Mai multă lume considera că Marian Lupu vorbea “românăşte”. Era, de fapt, un mod de a se exprima forţat cu preţiozitate în limba română, el chiar crezînd că e super de corect în exprimare. Nu este aşa. Marian Lupu vorbeşte cu un pretins accent românesc, dar comite mereu greşeli, în special utilizează expresii şi cuvinte calchiate din rusă. El ori nu-şi dă seama de asta ori este atît de înfumurat şi încăpăţînat încît nu vrea să accepte că ar putea greşi.
Dar aşa se întîmplă la noi – mergem din rău în mai rău. Cînd unii spuneau că Preşedintele Snegur nu era bun, alţii ziceau că va veni Lucinschi, si mai puţin bun, apoi iată a venit Voronin. A rămas să vină Smirnov să ne pună capacul chiar de tot, dacă unii consideră că încă nu ni l-au pus.
Printr-o paralelă, trec la ceea ce vroiam să spun, de fapt: la «INCALITATEA» sfidătoare instalată în jilţurile din Prezidiul Parlamentului – un Voronin care mai mult mîrîie şi mormăie, decît vorbeşte, un «june» komsomolisto-komunist Petrenco şi un «deci»-st pe nume Vladimir Ţurcan. Acest zis vicespeaker incolor şi fad ne buimăceşte cu «deci»-urile lui (parte de vorbire neflexibilă cu rol de legătură atît în propoziţie, cît si în frază). Din lipsă de libertate în exprimarea sa, din sărăcia de cuvinte, din cauza incoerenţei şi în gîndirea moldovenească – la sigur că el gîndeşte şi vorbeşte mereu ruseşte cu ortacii săi comunisto-capitalişti, Ţurcan abia de leagă şi cuvintele, şi frazele în română. De aceea, pentru a-şi ascunde neputinţa, foloseşte de zeci şi de sute de ori, cînd vorbeşte în limba română, conjuncţia simplă conslusivă «deci» – mai mult la nelalocul, decît la locul ei, crezănd că, în aşa fel, ar arăta tare deştept.
În Parlamentul trecut m-am apropiat şi chiar i-am spus – «încercaţi să nu folosiţi deloc această conjuncţie, eu, de exemplu, nu am nevoie de «deci» (şi nici de «vasăzică» – o altă pacoste ce i-a afectat rău şi pe mulţi intelectuali de-ai noştri – ei crezînd că îşi atrag, astfel, o alură de oameni înţelepţi, gînditori .., cînd, de fapt, înţelepciunea ar trebui să se manifeste în cărţile ţinute în sertare în perioada sovietică, ce nu mai apar nici după 18 ani).
Revenind la conjuncţia obsesivă: e de groază – în cazul în care se va găsi «votul trădării» din partea Opoziţiei (sau «votul de aur» pentru banda lui Voronin) – va trebui să-l suportăm pe Ţurcan patru ani cu acest mod de vorbire total enervant.
Pe lîngă scenariile nefaste, pe care gruparea comunistă le tot pune la cale prin laboratoarele securistice moldo-ruse, ar fi bine să găsească ceva timp şi să înveţe şi a vorbi, pentru că, şi prin exprimarea lor groaznică, aceşti retrograzi ne distrug societatea. Ca să vezi cum poate vorbi omul, trebuie să renunţe măcar la conjuncţia conclusivă „deci”, prezentă total deplasat în uzul unora atît la începutul frazei, cît şi oriunde nu găsesc un cuvînt potrivit sau care le scapă din mintea puţuntică la ceva bun. Ca şi cu „vasăzică”, folosit total superfluu. Să înveţe să nu pună „deci” la începutul propoziţiei, pentru că se pune în partea a doua a frazei, după ce se enunţă ceva ce trebuie concluzionat.
De Petrenco, cel care vorbeşte cu accent rusesc enervant, şi de Voronin nu mai spun, pentru că cel mai des va conduce şedinţele în Legislativ Ţurcan. Tovarăşe Ţurcan, încearcă să te stăpîneşti, să te controlezi şi renunţă, măcar acum, la acest „deci” – ca simbol al neputinţei matale de a vorbi în limba de stat, dacă te supără denumirea corectă de „limbă română”!
Vitalia PAVLICENCO
initiativa de pe curaj.net
nu prea ii inteleg eu pe acei 25 de mii de moldoveni care-si fac conturi pe odnoklassniki…
OAMENI, MAI BINE FACETI O CAMPANIE DE PARASIRE IN MASA A SAITULUI ODNOKLASSNIKI: “25 000 DE UTILIZATORI AU PARASIT RETEAUA SOCIALA ODNOKLASSNIKI.RU (CONTROLAT DE FSB SI SIS) – IN SEMN DE PROTEST CONTRA INTIMIDARII LIBERTATII DE EXPRIMARE!”
– n-ar suna asta mai transant si cu mai mult folos pentru cauza libertatii din RM?
nu va pare ca impactul ar fi … mai mare?
nu va dati seama ca acest site e sursa principala de informatii pentru SIS ?
nu va dati seama – ca fiecare utilizator e perfect accesibil SIS ului?
nu va dati seama ca toate mesajele, contactele, pozele voastre – VA fac si deci NE fac extrem de vulnerabili in lupta noastra contra dictaturii comuniste ?
parerea mea…
PS : cineva aici a propus http://ro.netlog.com/ trebuie de vazut si daca reteaua cu avantajele sale de comunicare e comparabila cu cea de pe odnoklassniki,
CARE AR FI MOTIVUL DE A MAI RAMANE PE acest site controlat de serviciile speciale moldovenesti si rusesti?
initiativa pe curaj.net:
De azi, pe fiecare bancnota de 1, 5, 10 lei pe care o detii (deoarece sunt cele mai utilizate), vei scrie cu pixul “JOS COMUNISMUL” sau “Republica Moldova – Fara Comunisti” sau orice alt slogan anticomunist! In acest mod vom continua lupta impotriva bolsevicilor! N-au fost batuti degeaba tinerii, nu risca degeaba opozitia, e timpul sa facem si noi ceva! Aceasta e cea mai buna publicitate anticomunista, deoarece banii sunt cei mai utilizati! Propunerea vine din partea a circa 6100 tineri, si este deja pusa in practica! Incepe chiar acum! Nu fi indiferent, prin toate caile posibile – DA MAI DEPARTE !!”… Poate fi solutie pentru problema limitarii accesului la informatie , pentru ca e in continua circulatie , azi la mine , maine la tine , pana nu se uzeaza. Nu are vreo arie de acoperire sau vreo licenta teritoriala , fiind prezent in buzunarul fiecaruia. Leul poate fi cea mai reusita forma de agitatie electorala si cu cel mai mare tiraj.”
Tot ce este legat de comunism este enervant! Moldovenii au in sange trasatura de caracter ca anume persoana sa este cea mai importanta, cea mai corecta, cea mai competenta etc. Ma gandesc ca se trage aceasta de la evolutia insuficienta a homomoldovanus sau moldovanium, filologii vor pune corect accentele. Iar evolutia intarziata se trage de la saracia totala, dupa care urmeaza alimenatia insuficienta si incorecta (va ganditi ca japonezii sunt destepti de aceea ca consuma mamaliga si beau vin otetit ori de aceea ca le-a dat Dumnezeu norocul sa se nasca pe malul apelor iar sursa lor de baza de hrana sa fie pestele si produsele marii care contin din abundenta fosfor care la randul sau este vitamina preferata pentru creerasele samurailor si coreenilor). Iar vinul nostru in anii roditori mai ales devine sursa de baza si de alimentatie si si de apa potabila pentru o sumedenie de cetateni moldoveni din lipsa de alternativa. Dar aceasta alimentatie dureaza vreo jumatate de an, apoi apar rosiile, castravetii, visinile, merele, zarzarii, sfecla de zahar, floarea soarelui, viata moldovanului devine mai usoara, este mai multa hrana. Dar produsul de baza in ratia lui ramane in continuare vinul, caruia ii dedicam versuri, ii scriem proza, ii facem sarbatori si ii inaltam monumente! De ce? Pentru a cauta capat de betie, asa cum spunea bunica mea credincioasa si cu patru clase invatate la romani si care a decedat la varsta de 90 de ani din cauza unui accident cerebral stupid provocat de o veste rea.
Moldovenii devin incapatanati si destepti foc dupa saracia in care au norocul sa-si duca traiul si inventeaza bicicleta dupa bicicleta, ba comunism moldovenesc, ba carti de istorie care mai bine s-ar numi povesti populare comuniste, ba insule de stabilitate.
Cuvantul comunism, nemaivorbind de partid comunist, trebuie declarat cuvant necenzurat si asa cum mesajele ce contin expresii delicate care nu se spun la televizor si nu se dau in ziare, asa si acestui cuvant trebuie de-i atribuit respectiva valoare! Cred ca merita! Voi ce ziceti?
Doamna ex-deputat pe care din stafurile dvoasta intelepte le-ati recomanda in acest caz?!
Sunt de acord cu FLOWERS_OF_LIBERTY…nu trebuie sa ne bazam numai pe OPOZITIE,trebuie si noi sa depunem efort pentru a elimina regimul comunist.Corect,cu ajutorul bancnotelor putem sa le deschidem oamenilor ochii si mintile inainte de alegerile anticipate…CURAJ BASARABENI, nu vom permite regimului comunist si rus sa ne calce in picioare cum doresc ei!!! Acuma putem sa le demonstram ca nu suntem „turma de oi” (asa ne considera rusii ) care ne mana in directia care doresc ei….NOI SUNTEM STAPINII acestu stat si nu rusii!!!
Pentru CHIRIL….vreau sa te intreb, din cele spuse de Dna Pavlicenco,oare n-ai tras nici o concluzie? ce sfat doresti?….sfatul meu este sa deschizi ochii bine si vezi cine conduce tara in care locuiesti tu…suntem condusi de analfabeti,incompetenti,corupti,banditi,etc….foarte bine ei se asociaza cu zicala:”putere este,minte nu m-ai trebuie”.Din pacate e trist,dar real….asta e CONDUCEREA tarii noastre.Stimate Chiril revine cu picioarele pe pamint si trezeste-te,in orice moment poti sa cazi in masinaria de tortura a acestui regim…
Foarte geniala ideie cu bancnotele.Dar mai este una:
Luam o foaie de hirtie o ungem cu (CAL)termin medical,populaR
rahat IL PUNEM IN PLIC CU DESTINATIA;DEPUTATII COMUNISTI,GUVERNUL,AMBASADA FEDERATIEI RUSE,EURO TV,PERSONAL PENTRU UNII,SIN SA VEDEM DOMNILOR O SA LE PLACA,ASTAI TOT CE MERITA.\
deci LA TREABA.
Stimata doamna, exprimati uneori neghiobii si ranchiune personale oribile intr-o romana perfecta.
Atunci cind veti reusi cu un limbaj ‘ca la carte’ sa obtineti mai mult de 1%, va veti putea permite de a da lectii de comunicare celor care, asa cum vorbesc ei, stiu sa convinga pina la 50% din electorat. Pentru ca, in afara de a da forma cuvintelor, comunistii stiu sa le dea continut. Ceea ce va cam lipseste.
Deci, mina pe carte si studiati, doamna, studiati, studiati…
P/u Leideman, comunistii stiu sa de-a continut cuvintelor ha-ha-ha, buna gluma ai mai spus.referitor la faptul ca convinge 50% din electorat nu ai dreptate in primul rind nu sunt 50% in al doilea rind derbedeii daca nu ai stiut au in minile lor mas media inclusiv cea numita publica si platita de contribuabili prin care isi promoveaza mediocritatea si prostia lor.
Vladimir Ţurcan (n. 14 octombrie 1954, Slobozia, Moldova) este un general-maior de poliţie, care a deţinut funcţia de ministru al afacerilor interne în Guvernul Republicii Moldova (21 decembrie 1999 – 19 aprilie 2001)- nu l mai huliti atata, dna Pavlicenco, ca tot a facut parte din guvernele voastre mult iubite Baksis si Strudz-a, fiind coleg cu ilustru cinstit si eminent realizator de tutun, V. Filat.
Vedeti mai bine in propria ograda – Hadarca, Rosca, Ghimpu, Matei, Mocanu, dvs – va spune ceva acest sir de nume? stiti ci s a ales din el – fala, tradare, dezamagire, minciuna, alcoolemie ridicata, psihiatrie clinica etc. Doar dl Hadarca mai reuseste sa pastreze coloana vertebrala, si asta datorita faptului Neimplicarii. halal de voi…
As propune la toti sa incetam sa ne acuzam reciproc de „impotenta de a vorbi cu electoratul” si sa ne concentram asupra faptului – cum sa trezim constiinta nationala si tara sa revina la situatia de pina a veni comunistii la guvernare (desi pare a fi o „revenire” in trecut, consider ca ar fi o „evolutie in trecut” si nu o „degradare profunda pe care o avem inprezent”).
Amintitiva ca Voronin la inceput (in 2001) a cistigat simpatia electoratului prin faptul ca nu incerca sa faca „arta oratorica” ci sa vorbeasca pe intelesul oamneilor (in primul rind a celor de la tara).
Cred ca acum ar trebui sa ne consolidam fortele si sa ne unim in lupta cu clanul lui Voronin, si sa nu ne cautam „scropule” in oponentii nostri dar declarati a fi „democrati” caci oricum „aceste minusuri” sunt mai neinsemnate decit fenomenul „voronin”.
Pentru alegerile anticipate din aceasta vara propun lozinca „Trezire Nationala”.
Bine, hai să enunţăm la acest capitol faptul că populaţia basarabeană are o frică de ceea ce se numeşte românesc . Aşa că limbajul ţărănesc al comuniştilor e oarecum mai atractiv pentru majoritate .
Pt Leideman
Nu ma mira rautatea dumitale si simpatia pt comunisti. Nu faceti decit sa confirmati cita dreptate am avut in postarile anterioare care se pare ca v-au fript bine si e pacat ca nu puteti fi obiectiv.