Initiativa legislativa. Comunistii pot pierde numai in fata unei Opozitii unite

Astazi, am depus la Biroul Permanent al Parlamentului initiativa legislativa cu nr.3416, prin care se propune sa fie coborit pragul electoral, sa fie permisa crearea blocurilor electorale si sa se permita accesul in Parlament al cetatenilor R.Moldova care au si cetatenia altui stat. Desigur, ii avem in vedere pe cei cu cetatenie romana, pentru ca interdictia ii vizeaza, in mod indubitabil, pe romani.

Imi dau foarte bine seama de reactiile ce pot urma. Dar nu va grabiti. Cei care se cred foarte „siguri pe judet” sa nu uite ca, intr-o societate aflata intr-un regim dictatorial, orice e posibil si pot pierde unele formatiuni politice mai consolidate nu pentru ca nu vor fi acumulat voturi, ci pentru ca cei de la Putere sint prea insurubati in ideea de a nu permite o majoritate parlamentara anti/necomunsta, actionind fara nici un fel de scrupule, calculele facindu-le nu dupa alegeri, ci in timpul alegerilor…Am avut exemple in 2001, dar, in special, in 2005. De aceea, vazind clar ca unele formatiuni politice, care, in sinea lor, nu sint chiar sigure ca vor trece pragul, dar nu vor sa para nesigure de sansa lor si nu inainteaza proiect de repunere a legislatiei electorale in albia normalitatii, noi, deputati PNL si MAE, depunem aceasta initiativa si retinem atentia ca, asa cum scriu intens unii ziaristi in ultimul timp, comunistii se tem numai de o Opozitie unita. Coalitia comunisto-pepecedista se teme de unirea Opozitiei. Pe noi aceasta unire ne intereseaza in sensul in care sintem convinsi – si nu numai noi – ca doar in cazul unificarii efortului electoral al Opozitiei s-ar putea rezista: 1) in fata planurilor de reperpetuare a comunistilor la putere; 2) in fata falsificarilor masive, care se pun la cale; 3) in fata piedicilor ce se vor cauta a fi puse de Ministerul Justitiei, Comisia Electorala Centrala; 4) in fata unei justitii controlate; 5) in fata respingerii cetatenilor cu dubla cetatenie, care au deja dreptul, in baza Hotaririi CEDO sa fie validati pentru Parlament, daca ajung pe masa CEC; 6) in fata pericolului de aducere a unor subiecti electorali la rezultatul 5,99 la suta; 7) in fata pericolului redistribuirii votului nu numai prin participarea fortelor de dreapta dispersate, dar si, sa recunoastem, a unui numar maricel de forte zise centriste sau de forte camuflate de stinga.

Redam, in continuare initiativa legislativa si expunerea de motive.

Vitalia Pavlicenco

CATRE: Biroului Permanent al Parlamentului Republicii Moldova

IN ATENTIA: Dlui Marian LUPU, Presedinte

Domnule Presedinte,
In temeiul art. 73 din Constitutie si in conformitate cu prevederile art. 47(44) din Regulamentul Parlamentului, inaintam, cu titlu de initiativa legislativa, proiectul de Lege pentru modificarea unor acte legislative. Va solicitam sa dispuneti declansarea procedurilor de examinare si dezbatere a acestuia in comisia de profil si in plenul Parlamentului.

Anexe:
Proiectul de lege;
Expunere de motive.
Deputati in Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XVI-a
Vitalia Pavlicenco
Ion Neagu

Inregistrat cu nr.3416 din 10.12.08

Proiect
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

LEGE
pentru modificarea unor acte legislative
Parlamentul adopta prezenta lege organica.

Art. I. Se abroga punctul 2 al articolului IX din Legea nr. 273-XVI din 7 decembrie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.84-85, art.288).

Art. II. Se abroga punctele 1 si 25 ale articolului unic din Legea nr. 76-XVI din 10 aprilie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.83, art.283).

Art. III. In termen de 30 de zile, Guvernul isi va aduce actele sale in concordanta cu prevederile prezentei legi si va face propuneri de amendare a legislatiei in vigoare.

Presedintele Parlamentului

Expunere de motive
la proiectul de Lege pentru modificarea unor acte legislative

Prin adoptarea in graba a legilor ce constituie obiect al prezentului proiect de amendamente s-a strecurat o contradictie cu normele in vigoare care, dupa natura si forta lor juridica sunt ierarhic superioare acestora. In speta, este vorba de Conventia europeana din 6 noiembrie 1997 cu privire la cetatenie, act international la care a aderat statul nostru si pe care Parlamentul l-a ratificat cu unele rezerve. Acestea, insa, nu se refera si la art.17 din Conventie, fapt care inseamna ca statul nostru trebuie sa garanteze tuturor cetatenilor sai, fara discriminare, inclusiv celor care mai detin si cetatenia altor state, exercitiul plenar al drepturilor si libertatilor cetatenesti. Parlamentul ar trebui sa revizuiasca aceasta norma cu atat mai mult cu cat exista si recenta Hotarire a CEDO, in acest sens.

In urma operarii de modificari la legea electorala, prin care, pe de o parte, a fost restrans dreptul partidelor in calitatea lor de persoane juridice de a se asocia in cadrul blocurilor electorale, iar, pe de alta parte, a fost majorat pragul minim de reprezentare pentru un concurent electoral pana la 6%, a urmat o reactie prompta a Consiliului Europei, care s-a aratat ingrijorat de evolutia negativa a regulilor electorale in tara noastra. Partenerii europeni au atras atentia forului legiuitor de la Chisinau ca, in conditiile unei democratii inca firave, acele amendamente sunt premature si au recomandat Parlamentului revenirea la situatia anterioara.

Expertii in materie electorala sustin ca in conditiile Republicii Moldova, unde exista o diversitate culturala, etnica, sociala in societate, sistemului electoral i s-ar potrivi un prag electoral de 3-4%. Acest subiect, de altfel, a fost unul dintre punctele de compromis la care a ajuns partidul de guvernamant cu partidele de opozitie ce au votat pentru actualul sef al statului.

Pornind de la aceste ratiuni, prezentul proiect de lege este conceput ca o solutie de remediere a coliziunii legislative si de racordare a regulilor de joc electoral din statul nostru la rigorile europene.

Deputati in Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XVI-a

Vitalia Pavlicenco

Ion Neagu

Loading Facebook Comments ...

2 Comments

Add a Comment
  1. Pentru Dna Pavlicenco
    Dna Pavlicenco, din chita stiu eu DVS nu ati votat presedintele comunist cu numele Voronin.
    Dar spuneti, ca pragul de 4% a fost una din conditiile inaintate de partidele de opozitie si acceptate de Voronin inaintea votarii lui in functiea de presedinte.
    Acum se stie si cine a votat pentru majorarea pragului la 6%. Ii lasam la o parte.
    Eu cred, ca deputatii, care l-au votat pe Voronin si nu au votat majorarea pragului electoral trebuie sa le propuna sa insiste la presedinte sa se tina de cuvint . Dar cum a promis presedintele ? Exista un proces verbal cu semnaturile respective ? Si daca exista ? Oare un presedinte poate decide in final asupra chestiunilor, care pot fi adoptate numai prin votul majoritatii din Parlament ? Nu era clar de la inceput, ca presedintele promite ceva ce depaseste competentele lui ? Si cum se simt acum acei Deputati, care au fost pacaliti ca Ursul de Vulpe. Care este reactia lor ? Oare vre-o unul din ei va mai deveni din nou Deputat ?
    Probabil, ca nu toti Deputatii au participat la tratativele respective cu presedintele, dar numai sefii fractiunilor, care o fi fost ei. Despre ei vorbesc. Cum au putut sa creada asa ceva? Din punct de vedere juridic era clar ca nu este prerogativa presedintelui. Asigurarea maxima a riscului trebuia sa fie garantata de Fractiunea parlamentara comunista. Dar chestiunile, care se adopta prin vot…..intotdeauna pot fi modificate tot prin vot..Numai doar partea morala mai ramine de discutat… Daca stiti numele celora, care au purtat cu presedintele negocieri spuneti-ne si noua.
    Vom face ce ne sta in puteri sa nu-i votam Lista partidului, daca in lista se va afla si acel lider.

    Ori acesta este un exemplu de cum poate fi „pacalit” nu numai cetateanul de rind, dar si colegii-politicieni in strategia electorala .Si vor avea o scuza: exemplu presedintelui. Comportamentul lor va fi explicat drept maturitate politica la unii si lipsa de maturitate politica la altii. Macar partea morala ca trebui sa fie asigurata pentru a fi taxati in caz de „debarcare” sau pacaleli. Taxati de electorat.
    La fel trebuie sa fie fixate in proces verbal si politicile cele mai importante. care se inteleg sa le promoveze.Spre exemplu politica externa.

  2. Pentru Vica

    Eu nu l-am votat pe presedintele comunist Voronin. Nu stiu cum a fost intelegerea cu Voronin, nu stiu daca exista un proces-verbal cu semnaturile celor care l-au votat. Un presedinte nu poate decide asupra chestiunilor, care pot fi adoptate numai prin votul majoritatii din Parlament? Era clar de la inceput ca presedintele promite ceea ce ii depaseste competentele, dar „au fost pacaliti” pentru ca au fost „stimulati” probabil sa rabde si sa taca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *