Vasilcau si “democratia comunista sau comunismul democratic”?

Iata ce spune un om de afaceri despre guvernarea liberal-democrata:

„Acestia nu incearca sa faca schimbarea, ci doar sa puna stapinire si sa preia ei controlul asupra sistemului corupt draconic, format de 10 ani de catre comunisti, sistem prin care poti fura bani publici si ramine nepedepsit. Iar noi, oamenii de afaceri, ne sufocam sub aceeasi presiune ca si in regimul comunist” (Dar la asta vom reveni. – V.P.).

Nu-l cunosc pe scriitorul Traian Vasilcau, sper sa nu se supere pe mine ca nu am citit ceva din ce a scris. Probabil ca nici el nu a auzit de mine si nu ma supar. Asa e la noi cu „informarea obiectiva a societatii”, conform Constitutiei, sub regim comunist. Cind am trecut cu ochii peste stirea ca Vasilcau a parasit PLDM, mi s-a parut ca e ceva din Romania. Abia putin mai tirziu, buna mea prietena, Alexandra Can, mi-a retinut atentia ca lucrurile stau altfel.

Ea este martora ce am exclamat la auzul declaratiei lui Vasilcau: “extraordinara coincidenta!” Tocmai vroiam sa scriu un articol despre PLDM, ca solutie imorala, al carui titlu mi l-a sugerat presedintele unei filiale a noastre de la nord – “Democratie comunista sau comunism democratic?” Discutia se axase pe afirmatia penelistului despre faptul ca, “la noi, totul s-a amestecat – comunistii si democratii. Cei care au fost “rai”, au devenit, brusc, “buni”, iar noi, care, parca, am fost cei buni, am ramas nu mai stim ce”. Se avea in vedere ca cei care au suportat cu stoicism si nu s-au prostituat – vorba lui Vasilcau – in cei 14 ani de guvernare agrariano-comunista – au ramas ca cei ce spun “iar noi locului ne tinem – cum am fost, asa raminem”. In loc sa serveasca pe nou cetatenii… Ba bine ca nu! Cei care au prosperat bine-mersi sub comunisti, continua sa prospere cu tupeu sub verzi, albastri si trandafiri, rizindu-le celorlalti in fata.

Un alt element al declaratiei lui Vasilcau pentru presa include referirea la “Inalta Imoralitate care guverneaza in PLDM”. Dna Can, intr-o discutie cu terta persoana, prezenta cind mi-a comunicat stirea in biroul sau, a confirmat ca am sustinut, personal, in repetate rinduri, faptul ca „PLDM este solutia imorala a societatii moldovenesti”. De ce? Sa ma explic.

Sintagma “solutia imorala” am interceptat-o mai recent in cazul Partidului Conservator din Romania, care facea si desfacea aliante ante- si postguvenare (sper sa ne ierte prietena noastra, vicepresedinta PC, Maria Grapini). Eu spun, dar unii prieteni nu sint de acord cu mine, ca PD-L este, la fel, solutia imorala in societatea romaneasca. Pentru ca Basescu a carat gruparea (actualmente una ce pare oligarhica), de la un partid social-democrat, cum era PD-ul, spre un partid “zis liberal”, atragind national-liberali, mai plasindu-se si pe o doctrina populara. Adica, a amestecat social-democratia, national-liberalismul/liberalismul cu atasament la familia europeana a popularilor (PPE, intre altele, are mari rezerve, pe putin zis, fata de eventualitatea aderarii R.Moldova la UE) intr-un ceaun, in care dospeste solutia imorala a politicii romanesti. Vom vedea ce va iesi din aceasta cacealma-strutocamila, urmarim atent cum basii si bobocii – Basescu, Udrea, Berceanu, Blaga, Boc, Videanu si altii – saracesc populatia din Romania. Sint de acord cu cei care numesc PD-L-ul partid democrat, el fiind, de fapt, social-democrat.

In Republica Moldova, PLDM-ul, cu un Filat izvorit din PD, dintr-un partid social-democrat, incercind sa devina liberal, atasat la doctrina populara, in loc sa ia oameni noi si indecisi (asa cum face constant PNL-ul), a luat cu japca alesii poporului dupa localele din 2007, apoi a mai incercat sa hascuiasca dupa parlamentarele trecute, dupa care a trecut la cei rosii. Care era rezonul sa plece Filat din PD, daca de cele mai multe ori se plaseaza nu pe segmentul decisional impreuna cu PL, ci alaturi si concurind cu PD?

Cum spunea un intelept – clasa politica se situeaza pe centru, avind un mesaj de dreapta pentru un electorat preponderent de stinga. Iarasi o cacealma! De unde vine intrebarea – pentru ce jinduieste atita putere Filat? Ca sa faca ce? Nu degeaba mai multi spun ca Filat si gasca sa politica sint si pot fi mai rai ca voroninii. (O gasca se bazeaza pe interese, un partid – pe valori).

Eu nu cred, dar nici nu exclud, mai ales dupa ce “liberal-democratul” a declarat ca “ii incurca partidele extraparlamentare” – adica nu comunisti, ca sa vezi! Adica, in loc macar sa se prefaca a fi corect, deschis, el s-a umflat in pene, se impauneaza, merge ca ratusca Putin si transforma partidul intr-un curcubeu periculos din profitorii/potentatii zilei, de toate culorile.

Am mai constatat zilele astea un fenomen si sub democrati: de ce culoare e presedintele raionului, de acea culoare sint functionarii publici, a caror aflare in serviciu depinde de acesta. De aceea un raion are foarte multi membri indragostiti de AMN, altul – de Verzi, altul – de Trandafiri… Ma intreb – care este, domnilor, diferenta dintre intoleranta pentru pluralismul politic la comunisti si intoleranta respectiva la liberal-democrati? Vorbesc bazat pe cazuri concrete…

PLDM este, astfel, solutia imorala a politicii moldovensti, pentru ca este o cutie neagra si nimeni nu stie ce se ascunde in ea, deoarece nu se deosebeste de democratii de la care Filat a plecat si pentru ca se transforma intr-o capusa bruna, rezultata din amestecarea verzilor cu rosii.

Mai jos voi postez niste spicuiri de opinii de pe unimedia.md, de la stirea despre declaratia lui Vasilcau. Dar de pe acum vreau sa le spun cititorilor un argument, pe care il vom tot promova pina la saturatie. Incetati cu partidele mici si mari! PL a fost mic si a devenit mai maricel care acum, iata, se micsoreaza. AMN a fost, parca, “principala forta de opozitie”, Urecheanu a si facut un filmulet despre “partidute”, acum, se pare, va ingrosa echipa “partidutelor”. Pasat inca nu are partid, dar a si intrat deja in unii frica. Daca voi, cei carora mereu nu va ajunge teren de dans electoral, daca voi nu veti identifica un candidat comun pentru prezidentiale – si nu o veti face pentru ca va e mare rinza si nu vreti sa va prabusiti partidul, crezindu-va locomotive prezidento-parlamentare – apoi nici voi, nici aplaudacii vostri nu aveti nici un drept moral sa spuneti cuiva sa nu candideze, pentru ca – vezi bine! – vine Bau-Baul comunist! Daca va temeti de el, aveti grija voi si de spectru, si de interesul national, nu  doar de partidul vostru. Pentru ca, in caz contrar – si altii au OBLIGATIA POLITICA SI MORALA sa aiba grija de partidul lor, mai ales ca unii au luptat mai mult contra comunistilor decit cei care i-au votat sau care, in campanile electorale trecute, s-au ascuns dupa vreun spate ghebos al vreunui vicepresedinte, jucind piesa “iaca este, iaca nu-i, iaca nu-i si iaca este”. Nu s-au facut inca partide ca sa le promoveze pe altele.

Da, o remarca privind scirba cu care urmaresc populismul lui Chirtoaca. Domnule, sint cea care am facut si o interpelare despre barele ilegale puse in Chisinau de clanul comunist! M-am ocupat si de asta in Parlamentul 2005-2009! Dorin, ce mi-ai raspuns la interpelarea mea privind barele ilegale, de la Jolly Alon si din inca un loc? Abia acum, Dorin, ti-ai amintit si ai vazut cit e de bogat Voronin? Dar din 2007, de cind ai fost ales Primar General, nu ai avut timp sa te ocupi de aceste faradelegi? Nu poti invinge coruptia, dar faci fum? Lupti contra lui Voronin numai avindu-l pe Ghimpu ca sef de stat? Dar ce ai facut din 2007 pina in 2010? “Nu ai avut timp?” Da de bradut, sa te tot joci cu el si sa cistigi un mandat cu care nu te duce capul ce sa faci, facind doar populism, ai avut timp sa te ocupi? Domnilor, care e diferenta dintre populismul liberal si populismul comunist? Niciuna! Iar dezamagirea e si mai mare, pentru ca asteptarile nu s-au indreptatit…

Eu cred ca si PD-L din Romania, si PLDM din R.Moldova, cu “pragmatismul” si “globalismul” lor exagerat, care se tem de Unirea cu Romania, de romanism si de tot ce e romanesc in fata Medevedev-ului rus, nu au viitor. Iar altii sa isi bage mintile in cap de pe acum, sa nu fie pe urma prea tirziu, sa se creada mari si tari, iar pe urma sa devina “partidut”, ca Urecheanu, pentru ca a tradat oamenii si mesajul…

Declaratia lui Traian Vasilcau spune urmatoarele: Datorita Inaltei Imoralitati care guverneaza in PLDM si atasamentului diabolic de care beneficiaza oamenii de cultura din PLDM, cu exceptia celor defuncti, bineinteles, dar si din nedorinta de a face sluj/cititi: a ma prostitua/ in fata fostilor comunisti travestiti peste noapte in membri PLDM, doar ca sa-si pastreze pe mai departe fotoliile, eu, Traian Vasilcau, scriitor, fondator al Festivalurilor Maluri de Prut si Steaua Chisinaului-Steaua Moldovei, declar ca parasesc acest partid care ignora omul, in favoarea clientelei financiare, astfel devenind un partid-model de imoralitate “nationala”, si-mi asum tot dreptul sa ader la un alt partid. ”http://hotnews.md/ar ticles/view.hot?id=3048

Spicuiri la subiect de pe unimedia.md:

Si sa nu uiti sa-i aduci aminte lui Filat ca a cheluit 30.000 ca sa trimita ostasii la Moscova, la parada.
In sfirsit, un membru PLDM spune un adevar pe care restul il ascund.

Un prieten din Cimislia mi-a spus zilele acestea ca o mare parte din membrii partidului komunist s-au dat la PLDM numai ca sa ramina in posturile ce le ocupa iar cum le-au spus d-lui ei ca tot pe bolsevici v-or vota.Vai de PLDM!!!Stejarul e deja rosu, deci „Rosu pentru Moldova”.

No, acuma sincer, ce mai are de aratat Nagacevshi? Cum se musamalizeaza in cel mai sovietic mod asasinarea copchiilor alora la 7 aprilie? Cum se fac organele judiciare ca ploua!? Pacat de jertfa acelor tineri, ca se pare ca nici moartea nu mai poate scapa tara asta colonizata de prostituate… Si nici macar moartea nu mai trezeste macar o urma de umanitate si de demnitate in sufletele violate si cumparate de armata rosie de doua sute de ani…

Referitor la articol: „PLDM dezaproba maniera in care Traian Vasilcau a considerat ca trebuie sa-si manifeste o nemultumire de ordin personal…”

Domnilor din PLDM, nu este doar o nemultumire personala, sunt MII de oameni care nu sunt multumiti de migrarea comunistilor la PLDM!!!

D’apoi si Filat aista, cam shi-a patat stejarul cu nuante rosietice, aicea respect pentru Traian, eu ma tem ca si Nagacevschi din aceste considerente se retrage din Parlament, nu doar din cauze financiare. Filat shi-a luat elan bun, dar ma tem ca se va impiedica in cregile de culaore rosie din copacul sau verde.

Filat-PLDM pleaca pe calea Rosca-PPCD .

Miliardele si li-a intors, dar minte, intre timp, nu s-a adaugat…halal Filatzica!!!!!!!!!!!!!!

p.s. …si „nefig-nafig” ca toti stiu unde se ascund jigodiile rosii de mai ieri – sub umbra stejarului „verziu”…ca nici nu stiu daca a mai ramas verde, proportia de rosu predominind considerabil….

Asta e crudul adevar. PLDM capata nuante rosii, ceea ce nu convine la o mare parte din membri si respectiv din electorat. Pacat, a avut un start foarte bun, insa – ce fac banii din oameni.De mult timp am zis ca PLDM=PPCD2! Istoria se repeta!

O gramada de cunostinte de-ale mele au avut pana acum multa incredere in PLDM, si sincer si eu eram printre ei. Dar se vede ca am gresit… Putin cate putin adevarul iese la iveala. Banii sunt ochii dracului. Singura speranta ramane in PL.

Filat e naiv crezind ca daca va avea mai multi membri de partid va cistiga mai multe voturi .NU d-le , e bine sa ai putini da talentati , de calitate si nu degradati cu turmele care degradeaza tot ce le sta in cale .

E o mare greseala tactica sa spui astfel de chestii despre un om care pleaca din partid. Exact asa au facut si comii cand au inceput sa le plece oamenii, intr-o masura mai mare sau mai mica toate partidele fac asa, dar e o prostie. L-ati admis in partid, atunci nu facea magarii, i s-a schimbat „arta” intre timp? Din cate am inteles omul a acuzat faptul ca pldm-ul se „curata” preluand comunistii. nu e prima data cand aud povestea asta. Logic ar fi ca partidul sa nege acuzatiile cu probe. adica sa-i ceara respectivului date concrete despre acuzatiile pe care le face, si sa raspunda la ele. Vedeti sa nu va „curatati” murdarindu-va mai tare, s-ar putea sa aveti impresia ca roseata din obraji vine de la faptul ca spalatul va pune sangele in miscare, da de fapt apa sa fie cam rosie.

Ma bucur ca mai intelege lumea si pleaca pe incetisor, il vedem pe Nagacevschi care a facut primul pas si iata ca a mers si urmatorul, un businessman nu intodeauna e si un bun politician, dar de ceia ca jumatate de echipa e lui Filat sint COMUNISTI asta e corect, el in general ii iubeste si la guvernare in 2005 tot el i-a adus, cine nu crede cititi istoria…http://www.lenta.ru/ lib/14197008/#32

RESPECTATI-VA COLEGII DIN AIE SI GUVERNAI PENTRU POPOR…!!!

Problema lui Filat si Lupu e ca fac prea multe compromisuri de dragul de a atrage electoratul comuist. Iar aceste compromisuri fac ca oamenii de valoare din partidele celor doi sa nu accepte „curvasaria politica”. Miezul problemei este tot imbecilitatea maselor de oameni care au seceri in cap si astfel ii determina pe politicieni sa se compromita. Totusi iesirea cu scandal a lui Vasilcau nu face bine Moldovei in primul rand si AIE in al doilea in lupta cu rapanul comuist.

In cadrul AIE trebuie sa fie oamenii un pic mai rezervati si mai discreti cel putin pana cade sub 10% mizeria de pcrm.

PLDM si PDM deja devin partide de rahat. mai bine partide puternice decita aliante putrede corupte ca ADR..

Aceste partide se ocupa doar de populism !!! Si impreuna cu PCRM formeza sicriul acestei tari ! Ne vor scoate singele pina la ultima suflare !!! Exploatare maxima ! faceti-va dubla cetatenie macar sa cereti ajutor de la alt stat, daca va vor snopi in batai aici!

Pai daca vor face asta vor deveni cadavre la fel ca agrarienii, ppcd etc. Problema este ca trec anii si nimic bun pentru populatie nu se vede. Dar marea problema este tot la populatie din pacate. Trebuie scos comuismul din cap cu surubelnita.

Cica POLITISTII AU FOST MARTORI la momentul sinucigas al lul BOBOC!? Asa e domnilor PLDM??? Norma de drept mai presus ca omenirea! Insa ati uitat ca omul a facut legea, si nu legea l-a facut pe om !!!!!!!!!!! NAGACEVSCHII in mai se asteptau reprezentanti 2 din UE pentru a face o concluzie la raportul comisiei evenimentelor de pe 7-8 aprilie! Unde sunt acei reprezentanti ? La ce bun v-ati bagat in acea comisie, daca nu stimati acest popor! V-ati bagat sa musamalizati si sa stergeti dovezile!

Daca ar fi ssa fie o miscare cu adevarat de patrioti, as fi primul care as sustine acest partid, dar vai de capul lui Filat. Ce il asteapta odata cu aparitia listei de candidati! Toti se vad pe lista, pretinzand ca sunt cei mai… In realitate, nu fac altceva decat sa-si protejeze businessul. Cazul de la Floresti cu alegerile primarului au demonstrat ca PLDM in actula componenta nu poate avea succes. Asa ca plecarile din PLDM abea incep, urmeaza inca foarte multe surprize. Cand aud de 30 mii membri, ma gandesc la un lucru – dar oare cei care scriu cred in asta? Oameni buni, daca s-ar verifica listele membrilor de partid, si nu numai la PLDM, s-ar vedea ca sunt doar liste in marea lor majoritate fictive. Asa ca mai moale cu listele.

“PLDM are peste 30 mii de membri și plecarea unui membru nu este atвt de dramatica.” Ce partid care se respecta si isi respecta si membrii (!) ar face astfel de declaratii?!?!? Oare nu-si dau seama ca acei 30 de mii sunt constituiti din 30 de mii de „un membru” ca si Traian Vasilcau?!?!?

Wauuuuu….au inceput dezertarile, deoarece nu le ajung banii de pe tigarile exportate ??? Si nu numai.., dar toate au timpul si vremea lor, in a descoperii, alte lucruri…doar au sa vina alegerile, nu???

Din pacate este adevarat cand se spune ca toti comunistii de prin ministere si departamentele de stat sau transferat la PLDM ca sa-si pastreze posturile, iar cei care au lucrat pentru partid de la formare si care urmau sa-si ocupe posturile respective pe merit acum li s-au spus „cui nui place, poate sa plece”. E informatie din interior. Il stimez pe Filat si company, dar e big mistake ceea ce fac. In primul rind, oameni comunisti cu alte idealuri au ajuns in partid si in al doilea rind au fost „kidanitsi” acei care au muncit.

Din cele spuse de toti mai sus, fac o concluzie ca PLDM tot trebuie sa faca rebranding: din „Stejarul Verde” in „Rosia Montana”.

O situatie asemanatoare e si la PL.Dupa alegeri au fost numiti in posturi in special rudele si apropiatii celor de la conducere. Iar cei ce au facut campanie electorala, umbland prin sate,au ramas cu buza umflata.Tot li se spune: o sa mai vedem, mai asteptati etc. Tot e informatie din interior. De la un prieten, care era PL-ist. Zic era, pentru ca a depus cerere de iesire din partid cu cateva luni in urma, iar acestia tot il suna si-l cheama la diferite intruniri de-ale PL-ului.

Loading Facebook Comments ...

44 Comments

Add a Comment
  1. esti tendentioasa

  2. Известный журналист Дмитрий Чубашенко с 1 июня приостанавливает исполнение обязанности главного редактора газеты „Панорама” в связи с тем, что он будет отвечать за связи с общественностью в проектах Валерия Пасата.

    На последних парламентских выборах Чубашенко баллотировался в депутаты по списку Либерально-демократической партии Молдовы, возглавляемой нынешним премьер-министром Владимиром Филатом.

    Не понимаю, как активист одной партии может представлять интересы лидера другой партии, партии-конкурента?

    Объясните! Хочу знать Вашу точку зрения на этот феномен, госпожа Павличенко.

    С уважением Rusoaica.

  3. In sfirsit!!!!!Incep sa se spuna lucrurilor pe nume!Asta tot imi place!De-ar da Domnul,cit mai multi Vasilcai!

  4. :))))), femeio +1

    Sunt convins ca toti oamenii onesti vor pleca din PLDM-ul care s-a facut si se face in continuare de o culoare tot mai pronuntata a amestecului dintre verde si rosu.

    p/s: cine stie culoarea acestui amestec???

  5. bogdan spune:
    9 June 2010, la 23:11
    Am probat. Teoria se comfirma. Brun/ inchis-de-tot/.
    DVS nu stiati ?

  6. Pt Rusoaica

    Eu nu stiu de ce e dezamagit Ciubasenco, cel care a scris foarte mult si corect despre comunisti si a permis sa fie folosit de Filat. Cred ca a gresit atunci, cind a mers la Filat, dar ma tem ca greseste si mai tare acum, cind a mers la Pasat. Poate e la mijloc banul? Mai ales ca a anuntat ieri la JurnalTv ca vin multi fosti guvernanti-„statalisti” la Pasat – adica acei comunisti pe care 10 ani i-a criticat Ciubasenco? Cu adevarat – nebanuite sint caile Domnului! Mai ales ale rusolingvilor si maldavenilor cu sotii rusoaice…

  7. Ce fel de sciitor e Vasilcov? E un nimeni, cel putin din acest punct de vedere. Un text mai agramat pentru publicul larg nici ca se putea scrie! Nu zic, partidele noastre democratice de la guvernare sunt asa cum sunt, dar sa folosesti orice text neghiob pentru a-l teraja, doar ca sa lovesti in tinta care ti-ai fixat-o atat de precis, nu stiu daca il ridica pe un lider de partid, precum este dna Pavlicenco! Dar inteleg bine, fiecare dintre noi are dreptul sa faca ce-i trece prin cap, doar suntem cu totii democarti si liberi, liberi de tot…

  8. Alexandra Can spune:
    9 June 2010, la 23:11

    Stiam. Si cred ca aceasta culoare reprezinta alianta acestor 2 mari partide!

  9. Legat de politie si ministerul de interne am o intrebare. oare dl Catan nu a fost candidatul dnei Pavlicenco la functia de ministrude interne? Tin minte bine ca l-ati laudat mult si tare!!! Dar se sa-i faci, Filat l-a stricat si pe Catan!

  10. Tatarbunar, răscoală după scenariu

    Un articol interesant de preluat, ce trebuie citit de cat mai multi români.

    http://www.tribuna-basarabiei.ro/2010/06/tatarbunar-rascoala-dupa-scenariu.html

  11. Rusoaica spune:
    9 June 2010, la 23:11

    „Объясните! Хочу знать Вашу точку зрения на этот феномен, госпожа Павличенко.”

    PLDM este un „partid politic, care s-a creat destul de rapid. Acolo au fost si sunt atrasi in continuare foarte multi membri din alte partide. Treceti cu ochiul peste lista acestui partig si o sa va convingeti de apartenenta politica anterioara a membrilor.
    Eroarea tactica / parerea mea/ admisa a fost ca s-a mesrs pe racolarea membrilor din alte patide, si nu pe uniea fortelor partidelor politice de sorginte liberala.
    Evident, liderii reusesc sa-si creeze echipele in timp indelungat. In acest rastimp, totul se cerne ca si prin sita. Totul se compara. Multi, care au nimerit acolo au avut alte asteptari. Sperantele lor nu s-au implinit.

    De la bun inceput /si mai tirziu/, multi dintre cei aparuti acolo din alte partide si-au regretat alegerea, dar nu au avut curajul sa-si faca „mea culpa”. Au stat acolo, nu au avut incotro. Pentru unii, probabil, PLDM a devenit un loc de munca platit si nimeni nu doreste sa si-l piarda. In continuare, au aparut oferte mai bune.
    Altii declara motivul plecarii lor ca sa nu lase loc de interpretari… Probabil au asteptat „una” si a iesit „alta”.

    Se pare ca au nimerit acolo multi si diferiti. Diferite convingeri, diferite ambitii, diferite promisiuni… Toate acestea sunt probabilitati neprobate. Mai tirziu, poate, lucrurile se vor clarifica.

    O intrebare interesanta ramine fara raspuns. Multi „roiesc” in jurul prtidelor de la putere. Altii pleaca din partidele de la putere. Se intimpla, insa, ceva cu puterea. De ce oare ?

  12. Admir acest dialog de SURZI pe blogul DVS, Dle DODON.
    Eu cred ca sunteti mandru ca sunteti ultima relicva comunista din EUROPA.

    Mi-as permite sa va sugerez sa nu mai intrebuintati termenul de “DUMITALE”, cand va adresati corespondentilor DVS. Termenul adecvat este “DUMNEAVOASTRA” sau superlativul “DOMNIA VOASTRA” . Acest “dumitale” este o forma vulgara acceptata in mediul strict familial sau in paturile care nu au avut sansa sa profite de o cultura suficienta.

    Ceeace nu este cazul DOMNIEI VOASTRE.

  13. Imoperativul zilei – inceperea implementarii ideii
    despre Marea Re-Unire cu Romania !

  14. pentru Vlad

    „Ce fel de sciitor e Vasilcov? E un nimeni,…”-daca asta e un nimeni si vine din PLDM, atunci ma intreb, citi nimeni au mai ramas in PLDM?

  15. Femee spune:
    10 June 2010, la 07:07

    „pentru Vlad,
    “Ce fel de sciitor e Vasilcov? E un nimeni,…”-daca asta e un nimeni si vine din PLDM,atunci ma intreb,citi nimeni au mai ramas in PLDM?”

    Intrebarea este exceptionala !

    Oare un om poate fi numit un nimeni daca paraseste un patid ?
    Mai ales ca acest „nimeni”, aderind la acest partid, a fost invitat la conferinta de presa petrecuta de partid si a tinut o cuvintare foarte interesanta in favoarea acestui partid.
    Un oarecare scriitor/ stie sa scrie, este carturar/ este un nimeni.

    Ce crede oare electoratul despre aceasta etichetare ?

  16. “pentru Vlad,
    “Ce fel de sciitor e Vasilcov? E un nimeni,…”

    Un anonim numeste un scriitor „un nimeni”.
    Buna POANTA !

  17. Vlad spune:
    9 June 2010, la 23:11

    „Dar se sa-i faci, Filat l-a stricat si pe Catan!”
    Daca spuneti dvs…., probabil stiti mai bine.

  18. Pt TANK

    Si Dodonel-sarmanel – de ce cultura putea „beneficia”? De cea a imprejurarilor neamurilor pirojnitei Ostapciuc?

  19. Pt Femeie si pt Vlad

    Intr-adevar, l-ati prins pe Vlad. Pai, daca e un nimeni, de ce a fost primit in PLDM si citi „nimi” au mai ramas acolo? La noi, cind a plecat Crudu, priumarul d ela Durlesti, eu i-am multumit pentru ce a facut in PNL si i-am dorit succes. Am spous doar ca dupa 5 aprilie nu a calcat pe la PNL, fiind rasinvitat si neraspunzind la telefon, dupa care a iesit la conferinta de presa si a facut un pish. Acum, se pare, d ela PNL a plecat, dar la PLDM nu l-au primit cu bratele deschise, ba chiar deloc. Asa e cu traseistii de buna voie.

  20. Pt Vlad si pt Can

    Ministrii se muleaza pe deciziile din partid. PLDM este inviunuit suficient ca nu vrea descoperirea evenimentelor de la 7 aprilie, dar da vina pe Procuratura si pe altii. Daca eram eu presedintele lui Catan el fiind ministru, Catan avea sa aiba alta prestatie. Din pacate, asa e jocul politic murdar, eu nu-l accept, de aceea are dreptate Mircea popescu atunci cind vorbeste de PNL si pavlicenco si de aceea eu nu sint in Zviazka liberal-democrata astazi.

  21. Eu cred ca si PD-L din Romania, si PLDM din R.Moldova, cu “pragmatismul” si “globalismul” lor exagerat, care se tem de Unirea cu Romania, de romanism si de tot ce e romanesc in fata Medevedev-ului rus, nu au viitor… CAM AIURITOARE COMPARATIA DINTRE CELE DOUA PARTIDE … PINA ACUM ACEST PARTID DIN ROMANIA {+ BASESCU} A FACUT DE 100 DE ORI MAI MULT PENTRU MOLDOVA DECIT TOATE CELELALTE PARTIDE ROMANESTI LA UN LOC . SI ASTA FARA CEA MAI MICA EXAGERARE …INTR-ADEVAR CA EXISTA SIMILITUDINI CU VENIREA CELOR DOUA GRUPARI SAU LIDERI DINSPRE O ZONA DE CENTRU-CENTRU-STINGA , DAR ASTA CONTEAZA MAI PUTIN , TININD CONT DE FRAMINTARILE SI REASEZARILE IN VIATA POLITICA A CELOR DOUA STATE ROMANESTI . TREBUIE REMARCATA O TENDINTA GENERALA DE DEPLASARE DINSPRE STINGA CONSERVATOARE COMUNISTA SPRE O ZONA DE CENTRU-CENTRU-DREAPTA , IAR ACEST LUCRU NU POATE FI DECIT DE SALUTAT . BASESCU SI FILAT SUNT TRECATORI , DAR INTARIREA ESICHIERULUI DE CENTRU-DREAPTA RAMINE … IN ORICE CAZ , PLD-UL LUI FILAT E CLAR LA STINGA PDL-LUI DIN ROMANIA SI INCA CU GRAVE CARENTE PE LINIE NATIONALA . PE NOI NE INTERESEAZA REZULTATELE IN FINAL ,FAPTELE NU VORBELE … DEGEABA TE CONSIDERI DE „DREAPTA” , SAU CLAMEZI ACEST LUCRU , DACA NU ESTI IN STARE SA FACI NIMIC … SA SUSTINEM O DREAPTA NATIONALA SI POPULARA SI NU O DREAPTA A UNEI ELITE OLIGARHICE , RUPTE DE POPOR . IAR DREAPTA ACEASTA IN R.MOLDOVA , TREBUIE SA SE BAZEZE MASIV PE CLASA ACTIVA A SOCIETATII , OAMENI DE AFACERI , PRODUCATORI MICI SI MIJLOCII , DIASPORA , INTELECTUALITATE , FERMIERI , TINERETUL STUDIOS …

  22. seviroveanu, 09 iunie 2010, ora: 19:56; 0 (0)
    răspunde
    După alegerile primarului din data de 30 mai 2010 de la Floreşti

    Stejarul şi măgarul

    S-a prăvălit stejarul,
    de groaznica furtună,
    rămas întreg, măgarul
    ortacii îşi adună.

    De spaimă, bieţii rag,
    ajunşi fără umbrelă,
    stejarul îl mai trag,
    făcând doar daravelă.

    În lacrimi, toţi privesc
    cum el se ofileşte
    şi unul câte unul – mişeleşte,
    scâncind îl părăsesc.

    Mergând în caravelă,
    un măgăruş le spune:
    — Nu căutaţi umbrelă,
    că soarele apune!

    Ramaşi fără stejar,
    de soare ne-având frică,
    măgar după măgar
    porniră după el –
    chiar dacă-i mititel,
    poate ceva le pică.

    Trecând un deal şi-o vale,
    toţi într-un glas răgând
    de parc-ar fi plângând,
    un lup le iese-n cale:

    – Asta mai zic eu da!
    – Dar parcă te-ai jurat?
    – Eu blana mi-am schimbat,
    Năravul, însă, ba!

  23. Românul, 09 iunie 2010, ora: 14:46;↑ +5 (17)
    răspunde
    INCA O DATA, SA FIE CLAR PENTRU PERSOANA CARE A MOBILIZAT 30 DE USERE SA ELIMINE COMENTARIUL MEU DE MAI JOS: Nagacevschi a fost eliminat din PLDM pentru ca a fost prins cu mata-n sac de Chirtoaca si Ghimpu atunci cand acestia au facut publice imaginile cu asasinarea lui Valeriu Boboc. Nagacevschi era presedintele acelei comisii si se facea ca ploua cu nerusinare, ca el habar n-avea de acele imagini. Totul foarte bine lucrat : musamalizarea scoaterii prin usa din dos a lui Nagacevschi. Totul in liniste, mare liniste, a fost eliminat cu mare discretie…Presa nu prea a ciripit, mai ales presa care in ultima vreme i-a gasit lui Chirtoaca toata vina pentru saracia si problemele orasului Chisinau din 1960 pana astazi. POATE SE TREZESTE LUMEA IN AL 12-lea CEAS

  24. S-A INCEPUT! MAREA BATALIE intre cei ce ar trebui sa fie impreuna, cu toate pacatele ce-i caracterizeaza. Numai ca sa NU fie un front comun impotriva comunistilor care inca stau activi si asteapta momentul potrivit! Nu, Pavlicenco, ca intotdeauna, e pe baricade impotriva celor din AIE, cu toate fortele si cu toate mesajele STRANSE DIN TOATE „izvoarele” mass-mediei CARE-S CONTRA lui Filat, Chirtoaca sau Ghimpu. A uitat demult de Voronin si/cu Olejca si haita lor comunista. Hai, doamna, ca poate asa vei ajunge si mata la putere si vei fi „salvarea” Moldovei cu cele 0.5% ale matale din sondaje. Cu parere de rau, vei AJUTA la ingroparea si putinulul care il mai au acuma moldovenii. Mancati-va ca cainii, numai asa veti aduce comunistii inapoi. Moldoveni nebuni !

  25. Fiul lui Stalin, “ucis” de propriul tată

    Povestea lui Iacov Giugaşvili, fiul unui dintre cei mai puternici oameni ai planetei în timpul celui de-al doilea război, este cu adevărat tristă. Acesta a sfârşit prin a se sinucide într-un lagăr nazist, fără ca tatălui său să-i pese.

    14 Aprilie 1943. Lagărul de Concentrare Sachsenhausen – aflat la 30 de km de Berlin. O zi ca oricare alta pentru deținuții. Majoritatea, soldați sovietici capturați în primii doi ani ai războiului din răsărit, așteptau liniștiți soarta hărăzită de învingători, dar și de Stalin, indirect, care îi condamnase la o luptă nedreaptă, inegală, văduvindu-i de echipament și mai ales de lideri competenți. Mulți dintre aceștia muriseră între 1936 și 1938, iar nefericiții de astăzi își imaginau probabil că le vor lua urma. Era, posibil, una din acele zile în care venirea serii e anunțată de o îngemănare aproape perceptibilă a luminii cu întunericul. O seară a cărei cadență normală fu stricată de ieșirea intempestivă a unui deținut dintr-o baracă a prizonierilor. Căutându-și moartea, individul, s-a aventurat în afara perimetrului de securitate al prizonierilor. A fost împușcat pe loc. O sinucidere și o conștiință încărcată de moartea prematură a unui tânăr ofițer rus de artilerie.

    Uniunea Sovietică, între 1936-1941, a fost un stat care a trecut de la o izolare completă la statutul de participant esențial la cel de-al doilea război mondial. Pe plan intern, Rusia cunoaște, începând cu 1936, o perioadă de represiune a statului împotriva propriilor cetățeni, comandată de Stalin. Estimările istoricului britanic Robert Conquest sugerează că 20 de milioane de cetățeni ruși, dușmani ai poporului, au suferit în urma Marilor Epurări (1936-1938)(Conquest, Robert – The Great Terror, Penguin Books Ltd, Harmondsworth, Middlesex, England, 1971, pg. 711). Procesele politice au lovit în toate categoriile sociale, de la colaboratorii apropiati ai lui Stalin, la kulaci sau ofițerii armatei sovietice. Majoritatea au fost condamnați la moarte sau la executarea de pedepse grele în Gulaguri. Din cele 8 milioane de tineri ruși condamnați să populeze faimosul arhipelag al lui Soljenițîn, estimările arată că doar 10% au supraviețuit experienței. Alături de ei, în aceeași perioadă, au fost executați aproximativ 35.000 de ofițeri ai Armatei Roșii, eveniment ce a decapitat, cu numai 2-3 ani înainte de începutul celei de-a doua conflagrații mondiale, structurile de conducere ale armatei.

    În plan internațional, datorită contextului, Rusia iese din izolarea impusă de Occident și reușește la 23 august 1939 să semneze un tratat de neagresiune cu Germania Nazistă, asociere cunoscută în istorie sub denumirea de Pactul Ribbentrop-Molotov. Acesta este primul pas spre acceptarea Rusiei Sovietice ca partener de luptă și dialog de către comunitatea internațională.

    URSS pleacă la război, fiul lui Stalin e soldat pe front

    Tumultoasa epocă a prigonirilor interne se oprește brusc, în vara lui 1941, când Germania nazistă atacă URSS și toata atenția liderilor sovietici se concentrează pe efortul de război. De aici începe și povestea noastră. Mai exact, la Smolensk, acolo unde s-a dat una din marile batalii de pe frontul de est, lupta soldată cu 250.000 de victime rusești.

    Printre acestea s-a aflat și Iacov Giugașvili, fiul Ecaterinei Svanidze și a lui Iosif Visarionovici Stalin. Iacov s-a născut pe 18 martie 1907 în satul Borji, din Georgia, și a fost primul copil al lui Stalin. Crescând în Georgia, departe de capitala URSS, Iacov Giugașvili a avut o relație mai rece cu tatăl sau, fapt ce se va păstra de-a lungul vieții sale și pe care îl vom observa în cele ce urmează.

    Trăindu-și o parte a vieții într-un mediu paranoid, alături de un tată neîndurător și crud, nu este de mirare că fiul dictatorului a avut o labilitate emoțională, care l-a determinat, în tinerețe, să încerce să se sinucidă. Tânărul Iacov a încercat să se sinucidă din dragoste, pentru că tatăl său nu a fost de acord cu logodna sa cu o tânăra evreică de o reputație discutabilă. Scăpând, fiul a primit numeroase aprecieri din partea tatălui său, care, într-un acces de dragoste părintească a afirmat că “fiul meu nu este în stare nici măcar să se sinucidă”. În mod inexplicabil, caldele cuvinte ale tatălui au rămas fără ecou în sufletul fiului care a continuat să aibă o relație tumultoasă cu acesta(Wikipedia – http://en.wikipedia.org/wiki/Yakov_Dzhugashvili).

    Iacov Giugaşvili, în detenţia nazistă

    În 1941, în primele faze ale războiului, Iacov Giugaşvili a fost capturat și trimis de nemți în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen. Alături de alți militari ruși, Iacov a intrat în contact și cu soldați și ofițeri polonezi sau britanici. Aici a aflat, cu puțin timp înainte de moartea sa, povestea masacrului din pădurea Katyn, așa cum a fost ea relatată de ziarele germane. Unele surse sugerează că Iacov a fost marcat de acest eveniment, ce i-a sporit neliniștea psihică.

    Dacă în primă fază germanii nu au știut că este fiul lui Stalin, ulterior au încercat să se folosească de el pentru a spori eficiența propagandei germane pe frontul de est. Lui Iacov i s-a propus să colaboreze cu autoritățile naziste, lucru pe care l-a refuzat. Refuzul său nu a putut însă bloca tentativa de manipulare a germanilor care au creat fluturași de propagandă în care se sugera că Iacov Stalin s-a predat pentru a se salva.

    Mai multe povești neverificate se învârt în jurul capturii lui Iacov Giugașvili. Unele date sugerează că Stalin nu a ramas indiferent la suferința fiului și a încercat organizarea a doua tentative de salvare, lipsite de succes. De asemenea, la sfârșitul războiului, Stalin a încercat să afle mai multe informații referitoare la soarta lui Iacov, oferind recompense pentru cei ce dețineau informații în acest sens, spun unele surse. Totusi, aceste povesti nu sunt acoperite de dovezi palpabile si raman doar supozitii.

    Alți istorici acrediteaza povești mai puțin flatante pentru liderul sovietic. În 1943, după lupta de la Stalingrad, când sovieticii l-au capturat pe mareșalul Friedrich von Paulus, se pare ca nemții au propus un schimb: fiu contra mareșal. Răspunsul lui Stalin pare sa fi fost negativ, și sursele invoca două variante. În prima, răspunsul ar fi fost “Nu schimb un mareșal pe un soldat”( http://en.wikipedia.org/wiki/Yakov_Dzhugashvili) Iacov Giugașvili nu numai pe fiul meu Iacov, ci milioane de fii ai mei. În cazul în care nu îi eliberați pe toți, fiul meu va împărți aceeași soartă”( Revista Time – http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,941216,00.html).

    Dacă în spatele acestor vorbe s-a aflat un tată îndurerat de postura de om de stat pe care o deținea sau pur și simplu Stalin a rămas insensibil la suferința fiului său, este neclar. Îi era lui Stalin teamă că un eventual schimb de prizonieri ar slăbi moralul societății într-un moment încă delicat sau, din contră, a refuzat orice negociere pentru a nu fi perceput drept un conducător slab? Asta, probabil, n-o vom ști niciodată. Așa cum nu vom ști de ce, pe 14 aprilie 1943, un tânăr ofițer rus de artilerie, a depășit voit linia de demarcație a lagărului de concentrare Sachsenhausen, fiind ucis pe loc de un glont nazist.

  26. NINA GONTA
    „Moldoveni nebuni !”-dar „matale”de cind nu mai esti nebuna? Noi ne purtam cu demntate nebunia aici acasa, dar matale pe unde o porti? Ride hirb de oala sparta.

  27. Slabut. Putine comentarii. Exact ca si cu mancarea – te saturi sa papi doar mamaliga 🙂

  28. Pt browser

    NEMA CURAJ. E simplu. Cei care stiu ca e asa, au luat apa in gura. Ceilalti – nu au ce adauga. E totul clar.

    CONSTANTIN TANASE: Scandalul scândurii” sau Cine conduce această ţară

    Moto: „Dacă noi nu putem scoate o scândură, atunci înseamnă că în Ţara asta conduce altcineva” (Mihai Ghimpu)

    Moldova arde! Mare căldură! Soarele politic însă dogoreşte mai năprasnic decât astrul din cer. După atâtea războaie politice, la Chişinău s-a mai declanşat unul – „războiul barierelor”, care a degenerat în „scandalul scândurii”. De o săptămână şi ceva, primarul general nu poate scoate bariera din strada Ciocârliei, unde se zice că se află moşia Familiei Voronin.

    Răuvoitorii lui Dorin Chirtoacă afirmă că acesta a declanşat „scandalul scândurii” din raţiuni electorale. Astfel, consilierul municipal Oleg Cernei declara la o televiziune de ştiri că Dorin Chirtoacă, urmărind să-şi facă publicitate electorală, a umblat doi ani cu brăduţul, iar astăzi, în acelaşi scop, umblă cu scândura. Nu voi comenta această declaraţie a consilierului Cernei, ca să nu fiu din nou acuzat că l-aş critica pe primarul Chirtoacă. O paranteză, totuşi, voi deschide. E adevărat, în ultimul an, Dorin Chirtoacă a intrat într-un con de umbră dens ca pâsla şi are unele probleme de imagine. Dintr-o asemenea poziţie este problematic să câştigi viitoarele alegeri în Chişinău şi e firesc ca el să încerce să nu se lase înghiţit de anonimat. Cine însă e vinovat de situaţia în care s-a pomenit Dorin Chirtoacă?… Dacă M. Ghimpu a dorit cu adevărat să-l promoveze pe Chirtoacă, era logic ca în funcţia de preşedinte al parlamentului să fi fost promovat Chirtoacă, dar nu Ghimpu. Astfel, Chirtoacă ar fi putut deveni şi şeful interimar al statului (în problema vârstei găsea o soluţie pozitivă), iar Ghimpu urma să se ocupe – şi ar fi avut succes! – de consolidarea şi extinderea partidului în teritoriu. În scaunul de şef al legislativului (şi şef al statului!), Chirtoacă ar fi fost mai la locul său decât în funcţia de primar general, care reclamă alte calităţi şi abilităţi. Azi avem ce avem: nici Ghimpu nu străluceşte la preşedinţie şi nici Chirtoacă la primărie.

    Am închis paranteza. Acum, să revenim la „scandalul scândurii”. Luni, la iniţiativa preşedintelui ţării, M.Ghimpu (tot el şi şeful legislativului), au fost convocaţi într-o şedinţă extraordinară ministrul de Interne, procurorul general, directorul SIS, pentru a clarifica de ce bariera de protecţie de lângă casa lui Voronin nu este scoasă. Situaţia mi s-a părut jenantă şi umilitoare, în primul rând, pentru Chirtoacă, ea amintind de cunoscuta scenă când un învăţător tânăr şi fără experienţă, care nu poate „ţine disciplina” în clasă, cheamă directorul să-i pună la respect pe elevi. Şedinţa a fost penibilă: să convoci ziua în amiaza mare ministrul de Interne, procurorul general, directorul SIS, primarul general al capitalei, ca să discuţi cum să scoţi o scândură!? Dă-o’n mă-sa de treabă şi vai de capul nostru! Vă puteţi, de exemplu, imagina o situaţie când şefa statului german ar convoca, în regim de urgenţă, şefii ministerelor de forţă pentru a-i probozi că nu pot scoate o „scândură” dintr-un cartier al Berlinului?! Ce imagine poate avea această ţară, după asemenea „şedinţe la vârf”? Cine, deci, face de râs această ţară – presa, care, chipurile, le zugrăveşte pe toate în negru, sau altcineva? Cine? Şi cine, în definitiv, îi face imagine proastă lui Chirtoacă? Eu sau altcineva. Cine?

  29. EU AS VEDEA SEDINTA FULGER A STRUCTURILOR DE FORTA SUB CONDUCEREA PRESEDINTELUI GHIMPU , IN PROBLEMA BARIEREI RENUMITE , CA O INCERCARE DE PUNERE LA PUNCT , DE CHEMARE LA ORDINE , A UNOR FORTE MILITARIZATE TIMORATE DE IDEEA REVENIRII LA PUTERE A VECHIULUI REGIM , CHIAR SIMPATIZANTE ALE COMUNISTILOR . SA SPUNEM LUCRURILOR PE NUME … CEL PUTIN 60-70% DIN CADRELE DE CONDUCERE , PLING SI ACUM PLECAREA LUI VORONIN . CHIAR CREDE CINEVA CA SCHIMBIND 2-3 OAMENI LA VIRF , DEJA S-A SCHIMBAT TOTUL ? SI CINE SE OPUNE CEL MAI PUTERNIC UNOR SCHIMBARI RADICALE IN ACESTE INSTITUTII ? GHIMPU ? NU … FILAT ,LUPU,URECHILA … ACESTIA I-AU SUBMINAT AUTORITATEA LUI GHIMPU , BRAT LA BRAT CU PCRM-ISTII … CA E ASA , CA E PE DINCOLO , CA E PREA SCUND , CA E PREA INALT .

  30. FRATI DE ORICE NATURA UNITIVA IMPOTRIVA COMUNISTILOR

  31. ANA

    „Mititei din toata tara, prajiti-va!!!!!”

  32. GESTUL LUI VASILCAU NU E DECAT PR (PUBLICITATE)! ALTFEL CUM ATI FI AUZIT STIMATA PAVLICENCO DE EL? POATE-L CERETI IN PNL, CA SI-ASA AVETI LIPSA DE ELECTORAT, PAI MACAR OAMENI IN PARTID SA FIE.

  33. Cum de isi permit hotii de la Termocom sa afiseze adresele oamenilor? Hotii – hoti raman, indiferent cine vine la putere…
    Au incalcat Drepturile Omului,
    si mai vor sa fie hraniti?
    Au umflat cifrele cu anii,
    si acum,
    in timpul crizei,
    vor pensionarii sa-i hraneasca?
    Intrebati contabilii de la asa zisele Sel-uri
    cum au umflat cifrele,
    si cum au impartit banii…
    Cine sunt desteptii – actionari
    pe lacrimile pensionarilor?
    Cine a creat acest monstru
    de hoti?

  34. Pt Grig

    Nu va bateti capul de PNL, noi avem oameni. Dar nici de intelectuali care trec dintr-un partid in altul nu avem nevoie, nu lesin deloc pe spate de intelectualii nostri, in special de zisii scriitori, care au colaborat cu securitatea si care intra-ies din partide din interse meschine, nu din convingeri.

  35. pt dna Pavlicenco
    Raspunsul dat lui grig arata ca ati dat in bara cand ati repostat declaratia marelui roman Vasilcov.
    pt dna Can
    Nu pretind ca sunt mare, cum se cred asa-zisii scriitori si exministrii ca Dvs. Sunt un um normal, care insa nu-si permite sa dea publicitatii un text agramat ca cel scris de Vasilcov. Pe de alta parte, orice ins arde dreptul sa spuna si sa scrie ce-i trece prin cap, caci suntem parca cu totii liberali si democrati…

  36. Pare/se dna Can, mi-a raspuns initial altfel, dar mesajul a fost sters.
    Legat de vasilcov, am spus ca el e nimeni ca scriitor. De ce interpretati altfel? Ca in partidele noastree sunt indivizi de tot soilu cred ca stiti mai bine ca mine. Probabil si in pldm sunt destui „nimi”, la fel ca si in PNL de altfel.

  37. Vlad spune:
    11 June 2010, la 00:12

    pt dna Can

    „Nu pretind ca sunt mare, cum se cred asa-zisii scriitori si exministrii ca Dvs.”

    1.Nu pot intelege :de unde scoateti teoria ca eu, „asa-zisul exministru” ma consider „mare” ? Aveti oarecare argumente ?

    2.Am verificat postarile mele. Toate sunt afisate fara modificari.

    3.”“Ce fel de sciitor e Vasilcov? E un nimeni,…” – poate fi interpretat mult mai dur. Poate dvs sunteti un consumator al produsului scriitoriesc foarte pretentios sau poate aveti alte „gusturi” ? Eu nu am auzit si nu am stiut de atare scriitor,
    dar aceasta nu inseamna ca un om/oricare/ este un „nimeni”, chear daca ca si profesionist este sub limita asteptarilor, este un om. Un om nu poate fi considerat „un nimeni”.

    4.”Ca in partidele noastree sunt indivizi de tot soilu cred ca stiti mai bine ca mine. Probabil si in pldm sunt destui “nimi”, la fel ca si in PNL de altfel.”
    Este bine ca oamenii „de tot soiul” incearca sa fie activi, cel putin sa se informeze mai bine, sa decida pentru ei ce va face cu votul lor. Mai putin este clar ce la determinat pe primul „nimeni” sa „nu-i placa un partid mare, care este la guvernare.
    Nu stiu despre „destui „nimi” din PLDM, dar in PNL sunt toti doar oameni, asa cum sunt ei. Toti sunt tratati ca atare si nu ca niste „nimeni”.

  38. Pt Vlad

    Nu mai aparati atita PLDM, ca se vede de la o posta ce se intimpla. Nu vad cu ce am „dat in bara”. Cind am spus de scriitori si KGB, i-am avut in vedere pe cei mai in virsta, evident. Am spus, de la bun inceput, ca nu-l cunosc pe Vasilcau, dar am preluat ce a zis el, pt ca un adevar poate fi spus si de cabotin, si de un sut, si de un rege sau academician, tot adevar spus ramine. De intelectualii de creatie, in special, ramine cum am spus si nu-i am in vedere decit pe cei care exact se regasesc in aceasta apreciere. Pe cei care au ramas verticali nu-i vizez, dar mi se pare ca sint mai putini. In PNL nu exista cineva caruia i se poate spune „nime”. Cind au plecat un grup din PNL la PLDM am spus ca sint lenesi, nu „nime”, iar cind a plecat Crudu, i-am multumit public pt ce a facut in PNL, pt ca a facut, noi recunoastem, asa cum si el s-a folosit de imaginea mea sa cistige alegerile in Durlesti, dar i-am spus si ca nu a fost un an pe la sedinte ca sa iasa brusc la conferinta de presa si sa faca ce a facut. Nu mi-am sters picioarele de nici un plecat din PNL si nici nu ma port arogant, ci cu multa grija si aplecare fata de fiecare, tocmai de aceea la noi e liniste si oamenii isi vad de treaba.

    Si nu am sters nici o postare de-a lui Can. Nici nu-mi mai amintesc faptul cind as fi sters vreo postare.

  39. Sunteţi jalnici, dlor politicieni cu „nimeni”-ul vostru. De fapt, aceasta e măsura partidelor, construite exclusiv pe principiul interesului, cum s-a spus mai sus. Eu vă propun o măsură mai elegantă – măsura lui Voronin: în carnetul de membru de partid indicaţi înălţimea posesorului, iar atunci când va părăsi partidul să spuneţi scurt – „ne-a părăsit/trădat X metri de bulbuci/bâl-bâl”.
    Un week-end plăcut, dlor politicieni, nu staţi la soare ca nu cumva să vi se evapore bulbucii 🙂

  40. oligarhoo spune:
    11 June 2010, la 09:09
    Unde-i oare „week-endul” ala sa-l gasesc si eu ?

  41. pt dna Can
    Sunt ablolut de acord ca fiece om e o personalitate si nu ar tebui taxat ca un gunoi.In privinta lui Vasilcov, am avut invedere ca el ca scriitor e aproape necunoscut, adica anonim. In rest, cei de la pldm, daca sunt in stare, ar trebui sa traga niste concluzii/invataminte si din aceasta plecare si din criticile aduse de PNL, care imi dau seama nu sunt chiar lipsite de orice temei

  42. Vlad spune:
    11 June 2010, la 12:12

    Am inteles. Asa este.

    „In rest, cei de la pldm, daca sunt in stare, ar trebui sa traga niste concluzii/invataminte si din aceasta plecare si din criticile aduse de PNL, care imi dau seama nu sunt chiar lipsite de orice temei”

    La accest capitol cred ca trebuie sa ne bcuram de oamenii cu principii morale, insistenti si curajosi. Nu ma refer la cei, care fac „scandal” de dragul „scandalului”.
    Oamenii cu principii ori promoveaza principiile cu dirzenie ori nu le promoveaza de loc, ca sa nu supere „sefii”.
    Eu prefer oaneni, care promoveaza cu insistenta principiile…Nu stimulezi servilii ineficienti….

  43. Recunosc ca intru rar pe blogul doamnei Pavlicenco. O fac cand am timp si in perioade mai ferbinti, cand vreau sa aud si alte pareri decat cele imprestiate de jurnalisti cumparati. Vreau sa va spun, doamna Pavlicenco, ca eu l-am cunoscut cu ani si ani in urma pe Traian Vasilcau, care se numea atunci Veaceslav Vasilcov. E o figura foarte tenebroasa. Nu vreau sa spun multe ca nu merita omul. Un lucru va sfatui – nu va grabiti sa primiti asa oameni prin partide. Lasati-l sa mearga la Pasat. Langa acesta o sa-i stea bine pentru ca stim inca de la facultate ca „poetul nationalist” Vasilkov n-a rezistat presiunilor psihologice si a cedat… Am spus suficient.

  44. Pt Agata

    Dar de unde ati luat ca noi ne grabim sa il primim pe Vasilcau-Vasilcov in partid? Eu cred ca el este interesat de partide cu sanse groase, nu cu sanse rafinate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *