Miscarea Actiunea Europeana (MAE) si Partidul National Liberal (PNL) au declarat ca vor participa pe o lista comuna la alegerile parlamentare din 2009. Anuntul a fost facut joi 6 noiembrie, intr-o conferinta de presa la Agentia Info-Prim Neo. Membrii celor doua formatiuni spun ca deocamdata nu au decis cum se va numi noul partid si cine va fi presedinte.
MAE si PNL nu exclud posibilitatea ca in componenta noului partid sa fie incluse si alte formatiuni politice. Cele doua partide s-au aratat dispuse sa colaboreze cu Partidul Liberal (PL), Alianta „Moldova Noastra” (AMN), cu alte formatiuni de dreapta mai mici. Si cu Partidul Liberal Democrat (PLDM) se poarta negocieri, a declarat presedintele PNL, Vitalia Pavlicenco.
Cele doua formatiuni politice nu au exclus nici posibilitatea sa devina membri ai unui alt partid politic. „Daca negocierile cu alte partide vor conduce la participarea in comun pe o lista a unui partid sau la intocmirea unei liste nationale, vom lua deciziile ce deriva, insa, tratativele dintre PNL si MAE nu vor conduce, in nici un caz, la neintelegeri si la dezamagiri ale electoratului”, a spus Pavlicenco.
Ea a adaugat ca, daca PL si AMN, care au anuntat deja ca vor participa singuri la alegeri, nu vor reveni asupra deciziilor lor, atunci „electoratul va judeca altfel aceste partide”.
Potrivit presedintelui MAE, Anatol Petrencu, „unirea fortelor va spori considerabil sansele ambelor partide in alegerile parlamentare”. Intrebat care crede ca va fi procentajul de voturi pe care il vor acumula in noua formula, Petrencu a spus ca are incredere ca pragul electoral de 6% va fi depasit.
Anatol Petrencu si Vitalia Pavlicenco au exprimat speranta ca decizia lor de a colabora vor determina si alte partide sa se uneasca, „deoarece aceasta este dorinta electoratului, dar si interesul Occidentului”. Membrii celor doua formatiuni cred ca „partidele care doresc sa rastoarne comunismul in RM, nu doar un cistig propriu, vor recurge la colaborari intre ele”. INFO-PRIM NEO
O miscare excelenta ! felicitari…acum aveti sanse mai mari sa fiti luati mai in serios in discutiile cu ceilalti trei…..
Pentru Stalinus
Mersi pentru apreciere.
Bravo-o-o-o-o!!!!!! Bravo Petrenco! Bravo Pavlicencu!
Apa de ploaie toate declaratiile „liderilor acestor partide”, caci in partid au ramas doar ei.
La Orhei, spre exemplu, din cei 3 consilieri orasenesti ai PNL – 2 au aderat la PDM, iar 1 la AMN.
In ce priveste PMAE – au la Orhei un singur membru – deputata Zoia…
Fiti calmi oameni buni. Pavlicenco poate sa organizeze o petrecere zgomotoasa de ziu sa, nu si o coalitie politica. De s-a scindat PNL sub conducerea Pavlicenco? Unde este primarul de Soroca ales pe listele PNL?
Pentru Tudor
Prima intrebare pe care trebuie sa ti-o pui este cum de PNL a luat, in alegerile locale din 2007, la numai trei luni de la inregistrare, 2 consilieri orasenesti si 1 – raional? Ma intrebi de ce au plecat. Din cauza presiunilor si a santajului din partea PD si a disponibilitatii de cumparare din partea AMN. Eu le doresc sa nu aiba dezamagiri.
In ce priveste PMAE, nu cunosc situatia, insa noi am identificat oameni la Orhei. Nu voi da nume din motive intelese. Chiar simbata asta merg la Orhei.
Pentru Vera
Pavlicenco nu s-a angajat sa organizeze o coalitie politica, insa a participat la foarte multe coalitii si ele au fost bune. Au avut cumva Urecheanu si Untila partide? Nu-mi amintesc. Au avut liberalii si Furnica, cei care au si oferit oameni AMN, care v disparea dupa alegerile din 2009. Pentru ca nu au o polituca limpede. PNL nu s-a scindat. Au plecat cei care umbla numai dupa bani. Primarul de la Soroca s-a dovedit a fi o jucarie in mina lui Pogorevici si Grama, care, acum, nu cred ca sint foarte fericiti fiind plecati la PLDM. PLDM, in general, a anuntat ca vrea sa atraga oameni noi si indecisi, dar au mers pe atragerea oamenilor de la alte partide. Cind l-am intrebat pe un consilier local din Calarasi de ce a plecat de la PNL, mi-a spus: „Nu am la Dvs. nici o pretentie, ba dimpotriva, sint un admirator, insa dumneata nu ai bani…” Sa vedem daca nu vor avea dezamagiri. Insa faptul ca unii pleaca acum de la PLDM la … Tarlev!!! arata natura si caracterul conjuncturist al traseistilor migrati de la fosta PDAM, apoi PD, de la alte partide spre PLDM. Adica nu sint alt stil, moderni, europeni, sint oportnunisti.
Cei plecati la PLDM de la noi, dupa alegeri, au inceput sa ma tot demita. Fara argumente, doar asa, ca nu am cistigat primaria Chisinaului. Nu am auzit de demiteri pentru alegeri lcoale, dar la noi au fost montati – stim si cde cine – sa o ceara. Au insistat sa mergem aproape neconditionat la PSL – care, iata, au mers la PD. Nu cred ca ne era locul acolo. Asa putea fi si plecarea neconditionata, cum spun unii, la PLDM. Insa mai e timp de gindit pentru toti.
Deci, oamenii care au venit la PLDM de la PNL sunt traseisti. Dar acei care au plecat de la AMN la PNL, asa inteleg, nu erau traseisti. Ceva nu e in regula cu logica d-tale d-na Pavlicenco.
Daca oamenii cu care au facut partidul pleaca, aceasta inseamna ca ceva nu este in regula in PNL. Baetii care te-au ajutat sa faci PNL erau bine mersi in AMN, insa au sacrificat interesul personal pentru ca sa te apere. Iar acum d-ta ii numesti traseisti. Sa-ti fie rusine, cu adevarat n-ai obraz cum spune toata lumea care te cunoaste bine.
Vera draga,
cel mai mare sacrificiu a celor care au plecat din PNL in PLDM a fost intr-adevar un sacrificiu personal-banii,care ii foloseau de la PNL in interese proprii.Sa nu spui nu,sunt membra PNL si cunosc persoanele care au plecat din PNL la PLDM.Si vreau sa-ti mai spun ca in PLDM sunt foarte multe gunoaie,care le strica imaginea.
Ca acesti baieti de care vorbesti nu au pozitie verticala e vina lor, nu si a altcuiva.
Bunaoara la seminarul de la Vadul lui Voda care a fost recent organizat am participat membri PNL si PLDM.Lucru ciudat:prima oara ma vazuse D.Tudor Deliu si isi permise sa ma chinuie cu :-Nu treceti la PLDM?
Ma irita chestia asta cu „du-te incolo, vina incoace, sezi binisor, nu-mi da pace.”
E vina numai si numai a lor si rusine tre sa le fie lor, nu altcuiva.
pentru Nina,
Ce partid sunteti voi PNL daca ati ales vice-presedinte de partid -Grama, liderul orgsnizatiei Chisinau si a mai multor raione oameni traseisti politici? Si eu sunt foarte aproape de PNL si cunosc bucataria voastra. Dar oare PNL n-a vindut pentru bani locul 1 pe lista in Chisinau, de unde si s-a iscat conflictul care a dus la scindarea partidului? Pavlicenco a candidat pentru postul de primar al Chisinaului si a acumulat un procent rusinos de mic, mult mai mic in comparatie cu procentul PNL pentru Consiliu. Deci, Pavlicenco ca presedinte de partid n-a fost locomotiva ci frina-remorca pentru PNL la alegeri. In asa conditii intr-un partid european liderul imediet isi da demisia. Daca facea acest lucru PNL nu se scinda. Insa Pavlicenco avida de onoruri a sacrificat partidul pentru postul de presedinte. Nu ma convingeti ca Pavlicenco este lider politic, de fapt este o cotcara politica. Pe unde n-a trecut, doar scandaluri si dezbinari a provocat. Acesta este adevarul, insa Pavlicenco nu poate sa recunoasca acest adevar fiindca e bolnava de putere. Asemenea oameni trebuie lecuiti dar nu admisi in politica!
Pentru Vera
Adevarul e ca nu toti merita raspuns. Nici dumneata. Eu raspund pentru ca ma respect pe mine.
Da, oamenii care au venit la PLDM de la PNL sunt traseisti. Eu de la AMN am fost exclusa pentru ca am depus initiativa de iesire din CSI. Desi proiectul d elege figura in Planul AMN si al Fractiunii AMN. Ceilalti auplecat nu atit pentru mine, cit pentru echipa, in care nu eu eram figura principala. Nimeni – dar nimeni – la plecarea lor nu stiau ca eu voi fi presedinte. Mai mult – eu nu am vrut sa fiu presedinte, am fost identificata pe ultima suta de metri.
Logica este urmatoarea: cei plecati de la PNL la PLDM nu au facut-o din convingeri, iar cind au plecat din AMN spre PNL, fortindu-ma ei pe mine sa cream partidul, au plecat din principii. Aici este adevarul si logica. daca te intereseaza, desigur, dar daca nu, nu e nici o problema, nu incapatinatii misca lucrurile in societate.
Nu baetii m-au ajutat pe mine „sa fac PNL”, ci eu i-am ajutat s ainregistreze partidul pe ale carui liste voiau sa candideze in locale. Si „acei baieti’ au gestionat mijloacele din campanie, pentru care nu au mai dorit sa dea dare de seama…
Nu si-au sacrificat nici un interes, doar poate unul meschin, pentru ca la intrebarea de ce au tinut s adevina consilieri municipali raspundeau „sa-si ajute prietenii”. Iata cu ce principii au mers la PLDM, iar cind au plecat de la AMN la PNL, nu au plecat la Pavlicenco, ci alaturi de Taranu, Rusu si altii.
Ba toata problema multora este ca eu am prea mult obraz si ei se suie in cap, iar cind ii dau jos se supara, ca nu vor sa munceasca, numai sa profite. Linisteste-te, draga, „baietii” stiu mai bine decit mine adevarul, foarte urit pentru ei. Nu ai pe cine jeli.
Pentru Vera
Cind a fost ales Grama, nu se stia ca va deveni traseist. Cind partidul merge undeva asta nu e traseist. Cind pleaca singur membrul, cum a facut Grama, e traseist. Insa a demonstrat-o putin mai tirziu. Nu manipula. In timp ce eu am fost exclusa din AMN, nu am plecat.
Grama nu a fost liderul organizatiei Chisinau, ci responsabil de organizare la partid, de care nu se ocupa. El nu a reusit s ase ridice la nivelul de responsabil de organizare. Din cite eu stiu, Filat pare dezamagit de Grama, nu il considera profund.
PNL nu a vindut nici un loc. PNL l-a acceptat prin votul Consiliului de Coordonare Chisinau, condus de unul dintre „baieti” Plesca, pe Mihai Severovan, fost vicepresedinte PL, autosuspendat din functie cind a plecat sa candideze la Primarie ca si consilier independent. Severovan a contribuit cu ce a putut pentru campania electorala, iar Plesca a facut si adoptat totul, eu nu participamla Consiliul pe oras, Plesca a administrat treburile financiare la oras.
PNL nu s-a scindat. Au plecat cei slabi si profitori. Daca se simt bine la PLDM, e bine, dar eu stiu ca nu. S-a implinit ce le-am spus: „La PNL va simteati acasa, iar la PLDM veti fi toata viata la gazda”.
Oamenii nu au votat pentru mine, unde m-au impins, contrar vointei mele, „baietii”, pentru ca oamenii ma vad in Parlament, nu la Primarie. Mai multi au spus ca nu au crezut ca vreau sa fiu primar, adica au inteles ca imping echipa, de fapt. Nu trebuie sa obrazati profitind de anonimat. Iesiti la suprafata si sa discutam deschis, de ce va temeti – au nu doar in spatele anonimatului va simtiti oraznic/a si fricoasa? Eu nu am frica, pentru ca adevarul a fost mereu de partea mea.
Daca as fi insistat sa candidez la Primar, era una, insa eu nu am dorit. Dar am acceptat sub presiunea colegilor, „sa fie bine”. Nu a prea fost sa fie pentru ca nu s-a prea lucrat. „Baietii” nu puteau organiza intilniri, in timp ce eu mergeam la intilniri, la radioTV, cautam bani, mai redactam si textele pentru presa scrisa. Iar ei beau cafea de mii d elei si isi duceau copiii la bazin, dupa care au vorbit de „locomotiva proasta”, sperind ca, dupa ce m-au folosit in campannie pina la istovire, acum m-ar putea elimina, sa puna mina pe partid si pe stampila. Nu le-a mers, ca nu pot fi la conducere lenesii. Isi dau demisia liderii dupa alegeri generale, parlamentare, nu locale, nu umblati cu manipulari.
Care „bolnava de putere”, fiind toata viata in Opozitie? Dar dumneata stii ce inseamna un partid, pentru care trebuie sa gasesti bani? Nu stii, de aceea las-o mai moale si mergi la psihiatru, ca abia te asteapta. Daca vei continua cu insulte, am sa sterg mesajele, pentru ca eu am blog, nu caldare cu gunoi. E clar?
Daca ati observat nu eu v-am insultat si nu eu am adus vorba de psihiatru. Cind am spus ca asemenea oameni ca d-stra trebuie lecuiti, am avut in vedere tratare politica. Daca credeti ca e nevoie de psihiatru, va priveste. Puteti sa stergeti, desigur, postarile insa aceasta vorbeste despre faptul ca recunoasteti propria vulnerabilitate. In ceia ce tine de anonimatul autorilor postarilor pai ati acceptat aceasta modalitate de dialog in momentul cind ati facur blog. De ce va plingeti? Va enervati,deci, nu aveti dreptate!
Draga Vera, daca stii bine situatia din PNL , ai putea sa confirmi sau sa infirmi cum „baetii”, care au plecat la PLDM, protestau contra lui Filat , chind PNL ducea tratative cu Filat de lansare al unui proiect politic comun? Atunci ei il blamau pe Filat si cu orice pret se doreau „dusi” cu tot cu PNL la PSL ? Daca nu a mers asa, s-au tuchilat pe linga blamatul de ei Filat .
Mai tii minte comportamentul unora din cei plecati la PLDM ? Aveam sa ma scap cu vorba si sa spun ceva despre cei, care incercau sa hirtuiasca …..Tu nu ai fost jignita in acest sens ?
Dar de ce esti atit de lebedinoasa? Nu te simti bine unde esti? Nu te vei simti bine nicaeri! Mai devreme sau mai tirziu vei primi un sut in fund si vei pleca mai departe, cei ca tine nu prind radacini, dar nici aripi nu le cresc! Crezi, ca cineva te va ridica in slava pentru maestria de a ponegri ? Sa stii, ca Filat nu este prost si te va identifica de unul singur sau ….vei iesi la suprafata!
Mai uita-te in oglinda si vezi ce e de capul tau ! Te recunosc cei apropiati? Te Doresc ? Dar eu stiu, ca nu ! Te-ai plins personal de nefericita viata, care ti-e dat s-o traiesti in lipsa de dragoste de la cei apropiati.
Dna Pavlicenco, salut gestul asta de a discuta cu MAE, pentru ca anterior stiam ca era mai greu sa ajungeti la un numitor comun cu aceasta miscare, partid in devenire. Este bine ca pledati pentru coeziunea spectrului politic in special cel de pe centru dreapta.
Stiu ca PL nu va accepta, iar la AMN de unde ati fost exclusi nu cred ca va mai puteti intoarce. Ramaine doar PLDM insa vad ca sunt dureroase aceste plecari ale traseistilor sau oportunistilor si iarasi este clar ca aceste negocieri sunt la fel dificile.
Cred ca aveti perfecta dreptate cind spuneti ca nu e prea frumos cind unii formuleaza expresii de genul sa treceti neconditionat la alte partide, referindu-se in special la PLDM.
As crede ca AMN care se crede acum cel mai mare partid de opozitie s-ar putea trezi in alegerile din 2009 cu surprize, pentru ca ei si-au incalcat promisiunile din 2005, in special ce tine de iesirea din CSI care era stipulat chiar in program.
Daca si doriti ca sa fuzionati cu MAE, atunci incercati totusi sa formulati un program clar pro-european. Poate ca ar trebui sa va orientati spre perspectiva europeana mai realist renuntind la planurile de uniune interstatala cu Romania atita timp cit stiti precis ca asa ceva este cam greu de realizat. Incercati sa formulati perspectiva europeana mai simplu, pe intelesul cetatenilor care va simpatizeaza si sunt gata sa voteze.
alias Vera
Draga Vera, imi pare foarte rau ca iti perzi cumpatul si daca nu poti controla actiunile tale se poate intimpla sa-ti creasca tensiunea. Citeste de citeva ori rindurile, pe care le-ai scris si vei intelege, ca nici tata nici mama nu poate intelege ce scrie Vera. In chiteva rinduri ai demonstrat o dereglare a starii sufletesti!
Draga Vera, oare se merita sa fim atit de nervosi si sa pierdem orice ratiune ? De ce nu doresti sa recunosti, ca tu ai meritat unele „sageti” viole/n/te, atachind un om/o femee/ , care nu tea derangat cu nimic in ziua lui de nastere? De ce nu ai putut trece cu vederea acest eveniment in viata unui om, care a dorit sa faca ceva / sa posteze acest eveniment pe blogul sau/, ce nu trebuie sa-l deranjeze pe nici un alt om, care ghindeste rational?
Numai pentru faptul, ca drumurile voastre s-au intersectat chindva? Pe mine, spre exemplu, nu ma doare capul, daca d. Pavlicenco / sau DVS/ isi face cheful cum vrea dinsa in ziua ei de nastere. Fiecare om isi traieste viata cum doreste si daca nu incurca altui om, de ce sa va deranjeze pe DVS ? Ma mir de starea dumneavoastra spirituala si cred, ca sunteti un om agresiv. Cred, ca nu ati avut prieteni adevarati si nu ati avut fericirea sa se simta bine cineva alaturi de dvs.
„Nimeni niciodata n-o sa va creada „.
De ce vorbiti din numele tuturor ?
Draga Vera, daca ai plecat de la PNL si nu ai uitat de acest partid, cred ca regreti sau regreti mai mult din zi in zi !
Vezi, ca d.V.Filat este un tata bun si poate da sanse egale si negrilor de pe plantatie, dar nu va trece cu vederea textele scrise aiurea de d-ta, mai ales daca vrei sa fii considerata pentru Filat ca o fiica! Filat nu va permite sa i se „destrabaleze fiicele”. Si va avea dreptate. Libertatea nu inseamna destrabalare.
Va temeti sa ripostati cu propriul nume ? De ce sa ripostezi eu cu propriul nume, daca tu te chemi „Credinta”? Mie mi se pare ca numai Vitalia Pavlicenco riposteaza cu propriul nume, dar eu am luat exemplu de la dvs.Rusinica sa va fie.
Spuneti, ca „noi toti am investit sperante in d-ta, am crezut ca veti fi o mama pentru PNListi”. Nu inteleg cine a investit in mine si de ce eu trebuie sa fiu mama pentru PNListi ? Pina la urma vreau sa inteleg cu cine discutati :cu mine sau cu Pavlicenco? Ori nu sunteti normal/a/ ?
Nu te mai lega de vietile oamenilor. Fa si tu ceva mai util tie si familiei tale.Nu pierde timpul de aur cu grijile altora. Nu vezi, ca esti cu nervii la pamint? Nu uita, ca acest blog este citit de mai multi, dar scriu mai putini. Eu am decis sa-ti scriu tie ceva in momentul, in care mi s-a parut ca procedati incorect sa ponegriti un om numai pentru ca si-a sarbatorit ziua de nastere.
Dar sunt sigura, ca si Filat citeste ce se mai scrie pe acest blog. Te va identifica si fara turnatori si totusi iti va da ……un sut in fund ! Dlui intelege, ca atare persoane sunt periculoase si nu poti avea incredere in ei. Vei trai si vei vedea!
Seara buna si sanatate.
Pentru Salmonella Plesca si zisa Vera
Eu am sters ultimul mesaj al zisei Vera pentru ca e deja o degradare, dupa care raspunsurile la textul sters nu-si mai au locul, de fapt. Blogul e pentru opinii, discutii, nu injurii si birfe de nivelul celor plecati din PNL. Bine ca au plecat, dar nu inteleg deloc de ce nu se linistesc. Mai ales daca le e atit de bine…
SI INCA CEVA. II OFER ZISEI VERA POSIBILITATEA SA VINA LA „ARTIMA” SAU SA TRIMITA ORICE PERSOANA SI SA SPUNA CA E DE LA VERA DE PE BLOG, NICI NU MA INTERESEAZA CUM O SA O CHEME, CA SA-I DESCHID CU ADMINISTRATORUL MEU BLOGUL SI SA SE CONVINGA DE FAPTUL CA EU NU AM TRIMIS UN MESAJ DE PE ALTA ADRESA SI CA EU SCRIU DOAR CU VITALIA PAVLICENCO. ADICA SA VADA ADRESELE ACESTOR VERTICAL SAU SALMONELLA PLESCA SI CUM VA MAI CHEAMA.
Pentru Vitalia Pavlicenco
Stimata doamna Pavlicenco!
Regret si nu stiu de ce „Vera” are pretentii, ca eu sunt Pavlicenco. Nu am dorit nici un pic sa va fac deranjata in urma postarilor mele! Nici nu pot intelege, de ce cineva se leaga de capul DVS, chind eu stiu ca sunt eu si nu V.Pavlicenco! Rog sa-mi dati iertare, daca am gresit cu ceva, dar nu am putut trece cu vederea porcariile Verei . Daca doriti, eu nu voi mai acsesa blogul DVS .
Vedeti, ca odata deschis blogul fiind, teoretic toti doritorii pot sa spuna parerea lor asupra unui oarecare subiect. Dar nu ponegreli si injurii! Ori eu nu am putut trece cu vederea postarile nerusinoase ale „Verei” si am incercat sa „ma supar”!
Spuneti, imi recomandati sa nu mai postezi ? Eu voi respecta recomandarile DVS! Dar sigur doresc sa vad ce a postat Vera de a trezit ratiunea in capul DVS de a nu da voie sa faca cine ce vrea pe blogul DVS! Mai demult trebuia! Democratia si dreptul la libera exprimare sunt bune atit timp, chit oamenii au bunul simt si ghindesc rational! „Vera” din prima a fost fara ratiune si nu trebuia sa postati prostia ei! Postind-o, m-ati facut sa ma supar pe ea si nu pe DVS.Acum am motivul sa ma supar si pe DVS.
Dispar de pe blogul DVS pentru totdeauna, dar voi verifica, daca ati reactionat intr-un fel la supararea mea!
o miscare normala pentru vremurile ce vin..! In lupta impotriva comunistilor aliantele sunt cele mai utile! E o decizie justa..si sa speram ca nu se vor opri aici miscarile politice ale liberalilor!
Pentru Salmonella Plesca
Nu vreau ca nimeni sa dispara de pe blog decit cei care nu vin cu dorinta de a discuta, ci de a jigni fara argumente. Iar masura – asa e „jocul de-a blogul” – este a mea. Daca pe cineva nu aranjeaza masura mea, nu are decit sa-si stabileasca o masura a sa pe blogul sau. Eu am destula rabdare sa discut cu vizitatorii blogului, dar nu e nevoie ca „o nu stiu cine”, „favorizata” in raport cu mine, care nu ma ascund, sa ma faca „nerusinata”, „neobrazata” etc. Sa discute in asemenea hal in cartierul sau de marginali. Eu am facut si reiterez o ultima favoare – sa iasa la lumina sau sa trimita un anonim de la ea la sediul PNL sa-i arat adresele celor ce posteaza si sa nu ma faca fariseu si persoana cu sapte fete, ca, cica, eu as scrie cu diferite adrese. Eu abia de reusesc sa scriu cu numele meu. Daca nu vine, inseamna ca se teme si nu are de ce sa ma faca pe mine ficoasa cind i-am sters doua mesaje ce depasesc bunul simt.
Repet – daca va este atit de bine la PLDM – dar stiu ca nu va este – de ce nu va linistiti? Va spun eu de ce. Pentru ca sinteti acolo la gazda si asta va innebuneste. De ce la gazda? Pentru ca Filat nu va rabda nemuncind, in timp ce eu v-am rabdat. Munciti, ca pentru voi munciti, nu pentru altii.
„Munciti, ca pentru voi munciti, nu pentru altii.”
Non scholae, sed vitae discimus.
Pentru Vitalia Pavlicenco
Stimata dna Pavlicenco,
nu sunt si nu voi fi de la PLDM . Nu simpatizezi liderul lor si nu cred, ca in viitorul apropiat cineva il va detrona. Nu cred, nici pe departe, ca il doare soarta acestui popor.
Dar nu inteleg, de ce credeti, ca eu sunt de la PLDM ?
Acolo cred, ca numai Octavian Grama si Plesca Simion ar putea aduce imagine acelui partid. Ei stiu foarte bine ce duh naravas si care nu duce spre schimbari pozitive se coace in Filat alaturi de banii lui, care preface partidul in SRL. „Ai bani ” – ai cuvint, „nu ai bani”- nu ai cuvint.