchen ins Gelobte Land“) şi cu subtitlul explicativ „Paşapoarte UE pentru (Republica) Moldova“. Intr-o corespondenţă din Chişinău se menţionează că aproape un milion de moldoveni au intors deja spatele patriei lor, oferindu-şi serviciile în străinătate, cel mai des ilegal. Din cei 3,6 milioane de locuitori ai Republicii Moldova 120 000 posedă deja un paşaport românesc şi mai bine de încă 800 000 sunt pe lista de aşteptare. In plus, Preşedintele României a fost de acord ca numărul naturalizărilor acordate să depăşească cifra de 10.000 pe lună, în acest an. Concluzia reporterului de la „Spiegel“ este evidentă: în acest mod se pune în mişcare o lărgire „pe şest“ a Uniunii Europene – fără vreun referendum şi fără acordul vreunor foruri competente de la Bruxelles, Berlin sau Paris. „Moldovenii votează cu picioarele şi intră prin uşa din spate în UE, în paradisul economic“ (citat).

Reporterul nu este străin de istoria evenimentelor care au dus la apariţia celor două state de limbă română, amintind anexarea Basarabiei în 1940 ca urmare a pactului Hitler-Stalin din august 1939, dar şi faptul că România se eschivează pînă în ziua de azi să recunoască graniţa de pe Prut. Dar chiar dacă un unionist – l-am numit pe Mihai Ghimpu – se află la ora actuală la cîrma statului, aceeaşi idee fiind împărtăşită şi de Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului (şi totodată nepot al lui Ghimpu) ziaristul de la „Spiegel“ notează că totusi perspectiva unei eventuale unire cu România nu este prea atrăgătoare: după sondajele de opinie două treimi din locuitori doresc intrarea în Uniunea Europeană, în timp ce doar două procente „se consideră români“. Cei mai  mulţi ţintesc doar obţinerea unui document care să le permită să lucreze undeva în Unuinea Europeană– întocmai ca Denis Rotari, faianţar de meserie care abia aşteaptă să primească paşaportul românesc pentru a-şi căuta de lucru undeva între Roma şi Lisabona. („Cu paşaportul vreau să merg undeva în Occident; România nu mă atrage“ – citat din articol).

In final – notează „Spiegel“ – în martie 2011, când România va intra în spaţiul Schengen, sutele de mii de moldoveni titulari ai paşapoartelor româneşti vor putea să se deplaseze liber în UE. (mai mult…)

Duminica, 25 iulie, a avut loc sedinta Delegatiei Politice Nationale a PNL, in care s-au discutat patru chestiuni: 1. Raportul Biroului Permanent Central privind activitatea desfăşurată între 17 aprilie 2010 şi 25 iulie 2010 si adoptarea Hotaririi pe marginea Raportului. 2. Cu privire la Poziţia PNL fata de referendumul constituţional de la 5 septembrie. 3. Cu privire la continuarea, în raioane, a acţiunii de colectare a semnăturilor pentru lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop. 4. Cu privire la cooptarea de noi membri in DPN.

In raportul prezentat in numele BPC, Vitalia Pavlicenco a prezentat amanuntit activitatea desfasurata intre 17 aprilie si 25 iulie si au fost identificate prioritatile pentru perioada urmatoare. In cadrul dezbaterilor au luat cuvintul Mihai Severovan, Alexandra Can, Andrei Iuri-Apostol, Anatol Revenco, Dumitru Mahu, Larisa Biriuc, Iulia Deleu, Roman Cociu, Pancrate Gojan, Filipp Druta, Ion Dragutan, Ion Alexei.

Audiind Raportul si opiniile exprimate in dezbateri, Delegatia Politica Nationala a PNL a adoptat o hotarire, conform careia: 1. Pina la 5 august, Filialele teritoriale ale PNL vor prezenta stafului si consiliilor electorale cite 10 persoane de incredere, ce vor face agitatie pentru referendum in raion din partea PNL. 2. In perspectiva pregatirii PNL pentru ciclul electoral incluzind un referendum, alegeri prezidentiale, alegeri parlamentare anticipate si alegeri locale, Filialele teritoriale ale PNL vor crea componenta nominala a stafurilor electorale. 3. Conducerea PNL va continua negocierile pentru identificarea solutiei optime in vederea participarii PNL la alegerile parlamentare anticipate. 4. Structurile teritoriale vor continua actiunea, inceputa la Chisinau, de colectare a semnaturilor pentru lichidarea consecintelor Pactului Molotov-Ribbentrop. 5. Structurile teritoriale vor continua colectarea principalelor probleme ale localitatilor, in perspectiva alegerilor locale din primavara anului 2011.

DPN a aprobat Pozitia PNL privind Referendumul, aprobata anterior de Biroul Permanent Central.

Serviciul de presa al PNL

In continuare plasam Raportul BPC pentru şedinta din 25 iulie 2010 a
Delegaţiei Politice Naţionale, prezentat de presedintele PNL, Vitalia Pavlicenco, si Hotarirea adoptata. (mai mult…)

http://www.ziare.com/social/romani/sa-ne-amintim-masacrul-de-la-fantana-alba-1030683

In urma ultimatumului Uniunii Sovietice de cedare a Basarabiei si ocuparea prin agresiune a acesteia, dar si a Bucovinei de Nord si a Tinutului Herta, o populatie de 4 milioane de romani au ramas sub cizma ruseasca, sperand mereu la reintregirea cu familiile lor de peste Prut.

Coplesiti de rapiditatea evenimentelor, multi romani s-au trezit in spatele granitei. Dupa ce socul initial a fost depasit, familii intregi aflate aproape de granita incercau sa treaca frontiera pentru a se reuni cu rudele de pe cealalta parte.

In afara de aceasta, politica Uniunii Sovietice de a faramita comunitatile romanesti din Bucovina de Nord prin deportare, nici la o luna de la ocupare peste 12.000 de romani au fost deportati si in decembrie inca 2000, infometarea si munca fortata indeamna populatia romaneasca sa isi caute refugiul in Regat, chiar si cu pretul vietii. (mai mult…)

http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=96&id=2118&zidc=4

Sergiu Pavlicencu: “Cel mai mare italienist basarabean: profesorul Nicanor Rusu”

(100 de ani din ziua naşterii)

Notă: din păcate, nu dispunem de poza lui Nicanor Rusu.

Profesorul Nicanor Rusu, din cîte am putut înţelege, însă nu cînd eram student, ci cu mult mai tîrziu, cînd mi-am început cariera universitară, a trăit toată viaţa cu o anumită frică, poate cu frica de a nu fi trimis din nou în Siberia, ca şi mulţi dintre basarabenii care au avut de suferit de pe urma regimului comunist. A plecat dintre noi fără a ajunge să se simtă liber în ţara sa şi să nu se teamă de autorităţi doar pentru simplul fapt că a făcut studii, şi încă ce studii şi cu ce profesori – atît оn România, cît şi în Italia. Destinul său a fost asemănător celor al multor basarabeni care mai sunt în viaţă şi care doresc, cel puţin acum, să se recunoască crimele regimului comunist. Dar vedem că nu se doreşte nici în zilele noastre să se recunoască ce s-a întâmplat cu generaţia părinţilor şi bunicilor noştri după 1940.

Evocarea personalităţii celui mai mare italienist basarabean, care a fost şi rămâne profesorul Nicanor Rusu, trebuie să servească, pentru contemporanii noştri, drept încă un indemn de a lupta în continuare pentru recunoaşterea oficială de către toată conducerea statului independent Republica Moldova a singurului adevăr istoric: am fost şi suntem români şi totul ce e românesc nu ne poate fi străin. Şi dacă nu recunoaştem că, în 1940, am fost ocupaţi, înseamnă că rămînem ocupaţi în continuare. De acolo, din ceruri, şi la cei o sută de ani din ziua naşterii, neuitatul profesor Nicanor Rusu mai aşteaptă Marea Zi a Dreptăţii – nu atît pentru sine, cît, mai curînd, pentru noi.

Comunitatea filologică de la noi va consemna, în vara-toamna acestui an, un eveniment important pentru istoria culturii basarabene din secolul trecut – o sută de ani din ziua naşterii cunoscutului profesor universitar Nicanor Rusu (1910-1990), pe care îl putem considera cel mai mare italienist basarabean. Va trece, probabil, mai mult timp pînă când va veni cineva care ar putea cel puţin să-l egaleze, nu să-l depăşească, dată vasta erudiţie şi fructuoasa sa activitate în cele mai diferite domenii. Nicanor Rusu a fost un neobosit profesor universitar, şef de catedră, cercetător ştiinţific, traducător, prefaţator, un om de cultură în adevăratul sens al cuvântului.

Pe profesorul şi împătimitul de marea cultură universală Nicanor Rusu l-au cunoscut şi l-au preţuit zeci de generaţii de absolvenţi de spaniolă de la Universitatea de Stat din Moldova (unde a predat nu doar spaniola, ci şi italiana), numeroşi colaboratori ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei (unde a lucrat, un timp, la Institutul de Limbă şi Literatură), mulţi оnvăţători (a fost metodist şi şef de cabinet la Institutul republican de reciclare a învăţătorilor) şi lucrători ai redacţiilor şi editurilor noastre (pentru care a scris articole şi studii, a prefaţat traduceri proprii şi ale altor traducători din literatura italiană şi universală, a pregătit ediţii, la noi, de pionierat ale unor capodopere din literatura universală), dar şi mulţi oameni simpli, pe care i-a învăţat, pur şi simplu, carte (a predat româna şi franceza în unele şcoli din partea de nord a Moldovei). Am enumerat aproape cronologic, dar în sens invers, activităţile principale pe care le-a desfăşurat singurul basarabean din acele timpuri cu un doctorat luat la Roma. Acest filolog, atît de erudit, cu o pregătire filologică excelentă, pe care marele Iorgu Iordan îl considera, în memoriile sale, alături de un alt basarabean ilustru, Eugen Coşeriu, ca pe unul dintre discipolii săi şi care a lucrat câţiva ani asistent la catedra condusă de domnia sa la Universitatea din Iaşi, a avut un destin deloc fericit după terminarea războiului al doilea mondial şi revenirea la baştină.

Am evocat personalitatea profesorului Nicanor Rusu de mai multe ori în cadrul unor conferinţe şi simpozioane organizate în Republica Moldova şi în România. Puţini i-au cunoscut adevărata biografie, pentru că asemenea biografii nu puteau fi povestite tuturor. Am reuşit să spicuiesc şi cîteva date dintr-o autobiografie, semnată de Nicanor Rusu şi anexată cererii de angajare în calitate de conferenţiar la Universitatea de Stat din Chişinău (cum se numea atunci actuala USM).      (mai mult…)

http://www.timpul.md/articol/televiziunile-intre-uman-si%E2%80%A6-audienta-13609.html

“Iubiţi cititori, vă propun să medităm în continuare despre televiziune, dar nu despre o televiziune concretă, ci despre televiziune ca fenomen.

Sus-semnatul, umila dumneavoastră slugă, nefiind „om de televiziune”, ci doar „consumator de televiziune”, va oferi cuvântul unui om care ştie cu ce fel de lingură se mănâncă această „ciorbă”. E vorba despre Andreea Marin-Bănică, celebra prezentatoare a emisiunii „Surprize, surprize” de la TVR 1, care într-un interviu recent acordat ziarului „Evenimentul Zilei” declară următoarele: „Cert e că azi nu mă mai uit aproape deloc la televizor la posturile româneşti, am doar două-trei programe pe care le mai urmăresc din când în când, pentru că ideea mea despre jurnalismul de televiziune pare să fie demodată în contextul actual şi nu mă regăsesc în ceea ce se întâmplă adesea pe micul ecran în prezent: scandaluri inventate de dragul unor modeste puncte de audienţă, lauda de sine fără merite reale, o scară inversată a valorilor, vorbe goale, forme fără fond. Nu îmi doresc să mă adaptez la acest nou tip de televiziune, aşa că l-am eliminat din viaţa mea, consider că nu îmi aduce niciun avantaj. Nu vreau să îi ofer copilului meu o asemenea perspectivă despre viaţă, ca şi cum aceasta ar fi normalitatea”. (Sublinierea оmi aparţine – c.t.)

Cînd la Bucureşti a fost lansată „Realitatea TV”, credeam că nu o să mă mai satur de ea. După scurt timp însă ceva s-a „frânt” în mine, dar mă temeam să recunosc că „ceva” nu e în regulă. Apoi am făcut un efort să recunosc, iar ceea ce am recunoscut e cam ceea ce a declarat celebra prezentatoare TV Andreea Marin. Am aşteptat cu mult interes, dar şi cu multă îngrijorare, lansarea la Chişinău a două „televiziuni de ştiri”. După lansare, îngrijorarea mea nu mi s-a părut lipsită de temei.

Nu vreau deocamdată să afirm că toate cele spuse de Andreea Marin despre televiziunile de la Bucureşti (scandaluri inventate de dragul unor modeste puncte de audienţă, lauda de sine fără merite reale, o scară inversată a valorilor, vorbe goale, forme fără fond) sunt perfect valabile şi pentru cele două televiziuni de ştiri de la Chişinău – „Publika TV” şi „Jurnal TV”. Putem însă vorbi deja despre nişte tendinţe îngrijorătoare, cum ar fi dispariţia umanului din ştiri şi reportaje şi înlocuirea acestuia cu un surogat, cu un uman contrafăcut, simulat şi cu senzaţionalul, de fapt cu un senzaţional, de asemenea, surogat şi simulat, inventat, fiindcă – de unde să iei senzaţional în fiecare seară într-o ţară ca R. Moldova unde senzaţionalul se produce la distanţă de secole? Astfel, durerile sinistraţilor din lunca Prutului nu mai sunt dureri umane, ci material publicitar, insistenţa cu care se repetă aceleaşi imagini aproape fiziologice şi apocaliptice transformă aceste dureri în material promoţional. Cu cît e mai groaznic şi mai şocant, cu atât e mai bine, pentru că televiziunile de acest gen au un singur Dumnezeu căruia i se închină, numele lui fiind AUDIENŢA, iar audienţa are şi ea la rândul ei un (singur) nume – BANUL. (mai mult…)